Principala » Partituri » Binecuvinteaz? suflete al meu pe Domnul

Binecuvinteaz? suflete al meu pe Domnul

 Psalmul 103 este primul psalm cu care se Începe vecernia, numit uneori psalmul Încep?tor. S?mb?t? seara şi În ajunul s?rb?torilor se cÎnt? c?teva stihuri alese din el, iar În celelalte zile se cite?te. Psalmistul David a ilustrat În aceast? cÎntare toat? frumuse?ea creaşiei. De aceea el se cÎnt? solemn şi major. V? prezent?m mai jos un exemplar, comentariu şi motivaşia psalmului 103. 

 Psalmul 103 este primul psalm cu care se Începe vecernia, numit uneori psalmul Încep?tor. S?mb?t? seara şi În ajunul s?rb?torilor se cÎnt? c?teva stihuri alese din el, iar În celelalte zile se cite?te. Psalmistul David a ilustrat În aceast? cÎntare toat? frumuse?ea creaşiei. De aceea el se cÎnt? solemn şi major. V? prezent?m mai jos un exemplar, comentariu şi motivaşia psalmului 103. 

 Psalmul 103 este primul psalm cu care se Începe vecernia, numit uneori psalmul Încep?tor. S?mb?t? seara şi În ajunul s?rb?torilor se cÎnt? c?teva stihuri alese din el, iar În celelalte zile se cite?te. Psalmistul David a ilustrat În aceast? cÎntare toat? frumuse?ea creaşiei. De aceea el se cÎnt? solemn şi major. V? prezent?m mai jos un exemplar, comentariu şi motivaşia psalmului 103. 

 Psalmul 103 este primul psalm cu care se Începe vecernia, numit uneori psalmul Încep?tor. S?mb?t? seara şi În ajunul s?rb?torilor se cÎnt? c?teva stihuri alese din el, iar În celelalte zile se cite?te. Psalmistul David a ilustrat În aceast? cÎntare toat? frumuse?ea creaşiei. De aceea el se cÎnt? solemn şi major. V? prezent?m mai jos un exemplar, comentariu şi motivaşia psalmului 103. 

 Psalmul 103 este primul psalm cu care se Începe vecernia, numit uneori psalmul Încep?tor. S?mb?t? seara şi În ajunul s?rb?torilor se cÎnt? c?teva stihuri alese din el, iar În celelalte zile se cite?te. Psalmistul David a ilustrat În aceast? cÎntare toat? frumuse?ea creaşiei. De aceea el se cÎnt? solemn şi major. V? prezent?m mai jos un exemplar, comentariu şi motivaşia psalmului 103.

1.
Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte!
In marturisire si’n mare podoaba Te-ai imbracat, Tu,
Ps 102:1

Psalmul 103 este un amplu tablou asupra creatiei. Daca lumea, odata asezata, Il marturiseste pe Creator («Cerurile povestesc marirea lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria!», Ps 18, 1), Creatorul Insusi Se marturiseste pe Sine prin propria Sa creatie. Asa se face ca, din aceasta perspectiva, lumina (slava) lui Dumnezeu nu e vazuta ca fiind launtrica (slava de care Fiul S’a golit pe Sine prin intrupare smerita — Flp 2, 6-8), ci ca un vesmant de marturisire (exomologesis), podoaba si lumina. (Cu Psalmul 103 se deschide vecernia, slujba care marcheaza inceputul zilei liturgice ca inceput al lumii).
2. Cel ce Te imbraci cu lumina precum cu o mantie,
Cel ce intinzi cerul ca pe un cort Fc 1:3, Iov 36:29, Za 12:1, Is 40:22, Is 44:24, Sir 43:12, 1Tim 6:16
3. si-i acoperi cu ape inaltimile
si norii ii pui sa-i faca urcusul. «inaltimile»: de la hiperoos = ceea ce e situat la etajul superior, deasupra, la inaltime.
Cel ce umbla pe aripile vanturilor;
Fc 1:7, Iov 36:29, Am 9:6, Za 12:1
Registrul gramatical alterneaza intre «Tu» si «El». «Umbla pe aripile vanturilor»: metafora pentru omniprezenta lui Dumnezeu.
4.
Cel ce-i face pe ingerii Sai duhuri
si para de foc pe slujitorii Sai;
Evr 1:7 Cum oare ii face Dumnezeu pe ingerii Sai duhuri, de vreme ce ei sunt duhuri prin insasi natura lor? Ideea este ca ingerul, ca duh, este nascut din Duhul Sfant, asa cum va preciza mai tarziu Evanghelistul: «cel ce este nascut din Duh, duh este» (In 3, 6). Omul insusi isi are duhul nascut din acelasi Duh, ceea ce ii confera putinta de a deveni om duhovnicesc. Si asa cum ingerii, ca duhuri din Duh, stau pururea cu fata spre Dumnezeu, de aceeasi partasie a luminii dumnezeiesti (necreate) se invrednicesc, prin Duhul Sfant, si oamenii duhovnicesti (Calist Catafygiotul).
5. Cel ce a intemeiat pamantul pe temeinicia lui,
ca»n veacul veacului el nu se va abate.
Za 12:1
klino = «a inclina» talerul unei balante ce se afla in echilibru stabil; «a se abate de la drumul stabilit»; «a se indeparta»; «a rataci». Prezenta acestui verb, in asociere cu «temeinicia» din stihul precedent, arata ca versetul e construit pe cateva abstractii matematice si arunca o lumina extraordinara asupra unei viziuni cosmogonice deloc straine de ceea ce stim noi astazi. In termeni contemporani, textul s’ar traduce astfel: Dumnezeu a creat universul pe baza legilor fixe pe care i le-a stabilit o data pentru totdeauna. Ca parte din univers, pamantul se conduce dupa aceleasi legi, rotindu-se in jurul axei sale si, in acelasi timp, in jurul soarelui pe o anume orbita fixa, adica pe o traiectorie de la care nu exista deviere. (De altfel, zborurile cosmice ar fi de neconceput fara existenta legilor stabile ale universului).
Adancul ca o mantie Ii este’mbracamintea,
peste munti vor sta ape;

