versiunea moldoveneasca русская версия


Preoții din raionul Fălești s-au întrunit pentru mărturisire

Preoții din raionul Fălești s-au întrunit pentru mărturisire

9 июня 2026

Marți, 9 iunie 2026, biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din sectorul Dacia al orașului Fălești a găzduit adunarea blagocinală a clerului din raionul Fălești. Întrunirea a avut un caracter duhovnicesc și administrativ, reunind preoții pentru Taina Mărturisirii, precum și pentru examinarea principalelor activități pastorale planificate pentru perioada următoare. Desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, întâlnirea a fost coordonată de protoiereii Ioan Pelin și Oleg Fistican, blagocinii circumscripției.... 

A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel

A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel

8 июня 2026

#Cateheză. Biserica a intrat în Postul Cincizecimii, care precede sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie/12 iulie. Acest post a fost încuviințat de Mântuitorul când „au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare fiii nunții să fie triști câtă vreme Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Matei 9, 14-15). Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul al IV-lea, Constituțiile Apostolice, iar Leon cel... 

Sprijin pentru instituțiile teologice din Chișinău

Sprijin pentru instituțiile teologice din Chișinău

4 июня 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, preoții eparhiei sunt îndemnați să ofere, după posibilitățile fiecăruia, un ajutor financiar destinat susținerii activității Seminarului și Academiei de Teologie din Moldova. Instituțiile teologice reprezintă locul în care sunt formați viitorii slujitori ai Sfântului Altar, iar sprijinirea acestora constituie o contribuție importantă la dezvoltarea și consolidarea vieții bisericești. Donațiile vor putea fi prezentate fie în cadrul adunării de mărturisire din perioada Postului Sfinților... 

Bucuria hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena

Bucuria hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena

3 июня 2026

În ziua de prăznuire a Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, catedrala episcopală din municipiul Bălți și-a sărbătorit hramul, prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru cler și credincioși. Cu această ocazie, în sfântul locaș a fost săvârșită o solemnă slujbă arhierească, la care au participat numeroși credincioși veniți să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să cinstească pe ocrotitorii cerești ai catedralei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un... 

Sub ocrotirea Sfântului Duh: gânduri, binecuvântări și reportaje foto de Ziua Copilului

Sub ocrotirea Sfântului Duh: gânduri, binecuvântări și reportaje foto de Ziua Copilului

1 июня 2026

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, adresăm tuturor copiilor sincere felicitări, binecuvântări și gânduri de pace și bucurie. Copiii sunt darul cel mai curat pe care Dumnezeu îl oferă lumii. În inocența lor, în sinceritatea zâmbetului și în curăția inimii lor se oglindește frumusețea creației dumnezeiești. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să privim spre copii ca spre un model de curăție sufletească și de încredere deplină în Dumnezeu: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei... 

Lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”

Lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”

31 мая 2026

Sâmbătă, 30 mai 2026, în incinta Gimnaziului din satul Năvârneț, raionul Fălești, a avut loc lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”, semnată de cercetătorul și autorul Tudor Nastas. Evenimentul a reunit numeroși invitați de seamă, printre care Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, însoțit de un sobor de preoți, președintele raionului Fălești, Vadim Roșca, conducerea instituției de învățământ, administrația publică locală, reprezentanți ai mediului cultural, precum și numeroși locuitori ai... 

Binecuvântare pentru elevi în Catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

Binecuvântare pentru elevi în Catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

29 мая 2026

În ajunul vacanței de vară la Catedrala episcopală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți, au fost înălțate rugăciuni speciale pentru elevii claselor primare ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, cu prilejul încheierii anului școlar și al apropierii vacanței de vară. Însoțiți de cadre didactice, copiii au pășit pragul sfântului locaș pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate pe parcursul anului de studii și pentru a primi binecuvântare înainte de perioada vacanței.  

Pot fi scoase sufletele din iad?

Pot fi scoase sufletele din iad?

