Zi de hram în cinstea cuvioasei Parascheva
Miercuri, 27 octombrie 2021, în satul Doltu, raionul Fălești, clopotele bisericii și-au chemat creștinii la rugăciune cu flori în mână, pentru a-și serba hramul bisericii – cuvioasa Parascheva, dar și pentru a fi solidari în rugăciune cu păstorul lor, preotul — paroh Valeriu Musteața. La Liturghia festivă a participat un sobor de preoți în frunte cu părintele — blagocin Oleg Fistican, împreună cu cei mai fideli enoriași și ctitori, iar răspunsurile la strană au fost date de corul parohial al satului Doltu.
La final a fost oficiat un Moleben în cinstea sărbătorii pentru sănătatea enoriașilor, ctitorilor și tuturor locuitorilor satului, celor ce din binecuvântate pricini n-au venit.
A urmat o panihidă întru pomenirea răposatului preot – paroh Valentin Ciumac, care a fost înmormântat în ziua hramului din anul 2003.
În cuvântul de adresare, părintele Oleg, a felicitat pe toți creștinii cu prilejul hramului bisericii, explicând semnificația sărbătorii și le-a mulțumit pentru susținerea părintelui – paroh Valeriu. De asemenea și părintele – paroh Valeriu a felicitat credincioșii cu această frumoasă sărbătoare, îndeosebi cele ce poartă frumosul nume al cuvioasei Parascheva – ocrotitoarea Moldovei și le-a mulțumit pentru jertfa depusă pentru înfrumusețarea și încălzirea sfântului locaș, pentru susținerea în organizarea hramului, chiar de la cel dintâi an al pastorației. La rândul lor credincioșii au mulțumit părintelui Valeriu pentru organizarea evenimentului și împreună-rugăciune. Apoi au fost stropiți cu aghiazmă și li s-au împărțit anaforă.
***
Și în satul Măgureanca, raionul Fălești, biserica își sărbătorește hramul – pe cuvioasa Parascheva. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele – paroh Anatolie Mandric, împreună cu cei mai râvnitori creștini. Răspunsurile la strană au răsunat foarte duios de corul parohial, dirijat de preoteasa Ana Mandric. Cel mai îmbucurător lucru este că s-au împărtășit toți, care frecventează regulat biserica, iar cea dintâi s-a împărtășit fiica preotului — Parascheva. Părintele Anatolie a povestit crâmpei din viața cuvioasei Parascheva și a felicitat comunitatea cu prilejul hramului bisericii și a localității. Bucurie se citea în ochii enoriașilor prezenți și mulțumiți de frumusețea slujbei ce s-a săvârșit.
Din aceași categorie:
- Liturghia sobornicească din Taxobeni // 19 октября 2021 // 1
- Liturghia arhierească din Burghelea // 9 октября 2021 // 1
- Liturghia arhierească din Bocani // 2 октября 2021 // 1
- Adunarea preoților din raionul Fălești // 23 сентября 2021 // 1
- Zi de hram în cinstea Nașterii Maicii Domnului în satul Hiliuți // 21 сентября 2021 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare
Arhiepiscopia de Bălți și Fălești