Principala » Agenda » Duminica Floriilor ( a Intrării Domnului în Ierusalim ) la catedrala episcopală ,,Sf. Împ. Constantin și Elena» din or. Bălți

Duminica Floriilor ( a Intrării Domnului în Ierusalim ) la catedrala episcopală ,,Sf. Împ. Constantin și Elena» din or. Bălți

Osana! Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului!

Sîmbătă în a-VI-a săptămînă a Postului Mare a fost oficiată de Privegherea în cinstea măreței sărbători, iar duminica Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala episcopală ,,Sf. Împ. Constantin și Elena» din or. Bălți.

Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luînd o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vîndă, a zis: Pentru ce nu s-a vîndut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, avînd punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit întru întîmpinarea Lui şi striga: Osana! Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!
  Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezînd pe mînzul asinei». Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise despre El şi că acestea I le-au făcut Lui. Aşadar, dădea mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întîmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

(Ev. Ioan 12: 1-18 )

La momentul Intrării în Ierusalim, „societatea deja se împărțise în două”,  „cei care credeau în Iisus, voiau să-L vadă și să-L onoreze, dar și cei care Îl invidiau, Îl urau și doreau moartea lui Hristos pentru prestigiul și popularitatea Sa”.

„Călare pe un asin, ca să se împlinească cuvîntul spus de prorocul Zaharia cu sute de ani mai înainte, Hristos Își face intrarea în Ierusalim, unde era primit de o mulțime impresionantă de oameni, care, în semn de cinstire își așezau veșmintele înaintea asinului și tăiau ramuri de finic, iar copiii strigau «Osana! Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!» (Ioan 12, 13)”.

„Cînd ne gîndim la asin, tindem să credem că Mîntuitorul l‑a folosit pentru a arăta smerenia Lui cea multă”, se explică că de fapt „în Antichitate, în Orient, intrarea într‑o cetate importantă, într‑o capitală pe asin, era rezervată regilor și împăraților, mai ales în vreme de pace”.

„Doar în vreme de război, împărații și regii intrau în orașe călare pe cai, care erau pregătiți special pentru lupte. Hristos știe că intră în Ierusalim ca împărat, ca rege, și este recunoscut ca atare”.

„«Osana!» era un strigăt de salut, de entuziasm, de admirație adresat împăraților pentru că ei erau așteptați mai ales în momente de criză, de pericolul de a fi invadați de puteri străine”.

„Ei îl numesc «Fiul lui David», epitet care s-a dat întotdeauna doar lui Mesia, Unsul lui Dumnezeu, dar și «Împăratul lui Israel», fără îndoială, Împăratul unei împărății care potrivit cuvintelor Domnului nu este din lumea aceasta” – de aici și dezamăgirea:

„Mulți dintre evrei au fost dezamăgiți pentru că ei Îl așteptatu ca un împărat lumesc care să înfrîngă cu puterea lui armata romană și să alunge din Țara Sfântă stăpînirea străină, păgînă a Romei. Dar El a venit ca să întemeieze o altă împărăție, «a păcii și a blîndeții»”.

Veșmintele frumoase, obiectele de cult, icoanele și pictura şi alte daruri (toate acestea fiind stabilite de tradiţia locală)  sunt semne de cinstire față de Hristos, cinstire pe care Însuși Mîntuitorul nu o pune în opoziție cu grija pentru săraci. Să medităm asupr gestul Mariei, femeia care i-a uns Mîntuitorului picioarele cu mir de nard:

„După pilda Mariei care a păstrat mirul de mare preț pentru a cinsti pe Mîntuitorul Iisus Hristos, în biserică se aduc daruri frumoase pentru Mîntuitorul Iisus Hristos: veșmintele frumoase și sfințite, obiectele de cult din Sfîntul Altar, icoanele, pictura frumoasă. Tot ceea ce este frumos în biserică este ca și mirul de mare preț pe care Maria, sora lui Lazăr, l-a păstrat ca să ungă picioarele Mîntuitorului Iisus Hristos ca semn de prețuire și de recunoștință”.

„Când aducem daruri la biserică, ne asemănăm Mariei, care a uns picioarele Mîntuitorului nu cu un ulei obișnuit și ieftin, ci cu ulei sau mir de mare preț”. Mirul de nard al Mariei simbolizează Sfîntul și Marele Mir din Biserică, dar și frumusețea bisericii pentru că „aceste lucruri frumoase din biserică ne trimit spre o frumusețe netrecătoare și anume frumusețea slavei Împărăției Cerurilor, întrucît Biserica este icoana Ierusalimului ceresc”.

„Mirul de mare preț al Mariei, sora lui Lazăr, simbolizează viața curată, sufletul și trupul curățite de păcate prin postirea de patruzeci de zile în Sfîntul și Marele Post. Deci, Mirul de mare preț pe care noi îl aducem în aceste zile este viața duhovnicească”.

Așadar îi aducem Domnului în aceste zile sufletul nostru curățit de păcat ca Mir de mare preț împreună cu florile credinței și ale virtuților: putem spune că florile pe care le purtăm în mînă în această zi, așa cum a spus deja Sfîntul Ioan Gură de Aur, reprezintă florile credinței și florile virtuților pe care le-am adunat în suflet prin: rugăciune mai multă, metanii multe, lacrimi de pocăință, ascultarea mai intensă a slujbelor, citirea mai frecventă a textelor sfinte, împărtășirea mai deasă, milostenie mai multă. 

„Ramurile simbolizează comemorarea Intrării Domnului în Ierusalim, dar și exprimarea bucuriei că Hristos Domnul intră nu numai în Ierusalim, ci și în sufletul nostru care devine un Ierusalim duhovnicesc”.

Îndemnăm toţi creştinii  la trăirea „cu toată intensitatea sufletească” a slujbelor din Săptămâna Mare.

К записи есть 1 комментарий