versiunea moldoveneasca русская версия

De ce să ne bucurăm la Nașterea Maicii Domnului?

20 сентября 2026

Trebuie să știm, fraților, că afară de cununa duminicilor de peste an și afară de cununa sărbătorilor Domnului Hristos, anul duhovnicesc mai cuprinde și cununa sărbătorilor Sfinților. Cea dintâi mare sărbătoare din cununa Sfinților de peste an este sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie, adică ziua de astăzi. Se și cuvenea, de altfel, să întâlnim sfințenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfințenia omenească cea mai înaltă, cunoscută și cinstită în Biserică.  

Duminica a XVI-a după Cincizecime la catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți

Duminica a XVI-a după Cincizecime la catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți

20 сентября 2026

În duminica a XVI-a după Cincizecime, catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți a adunat clerul și poporul în jurul sfântului Altar, pentru a participa la sfânta Liturghie și pentru a înălța împreună rugăciuni de laudă și mulțumire lui Dumnezeu. Pericopa evanghelică rânduită spre citire în această duminică, pilda talanților (Matei 25, 14-30), ne pune înainte responsabilitatea pe care o avem față de darurile pe care Dumnezeu ni le încredințează. Fiecare om primește de la Dumnezeu daruri, puteri și posibilități diferite, iar chemarea creștinului... 

Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Ultimеle știri

Комментарии к записи La a treia aniversare de la Întronizarea Patriarhului Kiril În catedrala Hristos MÎntuitorul a fost s?v?rşit? SfÎnta Liturghie отключены

La a treia aniversare de la Întronizarea Patriarhului Kiril În catedrala Hristos MÎntuitorul a fost s?v?rşit? SfÎnta Liturghie

La 1 februarie, În ziua celei de-a treia anivers?ri de la Întronizarea Preafericitului Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, În catedrala Hristos MÎntuitorul a fost s?v?rşit? SfÎnta Liturghie.

Întşist?t?torului Bisericii Ortodoxe Ruse i-au coliturghisit: mitropolitul Vladimir de Sankt-Petersburg şi Ladoga; mitropolitul Filaret de Minsk şi Slu?k; mitropolitul Iuvenalie de Kruti?? şi Kolomna; mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove; episcopul Marchel de Bălţi şi Făleşti;

La 1 februarie, În ziua celei de-a treia anivers?ri de la Întronizarea Preafericitului Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, În catedrala Hristos MÎntuitorul a fost s?v?rşit? SfÎnta Liturghie.

Întşist?t?torului Bisericii Ortodoxe Ruse i-au coliturghisit: mitropolitul Vladimir de Sankt-Petersburg şi Ladoga; mitropolitul Filaret de Minsk şi Slu?k; mitropolitul Iuvenalie de Kruti?? şi Kolomna; mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove; episcopul Marchel de Bălţi şi f?le?ti; mitropolitul Alexandru de Astana şi Kazahstan; mitropolitul Vichentie al Asiei Centrale; mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului pentru relaţii Externe bisericeşti; Mitropolitul Ilarion al New-Yorkului şi Americii de Est, Înstşist?t?torul Bisericii Ortodoxe Ruse din Strşin?tate; Mitropolitul Agafanghel de Odesa şi Izmail; un sobor de ierarhi ai Patriarhiei Moscovei;  mitropolitul Gherasim al Zugdidi şi ?ai? (Biserica Ortodox? din Georgia); episcopul Nectarie de Carpasia (Biserica Ortodox? a Ciprului); reprezentanşi ai Bisiricilor Ortodoxe Locale de pe lÎng? Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii — mitropolitul Atanasie de Cirena (Biserica Ortodox? din Alexandria), arhiepiscopului Nifon de Filippopol (Biserica Ortodox? din Antiohia), arhimadritul ?tefan (Dispirakis) (Biserica Ortodox? din Ierusalim), arhimadritul Teoctist (Dimitrov) (Biserica Ortodox? Bulgar?), protoiereul Alexii Iu?cenko (Biserica Ortodox? a Plaiurilor Cehiei şi a Slovaciei); schiarhimandritul Ilie (Nozdrin); arhimadritul Isidor (Minaev), ?eful Misiunii Duhovnice?ti Ruse din Ierusalim; protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii În oraşul Moscova; protoiereul Mihail Riazan?ev, chelarul catedralei Hristos MÎntuitorul; protoiereul Alexandru Ganaba, secretarul Direcţiei eparhiale de Moscova, protoiereul Dimitrie Smirnov, preşedintele Departamentului Sinodal pentru relaţii cu For?ele Armate şi instituşiile de drept; protoiereul Vsevolod Ciaplin, preşedintele Departamentului Sinodal pentru relaţii dintre Biseric? şi Societate; protoiereul Nicolae Bala?ov, vicepreşedinte al Departamentului pentru relaţii Externe bisericeşti; egumenul Filaret (Bulekov), vicepreşedinte al Departamentului pentru relaţii Externe bisericeşti; ieromonahul Antonie (Sevriuc), paroh al Bisericii stavropighiale sfÎnta mare muceni?? Ecaterina din Roma; egumenii Mănăstirilor stavropighiale; clerici din oraşul Moscova.

