Arhiva pentru 12 января 2026
Colindele Nașterii Domnului, prilej de sărbătoare în Catedrala din Bălți
Festivalul colindelor a avut loc astăzi, în municipiul Bălți, în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Evenimentul festiv a fost organizat în parteneriat cu Școala Primară „Mihai Eminescu” din Bălți și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La festival au participat elevi, cadre didactice și părinți, care au trăit bucuria Nașterii Domnului prin colinde autentice. Copiii au vestit cu glas curat și inimă sinceră marele praznic al sărbătorii, aducând lumină și emoție în sufletele celor prezenți. Manifestarea a constituit un prilej de întărire a legăturii dintre Biserică și școală, precum și de promovare a valorilor creștine și culturale în rândul tinerei generații.
mai mult…
Mesajul de felicitare al ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor
Înaltpreasfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc, Cuviosul Părinte Marchel, starețul Mănăstirii Achimiților, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu ajutorul lui Dumnezeu și în continuare. mai mult…
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare










