Principala » sinaxar » Cine au fost sf. prooroc Isaia și sf. Nicolae?

Cine au fost sf. prooroc Isaia și sf. Nicolae?

Sfantul Prooroc Isaia a fost cel dintai dintre marii Prooroci ai Vechiului Testament. El a trait pe vremea regilor Ahaz (735-716 i.Hr.) si Ezechia (716-687 i.Hr.) cu mai mult de 700 de ani inainte de Nasterea Domnului Iisus. In cartea sa a proorocit poporului evreu, din care se tragea, Nasterea Domnului, dintr-o fecioara, ca se va numi Emanuil — cu noi este Dumnezeu — (cap. 7-12), apoi patimirea Robului lui Dumnezeu (cap. 50-53) si a doua infricosatoare venire a Domnului in lume (cap. 63-65). Drept aceea, Isaia a fost numit Evanghelistul Vechiului Testament.

Plin de indrazneala, a mustrat cu asprime pe cei puternici, din vremea aceea, pentru nedreptatile si faradelegile lor. Cartea proorocilor lui Isaia s-a bucurat de aceea, totdeauna, de mare cinste la iudei. Insusi Domnul Iisus, dupa intoarcerea Sa din pustie, intrand, intr-una din sambete, in sinagoga din Nazaret si dandu-i-se cartea Proorocului Isaia, a deschis-o la locul unde erau cuprinse proorocirile, scrise cu aproape opt veacuri inainte, despre El si a citit in auzul tuturor: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis a vindec pe cei zdrobiti cu inima, sa propovaduiesc robilor dezrobirea si celor orbi vederea; sa slobozesc pe cei apasati» (Luca 4, 18). Si inchizand cartea, Iisus a spus: «Astazi, s-a implinit scriptura aceasta, in urechile voastre» (Luca 4, 21), aratand ca venise ceasul ca sa implineasca, tot asa, si celelalte proorociri.

Dupa traditia Vechiului Testament «dregatorii sodomului», maniindu-se pentru mustrarile Proorocului, au hotarat sa-l ucida. Si a fost taiat Sfantul Prooroc, la camp, cu fierastraul, din porunca regelui Manase. Si, asa, Isaia, marele Prooroc al Domnului, s-a sfarsit ca mucenic, la adanci batraneti. Iar cartea lui este scrisa in vremea de aur a limbii ebraice.

Istoria mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae. Pe vremea bine credinciosului imparat Alexie (1081-1118) si a patriarhului Nicolae, a fost o navalire a ismaielitenilor, impotriva stapanirii grecesti de pe cealalta parte de mare. Si, incepand de la Cherson (Crimeia), vrajmasii crucii lui Hristosau robit pamantul crestin, pana la Antiohia si Ierusalim si au pustiit, cu foc si cu sabie, toate cetatile si satele, bisericile si manastirile, iar pe cei ce au scapat de sabie, barbati, femei si copii, i-au robit si toate partile acelea le-au luat in stapanirea lor. Atunci si cetatea Mira, cea din partile Lichiei, unde se aflau cinstitele moaste ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o aceeiasi agareni.

Toate acestea s-au facut, insa, cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre, cu care maniem pe Domnul si intaratam, pana la amaraciune, indelunga lui rabdare, precum zice la Psalmi: «Amarat-au pre Cel Prainalt.» Ca Dumnezeu mult se mahneste de faradelegile poporului ce vietuieste fara de pocainta; atunci nu cruta nici pe Sfinti si nici rugaciunile placutilor Sai nu le asculta, ca a zis, candva, prin gura lui Ieremia Proorocul: «De vor sta Moise si Samuil inaintea fetei Mele, rugandu-se pentru poporul cel ce ma uraste, sufletul Meu nu este catre poporul acesta. Surpatu-i-am pe dansii de la fata Mea, la sabie, la foamete si la robie.»

Cu o dreapta manie, ca aceasta, a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe din partile grecesti de la rasarit, intre care a fost si Lichia, cu cetatea ce se numeste Mira, a voit Domnul ca sa aduca cinstitele moaste ale Sfantului Nicolae, placutul Sau, din cetatea cea pustiita a Miriei, in cetatea care se numeste Bari, care este in Italia. Astfel, Domnul n-a voit ca moastele unui luminator a lumii, ca acesta, sa fie pe pamant, ub obroc; iar, pe de alta parte, a randuit ca si Apusul sa nu fie lipsit de facerile Sale de bine, care se dau prin mijlocirea Sfantului arhiereu. Si aducerea acestor sfinte moaste, s-a facut intr-acest fel: Unui preot oarecare, ce locuia in cetatea Bari, om drept, cinstit si cucernic, i s-a aratat Sfantul Nicolae, zicandu-i «Mergi si spune poporului acestuia si la tot soborul bisericii ca, ducandu-se la Mira, cetatea Lichiei, sa ia de acolo moastele mele si, aducandu-le aici, la Bari, sa le puna in cetatea aceasta, ca nu trebuie sa fiu acolo, in acel loc pustiu, asa voind Domnul Dumnezeu».

Preotul, sculandu-se dupa visul acesta, a mers la biserica si a spus clerului si la tot poporul aratarea Sfantului Nicolae, pe care o vazuse in acea noapte. Iar aceia, auzind, s-au bucurat, zicand: «Astazi, a aratat Domnul mila Sa spre poporul sau si spre cetatea noastra».

