versiunea moldoveneasca русская версия


Sfințirea bisericii din Reuțel

Sfințirea bisericii din Reuțel

23 февраля 2026

În data de 22 februarie 2026, în duminica împăcării și a iertării, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat sfânta Liturghie în biserica Preasfântei Născătoare de Dumnezeu din satul Reuțel, blagocinia Fălești I. În curtea sfântului locaș, Ierarhul a fost întâmpinat de părintele-paroh, preotul Gheorghe Jorovlea, precum și de numeroșii credincioși veniți să participe la acest eveniment istoric – sfințirea bisericii.  

La porțile Raiului: de la neascultare la pocăință

La porțile Raiului: de la neascultare la pocăință

21 февраля 2026

Duminica izgonirii lui Adam din Rai, este cea mai dureroasă și rușinoasă pagină din Biblie, dar din mila bunului Dumnezeu, este în același timp, o pagină plină de nădejde. Îl vedem pe Adam stând în fața porților închise ale Raiului, plângându-și căderea. Nu este doar istoria lui. Este istoria fiecăruia dintre noi. Cartea Facerii ne spune că Dumnezeu l-a așezat pe om în grădina Edenului, în comuniune, în lumină, în pace. Dar prin neascultare, omul a pierdut această stare. Nu Dumnezeu l-a îndepărtat cu răutate, ci păcatul l-a despărțit de izvorul Vieții.  

Înaintea Postului Mare: mărturisirea preoților din raionul Fălești

Înaintea Postului Mare: mărturisirea preoților din raionul Fălești

17 февраля 2026

Marți, 17 februarie 2026, în biserica sfântului Dimitrie din sectorul Gara Feroviară, a avut loc adunarea preoților din raionul Fălești, întruniți pentru mărturisire, dar și pentru organizarea activităților cultural-misionare din perioada următoare. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, fiind convocat de protoiereii-blagocini Ioan Pelin și Oleg Fistican. Întrunirea a debutat cu rugăciunile înainte de mărturisire, săvârșită de arhimandritul Zosima Aftene, duhovnicul circumscripției. În continuare,... 

Pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos

Pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos

14 февраля 2026

În duminica Înfricoșatei Judecăți (Matei 25, 31–46), sfânta Biserică ne pune înainte una dintre cele mai cutremurătoare pagini din sfânta Evanghelie: judecata cea de apoi. Este momentul în care Fiul Omului „va veni întru slava Sa” și va despărți pe oameni precum păstorul desparte oile de capre. Dacă vrem să înțelegem mai bine ce înseamnă această judecată, să ne gândim la o situație omenească: când cineva primește o citație și este chemat la procuratură în calitate de învinuit. În clipa aceea, inima începe să bată mai tare. Gândurile se adună. Îți... 

Pomenirea tuturor răposaților din veac adormiți întru nădejdea învierii

Pomenirea tuturor răposaților din veac adormiți întru nădejdea învierii

13 февраля 2026

Sâmbătă, 14 februarie 2026, în toate bisericile vor fi oficiate Panihida cea mare pentru pomenirea sufletelor din veac adormiți, strămoși și părinți ai noștri. Pentru această vă propunem această cateheză. Suflete răposaților pot fi scoase din iad, pentru că 1) Jertfa răscumpărării e pentru toţi: vii şi morţi, şi 2) că Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evr. 9, 22; I Ioan 2, 2 şi Apoc. 1, 18). Puterea şi iertarea lui Dumnezeu, Care împlineşte „orice”... 

Copiii, în lumina învățăturii Sfinților Trei Ierarhi

Copiii, în lumina învățăturii Sfinților Trei Ierarhi

12 февраля 2026

Cu prilejul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, copiii au avut bucuria de a face cunoștință, într-un cadru catehetic și duhovnicesc, cu viața lor sfântă și cu învățăturile pe care acești mari Părinți ai Bisericii le-au lăsat moștenire creștinilor de pretutindeni. Întâlnirea a fost un prilej de apropiere de valorile autentice ale credinței ortodoxe și de descoperire a unor modele luminoase de trăire creștină. Pe înțelesul lor, copiii au aflat despre râvna misionară a Sfântului Vasile cel Mare, despre profunzimea teologică și sensibilitatea duhovnicească a Sfântului... 

Moștenirea duhovnicească a Sfinților Trei Ierarhi

Moștenirea duhovnicească a Sfinților Trei Ierarhi

11 февраля 2026

În data de 12 februarie Biserica Ortodoxă prăznuiește laolaltă pe trei dintre cei mai mari ierarhi și dascăli ai lumii: sfântul Vasile cel Mare, sfântul Grigorie Teologul și sfântul Ioan Gură-de-Aur. Deși fiecare are zi de pomenire aparte, Biserica i-a unit într-o singură sărbătoare, pentru a arăta că lumina lor este una și că lucrarea lor este comună. Contextul istoric. Cei trei sfinți au trăit în secolul al IV-lea, o perioadă de mari frământări pentru Biserică. După Edictul de la Milano (313), creștinismul a primit libertate, însă pacea din afară a fost însoțită... 

Arhiva pentru 6 апреля 2015

Participarea credincioșilor la sfânta Euharistie

Euharistia este Taina principală a Bisericii, stabilită de Domnul Iisus Hristos în ajunul patimilor Sale mântuitoare, morţii pe cruce şi învierii Sale. Participarea la Sfânta Euharistie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sunt o poruncă a Mântuitorului, dată prin ucenicii Săi tuturor creştinilor: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu” şi „beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi” (Mt. 26, 26-28). Biserica însăşi este Trupul lui Hristos, astfel că Taina Trupului şi a Sângelui lui Hristos reprezintă în mod văzut natura mistică a Bisericii, formând comunitatea bisericească. mai mult…

Богослужебные указания. Благове́щение Пресвятой Богородицы

Gabriel.jpgНа утрене на «Бог Господь» – тропарь Благовещения, глас 4-й (дважды). «Слава, и ныне» – тот же тропарь. Кафизмы 9-я, 10-я и 11-я. По 1-м стихословии – малой ектении нет. Седален Триоди, глас 4-й: «Жениха́, бра́тие…» (см. по 1-м стихословии). «Слава, и ныне» – ин седален Триоди, глас тот же: «Сове́т, Спа́се, беззако́нный…» (см. по 2-м стихословии). По 2-м стихословии – малой ектении нет. Седален Триоди, глас 8-й: «Иу́да ра́зумом сребролю́бствует…» (см. по 3-м стихословии). «Слава, и ныне» – тот же седален. По 3-м стихословии – малая ектения, возглас: «Яко Твоя́ держа́ва…», или: «Яко Благ и Человеколю́бец…». Седален Благовещения, глас 1-й: «Вели́кий воево́да…» (см. по 2-м стихословии). «Слава, и ныне» – ин седален Благовещения, глас 3-й: «Днесь вся тварь ра́дуется…» (см. по 3-м стихословии).
Полиелей. mai mult…