Bucuria hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena
În ziua de prăznuire a Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, catedrala episcopală din municipiul Bălți și-a sărbătorit hramul, prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru cler și credincioși. Cu această ocazie, în sfântul locaș a fost săvârșită o solemnă slujbă arhierească, la care au participat numeroși credincioși veniți să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să cinstească pe ocrotitorii cerești ai catedralei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din cuprinsul eparhiei, precum și de clerul catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de rugăciunea comună a clerului și credincioșilor, care au participat cu evlavie la slujbă, mulți dintre ei apropiindu-se de Sfântul Potir pentru a primi Trupul și Sângele Domnului. În cadrul ecteniilor și al rugăciunilor speciale au fost înălțate cereri pentru pacea în lume, pentru binele Bisericii lui Hristos, pentru înțelepciunea clerului și conducătorilor, precum și pentru sănătatea și mântuirea tuturor credincioșilor.
În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul a evidențiat rolul deosebit pe care l-au avut Sfinții Împărați Constantin și Elena în istoria creștinismului. Prin credința, râvna și jertfelnicia lor, aceștia au contribuit la încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor, la afirmarea credinței în lume și la descoperirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, devenind modele de mărturisire și slujire a lui Dumnezeu pentru toate generațiile de creștini.
La finalul sfintei Liturghii a fost săvârșit un Moleben de mulțumire, urmat de tradiționala înconjurare a bisericii și de binecuvântarea credincioșilor. Înaltpreasfințitul Marchel a adresat un cuvânt de felicitare tuturor celor prezenți, îndeosebi slujitorilor și enoriașilor catedralei, mulțumindu-le pentru implicarea lor în viața comunității și îndemnându-i să păstreze vie credința moștenită de la înaintași.
Ierarhul a subliniat că exemplul Sfinților Constantin și Elena rămâne actual și astăzi, chemându-i pe creștini la mărturisirea curajoasă a credinței, la apărarea valorilor creștine și la cultivarea unității în familie și în societate.
Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frățească, oferind tuturor posibilitatea de a continua comuniunea începută în rugăciune și de a împărtăși bucuria acestei zile binecuvântate.
Felicităm bisericile care au cest hram și pe preoții care slujesc:
- Obreja Veche, r. Fălești, protoiereu Victor Gîrjău;
- Făleşti, sectorul Fabrica de Zahăr, protoiereu Marin Friptuleac;
- Limbenii Noi, r. Glodeni, protoiereu Andrei Scobioală;
- Ciuciueni, r. Sîngerei, protoiereu Rodion Stoian.
De asemenea felicităm pe preoții care își sărbătoresc ziua onomastică: preotul Constantin Guțu; protoiereul Constantin Călman și protoiereul Constantin Cemschi.
Din aceași categorie:
- Sub ocrotirea Sfântului Duh: gânduri, binecuvântări și reportaje foto de Ziua Copilului // 1 июня 2026 // 1
- La hramul municipiului Bălți în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae // 22 мая 2026 // 1
- Panihidă pentru odihna sufletelor ostașilor // 10 мая 2026 // 1
- Reportaj: Cum a fost sărbătorită duminica femeilor mironosițe în Eparhia de Bălți și Fălești // 27 апреля 2026 // 1
- Festivalul pascal 2026 // 13 апреля 2026 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare










Eparhia de Bălți și Fălești