versiunea moldoveneasca русская версия


Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Mesaj de condolenațe

Mesaj de condolenațe

30 сентября 2026

Cu profundă tristețe și durere sufletească, adresăm sincere condoleanțe preacucernicului părinte Serghei Zubenco și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a fiului său, citețului Maximilian, la vârsta de doar 25 de ani. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată cu rugăciunea și cugetul, cerând Bunului Dumnezeu să le dăruiască putere, mângâiere și întărire sufletească. Ne rugăm ca Domnul să așeze sufletul tânărului Maximilian în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. Veșnică să-i fie pomenirea!... 

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

28 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, după săvârșirea sfintei Liturghii în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din municipiul Bălți, a avut loc adunarea generală a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. În cadrul adunării au fost analizate principalele activități desfășurate în viața eparhiei în perioada precedentă și au fost prezentate rapoartele de activitate pentru trimestrul al III-lea al anului 2026. În continuare, Înaltpreasfințitul Marchel a adresat... 

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

28 сентября 2026

Desfășurarea turneului de fotbal „Ortodoxia în fotbal” a constituit un frumos prilej de întâlnire, comuniune și apropiere între participanți, reunind echipe, organizatori, suporteri și iubitori ai sportului. La încheierea competiției, adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment și tuturor echipelor care au participat cu entuziasm și dăruire. Un cuvânt aparte de apreciere se îndreaptă către toți fotbaliștii pentru jocul frumos, spiritul sportiv și respectul manifestat față de adversari. Dincolo de rezultatele de... 

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

27 сентября 2026

În duminica închinată Sfintei Cruci, catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți a adunat clerul și poporul dreptcredincios la sfânta Liturghie, pentru a înălța împreună rugăciuni de laudă, mulțumire și cerere înaintea lui Dumnezeu. Pericopa evanghelică rânduită spre citire în această duminică a fost fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan (19, 6-11; 13-20; 25-28; 30-35), care relatează momentele culminante ale pătimirii Mântuitorului, răstignirea Sa pe Cruce și mărturia sfântului Ioan despre cele petrecute pe Golgota.  

Rubrica "sinaxar"

Flacăra neînfricată a credinței: înălțarea Sfântului Prooroc Ilie

Acesta era feciorul lui Sovac, preotul Legii vechi, locuind in cetatea Tesve, din Galaad, de dincolo de Iordan, de unde si numele Proorocului, Iliie Tesviteanul, si a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor. Acest rege isi luase de sotie o printesa feniciana, Isabela din Sidon, femeie de alt neam si inchinatoare lui Baal, zeul fenicienilor. Si ea indemna pe rege sa paraseasca vechea credinta a iudeilor, in Dumnezeul cel adevarat, si sa se inchine lui Baal, nu numai el, ci sa sileasca tot poporul sa-l urmeze, intorcandu-se la paganatate. Deci, regele, pretuind mai mult desarta frumusete a femeii, decat mantuirea sufletului sau, a parasit credinta cea buna si imbratisand el insusi legea idoleasca, a dat porunca, si mult ajutor, spre aducerea poporului credincios la inchinarea idolilor, prigonind pe aparatorii dreptei credinte, ridicand capisti idolesti mai mult…

De ce cuviosul Alexie este supranumit Omul lui Dumnezeu?

In vremea dreptcredinciosului imparat Honorius (395-423), a fost la Roma cea veche un barbat credincios, anume Eufimian, mare dregator la carma imparatiei, cu multa avere, mii de slugi si multe palate, iar femeia lui, Agaida cu numele, era credincioasa si cu frica lui Dumnezeu: dar nu avea copii. Si erau oameni buni si darnici, ca, iubind pe Dumnezeu, iubeau si pe saraci si, in fiecare zi, puneau trei mese in casa lor, sarmanilor, vaduvelor, strainilor si bolnavilor. Si, adesea el se smerea inaintea lor, zicand: Nu sunt vrednic sa calc pe pamantul lui Dumnezeu.» Deci, aducandu-si Dumnezeu aminte de el, le-a daruit rod pantecelui lor si au nascut fiu si, veselindu-se, l-au botezat si i-au pus numele Alexie. Iar cand s-a facut mare, l-au dat pe el la invatatura cartii si tanarul s-a facut preaintelept. Si cu cat inainta in viata, cu atat crestea in sufletul lui si dorinta nemurii si a vietii vesnice. mai mult…

Sf. Ioan Gura de Aur despre familie

Să nu căutam să avem bani, ci pace. Să ne bucurăm de darul de a fi împreună, pentru aceasta ne este dată căsătoria. Nu ca să ne umplem casele de ceartă și împotrivire, nu ca să ne încăierăm între noi și să ne facem viața de nesuferit, ci ca să ne bucurăm de ajutor reciproc, să avem adăpost pentru relele neprevăzute și pentru să ne mângâiem cu posibilitatea comunicării împreună.