28 мая 2026

Da.  Deoarece  se spune: 1) că Jertfa răscumpărării e pentru toţi: vii şi morţi, şi 2) că Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evr. 9, 22; I Ioan 2, 2 şi Apoc. 1, 18). Puterea şi  iertarea  lui Dumnezeu, Care  împlineşte „orice” vom cere de  la El  (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13), sunt fără margini,  iar bunătatea Lui e atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului.  

Rubrica "Articole"

12 teze despre canonicitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova

Anterior am plasat pe site-ul eparhiei de Bălți și Fălești un material, pe cât de voluminos, pe atât de util, în care se dovedește amănunțit canonicitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova în spațiul Țării noastre – Republica Moldova. Am găsit de cuviință să înlesnim înțelegerea acestui material, păstrându-i sensul, iar esența am comprimat-o în următoarele teze, pe care vi le propunem spre atenție.
1. Republica Moldova este o țară independentă și suverană, astfel beneficiază de autonomie de autoadministrare, oferită de BORu. mai mult…

Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove este Biserica Ortodoxă canonică din Republica Moldova

Cu mare bucurie răspund rugăminții slujitorilor Bisericii canonice din Moldova de a prefața studiul istorico-canonic pe care mi l-au trimis, intitulat Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove este Biserica Ortodoxă canonică din Republica Moldova. Alcătuirea acestui excelent studiu a apărut din necesitatea de a evita o nouă schismă, similară celei care a avut loc în Ucraina, unde, deși exista Biserica canonică, aflată sub conducerea Mitropolitului Onufrie, autonomă și independentă, în jurisdicția Bisericii Ruse, a fost creată de către Patriarhul Bartolomeu o Biserică paralelă, mai mult…

Să ne apărăm Biserica Ortodoxă din Moldova – mama spirituală și pilonul moral al poporului țării noastre!

De la începutul anului 2023 Biserica Ortodoxă din Moldova a devenit ținta unor atacuri mediatice și presiuni atât din interiorul Republicii Moldova, cât și din exterior. Astfel, la 19 ianuarie, la București a avut loc întâlnirea Patriarhului Daniel al României cu președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu la care s-a discutat problema transmiterii în proprietatea organiației schismatice „Mitropolia Basarabiei” a unui număr de edificii bisericești aflate în folosința bisericii canonice – a Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. La 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău a anulat două contracte dintre Ministerul Culturii și Mitropolia Moldovei mai mult…

Dorim nu victorie, ci revenirea fraților, despărțirea cărora de noi ne frământă

După cum era de așteptat, hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, din 25 octombrie 2023, cu privire la caterisirea celor șase preoți care au încălcat jurământului depus la hirotonie și au părăsit samavolnic, neîntemeiat și fără carte canonică jurisdicția ei, alunecând în schisma numită „Mitropolia Basarabiei”, a trezit o reacție nervoasă la reprezentanții acestei organizații. Într-un comunicat plasat pe site-ul „Mitropoliei Basarabiei” hotărârea de caterisire din start se declară a fi „nevalidă, neavând fundamentare reală din perspectivă teologică și canonică” mai mult…

O istorie a paraclisului Maicii Domnului

În cultul creștin ortodox există două Paraclise închinate Maicii Domnului: primul Paraclis compus de călugărul Teostirict în secolul IX (unii spun Teofan) şi un al doilea Paraclis. Pe parcursul anului se cântă doar primul Paraclis închinat Maicii Domnului însă pe durata postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), tipicul bisericesc spune ca primul și al doilea Paraclis să fie cântate alternativ.
În biserica ortodoxă Rusă, echivalentul paraclisului este Moleben, ce are o structură asemănătoare, numai că se omite canonul, păstrând doar refrenul și irmosul cântărilor trei, șase și nouă. Motivul pentru care aceste slujbe se numesc „Paraclise” este că cei credincioşi se adună pentru a se ruga Maicii Domnului să mijlocească pentru ei la Fiul său şi Dumnezeul nostru pentru mântuire și alinare. mai mult…

Pleacă, dar nu ne părăsește: Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului este un eveniment important în calendarul creștin, marcând momentul în care Iisus Hristos a părăsit pământul și s-a înălțat la ceruri înaintea ochilor ucenicilor Săi. Acest eveniment este menționat în Noul Testament, mai exact în Evanghelia după Luca și în Faptele Apostolilor, și reprezintă finalul pământesc al misiunii lui Iisus și întoarcerea Sa la Tatăl ceresc.

