versiunea moldoveneasca русская версия


Preoții din raionul Fălești s-au întrunit pentru mărturisire

Preoții din raionul Fălești s-au întrunit pentru mărturisire

9 июня 2026

Marți, 9 iunie 2026, biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din sectorul Dacia al orașului Fălești a găzduit adunarea blagocinală a clerului din raionul Fălești. Întrunirea a avut un caracter duhovnicesc și administrativ, reunind preoții pentru Taina Mărturisirii, precum și pentru examinarea principalelor activități pastorale planificate pentru perioada următoare. Desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, întâlnirea a fost coordonată de protoiereii Ioan Pelin și Oleg Fistican, blagocinii circumscripției.... 

A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel

A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel

8 июня 2026

#Cateheză. Biserica a intrat în Postul Cincizecimii, care precede sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie/12 iulie. Acest post a fost încuviințat de Mântuitorul când „au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare fiii nunții să fie triști câtă vreme Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Matei 9, 14-15). Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul al IV-lea, Constituțiile Apostolice, iar Leon cel... 

Sprijin pentru instituțiile teologice din Chișinău

Sprijin pentru instituțiile teologice din Chișinău

4 июня 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, preoții eparhiei sunt îndemnați să ofere, după posibilitățile fiecăruia, un ajutor financiar destinat susținerii activității Seminarului și Academiei de Teologie din Moldova. Instituțiile teologice reprezintă locul în care sunt formați viitorii slujitori ai Sfântului Altar, iar sprijinirea acestora constituie o contribuție importantă la dezvoltarea și consolidarea vieții bisericești. Donațiile vor putea fi prezentate fie în cadrul adunării de mărturisire din perioada Postului Sfinților... 

Bucuria hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena

Bucuria hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena

3 июня 2026

În ziua de prăznuire a Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, catedrala episcopală din municipiul Bălți și-a sărbătorit hramul, prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru cler și credincioși. Cu această ocazie, în sfântul locaș a fost săvârșită o solemnă slujbă arhierească, la care au participat numeroși credincioși veniți să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să cinstească pe ocrotitorii cerești ai catedralei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un... 

Sub ocrotirea Sfântului Duh: gânduri, binecuvântări și reportaje foto de Ziua Copilului

Sub ocrotirea Sfântului Duh: gânduri, binecuvântări și reportaje foto de Ziua Copilului

1 июня 2026

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, adresăm tuturor copiilor sincere felicitări, binecuvântări și gânduri de pace și bucurie. Copiii sunt darul cel mai curat pe care Dumnezeu îl oferă lumii. În inocența lor, în sinceritatea zâmbetului și în curăția inimii lor se oglindește frumusețea creației dumnezeiești. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să privim spre copii ca spre un model de curăție sufletească și de încredere deplină în Dumnezeu: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei... 

Lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”

Lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”

31 мая 2026

Sâmbătă, 30 mai 2026, în incinta Gimnaziului din satul Năvârneț, raionul Fălești, a avut loc lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”, semnată de cercetătorul și autorul Tudor Nastas. Evenimentul a reunit numeroși invitați de seamă, printre care Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, însoțit de un sobor de preoți, președintele raionului Fălești, Vadim Roșca, conducerea instituției de învățământ, administrația publică locală, reprezentanți ai mediului cultural, precum și numeroși locuitori ai... 

Binecuvântare pentru elevi în Catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

Binecuvântare pentru elevi în Catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

29 мая 2026

În ajunul vacanței de vară la Catedrala episcopală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți, au fost înălțate rugăciuni speciale pentru elevii claselor primare ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, cu prilejul încheierii anului școlar și al apropierii vacanței de vară. Însoțiți de cadre didactice, copiii au pășit pragul sfântului locaș pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate pe parcursul anului de studii și pentru a primi binecuvântare înainte de perioada vacanței.  

Pot fi scoase sufletele din iad?

Pot fi scoase sufletele din iad?

28 мая 2026

Da.  Deoarece  se spune: 1) că Jertfa răscumpărării e pentru toţi: vii şi morţi, şi 2) că Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evr. 9, 22; I Ioan 2, 2 şi Apoc. 1, 18). Puterea şi  iertarea  lui Dumnezeu, Care  împlineşte „orice” vom cere de  la El  (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13), sunt fără margini,  iar bunătatea Lui e atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului.  

Rubrica "Articole"

Înnoirea omului

«Din p?cate, exist? printre noi destui cre?tini care s?rb?toresc un Cr?ciun f?r? Iisus, o Boboteaz? f?r? aghiasm?, un SfÎnt Ion f?r? Ioan şi, mai ales, un An Nou Într’un revelion perpetuu, f?r? sf?rşit, condimentat cu vapori, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dac? o astfel de petrecere În lan? nu s’ar contura ca mod de via?? al multora din tinerii no?tri de azi, f?r? nici o ap?rare legiuit? Într’un mediu din ce În ce mai agresiv şi mai dizolvant».

?tiin?a de a s?rb?tori «Cr?ciunul»

Cr?ciunul (element popular), sau Na?terea Domnului, nu este o s?rb?toare folcloric?, ci este cea mai important? s?rb?toare a Bisericii, al?turi de Învierea Domnului. A folcloriza Cr?ciunul, adica a-l acoperi cu simboluri golite de sens, şi a ne limita la ni?te lucruri secundare, este o gre?eal? de neiertat. Acest eveniment mÎntuitor universal nu poate fi asemÎnat cu nici o alt? serbare folcloric?, indiferent de popularitatea şi seriozitatea ei.


mai mult…

Pastorala Prea Sfinţitului Marchel la Na?terea Domnului 2013Рождественское послание Преосвященнейшего Маркелла

Iubişi Întru Hristos fraşi şi surori !

