versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

3 ноября 2026

Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la sfânta Liturghie săvârșită în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din or. Ocnița, în cadrul căreia a fost marcat jubileul de 50 de ani de la nașterea Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni și Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de un numeros sobor de preoți și diaconi.  

Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

1 ноября 2026

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită,... 

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

30 октября 2026

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a primit la Palatul Mitropolitan, vineri, 30 octombrie, pe protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești. Pentru slujirea îndelungată, și în virtutea funcției deținute de-a lungul anilor în cadrul administrației eparhiale, părintele Petru a fost decorat cu dreptul de a purta a doua cruce. Totodată, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, i-a fost conferit ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II. Protoiereul Petru Ciunciuc a mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru atenția... 

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

27 октября 2026

În ziua de 27 octombrie 2026, Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Bălți și-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La invitația protoiereului mitrofor Petru Ciuciuc, secretarul eparhiei, la sfânta slujbă au fost invitați un mare sobor de preoți, participând și numeroși credincioși. Sărbătoarea hramului a constituit un prilej de rugăciune, de întărire în credință și de comuniune frățească. Prin participarea la sfânta Liturghie, clerul și credincioșii au adus cinstire Sfintei... 

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Rubrica "Articole"

Poemul mîntuirii

La plinirea vremii cerul

Coborît-a pe pămînt,

Tatăl binecuvîntînd Fecioara

Ca să nască Fiul Sfînt.

mai mult…

Doi tineri testează bunătatea oamenilor

Oricui i se poate întâmpla ca la un moment dat să nu aibă chiar şi o sumă modică pentru a-şi cumpăra de mâncare şi să apeleze la sprijinul semenilor săi. În aceste imagini vedem doi tineri care cer politicos o bucată de pizza de la câţiva oameni, însă de fiecare dată rămân profund surprinşi de refuzul lor categoric. Cu totul uimitor este faptul că ajutorul vine tocmai de la un om care este lipsit de posibilităţi şi totuşi poate împărţi frăţeşte din puţinul pe care îl are. mai mult…

Unde-ţi este moarte boldul, unde-ţi este iadule biruinţa?

Cît de încurajator sunau aceste întrebări afirmative ale Sfîntului
Ioan Gură de Aur rostite în noaptea Învierii cu atîţea ani în urmă.
Însă mă neliniștește necruţător un gînd, din înălţimea respectabelei
vîrste de şaisprezece veacuri, aceste întrebări şi-au păstrat oare aceiaşi intensitate, oare oamenii actuali concep şi se bucură de ele ca şi creştinii din Biserica primară? mai mult…

Marea Britanie: Autoritațile evită să folosească în mesaje de felicitare cuvintele „Nașterea Domnului”.

Cărțile poștale de Crăciun, care sunt expediate de către Consiliile locale britanice, nu mai poartă caracter religios, anunta РИА Новости cu referire la The Telegraph. Autoritățile locale, expediind felicitari de Crăciun urează, „tot ce e mai bun” în aceste „zile de sărbători”.
Conform studiului făcut de către organizația „Institutul Creștin”, consiliile locale din Britania preferă să felicite cetățenii cu cea mai importantă sărbătoare creștină fără oarecare referire religioasă. mai mult…

Reţetă de post

Să saluţi cu plăcere, să răspunzi cu seninătate, să fii binevoitor cu toţii, amabil, să nu începi să te lauzi pe tine însuţi, să nu-i obligi nici pe ceilalţi să vorbească despre tine, să nu accepţi cuvintele necuviincioase şi, pe cât se poate, să-ţi ascunzi superioritatea, iar cu privire la păcate să te învinuieşti singur pe tine însuţi şi să nu aştepţi să te dea ceilalţi în vileag. Să nu fii grosolan în mustrări, să nu mustri imediat şi cu pornire pătimaşă, să nu-l osândeşti pe celălalt pentru ceva puţin important, ca şi cum tu ai fi drept. Pe cât se străduiesc ceilalţi să fie proslăviţi, pe atât să depui eforturi să nu fii proslăvit de oameni. (Sf. Vasile cel Mare)»