În cadrul Liturghiei s-au rugat protopresbiterul Matei Stadniuk, parohul catedralei Botezul Domnului din oraşul Moscova, egumenele Mănăstirilor de c?lug?ri?e, clerul şi membrii consiliilor parohiale din capital?.

La slujb? au asistat preşedintele interimar al Republicii Moldova M.I. Lupu, ?eful adjunct al Administraţiei preşedintelui Federaşiei Ruse A.D. Beglov, prim-vicepreşedintele Comitetului pentru relaţii internaşionale al Dumei de Stat L.E. Slu?ki, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenşiar al Republicii Moldova În Federaşia Rus? A. C. Negu?a.

Primarul oraşului Moscova S.S. Sobeanin l-a felicitat pe Preafericitul Patriarh Khiril În altar.

La sf?rşitul Liturghiei, Mitropolitul Iuvenalie de Kruti?? şi Kolomna a slujit un Te Deum de mulţumire.

Mai apoi Mitropolitul Vladimir de Sankt-Petersburg şi Ladoga a dat citire mesajului de felicitare din numele membrilor SfÎntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse şi i-a adus În dar Preafericirii Sale o icoan? a Maicii Domnului din Kazan.

Înt?st?t?torul Bisericii Ruse a adresat celor prezenşi un cuvÎnt de mu?umire.

www.patriarchia.ru

mai mult…

Комментарии к записи Părintele Petru Chioresco отключены

Părintele Petru Chioresco

Preotul Petru Chioresco, parohul bisericii „Sf. Ioan Teologul” din satul Făgădău, raionul Făleşti și clericul mănăstirii Glinjeni, este născut pe data de 31.01.1989. Este hirotonit diacon la 12.09.2011, iar preot la 24.06.2015. Preoteasa se numește Maria (n.08.08.1991). Copii: Taisia (n.30.06.2011), Maria (n.20.09.2013), Elisei (n.15.05.2015), Serafima (n.24.03.2018). Parohia Făgădău are 600 locuitori. Tel.: 068946519.

Комментарии к записи Binecuvinteaz? suflete al meu pe Domnul отключены

Binecuvinteaz? suflete al meu pe Domnul

 Psalmul 103 este primul psalm cu care se Începe vecernia, numit uneori psalmul Încep?tor. S?mb?t? seara şi În ajunul s?rb?torilor se cÎnt? c?teva stihuri alese din el, iar În celelalte zile se cite?te. Psalmistul David a ilustrat În aceast? cÎntare toat? frumuse?ea creaşiei. De aceea el se cÎnt? solemn şi major. V? prezent?m mai jos un exemplar, comentariu şi motivaşia psalmului 103. 

Комментарии к записи Concert cre?tin отключены

Concert cre?tin

Imediat dup? marile s?rb?tori cre?tine, În incinta catedralei «Sf. ?mp. Constantin şi Elena» a avut loc un concert cre?tin, unde s-a cÎntat colinde, pricesne şi sl?viri din repertoriul coral autohton, dar şi din alte surse. Post?m mai jos c?teva poze din aceast? frumoas? lucrare, ca s? d?m o sugestie şi altor parohii s? organizeze asemenea activit?şi, s? le planifice şi s? le public?m foto, dar şi video sau m?car audio. Un alt exemplu aici.  S? ne fie tuturor de folos. Doamne ajut?! mai mult…

Комментарии к записи Cuviosul Antonie cel Mare отключены

Cuviosul Antonie cel Mare

SfÎntul Antonie cel Mare (251-356), «p?rintele monahilor», este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi Încep?torul vieşii c?lug?re?ti. Este considerat de tradişia monastic? drept Întemeietor al monahismului, ?mpreun? cu SfÎntul Pahomie cel Mare.
Pr?znuirea lui se face la data de 17/30 ianuarie În toate tradişiile cre?tine.
 