7.de certarea Ta vor fugi,
de glasul tunetului Tau se vor infricosa.
Iov 37:5

8.Munti se urca si vai se coboara
acolo’n locul unde le-ai intemeiat;
9.hotar ai pus pe care nu-l vor trece
si nici se vor intoarce sa acopere pamantul.
11.din ele se vor adapa toate fiarele campului,
asinii salbatici setea isi vor potoli;
Ioil 1:20

12.pasarile cerului se vor salaslui deasupra-le,
din mijlocul stancilor vor da glas.
13.Cel ce muntii ii adapa din inaltimile Sale,
din roada lucrurilor Tale se va satura pamantul.
Dt 11:11, Am 9:6
«inaltimile»: de la hiperoos = ceea ce e situat la etajul superior, deasupra, la inaltime.
Registrul gramatical alterneaza intre «Tu» si «El». «Umbla pe aripile vanturilor»: metafora pentru omniprezenta lui Dumnezeu.
14.Cel ce face sa rasara iarba pentru vite
si verdeata spre slujirea oamenilor,
ca sa scoata paine din pamant,
Ps 146:8-9
«Slujirea» (douleia): ideea ca natura nu a fost creata pentru ea insasi, ci pentru a fi in serviciul omului, el fiind scopul si incununarea creatiei.
15.si vinul ce veseleste inima omului;
sa-i faca fata vesela cu untdelemn
si cu painea care’ntareste inima omului.
Fc 18:5, Fc 43:34, Jd 9:13, Rut 3:3, Cant 2:4, Dn 10:3, Sir 31:27-28, Sir 40:20, 1Tim 5:23

16.Satura-se-vor copacii campului,
cedrii Libanului pe care Tu i-ai sadit;
Is 14:8

17.in ei isi vor face pasarile cuib,
locasul cocostarcului fiind deasupra lor. Literal: «vrabiutele». Sf. Maxim Marturisitorul le acorda intelesul alegoric de «suflete» sau «virtuti».
Cocostarcul e simbolul neprihanirii. Daca pasarile obisnuite isi fac cuiburile in copacii obisnuiti, si chiar in cedrii cei inalti ai Muntilor Liban, dar, oricum, la adapost, cocostarcul si-l face in punctul cel mai de sus al copacului inalt, sau in varful unui stalp, fara umbra, scaldat in aerul pur. Neprihana sta deasupra tuturor virtutilor (Sf. Maxim Marturisitorul).
18.Muntii cei inalti scapare pentru cerbi,
iar pentru iepuri, stancile.
19.El a facut luna spre masurarea vremilor;
soarele si-a cunoscut apusul sau,
Fc 1:16-18

20.pus-ai intuneric si s’a facut noapte
cand toate fiarele padurii vor iesi; Sf. Grigorie Sinaitul talcuieste alegoric: Noaptea patimilor este intunericul ignorantei; sau, altfel spus, noaptea este imparatia in care se nasc patimile. In ea imparateste stapanul intunericului, diavolul, si prin ea umbla duhurile necurate care iau chip ca fiarele codrului, cautand cu urletele sa ne rapeasca si sa ne devore.
21.pui de lei racnind sa-si prinda prada
si de la Dumnezeu sa-si ceara demancarea.
Iov 38:39, Ps 146:9, Is 5:29, Is 31:4