Înălțarea Domnului are semnificații profunde în teologia creștină. Prin acest act, Iisus Hristos a arătat puterea și autoritatea Sa divină. mai mult…

Triumful Ortodoxiei

A trecut prima săptămână din sfântul Post, numită şi «Săptămâna Mare». Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că ați postit cu toții şi că vă îndreptați cu credință şi evlavie spre Dumnezeu, Mântuitorul şi nădejdea noastră.
Cuvântul din Duminica Ortodoxiei trebuie să înceapă cu întrebarea: Ce este Ortodoxia?
Ortodoxia este adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu şi cinstire a lui Dumnezeu. Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi Adevăr. Ortodoxia este proslăvirea lui Dumnezeu prin adevărata Lui cunoaștere şi închinare la El. mai mult…

Scrisoare adresată unui enoriaș cu pretexte

Vreau să mă adresez ție ca unuia care îmi ești apropiat. Să înțelegi că vreau să îți fie mai bine decât acum și că, deși nu pot prea mult, încerc să te ajut. Iartă-mă dacă te obosesc, s-ar putea ca măcar câteva cuvinte din ceea ce îți scriu să îți fie de folos. Mă rog lui Dumnezeu să înțelegi ce îți scriu și de ce. Nu îți place să fii dojenit, iar eu nu vreau să te dojenesc, ci îți spun că ești important pentru mulți și mai ales pentru Dumnezeu.
Dumnezeu te caută în multe feluri, te strigă chiar și prin faptul că îți scriu acum. Răspunde-I, căci te iubește și așteaptă să Îi primești iubirea. Are atât de multă răbdare! Poate de aceea, uneori amâni să-i arăți că și tu îl iubești. Știe cât îl iubești, dar tu ai nevoie să-I arăți și prin fapte. Vei avea bucurie și folos la fiecare faptă, știind că aşa Îi spui ,,Doamne, Te iubesc!» mai mult…

Ce am învățat în viața asta?

Am învățat că o lumânare poate aprinde mii de lumânări. Un singur om poate schimba o generație… Mă strădui să împrăștii lumina.
Am învățat că dacă lași toate căruțele să ți-o ia înainte nu vei mai putea înainta de praf.
Am învățat că scopul primordial al vieții mele nu este să conduc firme, să dețin doctorate, să am vacanțe în insule exotice, ci să fiu un creion ce scrie povestiri pentru Dumnezeu.
Am învățat că pot să nu ajung erou. Dar acolo unde sunt, trebuie să îmi fac datoria!
mai mult…

Cum să ne facem rugăciunea?

Deseori ne plângem de sărăcia rugăciunii noastre, de lipsa râvnei pentru ea și cea mai mare parte din vină cu privire la acest lucru ne străduim întotdeauna să o atribuim diferitelor condiții exterioare și împrejurări nefavorabile. „Nu avem putere pentru a sta mult in biserică — zicem noi —, ne obosesc picioarele, iar acasă ne-am ruga bucuroși, dar nu avem timp…” Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că aici nu este nicidecum vorba despre aceste lucruri, deoarece nici slăbiciunea picioarelor și nici lipsa de timp datorată treburilor casnice nu ne împiedică să fim râvnitori la rugăciune, ci inima noastră rece și mintea cea împrăștiată. Trebuie să încălzim mai mult inima și să nu-i dăm voie minții să se împrăștie mai mult…