versiunea moldoveneasca русская версия


Nașterea Domnului, prăznuită cu aleasă bucurie duhovnicească

Nașterea Domnului, prăznuită cu aleasă bucurie duhovnicească

7 января 2026

Cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală a fost săvârșită sfânta Liturghie, într-o atmosferă de profundă evlavie și bucurie duhovnicească. Credincioșii s-au adunat în număr mare pentru a întâmpina praznicul întrupării Fiului lui Dumnezeu, Cel care S-a născut în Betleem pentru mântuirea neamului omenesc. Slujba a fost marcată de cântări alese, specifice acestei mari sărbători, care au vestit taina iubirii dumnezeiești arătate lumii prin Nașterea lui Hristos. În cadrul sfintei Liturghii au fost citite pastoralele  

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (text)

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (text)

5 января 2026

Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, iubitului nostru cler și popor: har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la noi — arhierească binecuvântare. „ … cînd voi veni, găsi-Voi, oare, credință pe pămînt?» (Lc.18.8) Stimaţi creştini! Sărbătorim astăzi Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Întruparea Domnului, Naşterea Aceluia, care, mișcat fiind de dragoste, a binevoit să se facă asemenea nouă, oamenilor muritori. Nemaiauzit!!! Nemaiîntîlnit!!! Dumnezeu se face Om, că să îl îndumnezeiască pe acesta. Vine într-o nouă încercare... 

Mesaj pastoral care trebuie auzit

Mesaj pastoral care trebuie auzit

31 декабря 2025

 

Liturghie arhierească la Pîrlița, în duminica Cinei celei Mari

Liturghie arhierească la Pîrlița, în duminica Cinei celei Mari

29 декабря 2025

Duminică, 28 decembrie 2025, când în Biserica Răsăritului se citește Evanghelia Cinei celei Mari, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Pîrlița, protoieria Fălești I. La sosirea sa, Ierarhul a fost întâmpinat în curtea bisericii de părintele — blagocin Ioan Pelin și de parohul bisericii, protoiereul mitrofor Igor Caliga. La invitația părintelui-paroh, la slujbă a participat un sobor de preoți, precum și mulțime de credincioși,... 

Sfântul Vasile cel Mare, omilie despre post

Sfântul Vasile cel Mare, omilie despre post

26 декабря 2025

Am cunoscut harul posturilor prin proorocul Isaia. Isaia a lepădat postul iudaic și ne-a arătat adevăratul post, spunînd: «Nu postiți în judecăţi şi în certuri, ci dezleagă toată legătura nedreptății»; iar Domnul a zis: «Nu fiți trişti, ci spală-ți faţa ta și unge-ți capul tău». Să fim deci cuprinși de niște simțăminte ca acestea, așa cum am și fost învățați! Să nu ne mîhnim de zilele ce se apropie! Să fim veseli în ele, aşa cum se cuvine sfinților. Cel trist nu primește cunună, iar cel care suspină nu biruie. Nu te întrista cînd ți se poartă... 

Adunarea generală a preoților din 24.XII.2025

Adunarea generală a preoților din 24.XII.2025

24 декабря 2025

Miercuri, 24 decembrie 2025, în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți a avut loc adunarea eparhială trimestrială a preoților. Întrunirea a fost condusă de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii. În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni pentru unitatea bisericească. De asemenea, clericii s-au rugat pentru pacea din Ucraina. Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de corul de preoți. După Sfânta Liturghie, lucrările adunării eparhiale au continuat... 

Sfântul Spiridon – model de credință pentru elevii clasei a II-a

Sfântul Spiridon – model de credință pentru elevii clasei a II-a

23 декабря 2025

La Liceul „Dimitrie Cantemir” din orașul Sîngerei a avut loc Proiectul Educațional – Concursul „Spune-mi o poveste pentru suflet”, ediția a IV-a. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Păstorul din Trimitunda”. Activitatea a fost dedicată educației religioase și cunoașterii vieții Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei. Proiectul a urmărit cultivarea valorilor creștine în rândul elevilor. De asemenea, scopul concursului a fost dezvoltarea sensibilității spirituale a copiilor. Elevii au fost însoțiți și îndrumați de învățătoarea lor, Ina Pleșca.  

Arhiva pentru 28 июня 2025

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui

În duminica a treia după Rusalii, sfânta Evanghelie ne cheamă să ne îndreptăm inima și mintea către cele cerești și să nu ne îngrijorăm peste măsură pentru cele pământești. Mântuitorul Iisus Hristos ne arată astăzi că „nimeni nu poate sluji la doi domni” – adică, nu putem să fim cu inima și în cer și, în același timp, lipiți doar de pământ. Domnul vorbește despre ochiul trupului care luminează trupul și despre ochiul sufletului – adică mintea și inima omului – care luminează viața întreagă. Dacă privirea noastră este curată, adică dacă gândurile și dorințele noastre sunt după voia lui Dumnezeu, atunci toată viața noastră va fi luminată. Dar dacă inima noastră este plină de dorințe lumești, adică: de stres, de neliniște, de zgârcenie, de grijă excesivă pentru mâncare, haine și avere, atunci sufletul se întunecă. mai mult…