versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

3 ноября 2026

Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la sfânta Liturghie săvârșită în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din or. Ocnița, în cadrul căreia a fost marcat jubileul de 50 de ani de la nașterea Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni și Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de un numeros sobor de preoți și diaconi.  

Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

1 ноября 2026

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită,... 

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

30 октября 2026

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a primit la Palatul Mitropolitan, vineri, 30 octombrie, pe protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești. Pentru slujirea îndelungată, și în virtutea funcției deținute de-a lungul anilor în cadrul administrației eparhiale, părintele Petru a fost decorat cu dreptul de a purta a doua cruce. Totodată, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, i-a fost conferit ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II. Protoiereul Petru Ciunciuc a mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru atenția... 

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

27 октября 2026

În ziua de 27 octombrie 2026, Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Bălți și-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La invitația protoiereului mitrofor Petru Ciuciuc, secretarul eparhiei, la sfânta slujbă au fost invitați un mare sobor de preoți, participând și numeroși credincioși. Sărbătoarea hramului a constituit un prilej de rugăciune, de întărire în credință și de comuniune frățească. Prin participarea la sfânta Liturghie, clerul și credincioșii au adus cinstire Sfintei... 

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Rubrica "Bălţi"

Vecernia pascală la catedrala „Sf.Ier.Nicolae”

DSC_0228.JPGTradițional, în duminica Învierii spre seară, catedrala istorică episcopală găzduiește la slujba vecerniei întregul cler al blagocinei de Bălți cu întâistătătorul ei, Preasfințitul Marchel. Această slujbă a fost deosebită prin faptul că este unica vecernie, în cadrul căreia se mai mult…

Catehizare la biserica „Cuvioasa Parascheva” din Bălți

DSCF4208[1].JPGLuni, 23 februarie 2015, în prima zi a Postului Mare, în incinta bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Bălți a avut loc o lecție practică de Religie. Beneficiarii au fost elevii școlii nr.21 „Spiridon Vangheli”, partonată de protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc. În cadrul orei, părintele Petru a familiarizat pe micii creștini cu viața bisericii, cu perioada postului care a început, despre importanța mărturisirii și a împărtășaniei. mai mult…

Seară duhovnicească la biserica „Cuvioasa Elizaveta”

DSCN1781.JPGÎn seara zilei de miercuri, 4 februarie 2015, biserica „Sf.Cv.Mc.Elizaveta” din municipiul Bălți a găzduit pentru prima dată o frumoasă seară duhovnicească cu tinerii studenți de la Colegiul de Industrie Ușoară și Școala Profesională Nr.4, cu tema: „Fericirea pe care o caută tinerii de astăzi”, organizată de parohul  bisericii protoiereul Vitalie Ceban.

După participarea la acatistul Sf.Cv.Mc.Elizaveta, săvîrșit tradițional în fiecare miercuri, tinerii au avut posibilitatea să asculte povețe și învățături duhovnicești folositoare de suflet, după care a urmat și o discuție vie cu întrebări și răspunsuri. mai mult…

Botezul Domnului celebrat la liceul „V.Alecsandri”

Bucuria sărbătorii Botezul Domnului nostru Iisus Hristos a fost adusă de un sobor de preoți în incinta Liceului Teoretic ,,V.Alecsandri”, sectorul Dacia, din municipiul Bălți, în ziua de marți, 20 ianuarie 2015.  mai mult…

Hramul la biserica „Sf.M.Mc.Mina” din Bălți

Luni, 24 noiembrie 2014, în ziua pomenirii sfântului mucenic Mina, Preasfințitul Marchel a săvârșit sfânta Liturghie în biserica ce-i poartă numele și care se află în Bălți. La invitația părintelui paroh Pavel Petrov la sărbătoare au participat un impunător sobor de preoți și mulțime de credincioși. În cuvântul de învățătură, Vlădica a insistat pe virtuțile, podoabele și armele creștinești — postul și rugăciunea. De asemenea ierarhul a felicitat creștinii și îndeosebi pe părintele Pavel mai mult…

Hramul bisericii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din Bălți

Vineri, 21 noiembrie 2014, Biserica a sărbătorit pe sfinții arahangeli Mihail și Gavriil, — un prilej de bucurie duhovnicească pentru toți creștinii, pentru că fiecare își serbează ziua sfântului înger păzitor. În această zi, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în mijlocul enoriașilor bisericii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din Bălți. La invitația părintelui paroh – protoiereul mitrofor Ioan Cărpineanu mai mult…

Adunarea preoților din municipiul Bălți

20141103_112517.jpgLuni, 3 noiembrie 2014, în anexa bisericii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din Bălți a avut loc ședința de lucru a blagociniei Bălți. La întrunire au participat blagocinul circumscripției – protoiereul mitrofor Mihail Saracuța; protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc — secretar eparhial; și doisprezece preoți. Pe ordinea de zi au fost stabilite două subiecte prioritare: organizarea de colinde și masa caritabilă pentru nevoiași. De asemenea au mai fost discutate și alte subiecte de ordin intern și s-a optat pentru dinamizarea activităților misionare la nivel de blagocinie. mai mult…

Slujba arhierească la biserica „Cuv.Parascheva” din Bălți.

IMG_0304.JPGLuni, 27 octombrie 2014, când Biserica noastră prăznuiește pe Cuvioasa Parascheva, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta și dumnezeiasca Liturghie în biserica „Cuv. Parascheva” din Bălți. Ierarhul a fost întâmpinat de parohul bisericii — protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretar eparhial, un mare sobor de preoți și mulțime de enoriași. În cadrul sfintei Liturghii, mai mult…

Zi de mare sărbătoare: sfântul Serghie a venit la noi. S-a săvârșit Drumul Crucii și sfânta Liturghie.

Așa cum s-a anunțat, ziua de sâmbătă, 11 ocrombrie 2014, a fost una plină de evenimente bisericești, pentru că a fost organizat Drumul Crucii și s-a săvârșit sfânta Liturghie de un sobor de arhierei, preoți și foarte mulți enoriași. Astfel, la orele 8:00, la intrarea în municipiul Bălți, Preasfințitul Marchel împreună cu toți preoții eparhiei de Bălți și Fălești, dar și cu mulțime de credincioși, au întâmpinat sfânta icoană a cuviosului Serghie de la Radonej, care are încorporată o părticică din sfintele lui moaște. mai mult…