De ce postim în ajunul Botezului Domnului?
Sărbătoarea Botezului Domnului, celebrată pe 6/19 ianuarie, este precedată de o zi de post aspru, cunoscută sub numele de ajunul Botezului Domnului. Această zi de post, ce datează din secolele IV-VI, era destinată pregătirii catehumenilor prin post și rugăciune pentru a primi botezul în ziua praznicului Botezul Domnului. După botez, aceștia puteau participa pentru prima dată la Liturghia credincioșilor și se împărtășeau cu Trupul și Sângele Domnului. Postul din 5/18 ianuarie are rolul de a ne pregăti duhovnicește pentru a gusta cu vrednicie din Agheasma Mare și pentru a întâmpina sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos.
Ajunul Botezei face parte din rândul posturilor de o zi din calendarul bisericesc, alături de cel din ajunul Nașterii, din 14/27 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, și cel din 29 august/11 septembrie, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
În ajunul și în ziua de Botezul Domnului (5 și 6 ianuarie) se oficiază sfântă slujbă a Sfințirii celei Mari a apei, numită Agheasma Mare. Aceasta se desfășoară în afara bisericii, simbolizând bucuria Botezului Domnului, care reprezintă poarta de intrare în Împărăția Preasfintei Treimi: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
Din Agheasma Mare se gustă pe nemâncate, în perioada 5/18 -14/27 ianuarie. În caz de boală sau încercări grele, se poate consuma și în alte momente ale anului, dar doar cu binecuvântarea duhovnicului. Această apă sfințită are puteri tămăduitoare și întărește credința.
Agheasma Mare este utilizată în diverse lucrări de sfințire în Biserică: pentru binecuvântarea prapurilor, crucilor, troițelor, veșmintelor, clopotelor și obiectelor de cult. De asemenea, este folosită de arhiereu la sfințirea bisericilor, a picturilor noi sau restaurate, la sfințirea marelui mir și a antimiselor.
În ajunul Botezei, se săvârșesc Ceasurile Împărătești, Liturghia sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, urmate de Sfințirea cea Mare a apei.
Tot în această zi, preotul vizitează credincioșii pentru a le sfinți casele și gospodăriile, stropindu-le cu Agheasma Mare. În unele sate din Moldova, există obiceiul ca grupuri de copii să meargă din casă în casă pentru a anunța sosirea preotului cu „botezul”. Aceștia strigă de trei ori „Chiraleisa!”, ceea ce în traducere din limba greacă înseamnă „Doamne miluiește”, spre deosebire de colindele versificate rostite de la Nașterea Domnului.
Din aceași categorie:
- Are putere rugăciunea ca să izbăvească pe cei răposați de la chinuri? // 1 ноября 2024 // 1
- Pomenirea tuturor răposaților din veac adormiți întru nădejdea învierii // 20 июня 2024 // 1
- De ce a trebuit să moară Iisus Hristos pentru noi răstignit pe Cruce? // 4 апреля 2024 // 1
- Îndreptar pentru mărturisire // 28 марта 2024 // 1
- E neapărat să sărutăm icoanele când ne închinăm la ele? // 21 марта 2024 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare
net