Principala » sfântul Ioan Gură de Aur » Dreapta şi reaua întrebuinţare a limbii

Dreapta şi reaua întrebuinţare a limbii

„Orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la grăire” (Iacov 1, 19) „Mulţimea cuvintelor nu scuteşte de păcătuire” (Pilde 10, 19). Nu este nici un mădular al trupului prin care diavolul să poată aşa de lesne a ne amăgi şi a ne pierde, ca printr-o limbă neînfrânată şi printr-o gură nepăzită. Prin ele săvârşim greşeli nenumărate şi fărădelegi grele, iar cât de uşor poate cineva păcătui cu limba ne arată înţeleptul Sirah prin cuvintele: „Mulţi sunt cei ce au căzut de sabie, dar mai mulţi au pierit prin limba lor” (Sirah 28, 19).

Cât de grea însă este această cădere, arată acelaşi înţelept, în alt loc, prin cuvintele: „Mai bună este căderea pe pământ, decât căderea din pricina limbii” (Sirah 20, 19). El voieşte să zică prin aceasta că este mai bine a cădea jos de pe un loc înalt şi a fi zdrobit, decât a vorbi un cuvânt care să arunce sufletul nostru în pierzare.

Sirah, însă, nu numai că vorbeşte despre cădere, dar ne şi îndeamnă cu toată osârdia de a nu cădea, şi de aceea zice: „Fă gurii tale uşă şi încuietoare” (Sirah 28, 28), nu ca şi cum noi, literar, ar trebui să punem lacăt la gură, ci pentru a opri cu toată îngrijirea gura noastră de la vorbe deşarte.

În alt loc, Sfânta Scriptură ne arată că noi, pentru păzirea limbii, pe lângă râvna noastră proprie, avem nevoie şi de ajutorul lui Dumnezeu, spre a putea ţine în frâu această fiară sălbatică. Psalmistul, întinzând mâinile la cer, zice: „Ridicarea mâinilor mele, jertfa de seară; pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Psalmul 140, 2-3).

Iar Sirah, cel amintit mai sus, zice: „ O, de ar pune cineva pază gurii mele, şi peste buzele mele pecetea înţelepciunii!” (Sirah 22, 30).

Vezi cum amândoi, şi înţeleptul Sirah şi psalmistul, se tem de păcatele limbii, le tânguiesc, dau sfaturi împotriva lor şi se roagă ca limba să fie totdeauna păzită şi privegheată cu îngrijire?

Dar vei întreba tu, pentru ce ne-a dat Dumnezeu acest mădular, dacă el pricinuieşte atâtea nenorociri? Pentru aceea, răspund eu, că ea aduce şi foarte mult folos. Aşa, dacă suntem cu luare-aminte, limba aduce numai folos şi nici o vătămare. Ascultă ce zice înţeleptul Solomon: „În puterea limbii este viaţa si moartea” (Pilde 18, 21). Acelaşi lucru îl arată şi Hristos prin graiurile: „Din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osândi” (Matei 12, 37). Adică limba se poate întrebuinţa în două feluri şi stă în puterea ta cum să o întrebuinţezi.

De asemenea, şi sabia se poate întrebuinţa în două chipuri. De o întrebuinţezi împotriva vrăjmaşului, ea este pentru tine o unealtă de mântuire; iar dacă tu cu dânsa te răneşti pe tine, pricina rănirii tale nu este firea fierului, ci propria ta voinţă.

Tot aşa trebuie să gândim despre limbă, încă şi ea este o sabie ce se poate întrebuinţa în două chipuri. Ascuţeşte-o deci, pentru ca să pârăşti propriile tale păcate, dar nu o întrebuinţa ca să vatămi pe fratele tău. De aceea, Dumnezeu a îngrădit limba cu un zid îndoit, adică cu dinţii şi cu buzele, pentru ca ea să nu poată cu uşurinţă şi fără băgare de seamă a rosti cuvinte deşarte. Aşadar, ţine-o în frâu. Când ea nu voieşte să asculte, pedepseşte-o cu dinţii. Este mai bine ca ea, acum, când voieşte a păcătui, să sufere o muşcătură dureroasă, decât acolo, în focul cel veşnic, să dorească în zadar o picătură de apă şi să fie lipsită de toată mângâierea.

Iar păcatele care se săvârşesc cu limba sunt de multe feluri. De la ea vin hulirile, batjocorile, vorbele de ruşine, pârele mincinoase, jurămintele şi încălcările de jurământ.

Şi cu atât mai mult este de nevoie să ne înfrânăm limba şi să nu vorbim multe, căci: „Mulţimea cuvintelor nu scuteşte de păcătuire”, precum zice Solomon (Pilde 10, 19). Numai când ai să zici ceva folositor, numai atunci deschide buzele tale; iar dacă nu ştii nimic trebuincios şi însemnat, taci! Dar dacă totuşi voieşti să vorbeşti, cântă nişte cântări duhovniceşti.

Îndeobşte să obişnuim limba noastră a vorbi numai lucruri bune, numai a mustra propriile noastre păcate, iar viaţa altor oameni a o lăsa judecăţii Aceluia Care ispiteşte inimile şi rărunchii. Cu chipul acesta vom scăpa de focul iadului.

Precum cei care se ocupă cu greşelile altora lasă nebăgate în seamă propriile lor păcate, aşa, pe de altă parte, cei care se feresc de a ocări pe alţii, se îngrijesc numai de păcatele lor, se judecă numai pe sine, iar nu pe alţii, şi de aceea, în cealaltă lume, vor afla un Judecător blând. Apostolul Pavel zice: „De ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi” (I Corinteni 11, 31).

Deci, pentru ca să scăpăm de îngrozirea ce este în aceste graiuri, să ispitim viaţa noastră cu mare râvnă, să întrebuinţăm limba noastră spre a ne ocărî pe noi înşine şi a ne judeca pe noi înşine, a înfrânge inima noastră şi totdeauna a ne cere socoteală de la noi înşine.

În sfârşit, gândeşte şi la aceasta! Cum poţi să întrebuinţezi tu limba ta la vorbe murdare, când tocmai cu această gură şi pe această limbă primeşti Sfântul Trup al lui Iisus Hristos?

În adevăr, este foarte pierzător lucru a întrebuinţa la vorbe de ocară, la huliri şi nebunii această limbă, care va lua parte la Taina cea mai sfântă, care este oarecum vopsită cu Sângele Mântuitorului, şi, aşa zicând, s-a făcut sabie de aur.

Nu pângări deci cinstea pe care Dumnezeu a dat-o limbii şi nu o întrebuinţa la nici un păcat. Iar împreună cu limba păzeşte totodată şi inima ta curată de toată viclenia şi răutatea împotriva aproapelui tău; şi tot aşa să păzeşti ochii şi urechile. Sau este oare cuviincios, ca pe de o parte să auzi glasul cel ceresc al îngerilor, iar pe de alta, cu acelaşi urechi, să asculţi cântecele cele necurate? Nu merită, oare, cea mai grea pedeapsă să pângăreşti cu privirea necurată, neînfrânată, ochii cu care te uiţi la Tainele cele mai sfinte?

Tu, iubite, eşti chemat la Cina cea cerească; deci nu intra acolo cu haine necurate, ci îmbracă haine de nuntă! Fie aceasta, prin harul şi mila Domnului şi Mântuitorului nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine cinstea şi slava, în vecii vecilor. Amin. (sfântul Ioan Gură de Aur).

Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.