versiunea moldoveneasca русская версия


Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Arhiva апреля 2015

Cîntecul pascal în circumscripția Sîngerei

DSC_0260.JPGDeja al treilea an consecutiv vestea Învierii lui Hristos este cîntată în diferite sate ale raionului Sîngerei.  Miercuri, 15 aprilie 2015, cu binecuvântarea preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, la biserica ”Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Pepeni, raionul Sîngerei, s-a desfășurat festivalul „Cântecul Pascal” – ediția a III-a, unde au participat corurile bisericești din satele apropiate. mai mult…

La Glodeni biserica a înflorit de cîntări

04.jpg

Din cele mai vechi timpuri credința s-a împletit cu tradiţia, datina şi obiceiurile, pe care omul le-a respectat şi le-a transmis ulterior prin viu grai din generaţie în generaţie. Tot prin tradiție, sărbătoarea Învierii Domnului revarsă din plin asupra sufletelor noastre un val de bucurie şi de speranţă. Pentru a readuce sacritatea acestor luminoase sărbători, deja al doilea an consecutiv Serviciul Cultură Glodeni (specialist principal domnul Ion Ursache) și Casa Raională de Cultură (director doamna Mariana Dimov), sub egida Consiliului Raional, mai mult…

Ora Bălțiului

Vă prezentăm un material video cu referință la importanța sărbătorii Învierii Domnului și obiceiurile legate de această sărbătoare. Reportajul este efectuat în municiul Bălți cu diferiți respondenți. Dacă este reușit sau nu, relevant sau neimportant, alegeți Dvs. mai mult…

Festivalul cântului pascal al blagocinei Fălești 2

DSC_0057.JPGÎn a treia zi după Paști, deja de câțiva ani cosecutivi, în circumscripția Fălești 2 se organizează festivalul pascal. Anul acesta, în contextul anului omagial al misiunii mănăstirii ortodoxe, cântarea pascală s-a desfășurat în cea mai modestă mănăstire „Acoperământul Maicii Domnului”, situată la hotarul dintre satele Năvârneț și Călinești. Așa cum a fost anunțat, activitatea a demarat cu un Te-Deum în biserică, săvârșit de toți preoții participanți, în frunte cu blagocinul – părintele Oleg Fistican, la care a asistat și creștini prezenți.

mai mult…

Vecernia pascală la catedrala „Sf.Ier.Nicolae”

DSC_0228.JPGTradițional, în duminica Învierii spre seară, catedrala istorică episcopală găzduiește la slujba vecerniei întregul cler al blagocinei de Bălți cu întâistătătorul ei, Preasfințitul Marchel. Această slujbă a fost deosebită prin faptul că este unica vecernie, în cadrul căreia se mai mult…

Predica la învierea Domnului

invierea.jpg

Evanghelia despre biruinta asupra mortii. Cei inghetati se strang in jurul focului, ce flamanzi se strang in jurul mesei; cei care au rabdat suferinta mare in noaptea cea lunga se bucura la venirea zorilor; cei sleiti de lupte aprige se veselesc la venirea biruintei neasteptate. O, Doamne, prin Invierea ta, Tu Te-ai facut toate lucrurile pentru toti oamenii! O, Preabogatule Imparate, cu un dar, Tu ai umplut toate mainile noastre intinse catre cer! Bucurati-va, o, tu, cerule si, o, tu, pamantule, bucurati-va! mai mult…

Anunț pentru cântecul pascal în raionul Fălești

Invităm creștinii din raionul Fălești la festivalul pascal, ce va avea loc în două etape. Astfel în contextul anului omagial al misiunii mănăstirilor, prima etapă, a blagocinei Fălești2, se va desfășura marți, 14 aprilie, ora 9:00, la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” situată la hotarul dintre satele Năvârneț și Călinești. Etapa a doua, a blagociniei Fălești1, se va petrece sâmbătă 25 aprilie, ora 9:00, la mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni. mai mult…

Pastorala de Paști a Preasfințitului Marchel

Invierea Domnului 2014.jpg

Şi Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o pe Ea. …Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decît Lumina. Căci faptele lor erau rele. (In. 1,5; 3,19)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Domnul nostru Iisus Hristos, care este Lumina cea adevărată, deopotrivă cu Tatăl şi cu Duhul, a dat viaţă omenirii şi i-a sporit frumuseţea, înzestrînd-o cu mai multe podoabe, dar şi cu lumină mîngîietoare. Întreaga creaţie dumnezeiască, a cărei cunună este omul, fascinează ochiul, înmănunchind într-un minunat buchet culorile naturii şi mărturisind astfel despre neîntrecuta dibăcie a Meşterului-Făuritor. mai mult…

Oare cîtă răstignire?

Rastignirea Domnului meu.jpgRăstignit pe Cruce sus
Domnul Iisus mă-ntreabă,
Ce coroană tu Mi-ai pus
Spinii căreia mă-nţeapă?

Palme de ce tu Mi-ai dat
Împroşcîndu-mă cu pumnii,
Biciuri grele Mi-ai turnat
Însoţite de înjurii.

Crucea să Mi-o duc M-ai pus
Umerii ce Mi-apăsară,
De-am căzut des în genunchi
Suferind a ei povară.  mai mult…

Seminar raional la Limbenii Vechi

image (9).jpgÎn ziua de vineri, 3 aprilile 2015, satul Limbenii Vechi a fost onorat să găzduiască seminarul raional al directorilor instituţiilor de învăţămînt, la care a asistat şi conducerea DÎTS Glodeni. Genericul zilei a fost: „Eficienţa şi rolul disciplinelor opţionale în formarea virtuţilor umane şi consolidarea culturii comportamentale a elevilor”, obiectivul fiind promovarea educaţiei religioase şi potenţialul ei în formarea şi dezvoltarea competenţei moral-civice. mai mult…