Deci degraba au randuit trei corabii si au ales niste oameni vestiti si tematori de Dumnezeu, si cativa cinstiti preoti ca sa mearga, pentru aducerea sfintelor moaste, ale marelui arhiereu Nicolae. Deci, prefacandu-se ca niste negutatori, ca sa nu li se impiedice calea marii, au umplut corabiile lor cu grau si au plecat, facandu-se ca merg in negutatorie. Calatorind, astfel, cu buna sporire, au ajuns, mai intai, la Antiohia, unde, vanzand graul, au cumparat alte lucruri. Si, afland acolo, de la alti negustori venetieni, care venisera, mai inainte, din alte parti, ca si ei au de gand se mearga in Lichia, in cetatea Mirei, pentru moastele Sfantului Nicolae, cei din Bari s-au silit sa-i intreaca pe dansii. Deci, calatorind mai repede si fiind purtarea de grija a lui Dumnezeu cu ei, au ajuns pe taramurile Lichiei si au stat la malul cetatii Mirelor si, intreband de biserica Sfantului si despre moastele lui, si-au luat armele, temandu-se, ca nu cumva sa-i opreasca pe dansii cineva, si au mers la biserica. Acolo, afland patru monahi, i-au intrebat pe dansii, unde se afla moastele Sfantului Nicolae, ca, ziceau dansii, vrem sa ne inchinam lor. Iar monahii le-au aratat lor mormantul in biserica, unde, ca sub obroc, zaceau sub pardoseala, in pamant, moastele arhiereului lui Hristos, cele tamaduitoare.

Deci, cei din Bari, dand la o parte pardoseala bisericii si sapand pamantul, au gasit racla Sfantului, iar cand au descoperit-o, au vazut mir bine mirositor. Deci, luand, cu bucurie, pe mainile preotilor moastele Sfantului, le-au dus la corabiile lor si le-au pus intr-una din ele. Si s-au dus impreuna cu ele si doi monahi, iar doi au ramas la locul acela, in biserica.

Cu o negutatorie ca aceasta si cu castigul cel fara de pret, cei din Bari, departandu-se de malul Mirei, la 28 de zile ale lunii lui aprilie, dupa o buna si, cu noroc, calatorie, au ajuns degraba in cetatea lor, intr-o Duminica, in 9 zile ale lunii mai, in vremea Vecerniei. Poporul din Bari, instiintandu-se de venirea cinstitelor moaste ale marelui si placului lui Dumnezeu, indata a iesit intru intampinarea sfintelor moaste, impreuna cu episcopii, cu preotii, si cu monahii si cu tot clerul bisericesc, barbati, femei si copii si multimea a tot poporul; de la mic pana ;la mare, cu faclii si cu tamaie, cantand si laudand pe Dumnezeu si savarsind cantari de rugaciune Arhiereului lui Hristos. Si, luand cu bucurie si cu cinste acea nepretuita visterie duhovniceasca, au pus-o in biserica Sfantului Ioan Inaintemergatorul, care era langa mare. Si se faceau multe minuni, de catre moastele cele tamaduitoare, cu schiopii, orbii, surzii si indracitii, cum si cu cei cuprinsi de tot felul boli, prin atingerea de moastele Sfantului. Si n-au incetat sfintele lui moaste, in toate zilele, a da cu minune tamaduirile; si se dau pana acum, celor ce alearga la dansul cu credinta.

Deci, cetatenii din Bari, vazand darul, cel facator de minuni al moastelor Sfantului Nicolae, curgand, ca intr-un izvor, fara de scadere au zidit o biserica din piatra, mare si frumoasa, impodobita cu tot felul de frumuseti scumpe, cu hramul Sfantului. Au mai ferecat si o racla de argint cu pietre de mult pret si au aurit-o peste tot. Iar in anul al treilea, dupa aducerea cinstitelor moaste, de la Mira Lichiei, la Bari, adunand clerici din cetatile si tarile dimprejur, au facut cinstita mutare a sfintelor moaste, ale facatorului de minuni Nicolae, din Biserica Botezatorului, in Biserica cea noua zidita din piatra, cu numele lui, in aceeasi zi, in care, mai inainte, le aduse in Bari din Mira Lichiei, si le-au pus, cu racla cea de argint, in altar. Iar racla cea veche, pe care o adusesera de la Mira Lichiei, au pus-o in biserica, pentru inchinaciunea celor ce veneau. Si, de atunci, s-a oranduit ca praznicul aducerii sfintelor moaste ale Sfantului Nicolae, sa se praznuiasca in toti anii, in ziua de 9 mai, cinstind prin acest praznic, amandoua aducerile, adica, si pe cea din Mira, la Bari, si pe cea din biserica Inaintemergatorului, in biserica cea noua, din piatra, zidita la Bari.

Si, de atunci, nu numai intr-aceasta cetate a apusului, ci in toate cetatile si laturile crestinatatii, s-au luat obiceiul de a se praznui, in aceeasi vreme, aceasta aducere, cu dreapta credinta si cu buna cucernici, din dragostea cea catre Sfantul Nicolae facatorul de minuni.

К записи есть 1 комментарий