Tu, bărbate, să nu-ți tratezi femeia ca pe o sclavă, pentru că și ea este făptura lui Dumnezeu. Dumnezeu n-a făcut-o pe femeie din cap, pentru ca să nu-și conducă bărbatul. Dar nici din picioare n-a făcut-o, ca să nu fie disprețuită de bărbat. El a făcut-o din coastă, adică de lângă inima bărbatului, ca să fie păzită și iubită de el. mai mult…

Cine a fost Sf. Ap. Andrei și de ce e atât de cinstit?

Acesta a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: «Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii» (Ioan,1,29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: «Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos» (Ioan,1,41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel intai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul. mai mult…

Înălțarea Sfintei Cruci – istorie și semnificații

In pragul anului nou bisericesc, adica in luna septembrie, la scurt timp dupa Nasterea Maicii Domnului (la 8 septembrie), praznuim inaltarea Sfintei Cruci (la 14 septembrie), doua praznice ce sunt ca doua izvoare de putere duhovniceasca in evlavia Bisericii noastre ortodoxe. Dar, pe masura ce ne apropiem de praznicul Crucii ne dam seama ca Crucea pe care o sarbatorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost rastignit, pentru mantuirea noastra. Marturisim, cu alte cuvinte, ca mantuirea noastra s-a infaptuit prin patimirea cea grozava a Domnului nostru Iisus Hristos pe lemnul Crucii. mai mult…

Începutul Indictionului

Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi Indictonul, adica inceputul anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani, indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat. Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina mai mult…

Cinstirea celui mai mare Sfânt.

Zis-a Domnul: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el (Luca 7:28). Martorul lui Hristos, Sfantul Ioan Botezatorul a fost Inaintea Domnului, nu numai cu nasterea sa, dar si cu moartea sa. Si, precum Domnul Hristos a patimit pentru pacatele oamenilor, tot asa si Inaintemergatorul Sau a indurat moartea muceniceasca, pentru faradelegile lui Irod. Si aceasta a fost asa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai intai, de sotie, pe fiica lui Areta, imparatul Arabiei, si a petrecut cu ea multa vreme. Dar, aprinzandu-se de patima pentru Irodiada, sotia fratelui sau, Filip, mai mult…

Cinstita mutare a Preaslăvitei Fecioare Maria

Maica Domnului este cea mai inalta sfintenie omeneasca cunoscuta si cinstita de Sfanta Biserica, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seama dintre sarbatorile ei. Este o sarbatoare pregatita, precum se stie, printr-un post de doua saptamani. In Sfanta Scriptura, nu aflam nimic despre moartea Maicii Domnului. In schimb, cantarile si imnele de la Vecernia si Utrenia sarbatorii ne vestesc adevarata traditie a Bisericii in aceasta privinta. Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. mai mult…

Schimbarea la față — transfigurarea Domnului, Lumina dumnezeiască revelată în slavă

Domnul nostru Iisus Hristos, in anul al treizeci si treilea, de la nasterea Sa, si in al treilea an, si cel de pe urma, al propovaduirii Sale, apropiindu-se de patima cea de buna voie, pentru mantuirea noastra, S-a dus in latura Cezareii lui Filip, si, dupa cuvintele pe care le-a zis Petru, acolo: «Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu» (Matei 16,16), a inceput a spune ucenicilor Sai ca se cade sa mearga la Ierusalim, sa patimeasca mult de la farisei, de la arhierei si de la carturari si sa fie omorat. Din aceasta pricina, ucenicii Sai s-au instristat, dar, mai ales, Petru, care-L oprea pe El, zicandu-i: «Fie-Ti mila de Tine, sa nu Ti se intample aceasta» (Matei 16,22). Atunci, ridicand mahnirea lor, a fagaduit unora dintre ei, ca, dupa putine zile, are sa le arata lor Slava Sa zicand: «Sunt unii din cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, mai mult…

Răsăritul Luminii: Nașterea sfântului Ioan Botezătorul

Vrand soarele cel nespus, Hristos Mantuitorul nostru, sa rasara lumii,plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc, cel mai curat decat cerurile, se cadea ca, mai intai, sa iasa luceafarul din cea stearpa, adica, Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul, ca un inainte vestitor, propovaduind si zicand: «Vine dupa Mine Cel mai tare decat mine. «Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca sa nasca, a nascut fiu, la batranete, din pantece sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac si minunea mergea inainte minunii. Mai inainte, adica, de a naste Fecioara pe Hristos, a nascut cea stearpa, in zilele sale, pe Mergatorul inainte al lui Hristos, pentru ca cei ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana, sa creada si nasterea, cea mai presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntita, si sa zica, in sine lor: mai mult…