versiunea moldoveneasca русская версия


Pretexte lipsite de sens

Pretexte lipsite de sens

28 декабря 2024

Unul din fruntașii fariseilor a chemat odinioară pe Iisus în casa lui ca să mănînce pîine. Care erau simțămintele acestui fruntaş al fariseilor faţă de Domnul Iisus, Sfînta Evanghelie nu ne spune. Ea ne arată totuşi că în casa acestui fariseu se mai găseau mulţi alţii, ,,iar aceştia îl pîndeau”. Acolo, Mîntuitorul a vindecat mai întîi pe un bolnav de dropică, apoi a învăţat pe toţi care se aflau acolo, smerenia pe care trebuie să o aibă oricine, cînd este poftit la ospete, sau la nuntă, ținînd totdeauna seama ,,că oricine se înalţă pe sine, se va smeri;... 

Adunarea generală a clerului Eparhiei de Bălți și Fălești din 24 decembrie 2024

Adunarea generală a clerului Eparhiei de Bălți și Fălești din 24 decembrie 2024

24 декабря 2024

Marți, 24 decembrie 2024, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea eparhială generală a preoților și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. Întrunirea a debutat cu sfânta Liturghie, în care ne-am rugat pentru unitatea bisericească și pentru pace în Ucraina. În cadrul adunării, Înaltpreasfințitul Marchel a abordat mai multe subiecte ce țin de ordin pastoral-misionar: 1. Un prim moment a constituit cântarea „Veșnica pomenire” pentru răposatul protoiereul mitrofor Mihail Saracuța, blagocinul... 

Anunț pentru marţi, 24 decembrie 2024

Anunț pentru marţi, 24 decembrie 2024

22 декабря 2024

Marţi, 24 decembrie 2024, ora 8:30, după sfânta Liturghie, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară: alocuțiunea generală a Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă pentru trimestrul IV și se vor discuta cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Prezența este obligatorie.  

Duminica mulțumirii. Vindecarea celor 10 leproși.

Duminica mulțumirii. Vindecarea celor 10 leproși.

21 декабря 2024

Łepra este o boală cumplită, molipsitoare, care se întîlneşte rar prin tinuturile noastre, dar care face mare prăpăd printre oamenii din ținuturile calde. Lepra este o boală care face să apară pe trupul omului o mulțime de pete şi de bube care, cu timpul, distrug tesăturile pielii, produc umflături uricioase, care de multe ori iau înfăţişarea unor răni deschise. Ea sluteşte pe om şi-l face nesuferit la înfăţişare, atît din cauza umflăturilor şi rănilor deschise, cît şi din cauza mirosului urît pe care-l împrăştie în jurul său. Cînd lepra ajunge la deplină... 

Felicitare pentru părintele-blagocin Maxim Guzun

Felicitare pentru părintele-blagocin Maxim Guzun

20 декабря 2024

Cu prilejul aniversării a 40 ani de viață, aducem cele mai sincere felicitări protoiereului mitrofor Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din orașul Sîngerei. Astăzi toate gândurile se îndreaptă spre Sfinția voastră, iar rugăciunile la Dumnezeu, ca să aveți multă sănătate, Har să binevestiți cu putere multă cuvântul Domnului și bucurii duhovnicești de la creștinii pe care îi păstoriți. De asemenea vă apreciem pentru râvna cu care slujiți lui Dumnezeu și poporului binecredincios. Vă dorim ca tot așa Judecătorul... 

Cine este sfântul Nicolae și ce localități au acest hram?

Cine este sfântul Nicolae și ce localități au acest hram?

18 декабря 2024

Sfantul Nicolae a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine scredinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi... 

Ce să fac, să moștenesc viața veșnică?

Ce să fac, să moștenesc viața veșnică?

14 декабря 2024

Învățăturile cuprinse în Evanghelia de astăzi i-au înfricoşat atît de mult pe cei ce-L ascultau pe lisus Hristos, încît ei L-au întrebat, zicînd: „Atunci cine poate să se mîntuiască?” Din răspunsul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, lucrul acesta este foarte greu şi aproape cu neputinţă puterilor fireşti ale omului bogat. Dar este cu putinţă, totuşi, prin lucrarea harului atotputernic al lui Dumnezeu. Ca să înţelegem răspunsul lui Iisus, să ascultăm tîlcuirea celor povestite de Sfinta Evanghelie, care ne spune că:  

Prohodul blagocinului de Bălți, părintele Mihail Saracuța

Prohodul blagocinului de Bălți, părintele Mihail Saracuța

13 декабря 2024

Vineri, 13 decembrie 2024, clopotele catedralei „Sf.Ier.Nicoale” din Bălți au răsunat trist, chemându-și fiii duhovnicești să-și ia rămas bun de la cel care le-a fost blagocin și paroh, vrednicul de pomenire protoiereul mitrofor Mihail Saracuța. În această zi alături de comunitatea îndoliată le-a fost alături Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, oficind Liturghia și prohodul pentru părintele Mihail. În cuvântarea de despărţire, Vlădica Marchel a comunicat mesajul de condoleanţă celor ce le-a fost păstor de suflete și duhovnic, părintele... 

Mărturisirea clerului din raionul Sîngerei

Mărturisirea clerului din raionul Sîngerei

12 декабря 2024

Joi, 12 decembrie 2024, în biserica „Sfânta Treime” din satul Copăceni, raionul Sîngerei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, părintele-blagocin Maxim Guzun a convocat adunarea preoților din raionul Sîngerei pentru mărturisire. Întrunirea a debutat cu sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți. După slujba solemnă a urmat o panihidă întru pomenirea părintelui Valeriu și Iraida Dubenco. De asemenea și duhovnicul circumscripției, protoiereul Grigore Cotruţa a venit cu câteva sfaturi folositoare de suflet înainte... 

Arhiva pentru 15 января 2024

Felicitare pentru protoiereul Ioan Pelin

Cu prilejul frumoasei aniversări a Zilei de naștere, aducem cele mai sincere felicitări protoiereului Ioan Pelin, blagocinului circumscripției Fălești 1. Astăzi toate gândurile se îndreaptă spre Dvs, iar rugăciunile la Dumnezeu, ca să aveți sănătate multă și bucurii duhovnicești de la creștinii pe care îi păstoriți. De asemenea vă apreciem pentru misiunea pe care o aveți în calitate de blagocin, pentru activitatea de inspector și profesor de Religie și neobosit slujitor al Bisericii Dreptmăritoare.

Cu adevărat, înaltă este vocația preoțească: „Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţ pe alţii. Să fiu eu înţelept ca să înţelepţesc pe alţii. Să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii.” (Sfântul Grigore de Nazianz, Cuvânt despre preoţie). mai mult…