Arhiva pentru 20 апреля 2023
Biserica „Sf. Pantelimon” din orașul Sîngerei îmbrăcată frumos în haine de sărbătoare.
Joi, 20 aprilie 2023, în săptămâna luminată, ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a împărtășit bucuria sfințirii unei noi biserici cu ÎPS Mitropolit Vladimir și cu PS Episcop Ioan de Soroca. În frumoasa biserică închinată sfântului Pantelimon a fost săvârșită prima Liturghie de un sobor de ierarhi, înconjurat de preoți și diaconi, dar și enoriași, ctitori, cât și de mulți copii. Din soborul de invitați de seamă a făcut parte: prot.mitr. Petru Ciunciuc, secretar eparhial; prot.mitr. Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei; prot.mitr. Oleg Fistican, blagocinul raionului Fălești; egumena Anastasia (Marcoci), stareța mănăstirii „Sf. Treime” din Glinjeni, r. Fălești; precum și alți preoți megieși.
Îmbucurător este că la sfânta slujbă au participat președintele și primarul raionului Sîngerei, lideri agricoli și alte personalități cu renume.
După vohodul mic, parohul bisericii, protoiereul mitrofor Serghei Zubatîi, a fost decorat de către ÎPS Mitropolit Vladimir cu două decorații: ordinul „Meritul bisericesc” de gradul II și dreptul de a sluji sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la Heruvic.
Răspunsurile mari au fost date de corul unit: parohial și cel al mănăstirii Glinjeni, condus de monahia Agnesia (Ucraineț).
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare











