versiunea moldoveneasca русская версия


Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Arhiva августа 2016

Invitație la canonizarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni

Preasfinţiţi ierarhi, Preacucernici părinţi, Cuvios cin monahal, drept-măritori creştini! În cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 15 iulie 2016, ziua pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în urma raportului Preasfințitului Pancratie, Episcop de Troițk, Președintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților, la cererea mea și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, au fost adoptate decizii de importanță istorică și eclesiastică majoră pentru viața creștină din țara noastră. Extras din Condica № 68 Canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821) de la mănăstirea Căpriana și ascultătoarei Agafia Maranciuc (?-1843) de la mănăstirea Cușelăuca. mai mult…

Sărbătoarea adormirii Maicii Domnului celebrată la catedrala episcopală.

Duminică, 28 august 2016, de sărbătoarea adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta liturghie în mijlocul enoriașilor ce frecventează catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. Particularitatea acestei zile de sărbătoarea a fost marcată prin faptul că foarte mulți creștini au venit pentru a se împărtăși cu Preacuratul Trup și Scumpul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos și că s-au închinat sfântului epitaf al Maicii Domnului. În cuvântul de învățătură, mai mult…

De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni

Cu aceste puţine şi parcă neînsemnate cuvinte ne vom ocupa astăzi în toată cuvântarea, iar aceasta nu o facem din ambiţie, spre a arăta oarecum darul vorbirii, căci ceea ce noi spunem nu este proprietatea noastră, ci ni s-a dat de harul Sfântului Duh. Dar noi ştim a cerceta mai de aproape cuvintele biblice aduse, pentru ca pe cei uşori la minte dintre ascultătorii noştri să-i deşteptăm şi să-i convingem cât de nemărginit de mare este comoara Sfintei Scripturi, şi cum cineva nu trebuie să treacă repede peste nici un loc din ea. Dacă acel loc neînsemnat şi uşor de înţeles, care se pare că nu ar cuprinde nimic important şi special, totuşi ne dă prilejul de o mare îmbogăţire mai mult…

Tipic pentru 28 august 2016

Неделя 10-я по Пятидесятнице. Глас 1-й. Успе́ние Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии.
Бденная служба праздника Успения Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по Марковой главе Типикона под 15 августа: «Подоба́ет ве́дати, а́ще случи́тся пра́здник Пресвяты́я Богоро́дицы Успе́ния в Неде́лю»).
Примечание. В некоторых храмах существует следующая практика: в канун праздника Успения, перед всенощным бдением, Плащаница Божией Матери украшается живыми цветами и полагается на престоле, перед которым возжигается светильник, после чего бывает каждение престола и Плащаницы. Во время утрени, на полиелее, Плащаница из алтаря выносится царскими вратами и полагается посреди храма, где и пребывает до богослужения, на котором совершается чин Погребения Божией Матери. mai mult…

Acces, relevanță, calitate – competențe pentru prezent și viitor

Cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești preoții, prot. Anatolie Spătaru și prot. Valentin Pînzaru, au participat la Conferința Pedagogică, organizată de Direcția Învățămînt, Tineret și Sport, mun. Bălți, cu genericul: „Acces, relevanță, calitate – competențe pentru prezent și viitor”. Evenimentul s-a dorit a fi o reală platformă de dezbateri privind problemele sistemului educațional municipal, urmărindu-se dezideratul: schimbarea calitativă este posibilă doar prin implicarea responsabilă a tuturor actanților educaționali. mai mult…

Adunarea preoților în satul Ilenuța

Miercuri , 24 august 2016, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din satul Ilenuța, raionul Fălești, protoiereul Anatolie Negură, protopopul circumscripției Fălești 1, a convocat adunarea ordinară a preoților din circumscripție. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisire, rostite de duhovnicul blagociniei, protoiereul Vasile Rodnițchi. Au urmat discuții pe marginea celor mai importante teme, intonarea Axionului și agapa frățească. La final participanții au mulțumit părintelui-paroh Ghenadie Țugui și preotesei Valentina pentru găzduire și ospitalitate. mai mult…

Întrunirea preoților din protopopiatul Sîngerei

Marți, 23 august 2016, cu binecuvîntarea Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din orașul Sîngerei a avut loc întrunirea preoților din circumscripție. Adunarea a fost prezidată de către protoiereul Maxim Guzun, protopopul raionului Sîngerei. În cadrul adunării au fost abordate mai multe subiecte:
1. Implicarea activă a preoților în predarea Religiei pentru anul de studii 2016-2017. mai mult…

Cum să zici că ești credincios, dacă nu mergi la biserică?

Cum poţi să zici că eşti om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că eşti om credincios dacă nu te duci în „Împărăţia lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.Eu am un program de angajare în viaţa religioasă şi programul începe cu frecvenţa la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici şi sărbători, sau cel puţin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poţi să consideri că cineva are o viaţă religioasă autentică. mai mult…

Privirea nenorocirilor celor multe pot întări credinţa noastră în pronia dumnezeiască

Viaţa noastră pe pământ este plină de tulburări şi traiul nostru plin de frământări şi de nelinişte. Acesta este adevărul, iubiţii mei! Dar totuşi, nu acesta ne face pe noi nenorociţi. Nenorocirea noastră vine mai vârtos de acolo, că aceste neliniştiri şi tulburări, care s-ar putea sau micşora sau a le răbda fără supărare, noi nu căutăm să le biruim, ci lăsăm să scadă bărbăţia noastră, şi aşa toată viaţa o petrecem cu o permanentă tristeţe.

Unul se tânguieşte de sărăcie, altul de boală, iar altul de povara grijilor, mai mult…

Atelier de formare continuă a profesorilor de Religie din raionul Sîngerei

Joi, 18 august 2016, în Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din orașul Sîngerei, a avut loc Atelierul de formare continuă a profesorilor de Religie cu genericul „Acces, relevanță, calitate în educație – competențe pentru prezent și viitor”. Seminarul a fost moderat de specialistul principal a Direcției Educației Sîngerei – doamna Margareta Albu, care a vorbit despre: Dezvoltarea competențelor elevilor la lecția de Religie prin intermediul proiectului. În cadrul reuniunii s-au mai discutat și alte subiecte: mai mult…