Mucenicul Daniel Sisoev

Parintele Daniil Sisoev (12.01.1974 – 20.11.2009)este unul dintre cei mai renumiti preoti ortodocsi misionari din Rusia, el fiind renumit pentru activitatile lui misionare intreprinse in randul musulmanilor. Dupa cateva dispute publice avute cu reprezentanti ai Islamului si dupa predicile tinute in pietele publice si in randul muncitorilor gazduiti pe santierele de constructii, in seara zilei de 19 noiembrie 2009, parintele Daniil a fost impuscat mortal, in Biserica Sfantul Toma, din Moscova. mai mult…

Patriarhul coborât din Pateric

Patriarhul Bisericii Ortodoxe sârbe Pavle (11.09.1914 — 15.11.2009) este eroul multor povestioare. Ele întăresc legenda că a fost un om popular şi cu viaţă sfântă. Ajuns episcop, fericitul Pavle s-a implicat activ in apararea poporului sarb, scriind si avertizand lumea despre actualul exod al sarbilor din Kosovo, despre atacurile albanezilor asupra manastirilor sarbe si vandalizarea cimitirelor sarbe din Kosovo. Pentru aceasta, in anul 1989, el a fost batut de cativa tineri albanezi, pe cand se afla in Kosovo. Desi ranile sale au necesitat aproape trei luni de spitalizare, el a refuzat categoric sa depuna plangere impotriva acelora. mai mult…

Moartea nu vine să-i faci o cafea, vine să te ia!

bogatul-nemilostiv-si-saracul-Lazar (1).jpgEu am fost la viaţa mea la mai multe căpătâi de morţi, ştiţi că am mai mult de 90 de ani. Ţipetele lor, contactul cu altă lume, care se ştia şi care nu se credea, vederea păcatelor proprii, păcate care nu se puteau repara decât prin întoarcere înapoi.

Iar înapoi nu se mai putea veni, pentru că venise moartea să-i ia…V-am mai spus, moartea nu vine să-i faci o cafea, vine să te ia. Moartea-i o realitate. Şi toţi muribunzii pe care i-am văzut, doreau să mai trăiască măcar o zi.

Dar să ştiţi că nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci foarte mult. Repet, dacă nu ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi, dacă nu-ţi pui problema mare a vieţii tale, nu realizezi nimic important în planul mântuirii. Moartea e o realitate, nu avem ce face. Raiul e o realitate, iadul — o altă realitate. Dacă trăim fără a ne întreba: «Ce-i cu mine faţă de valorile acestea, faţă de ceea ce va fi?» — e o mare greşeală. mai mult…

Defăimarea slujitorilor Bisericii

In ultima vreme, defaimarea slujitorilor Bisericii Ortodoxe a luat proportii masive. Nimeni insa nu vorbeste de consecintele acestor acte. Iata in randurile de mai jos o povestire, pe care va recomand sa o cititi cu mare atentie si sa o recomandati si prietenilor:

In Pireu, cu destui ani in urma, un preot a fost caterisit mai mult…

Moartea n-a fost destinată omului

Moartea n-a fost destinată omului, ea este contrară naturii lui şi n-a survenit decât ca o pedeapsă a păcatului, în clipa când inima şi dragostea lui s-au îndepărtat de Dumnezeu. Reîntoarcerea inimii omului către Creato­rul său, dragostea şi ascultarea faţă de El readuc omului nemurirea. Sufletul omului şi-a trădat natura lui iniţială, răul a pus stăpânire pe el, şi moartea vine să curme acest rău. Ea este necesară, venind ca o binefacere pentru om, făcând deci să înceteze răul. Dacă omul corupt de ispititor, înrăit de cel viclean, ar fi rămas totuşi nemuritor, aşa cum l-a creat Dumnezeu, ar fi fost o calamitate veşnică. Dumnezeu, în bunătatea Lui, a vrut totuşi să-l scape pe om de acest rău veşnic. El a trimis moartea ca o pedeapsă, dar şi ca o salvare din ghearele Satanei. mai mult…