versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

 

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

  

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

 

Rubrica "predica"

Duminica a 22-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti!” (Luca XIV, 25) Fraţi creştini, parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr este bine cunoscută. Bogatul, lacom şi zgârcit, petrece şi se veseleşte zilnic dezmierdându-şi trupul cu cântece, băuturi şi mâncăruri alese, în timp ce săracul, plin de bube şi flămând, suferă la uşa lui. Predica Mântuitorul nostru Iisus Hristos începuse să capteze mulţimile din toate părţile Palestinei. Se răspândise pretutindeni zvonul că un om nemaiîntâlnit face minuni; vindecă tot felul de dureri, tămăduieşte neputinţele şi vorbeşte mai mult…

Duminica a 21-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „Sămânţa dumnezeiască poartă în sine LUMINA ADEVĂRULUI”. Fraţi creştini, Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit de multe ori în pilde despre Împărăţia cerului, aşa cum vedem şi în Sfânta Evanghelie de astăzi. El a luat asemănări de pe pământ, le-a tâlcuit, ca ucenicii Lui să descopere din aceste pilde minunate învăţături pentru sufletele noastre. Pilda semănătorului care s-a citit astăzi este prima pildă pe care o spune Mântuitorul înaintea ucenicilor Săi şi pe care a şi explicat-o pe scurt. mai mult…

Duminica a 20-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”! (Luca VII, 14). Fraţi creştini, parabola evanghelică de astăzi este minunat ilustrată de pictorul evanghelist Apostolul Luca şi ne inspiră multe învăţături duhovniceşti. Într-o cetate numită Nain, moartea nemiloasă răpise sufletul unui tânăr, singurul copil al unei mame văduve. Cine ar putea spune durerea ce sfâşia inima acestei mame! Strigătele ei de durere şi rugăciunile fierbinţi storceau lacrimi şi din inimile cele mai împietrite. Această mamă îndurerată mai mult…

Duminica a 19-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „si rasplata voastra va fi mare si veti fi fiii Celui Prea Inalt” (Luca VI, 35). Frati crestini, felul de judecata a lui Dumnezeu se deosebeste radical de felul de judecata al nostru al oamenilor. Morala si desavarsirea crestina sunt cu totul altceva decat morala si desavarsirea faurite de mintea omului. Legile Imparatiei lui Dumnezeu au cu totul alte temelii, decat legile noastre lumesti.
Sfanta Evanghelie de astazi ne arata felul de judecata a lui Dumnezeu si morala crestina cu legile Imparatiei ceresti, pe care Domnul Hristos ne invata sa le punem in practica intocmai. mai mult…

Pescuirea minunată

Motto: „Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El” (Luca5,11) Frati crestini, în cuvintele Evangheliei simtim dumnezeirea, ceea ce nu simtim in nici unul din cuvintele omenesti. Parca vedem pe Dumnezeu vorbind, ori de cate ori citim cu atentie o pagina de Evanghelie. Parca suntem inaltati pe alt taram, parca plutim in vazduhul minunilor dumnezeiesti. mai mult…

Duminica după Înălțarea Sf.Cruci

Motto: „Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie!” (Marcu VIII, 34). Fraţi creştini, Domnul nostru Iisus Hristos este Învăţătorul universal, la şcoala Lui sunt chemate deopotrivă toate neamurile pământului, toate clasele sociale şi toate generaţiile ca să primească în suflet învăţătura Lui şi, mai ales, să-L urmeze. Toţi sunt chemaţi, dar nici unul nu este constrâns în nici o formă ca să primească învăţătura împotriva voinţei sale sau să facă din ordinul cuiva vreo faptă creştinească. Aceasta, pentru că mai mult…

Duminica a 16-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti” (Matei 25,28). Frati crestini, sfanta Evanghelie de astazi ne pune in fata cateva invataturi foarte folositoare pe care e bine sa le adancim cat mai mult in sufletul nostru. Domnul nostru Iisus Hristos, pentru mila Sa, ca un milostiv, bland si mangaietor El Dumnezeu adevarat, se numeste pe Sine Om si ca un om cu slujitorii Sai petrece pe pamant.

Slugile Lui suntem noi oamenii, de la cei mai mari pana la cei mai mici. Talantii Lui sunt tot binele si cinstea ce o da pe lumea aceasta oamenilor, toate darurile cele sufletesti si pamantesti: viata aceasta, mintea cu intelepciunea ei, toate meseriile, toatele talentele, precum vocea, sanatatea, priceperea de a descoperi, de a lucra, de a chivernisi bine, precum si mai mult…

Duminica înaintea Înălțării sfintei Cruci

Motto: „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea incat pe Fiul Sau Cel Unul nascut L-a dat ca orice crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan III, 16). Frati crestini, sfanta Evanghelie de astazi, ne descopere iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Bunul Dumnezeu de la inceput a iubit pe om, caci a pus in el suflet nemuritor si l-a asezat in fericirea raiului ca sa mosteneasca toate bunatatile si frumusetile vesnice. Fiind zidirea cea mai aleasa din toate cate a facut, numai in om a pus o scanteie din El, scanteia dumnezeiasca, care este sufletul omului. mai mult…

Duminica a 15-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „ Invatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege!”? (Matei XXII, 36) Frati crestini, dupa cum boala cancerului este cea mai cumplita boala care distruge trupul, tot asa mandria, slava cea desarta este pacatul care distruge sufletul. Din cauza mandriei se intuneca mintea si vin asupra sufletului o multime de pacate, de boli sufletesti, prin care se desparte omul de Dumnezeu. De aceasta boala si de multe suferea neamul evreiesc in vremea Mantuitorului Hristos. Sfanta Evanghelie de astazi ne vorbeste tocmai de aceasta boala mai mult…

Duminica a 14-a după pogorârea Sf.Duh

Motto: „Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta?” (Matei XXII, 12) Frati crestini, Domnul si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos, multe pilde ne infatiseaza pentru a ne pregati cat mai bine si a ne curati sufletul pentru Imparatia cerului. Una din acestea este si pilda cu «Nunta fiului de imparat, pe care am auzit-o din Sfanta Evanghelie de astazi. Aceasta a fost rostita cu patru zile inainte de moartea Sa, marti in saptamana cea mare. mai mult…