Simbolistica icoanei Adormirea Maicii Domnului
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită în fiecare an pe 15/28 august. În această zi sărbătorim atât adormirea și îngroparea Maicii Domnului, cât și înălțarea ei la cer. Ce putem observa în compoziția acestei icoane? Icoana Adormirii Maicii Domnului o înfățișează pe Fecioara Maria stând întinsă pe un pat, având în jurul ei pe Apostolii Domnului. Capul îi este ușor ridicat, iar mâinile împreunate i se odihnesc pe piept. Trupul ei este tămâiat de Sfântul Apostol Petru. Hristos este prezent în spatele patului, purtând în mâinile Sale sufletul ei sub forma unui prunc înfășat. Deasupra acestei scene, Maica Domnului este așezată pe tron, într-o mandorlă pe care îngerii o poartă spre ceruri, reprezentare care vine să întărească înălțarea ei la ceruri.
Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc înfășat, trebuie spus că este zugrăvit astfel pentru a exprima puritatea Fecioarei. Această imagine ne amintește de reprezentările în care Maica Domnului Îl ține pe Hristos ca prunc în brațele Ei. Numai că, în icoana Adormirii Maicii Domnului, imaginea este inversată, iar Fiul Domnului, care a fost ținut în brațe de către Mama Sa când era copil, primește sufletul Mamei, întrucât ea „încredințează cel mai pur suflet în mâinile Fiului ei”.
Scena cu Antonie, evreul care s-a apropiat de patul funerar al Maicii Domnului, cu gândul de a-l răsturna, apare în multe icoane care redau Adormirea Maicii Domnului. Potrivit Tradiției, când acesta a pus mâna pe pat, un înger i-a tăiat amândouă mâinile: „fără de veste, odată cu orbirea, i s-au tăiat și mâinile, ce au rămas lipite de pat…” (Acatistul Adormirii, Condacul 4). Deoarece acest element distrage atenția de la Maica Domnului, el lipsește totuși din multe icoane bizantine.
Icoana Adormirii nu se bazează pe relatări scripturistice, pentru că acestea nu există, ci pe Sfânta Tradiție. Tradiția spune că Apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Momentul sosirii miraculoase a Apostolilor, adunați „de la marginile pământului, pe norii cerului” (Condacul, glasul al 2-lea), este înfățișat în partea de sus, în cer. Este în acord cu imnografia Bisericii, în special cu svetilna care se cântă în ziua de 15 august și în cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune:
„De la margini, o, Apostoli,
la Ghetsimani vă adunați
și-al meu trup, zice Fecioara,
cu cântări să-l îngropați.”
Erminiile de la Athos, în sinteza lui Dionisie din Furna din secolul al XVIII-lea, redau această temă astfel:
„Casa și-n mijloc preasfânta Fecioară răposată. Întinsă în pat, cu mâinile strânse la piept în chipul crucii. Și de o parte și de alta a patului, sfeșnice cu făclii aprinse. Și înaintea patului un evreu cu mâinile tăiate și spânzurate de pat, iar înaintea lui un înger cu sabia goală. Și, la picioarele ei, Apostolul Petru tămâind cu cădelnița și, la capul ei, Apostolul Pavel și Ioan Teologul, sărutând-o, și împrejur ceilalți Apostoli și Sfinți Ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei, ținând în mâini Evanghelii și femei plângând. Și deasupra ei Hristos, cu haine albe, ținând sufletul ei (ca prunc înfășat), în brațele Lui. Și împrejurul Lui lumină multă și mulțime de îngeri. Și sus în văzduh, iarăși cei doisprezece Apostoli venind pe nori (de la marginile lumii). La marginea de-a dreapta a casei, Ioan Damaschin, ținând o hârtie, zice: «După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul». La marginea de-a stânga a casei, Sfântul Cosma Melodul, ținând în mână o hârtie, zice: «Doamnă, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică știindu-te».”
În bisericile ortodoxe, Adormirea Maicii Domnului se găsește, de regulă, pe peretele vestic al naosului.
(Text preluat)
Nota bene: descărcați „cum să înțelegem icoana”, printați, CREAȚI un perete de afișe (stend sau стенгазета) și lipiți.

Din aceași categorie:
- 7 păcate care te țin departe de Dumnezeu // 2 марта 2025 // 1
- Ce este Biserica? // 8 февраля 2024 // 1
- Ce este mântuirea? // 22 августа 2021 // 1
- Cele 20 de fericiri ale sfântului Paisie Aghioritul // 12 июля 2021 // 1
- De ce ținem postul sfinților apostoli Petru și Pavel? // 29 июня 2021 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare










CrestinOrtodox.ro (cu omiteri și adausuri)