versiunea moldoveneasca русская версия


De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Mesaj de condolenațe

Mesaj de condolenațe

30 сентября 2026

Cu profundă tristețe și durere sufletească, adresăm sincere condoleanțe preacucernicului părinte Serghei Zubenco și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a fiului său, citețului Maximilian, la vârsta de doar 25 de ani. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată cu rugăciunea și cugetul, cerând Bunului Dumnezeu să le dăruiască putere, mângâiere și întărire sufletească. Ne rugăm ca Domnul să așeze sufletul tânărului Maximilian în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. Veșnică să-i fie pomenirea!... 

Arhiva сентября 2016

Câte nume se pun copiilor ortodocşi la Botez?

La Botez fiecare copil primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet. Botez fiecare copil primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet. Numele de botez reprezintă sufletul omului unit cu Dumnezeu prin Botez, prin credinţă dreaptă şi fapte bune. Este oprit a se pune copiilor două şi chiar trei nume la Botez, după moda de astăzi a lumii. Numele unui sfânt, care se dă copilului la Botez, îl face pe noul botezat ucenicul acelui sfânt al cărui nume îl poartă. Prin aceasta, sfântul devine rugător, ajutător şi protector al copilului creştin mai mult…

Începutul anului bisericesc în s.Chetriș

DSC_0003.JPGMiercuri, 14 septembrie 2016, clopotele bisericii „Sf.Ier.Nicolae” din satul Chetriș, raionul Fălești, au chemat creștinii la sfânta rugăciune, pentu a marca începutul indictionului și pomenirea sfântului Simeon Stâlpnicul. La invitația părintelui – paroh Igor, la Liturghie au fost participat câțiva preoți, iar răspunsurile la strană au fost date de corul Axion. La ecteniile obișnuite au fost rostite rugăciuni pentru ploaie, dar și rugăciunile pentru unitatea ortodocșilor din țara noastră – Republica Moldova. La finalul slujbei părintele Igor a explicat mai mult…

A trecut la Domnul preoteasa Vasilisa Ionel

image (4).jpgLuni, 12 septembrie 2016, la venerabila vârstă de 86 de ani, a trecut la cele veșnice preoteasa Vasilisa Ionel, care împreună cu părintele Eugen Ionel și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu în biserica „Sf.Ier.Nicolae” din satul Bisericani, raionul Glodeni. Slujba prohodului a fost oficiată de părintele blogocin Victor Guleac, ieromonahul David Roșca și preotul Gheorghe Rodnițchi. A fost înmormântată în curtea bisericii alături de soțul ei, preotul Eugen.
Odihnește, Mântuitorul nostru, cu drepții pe roaba Ta!

În Bălți a fost adusă icoana Maicii Domnului „Umilenie”

Maica Domnului Umilenie 09,09,2016.jpgVineri 9 septembrie 2016, în biserica „Sf.Ap.Petru și Pavel” din Bălți a fost adusă icoana Maicii Domnului, numită „Umilenie”. Icoana este renumită prin faptul că izvorăște mir și pentru că în preajmea ei se săvârșesc mereu minuni. Ea se va afla în această biserică timp de o săptămână, adică până vineri, 16 septembrie. Alte detalii aflați în reportajul părintelui Alexandru Paiul: mai mult…

Numai omul virtuţii trăieşte, cel păcătos este deja mort

„Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat”(Romani 7, 14). Fiindcă el a spus că mari rele au venit după ce Legea a fost dată, că păcatul a devenit mai puternic, fiind cuprins în poruncile Legii, şi s-a întâmplat cu totul contrar de ceea ce voia Legea, iar prin aceasta a adus pe ascultători într-o mare nedumerire, de aceea la urmă spune şi motivul pentru care lucrurile s-au petrecut aşa, mai întâi scăpând Legea de bănuielile cele rele şi viclene. Ca nu cumva auzind că păcatul şi-a tras motivaţia din Lege şi venind Legea, păcatul a reînviat, şi că prin poruncile Legii el l-a amăgit pe om şi l-a ucis, ca nu cumva, zic, să creadă că relele îşi au cauza în Lege, mai mult…

Pomenirea tăierii capului sf.Ioan Botezătorul — zi de post, ziua fără alcool

Cu binecuvîntarea Sanctității Sale Chiril, Patriarhul Moscovei și al Întrgii Rusii, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfîntului slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, marcăm și Ziua fără alcool. În legătură cu acest fapt, binecuvîntăm toți preoții, să dea citire la finalul sfintei Liturghii, Pastoralei Sanctității Sale Chiril, dedicată Zilei fără alcool, pe care o anexăm mai jos. mai mult…

Beţia şi jocul au tăiat capul sf.Ioan Botezătorul

Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în faţa noastră şi în gândul nostru căci e plină de adânci învăţături.

Ioan era urât de Irod pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Marcu 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar şi la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern“ din zilele noastre, ar fi închis ochii faţă de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii faţă de păcatele celor mari).

Dar diavolul – „tatăl minciunii“ – urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. mai mult…

Despre patima beției și lupta cu ea

Nu vă faceţi robi alcoolului, ci lui Dumnezeu! ,,Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului”(Efeseni 5;18-19). PĂCATUL LĂCOMIEI LA BĂUTURĂ DISTRUGE ŞI TRUPUL ŞI SUFLETUL!  PATIMA BETIEI SI LUPTA CU EA. INVATATURA ORTODOXA DESPRE BAUTURILE ALCOOLICE SI DESPRE BETIE. Citind acest titlu poate te intrebi: Este pacat sa bei? Exista pacatul betiei? Chiar este daunator? Poate fi alcoolul un zid in relatia cu Dumnezeu? Ce este alcoolismul? Ce spune Sfanta Scriptura despre alcool? In primul rand, trebuie sa facem cateva precizari, si anume ca alcoolul in sine nu este ceva necurat in fata lui Dumnezeu. Primul cultivator al vitei de vie ne este prezentat in Sfanta Scriptura. In capitolul al 9-lea din cartea Facerii ni se spune ca dreptul Noe, mai mult…

PS Marchel a participat la slujba praznicală prilejuită de cea de a 60-a aniversare a PS Nicodim

IMG_2217.jpgÎn duminica a XI-a după Cincizecime, un impunător sobor arhieresc din țară și de peste hotare, dimpreună cu numeroși preoți și credincioși au întâmpinat pe ÎPS Mitropolit Vladimir, care a condus astăzi Sfânta Liturghie praznicală la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”, cu ocazia aniversării celor 60 de ani de la nașterea PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.

După serviciul divin, Preasfințitul Nicodim a primit felicitările arhiereilor, preoților și credincioșilor prezenți la Catedrală. mai mult…