22.Dar soarele a rasarit si ei s’au adunat
si in culcusurile lor s’or odihni;
Iov 37:8
Sf. Ioan Scararul: Daca, printr’o iconomie pedagogica, Soarele a rasarit in noi, iar dupa aceea Si-a cunoscut intaiul Sau apus, atunci peste locul culcusului Sau a pus intuneric si s’a facut noapte. In ea, in noapte, vor veni spre noi puii salbatici si toate fiarele coltoase ca sa rapeasca nadejdea din noi, cerand de la Dumnezeu drept mancare patimile noastre, hranite fie prin ganduri, fie prin faptuire. Dupa aceea, insa, din intunecoasa smerenie ne-a rasarit iarasi Soarele, iar fiarele s’au adunat din nou in culcusurile lor; de acum ele vor zacea doar in inimile iubitoare de placeri, dar nu in noi.
23.iar omul va iesi la lucrul sau
si la lucrarea sa pana seara.
24.Cat de marite sunt lucrurile Tale, Doamne,
pe toate’ntru intelepciune le-ai facut;
umplutu-s’a pamantul de zidirea Ta.
Ps 32:5, Ps 91:5
«zidirea» in sensul: agoniseala, stransura, totalitatea rodurilor muncii (in speta, ale creatiei): ierburi, copaci, vietati, oameni. Cei vechi ai nostri au preferat sa-l traduca pe kt?sis prin «zidire» in ideea ca intreaga creatie a lui Dumnezeu e o lucrare elaborata, «zidita» dupa un anume plan, in trepte.
25.Marea aceasta este mare si larga;
acolo’n ea se afla taratoare nenumarate,
vietati mici de-a valma cu cele mari;
Fc 1:21, Sir 43:25

26.acolo pe ea strabat corabii;
acolo-i balaurul acesta pe care l-ai zidit sa-Ti faci din el o joaca. Iov 40:25, Iov 41:1
«Balaurul»: in Versiunea Ebraica, «Leviatanul»: monstru mitic marin, oarecum asemanator cu un balaur onctuos. Imagine apropiata de aceea din Iov 40, 19: «El (monstrul) de la Domnul este zidirea cea dintai / facuta ca sa-si rada de ea ingerii Sai»; simbol al fortei brutale pe care omul n’o poate stapani, dar care pentru Dumnezeu — si chiar pentru ingerii Sai — e o jucarie cu care se amuza. Imaginea se apropie si de intrebarea pusa de Dumnezeu lui Iov (a carui neputinta sta in opozitie cu atotputinta Creatorului): «Te vei juca cu dansul cum joci o pasaruica…?» (40, 29). Verbul din Iov (paizo) e inrudit cu cel de fata (empaizo) si identic cu cel din Is 10, 2 (vezi textul si nota), cu aceleasi sensuri de joaca, amuzament, deradere, luare in bataie de joc.
27.Toate de la Tine asteapta
sa le dai hrana la vreme potrivita;
Iov 12:10, Pr 6:8, Ps 135:25, Ps 144:16, Ps 145:7, Lc 12:24

28.daca le-o vei da, o vor aduna;
daca mana Tu Ti-o vei deschide,
toate se vor umple de bunatate;
Iov 12:10, Pr 6:8

29.daca Tu Iti vei intoarce fata, ele se vor tulbura;
daca Tu le vei lua duhul, ele se vor sfarsi
si in tarana lor se vor intoarce;
Iov 12:10, Iov 34:14, Dn 5:23, Naum 1:4

30.iar daca Duhul Tau Il vei trimite, ele se vor zidi
si fata pamantului o vei innoi. «se vor zidi» = vor fi create (vezi v. 24). Sf. Vasile cel Mare: Invierea din morti se face prin lucrarea Duhului Sfant. Daca, aici, prin creatie (zidire) se intelege schimbarea intr’o conditie mai buna a celor ce in viata au cazut prin pacate (intru Hristos, omul e «faptura noua», 2 Co 5, 17), innoirea ce se petrece acum si stramutarea noastra din viata pamanteana, senzoriala, in conditia cereasca ce se instaureaza in noi prin lucrarea Duhului, atunci sufletele noastre se ridica pe cele mai inalte culmi ale existentei. Prin Sfantul Duh ne vine intoarcerea in rai, inaltarea noastra in Imparatia cerurilor.
Duhul Sfant este autorul regenerarii duhovnicesti. In imparatia lui Dumnezeu nu se intra decat printr’o noua nastere, din apa si din Duh (In 3, 5) (Sf. Grigorie de Nazianz).
31.Fie slava Domnului in veci;
veseli-Se-va Domnul de lucrurile Sale;
32.Cel ce cauta spre pamant si-l face sa tremure,
Cel ce muntii ii atinge si ei fumega.
Ps 143:5

33.Canta-voi Domnului de-a lungul vietii mele,
canta-voi Dumnezeului meu pana ce voi fi.
Ps 33:1
Pentru expresia «pana ce voi fi» vezi nota de la Mt 1, 25.
34.Dulci sa-I fie Lui cuvintele mele,
iar eu ma voi veseli’ntru Domnul.
Is 9:2

35.Sa piara pacatosii de pe pamant
si cei fara de lege, ca nicicum sa mai fie!
Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul!
Ps 102:1, Idt 16:17 (IPS Bartolomeu Valeriu Anania)

Am publicat acest articol pentru cre?tii ortodocşi, originari din Republica Moldova, dar care s-au stabilit În afara ??rii noastre şi au nevoie de astfel de partituri şi lecşii… Doamne ajut?!

Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.