
Anunț pentru 16 octombrie 2025
7 октября 2025Joi, 16 octombrie 2025, ora 8:30, după Liturghia arhierească, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară: alocuțiunea generală a Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă pentru trimestrul III și se vor discuta cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Prezența este obligatorie.

Chemarea la apostolat, în lumina credinței – sfânta Liturghie în catedrala din Bălți
5 октября 2025Astăzi, în duminica a XVII-a după Cincizecime, în catedrala „Sfinții Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena” din municipiul Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi ai catedralei. În liniștea rugătoare a sfântului locaș s-au auzit cuvintele Evangheliei despre chemarea primilor ucenici, care au devenit apoi apostoli și vestitori ai credinței creștine, chemându-i pe toți la pocăință și la împăcare cu Dumnezeu. Cei mai râvnitori credincioși...

Ascultarea ce aduce minunea
4 октября 2025Ascultarea ce aduce minunea – Luca 5, 1-11. Astăzi am ascultat o Evanghelie plină de lumină, în care Hristos Domnul, urcându-Se în corabia lui Petru, predică mulțimilor, iar apoi îl cheamă pe Petru și pe ceilalți apostoli la misiunea cea mare de „pescari de oameni”. Minunea aceasta a pescuirii de pe lacul Ghenizaret nu este doar o istorie din trecut, ci un cuvânt viu pentru sufletele noastre, pentru chemarea noastră, pentru viața fiecăruia.

Adresarea Arhiepiscopului Marchel la lucrările celei de-a 60-a sesiuni a Adunării ONU privind drepturile omului
29 сентября 2025
Talanții Domnului – comoara ascunsă în inima fiecăruia
27 сентября 2025În duminica a XVI-a după Rusalii, Biserica ne pune înainte pilda talanților, prin care Mântuitorul ne cheamă la o mare responsabilitate: să nu risipim darurile lui Dumnezeu, ci să le înmulțim. Domnul „a dat fiecăruia după puterea lui” (Matei 25,15). Niciun om nu este lipsit de daruri. Unii primesc mai multe, alții mai puține, dar toți avem ceva de lucrat. Oare noi conștientizăm cât de multe talente duhovnicești avem și cum le folosim? Stăpânul care a plecat „departe” este Hristos, Care după Înviere S-a înălțat la cer, dar Care va veni din nou, să ceară socoteală....

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze
26 сентября 2025În data de 27 septembrie sărbătorim Înălțarea Sfintei Cruci. Dar știți voi ce este Crucea? Nu este doar un semn din lemn sau din metal pe care îl vedem în biserică sau pe drum. Este mai mult. Crucea este semnul iubirii lui Iisus pentru noi. Când ne facem semnul Sfintei Cruci, oare ne gândim că Iisus S-a jertfit pentru noi pe Cruce? Să nu facem repede, ca și cum am desena ceva în aer, fără să ne pese, din obișnuință sau rutină. Voi știți că semnul Crucii este o rugăciune și o binecuvântare? Când îl facem, chemăm asupra noastră pe Dumnezeu. Deci să-l facem frumos,...

Meditație duhovnicească în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci
20 сентября 2025În această duminică, Biserica ne pregătește pentru marele praznic al Înălțării Sfintei Cruci. Cu câteva zile înainte de a vedea Crucea ridicată în mijlocul bisericii și cinstită de toți, Evanghelia ne pune înainte cuvintele Domnului Iisus: „Nimeni nu s-a suit la cer, decât Cel ce S-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 13-15). – Suflete al meu, conștiința mea, știi tu ce înseamnă...

Zi de rugăciune și binecuvântare în Glingeni, la sărbătoarea minunii Arhanghelului Mihail
19 сентября 2025Vineri, 19 septembrie 2025, cinstim minunea săvârșită de sfântul Arhanghel Mihail, când, în Colose, a despărțit cu toiagul său stânca și a îndreptat apele în adânc, salvând biserica ridicată în cinstea lui. La inițiativa părintelui — paroh Leon Turtureanu, în satul Glingeni, raionul Fălești, a fost oficiată sfânta Liturghie de către un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Ioan Pelin, protopop de Fălești, sector I, în prezența credincioșilor din sat și a oaspeților. Cântările și răspunsurile mari ale sfintei Liturghii au fost interpretate...

Liturghie sobornicească în s. Năvîrneț
18 сентября 2025Joi, 18 septembrie 2025, când Biserica face pomenirea sfinților Zaharia și Elisabeta, părinții sfântului Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în biserica „Sf.Ier.Nicolae” din satul Năvîrneț, a avut loc o Liturghie sobornicească aniversară. La inițiativa protoiereului Igor Constantinovici, la sfânta slujbă a participat soborul de preoți din protopopiatul Fălești II, avându-l ca protos pe protoiereul mitrofor Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. Adunarea sobornicească a fost prilejuită de aniversarea zilei de naștere...
Arhiva pentru 4 августа 2025
Mottoul zilei:
Calendar ortodox
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
Eparhia de Bălți și Fălești:
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare