versiunea moldoveneasca русская версия


Festivalul pascal 2025

Festivalul pascal 2025

20 апреля 2025

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, Festivalul Pascal se va desfășura în Eparhie după cum urmează: raionul Fălești, corurile bisericești și formațiile folclorice vor evolua în satul Albineț, a III-a zi după Paști, marți, 22 aprilie, ora 11:00; raionul Glodeni, în satul Dușmani, Festivalul Pascal va fi tot marți, 22 aprilie, ora 11:00; raionul Sîngerei, corurile bisericești se vor întruni în sâmbăta ce precede duminica mironosițelor, 3 mai, în parohia Chișcăreni, ora 9:00, inclunzând și sf. Liturghie. În municipiul Bălți corurile... 

Momente liturgice de la Paști din parohii

Momente liturgice de la Paști din parohii

20 апреля 2025

Iată-ne ajunși în lumina sfântă a celei mai mari sărbători a creștinătății: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos! Astăzi, cerul și pământul se bucură, îngerii cântă împreună cu noi, iar inima omului se umple de nădejde și de pace, căci Hristos a biruit moartea! Învierea lui Hristos nu este doar o comemorare a unui eveniment din trecut, ci este temelia credinței noastre, izvorul vieții celei noi și veșnice. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră” – spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 15, 17). Dar El a înviat, cu adevărat a înviat,... 

ÎPS Marchel, rugăciuni pentru pace la Liturghia din Sâmbăta Mare

ÎPS Marchel, rugăciuni pentru pace la Liturghia din Sâmbăta Mare

19 апреля 2025

În sfânta și marea zi de sâmbătă, care a precedat Sfânta Înviere a Domnului, ÎPS Marchel a liturghisit în catedrala arhierească „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. În cadrul sfintei Liturghii, Vlădica a înălțat sfinte rugăciuni către Bunul nostru Dumnezeu pentru unitatea bisericească, pentru pace și încetarea războiului din Ucraina, dar și pentru pace în Israel și, deosebit, în cetatea lui David – Ierusalim. La predica rostită în fața creștinilor, Vlădica a menționat stricta necesitate de a păstra cumsecădenia creștinească în toate împrejurările... 

Pastorală la Învierea Domnului, a Înaltpresfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, anul 2025

Pastorală la Învierea Domnului, a Înaltpresfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, anul 2025

17 апреля 2025

Iubitului nostru cler și popor: har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la noi – arhierească binecuvântare. „Stați tari în credință și păstrați unitatea Duhului, căci Hristos a Înviat și ne luminează calea” (1 Cor. 16,13; Efes. 4,3-6). Preacuvioși și preacucernici părinți, Preacuvioase maice și iubiți credincioși, HRISTOS A ÎNVIAT! Rostul așteptărilor de pe urma trecerii noastre prin „valea plîngerii” (Ps. 83,7), adică prin viața pămîntească, care durează doar o clipeală în raport cu veșnicia și care, se știe, este doar etapa pregătitoare... 

Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2025

Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2025

16 апреля 2025

«Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!» Preasfințiți arhipăstori, preacuvioși și preacucernici părinți, cinstiți monahi și monahii, iubiți întru Hristos Cel Înviat frați și surori,   Hristos a înviat! Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos aduce pacea și lumina, harul și binecuvântarea de la o margine până la cealaltă a lumii. Ea s-a petrecut aici pe pământ și s-a făcut în primul rând pentru noi oamenii, dar dimensiunea Învierii trece dincolo de toate... 

Duminica Floriilor – bucurie și binecuvântare în Catedrala Arhiepiscopală

Duminica Floriilor – bucurie și binecuvântare în Catedrala Arhiepiscopală

13 апреля 2025

În Duminica Floriilor, Catedrala Arhiepiscopală a fost cuprinsă de o atmosferă deosebită, în prezența numeroșilor credincioși adunați să-L întâmpine pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de clerul și enoriașii Catedralei, aducând lumină și pace în sufletele celor prezenți prin rugăciunile înălțate. După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, felicitând credincioșii cu această măreață... 

Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului

Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului

12 апреля 2025

Luminat şi slăvit este praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, pe care îl sărbătorim astăzi. Despre el ne povesteşte Sfînta Evanghelie, pe care ați auzit-o la Sfinta Liturghie, şi care începe aşa: „Cu şase zile mai înainte de Paşti, lisus a venit în Betania, unde era Lazăr cel pe care îl înviase din morţi. Acolo, i-au făcut un ospăt, iar Marta slujea. Și Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă” (Ioan 12:1-2). După ce Domnul a înviat pe Lazăr în Betania,  

O zi cu roşu-n calendar, cu dragi oaspeți la seminar

O zi cu roşu-n calendar, cu dragi oaspeți la seminar

10 апреля 2025

„Dacă-ți deschizi inima către Dumnezeu, El va deschide cerul pentru tine!” Cu acest gând frumos și creștinesc a demarat, în debutul săptămânii, seminarul raional al profesorilor de religie, desfășurat în data de 8 aprilie 2025, în incinta IP Gimnaziul Limbenii Vechi, raionul Glodeni. Seminarul a fost coordonat de părintele Marin Balamatiuc, preot și profesor de religie, care a susținut o lecție publică în clasa a VIII-a pe tema „Adorarea lui Dumnezeu”. Cu o ținută evlavioasă, pașnică și echilibrată, părintele a abordat împreună cu elevii subiecte profunde,... 

Momente liturgice de la Paști din parohii

Iată-ne ajunși în lumina sfântă a celei mai mari sărbători a creștinătății: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos! Astăzi, cerul și pământul se bucură, îngerii cântă împreună cu noi, iar inima omului se umple de nădejde și de pace, căci Hristos a biruit moartea! Învierea lui Hristos nu este doar o comemorare a unui eveniment din trecut, ci este temelia credinței noastre, izvorul vieții celei noi și veșnice. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră” – spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 15, 17). Dar El a înviat, cu adevărat a înviat, și prin Învierea Sa ne-a deschis tuturor poarta mântuirii.

Priviți la femeile mironosițe: cu inima frântă de durere, au venit la mormânt dis-de-dimineață, purtând miruri pentru Cel pe care Îl iubeau. Dar în loc de un trup mort, au găsit mormântul gol și pe îngerul care le-a zis: „Nu este aici; a înviat!” (Matei 28, 6). Această veste a cutremurat lumea.

Iubiților, ce ne spune nouă astăzi Învierea Domnului?

Ne spune că moartea nu mai are putere asupra noastră, că păcatul poate fi biruit, că suferința nu este ultimul cuvânt. Ne spune că iubirea e mai tare decât moartea, că lumina răsare chiar și din cel mai adânc întuneric.

Hristos a înviat pentru ca și noi să înviem din moartea păcatului, din întunericul deznădejdii, din greutatea vieții fără sens. El a venit nu doar să ne dea o viață nouă după moarte, ci și o viață nouă aici și acum – o viață trăită în lumina credinței, a dragostei și a adevărului.

Să nu ne temem, așadar, să trăim ca fii ai Învierii! Să iertăm, precum și noi vrem să fim iertați. Să iubim, chiar și atunci când este greu. Să fim buni și milostivi, asemenea lui Hristos. Să nu lăsăm lumea aceasta să ne răcească inima, ci să o aprindem mereu de focul credinței.

Să purtăm în suflet lumina pe care am primit-o în noaptea aceasta sfântă, și să o ducem în casele noastre, în familiile noastre, în toate zilele vieții noastre.

Hristos a înviat! A înviat și pentru tine, și pentru mine. Să ne bucurăm și să ne veselim, căci Domnul a făcut aceasta și este minunat în ochii noștri!

(Știrea se actualizează)

 


К записи есть 1 комментарий

Eparhia de Bălți și Fălești