versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel, rugăciuni pentru pace la Liturghia din Sâmbăta Mare

ÎPS Marchel, rugăciuni pentru pace la Liturghia din Sâmbăta Mare

19 апреля 2025

În sfânta și marea zi de sâmbătă, care a precedat Sfânta Înviere a Domnului, ÎPS Marchel a liturghisit în catedrala arhierească „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. În cadrul sfintei Liturghii, Vlădica a înălțat sfinte rugăciuni către Bunul nostru Dumnezeu pentru unitatea bisericească, pentru pace și încetarea războiului din Ucraina, dar și pentru pace în Israel și, deosebit, în cetatea lui David – Ierusalim. La predica rostită în fața creștinilor, Vlădica a menționat stricta necesitate de a păstra cumsecădenia creștinească în toate împrejurările... 

Pastorală la Învierea Domnului, a Înaltpresfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, anul 2025

Pastorală la Învierea Domnului, a Înaltpresfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, anul 2025

17 апреля 2025

Iubitului nostru cler și popor: har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la noi – arhierească binecuvântare. „Stați tari în credință și păstrați unitatea Duhului, căci Hristos a Înviat și ne luminează calea” (1 Cor. 16,13; Efes. 4,3-6). Preacuvioși și preacucernici părinți, Preacuvioase maice și iubiți credincioși, HRISTOS A ÎNVIAT! Rostul așteptărilor de pe urma trecerii noastre prin „valea plîngerii” (Ps. 83,7), adică prin viața pămîntească, care durează doar o clipeală în raport cu veșnicia și care, se știe, este doar etapa pregătitoare... 

Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2025

Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2025

16 апреля 2025

«Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!» Preasfințiți arhipăstori, preacuvioși și preacucernici părinți, cinstiți monahi și monahii, iubiți întru Hristos Cel Înviat frați și surori,   Hristos a înviat! Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos aduce pacea și lumina, harul și binecuvântarea de la o margine până la cealaltă a lumii. Ea s-a petrecut aici pe pământ și s-a făcut în primul rând pentru noi oamenii, dar dimensiunea Învierii trece dincolo de toate... 

Duminica Floriilor – bucurie și binecuvântare în Catedrala Arhiepiscopală

Duminica Floriilor – bucurie și binecuvântare în Catedrala Arhiepiscopală

13 апреля 2025

În Duminica Floriilor, Catedrala Arhiepiscopală a fost cuprinsă de o atmosferă deosebită, în prezența numeroșilor credincioși adunați să-L întâmpine pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de clerul și enoriașii Catedralei, aducând lumină și pace în sufletele celor prezenți prin rugăciunile înălțate. După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, felicitând credincioșii cu această măreață... 

Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului

Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului

12 апреля 2025

Luminat şi slăvit este praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, pe care îl sărbătorim astăzi. Despre el ne povesteşte Sfînta Evanghelie, pe care ați auzit-o la Sfinta Liturghie, şi care începe aşa: „Cu şase zile mai înainte de Paşti, lisus a venit în Betania, unde era Lazăr cel pe care îl înviase din morţi. Acolo, i-au făcut un ospăt, iar Marta slujea. Și Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă” (Ioan 12:1-2). După ce Domnul a înviat pe Lazăr în Betania,  

O zi cu roşu-n calendar, cu dragi oaspeți la seminar

O zi cu roşu-n calendar, cu dragi oaspeți la seminar

10 апреля 2025

„Dacă-ți deschizi inima către Dumnezeu, El va deschide cerul pentru tine!” Cu acest gând frumos și creștinesc a demarat, în debutul săptămânii, seminarul raional al profesorilor de religie, desfășurat în data de 8 aprilie 2025, în incinta IP Gimnaziul Limbenii Vechi, raionul Glodeni. Seminarul a fost coordonat de părintele Marin Balamatiuc, preot și profesor de religie, care a susținut o lecție publică în clasa a VIII-a pe tema „Adorarea lui Dumnezeu”. Cu o ținută evlavioasă, pașnică și echilibrată, părintele a abordat împreună cu elevii subiecte profunde,... 

De ce o preacinstim pe Sfânta Fecioară Maria şi-i închinăm zile de sărbătoare?

De ce o preacinstim pe Sfânta Fecioară Maria şi-i închinăm zile de sărbătoare?

6 апреля 2025

Pentru că Însuşi  Dumnezeu  a  cinstit-o. Și a învrednicit-o  de  cinstea  cea  mai  mare,  de  a  naşte  pe Mesia, şi a vestit lucrul acesta prin profeţi (Fac. 3, 15; Isaia 7, 14; Ier. 23, 5-6; Iez. 44, 1-3). A cinstit-o  îngerul  bunei-vestiri,  închinându-i-se  şi  numind-o:  „plină  de  har”  şi „binecuvântată între femei” (Luca 1, 28). A cinstit-o Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul numind-o: „binecuvântată între femei” şi „Maica Domnului” (Luca 1, 40-43).  

ÎPS Marchel, rugăciuni pentru pace la Liturghia din Sâmbăta Mare

În sfânta și marea zi de sâmbătă, care a precedat Sfânta Înviere a Domnului, ÎPS Marchel a liturghisit în catedrala arhierească „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. În cadrul sfintei Liturghii, Vlădica a înălțat sfinte rugăciuni către Bunul nostru Dumnezeu pentru unitatea bisericească, pentru pace și încetarea războiului din Ucraina, dar și pentru pace în Israel și, deosebit, în cetatea lui David – Ierusalim.

La predica rostită în fața creștinilor, Vlădica a menționat stricta necesitate de a păstra cumsecădenia creștinească în toate împrejurările vieții.


К записи есть 1 комментарий

Eparhia de Bălți și Fălești