Vizita ÎPS Amfilohie în Eparhia de Bălți și Fălești
În perioada 22-26 noiembrie 2018, Eparhia de Bălți și Fălești a Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost vizitată de o delegație clericală a Patriarhiei Serbiei, în frunte cu Înalt Preasfințitul Amfilohie, Mitropolit de Cernogoria și Primorsc. Oaspeții au coliturghisit împreună cu Epriscopul Marchel la biserica ,,Sf.M.Mc.Mina” din Bălți și la catedrala ,,Sf.Împ.Constantin și Elena”, unde mitropolitul Amfilohie a hirotonit în treapta diaconiei pe absolventul Academiei Teologice din Chișinău – Oleg Cozub.
Oaspeții au vizitat și alte locașuri sfinte, dăruind icoane cu chipul sfântului Petru, mitropolitul Țetinului.
Comuniunea liturghică între reprezentanții celor două Biserici (Ortodoxă Rusă și Ortodoxă Sîrbă) servesc drept exemplu al unității bisericești, care acum trece prin grele provocări ale veacului nostru. În cuvântul de adresare ambii ierarhi au chemat creștinii la rugăciune pentru ca bunul Dumnezeu să păstreze în unitate și dreaptă credință Biserica noastră Ortodoxă de pretutindenea și să-o îngrădească cu pace și cu tihnă, cu dragoste și înțelegere, referindu-se la învățătura Sfinților Părinți, care menționează cu strictețe, că doar prin păstrarea unității bisericești dobîndim mîntuire.
Din aceași categorie:
- Естественная реакция // 16 ноября 2018 // 1
- Заявление Епархиального совета Бельцко-Фалештской епархии в поддержку решения Синода РПЦ о прекращении евхаристического общения с Константинопольским Патриархатом // 16 ноября 2018 // 1
- Întâmpinarea moaștelor sf. Pantelimon // 8 октября 2018 // 1
- Slujbă arhierească în satul Coșcodeni // 29 сентября 2018 // 1
- Rugăciune pentru unitatea drept-măritorilor creștini. // 18 сентября 2018 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare
foto