            În str?lucita zi a Na?terii MÎntuitorului nostru Iisus Hristos, V? adres?m, stimaşi cre?tini, cele mai sincere felicit?ri, prilejuite de aceast? pÎn? la ceruri În?l??toare s?rb?toare.

Iubişi Întru Hristos fraşi şi surori !

            În str?lucita zi a Na?terii MÎntuitorului nostru Iisus Hristos, V? adres?m, stimaşi cre?tini, cele mai sincere felicit?ri, prilejuite de aceast? pÎn? la ceruri În?l??toare s?rb?toare.

Iubişi Întru Hristos fraşi şi surori !

            În str?lucita zi a Na?terii MÎntuitorului nostru Iisus Hristos, V? adres?m, stimaşi cre?tini, cele mai sincere felicit?ri, prilejuite de aceast? pÎn? la ceruri În?l??toare s?rb?toare.

В светлый день Рождества Христова примите, дорогие братия и сестры, самые искренние поздравления с великим праздником!

 Воплощение Сына Божия, Господа нашего Иисуса Христа, переломное событие в истории человечества, радует душу христианскую уже более двух тысяч лет. И так будет всегда, потому что оно носит печать вечности. Очень важно, чтобы мы стали причастниками этой радости уже здесь, на земле, потому что она является залогом другой радости – вечной, небесной, несмотря на то, что она начинается в Вифлеемской пещере на грешной земле. mai mult…

Taina sfÎntului MasluО чинопоследовании Елеосвящения

SfÎntul Sinod al BORu din 26 decmbrie 2012 a binecuvÎntat «RÎnduiala sfÎntului Maslu celui grav bolnav»  Desc?rcaşi-l de aici sau lecturaşi mai jos În rus?.

ПОСЛЕДОВАНИЕ СВЯТАГО ЕЛЕА, совершаемое поскору

 Священник, облечен в епитрахиль и поручи (аще возможно, то и в фелонь), начинает1. Богословские и библейские основания таинства Елеосвящения mai mult…

Grija creştinulu de Revelion

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viaţa, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem Anul Nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu. Să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul! mai mult…

Ce-i mai important anul nou sau Na?terea Domnului?Новый год важнее, чем Рождество?

De ce pentru majoritatea oamenilor moderni anul nou este mult mai important dec?t Na?terea Domnului? De ce se Înt?mpl? a?a? Cum s? se Întoarc? În lume bucuria MÎntuitorului n?scut? Reflect? Arhiepiscopul Artemije Grodno. — Vladica, nu este un secret faptul c?, În societatea noastr? anul nou este mai important dec?t Cr?ciunul. El este primul În calendar, şi În inimile oamenilor, de asemenea, exceleaz?. — Da, Într-adev?r, acest lucru adesea discutat. În multe privin?e Anul Nou a furat simbolistica Na?terii Domnului

Почему для большинства современных людей Новый год важнее, чем Рождество? Почему так получилось? Как вернуть миру радость о родившемся Спасителе? Размышляет архиепископ Гродненский Артемий.

— Владыка, не секрет, что для нашего общества Новый год стал намного важнее Рождества. Он и в календаре стоит первым, да и в людских сердцах тоже первенствует.

— Да, действительно, сейчас об этом часто говорят. Во многом этому способствует идентичная праздничная символика. Все атрибуты Нового года, по сути, сворованы у Рождества. mai mult…

Am ?mpinit un ani?or

Recent site-ul Eparhiei de Bălţi şi Făleşti a ?mplinit un an de existen??. Am dorit ca la sf?rşit de an s?-mi expun o analiz? a activităţii noastre În acest spaşiu, nu cu scopul de a ne l?uda sau de a ne plÎnge, ci de a ne Încuraja cititorii s? ne viziteze şi mai des de acum Înainte.

Prin ce ne-am remarcat. mai mult…

La Făleşti a demarat festivalul raional al tradişiilor şi obiceiurilor de iarna

Duminică, 23 decembrie 2012, sala ?colii de muzic? din oraşul Făleşti a g?zduit festivalul raional al colindelor şi ur?turilor cu prilejul s?rb?torilor şi obiceiurilor de iarn?. Desigur c? pe noi ne intereseaz? mai mult colindele, de aceea urm?rişi şi inspiraşi-v? pentru ?mbog?şirea propriului repertoriu coral.

Ierarhia În familie – nu exist? loc pentru democraşie

CÎnd lumea Întreag? se lupt? pentru egalitatea tuturor şi În toate, În familie, acest leagÎn al iubirii În lumea ce-şi pierde mintea, trebuie menşinut? ierarhia. Doar inegaliatea a fost binecuvÎntat? de Îns?şi Dumnezeu.
Societatea uman? este o structur? complex?. şi ca orice lucru complex, ca s?-şi menşin? viabiliatatea, trebuie s? existe În interiorul ei un sistem de subordonare şi conexiune Între p?rşile existente. Aceste leg?turi complexe şi se numesc ierarhie.

mai mult…

Despre p?catul c?rtelii

P?catul c?rtelii este unul dintre p?catele, pe care foarte putini il spun la spovedanie. Caruia dintre noi nu i s-a intamplat sa fie nemultumit, şi sa c?rteasca referitor la unele neplaceri, pe care le-a avut in via?a? Unele stari, cum ar fi: o situatie materiala mai buna, un anturaj „ales”, o pozitie cat mai sus ar putea fi cauze ale nemultumirii noastre legate de starea in care suntem.

mai mult…