Комментарии к записи Duminica lui Zaheu şi pomenirea Sf. Ap. Petru отключены

Duminica lui Zaheu şi pomenirea Sf. Ap. Petru

 Zaheu este simbolul bogatului nedrept pocşit, al celui pierdut dar apoi Îndreptat, care aduce mÎntuirea nu numai pentru sine dar şi pentru Întreaga sa cas?. El reprezint? un exemplu de pocşin??, al?turi de alte cazuri precum Manase, r?uf?c?torul de pe cruce, fiul risipitor, David sau Maria Egipteanca. Pr?znuirea lui se face În 20 aprilie. 

 Zaheu este simbolul bogatului nedrept pocşit, al celui pierdut dar apoi Îndreptat, care aduce mÎntuirea nu numai pentru sine dar şi pentru Întreaga sa cas?. El reprezint? un exemplu de pocşin??, al?turi de alte cazuri precum Manase, r?uf?c?torul de pe cruce, fiul risipitor, David sau Maria Egipteanca. Pr?znuirea lui se face În 20 aprilie. mai mult…

Комментарии к записи Lan?ul Întemni??rii sfÎntului apostol Petru отключены

Lan?ul Întemni??rii sfÎntului apostol Petru

«Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru» este praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 16/29 ianuarie. Amintirea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru este o praznuire care daruieste nadejde tuturor acelora care patimesc pe nedrept in lumea aceasta inrobita de pacat, atat in propria familie, cat si in societate.

Комментарии к записи Casa cre?tinului отключены

Casa cre?tinului

Pericopa evanghelic? care se cite?te În duminica lui Zaheu (Luca 19,1-10), este aceaşi care se cite?te şi la sfinţirea casei. Din aceste raşiuni V? propunem s?pt?mÎna aceasta un serial cu genericul «Casa cre?tinului».

Pericopa evanghelia care se cite?te În duminica lui Zaheu (Luca 19,1-10), este aceaşi care se cite?te şi la sfinţirea casei. Din aceste raşiuni V? propunem s?pt?mÎna aceasta un serial cu genericul «Casa cre?tinului».
mai mult…

Părintele Serghei Vuluța

Preotul Serghei Vuluța, parohul bisericii «Sf.Elizaveta» din satul Cubolta, raionul Sîngerei este născut pe data de 27 ianuarie 1980 în s.Cubolta, r.Sîngerei, în familia preotului Grigore Vuluța (+16.09.2008). Absolvește în anul 2001 Academia Teologică din Chişinău. Este diaconit la 20 iunie 2008 de către P.S. Marchel în catedrala „Sf.Împ. Constantin şi Elena” din mun. Bălţi. Tot aici primește şi hirotonia preoțească la 22 iunie 2008. Împreună cu preoteasa Svetlana cultivă virtuțile creștinești celor patru copii: Anastasia (26.04.2006), Savatie (02.10.2007), Teoctist (05.01.2009) şi Nicon (05.04.2010). Părintele are în grija sa aproximativ 2000 de suflete, încredințate pentru păstorire.
Tel.: 0-262-58-318: mob.: 0-603-84-853

Комментарии к записи Educaşia duhovniceasc? În ?coli отключены

Educaşia duhovniceasc? În ?coli

Educaşia duhovniceasc? În ?coli. Aceasta este tema de discuşie a Prea Sfinţitului Marchel cu profesorii şi elevii ?colii ruse nr. 14, din mun. Bălţi. Evenimentul a culminat cu sfinţirea ?colii sus-numite, la care a fost Arhip?storul nostru Prea Sfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, dimpreun? cu un sobor de preoşi. Profesorii, elevii şi toşi cei prezenşi au primit În dar c?te o icoan?.

Educaşia duhovniceasc? În ?coli. Aceasta este tema de discuşie a Prea Sfinţitului Marchel cu profesorii şi elevii ?colii ruse nr. 4, din mun. Bălţi. Evenimentul a culminat cu sfinţirea ?colii sus-numite, la care a fost Arhip?storul nostru Prea Sfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, dimpreun? cu un sobor de preoşi. Profesorii, elevii şi toşi cei prezenşi au primit În dar c?te o icoan?.

mai mult…