versiunea moldoveneasca русская версия

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Mesaj de condolenațe

Mesaj de condolenațe

30 сентября 2026

Cu profundă tristețe și durere sufletească, adresăm sincere condoleanțe preacucernicului părinte Serghei Zubenco și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a fiului său, citețului Maximilian, la vârsta de doar 25 de ani. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată cu rugăciunea și cugetul, cerând Bunului Dumnezeu să le dăruiască putere, mângâiere și întărire sufletească. Ne rugăm ca Domnul să așeze sufletul tânărului Maximilian în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. Veșnică să-i fie pomenirea!... 

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

28 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, după săvârșirea sfintei Liturghii în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din municipiul Bălți, a avut loc adunarea generală a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. În cadrul adunării au fost analizate principalele activități desfășurate în viața eparhiei în perioada precedentă și au fost prezentate rapoartele de activitate pentru trimestrul al III-lea al anului 2026. În continuare, Înaltpreasfințitul Marchel a adresat... 

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

28 сентября 2026

Desfășurarea turneului de fotbal „Ortodoxia în fotbal” a constituit un frumos prilej de întâlnire, comuniune și apropiere între participanți, reunind echipe, organizatori, suporteri și iubitori ai sportului. La încheierea competiției, adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment și tuturor echipelor care au participat cu entuziasm și dăruire. Un cuvânt aparte de apreciere se îndreaptă către toți fotbaliștii pentru jocul frumos, spiritul sportiv și respectul manifestat față de adversari. Dincolo de rezultatele de... 

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

27 сентября 2026

În duminica închinată Sfintei Cruci, catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți a adunat clerul și poporul dreptcredincios la sfânta Liturghie, pentru a înălța împreună rugăciuni de laudă, mulțumire și cerere înaintea lui Dumnezeu. Pericopa evanghelică rânduită spre citire în această duminică a fost fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan (19, 6-11; 13-20; 25-28; 30-35), care relatează momentele culminante ale pătimirii Mântuitorului, răstignirea Sa pe Cruce și mărturia sfântului Ioan despre cele petrecute pe Golgota.  

„Drumul Crucii și al Pocăinței” – procesiune de rugăciune în blagocinia Sîngerei

„Drumul Crucii și al Pocăinței” – procesiune de rugăciune în blagocinia Sîngerei

26 сентября 2026

La 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci a Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în blagocinia Sîngerei s-a desfășurat „Drumul Crucii și al Pocăinței” – o procesiune de rugăciune și mărturisire a credinței, care a reunit clerici și credincioși din mai multe parohii ale raionului Sîngerei. Manifestarea duhovnicească a început dis-de-dimineață în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, unde a fost săvârșită sfânta Liturghie... 

Архиепископ Маркелл выступил в Совете ООН (текст)

Архиепископ Маркелл выступил в Совете ООН (текст)

23 сентября 2026

22 сентября 2026 года в Женеве, во Дворце Наций, архиепископ Бельцкий и Фалештский Маркелл выступил в рамках 63-й сессии Совета ООН по правам человека в ходе общих дебатов по пункту 4 повестки дня — «Ситуации в области прав человека, требующие внимания Совета». В своем выступлении архиепископ Маркелл обратил внимание международного... 

Rubrica "Partituri"

Tat?l nostru — o cÎntare versificat?

1. Tat?l nostru cel ceresc
Care În cer locuie?ti,
Tat?l nostru Dumnezeu
sfÎnt este numele T?u,
Tat?l nostru.

2. Vie-mp?r?şia Ta,
fac?-se În voia Ta.
Fie, Doamne, voia Ta
de acum şi pururea,
Tat?l nostru. mai mult…

Duminica pogor?rii SfÎntului Duh

Acest praznic se sarbatoreste in fiecare an la 50 de zile dupa Sfanta Inviere si la 10 zile dupa Inaltare. Praznicul se sarbatoreste mereu duminica.

Praznicul comemoreaza coborarea Duhului Sfant asupra Apostolilor in ziua Cincizecimii, o sarbatoare de traditie iudaica. De asemenea celebreaza formarea Bisericii prin predica Apostolilor si botezarea miilor de credinciosi care in acea zi au crezut in mesajul Evangheliei mantuirii prin Iisus Hristos. Sarbatoarea mai este de asemenea vazuta ca o culme a relevarii Sfintei Treimi. mai mult…

Ce suntem noi, Doamne?

1. Ce suntem noi, Doamne?
Umbr? şi p?rere,
un suspin de-o clip?,
iar apoi t?cere;
2.ce curÎnd ne cre?te
şi ne ia pămîntul,
izvor?m cu apa
şi plec?m cu vÎntul.

1. Ce suntem noi, Doamne?
Umbr? şi p?rere,
un suspin de-o clip?,
iar apoi t?cere;
2.ce curÎnd ne cre?te
şi ne ia pămîntul,
izvor?m cu apa
şi plec?m cu vÎntul. mai mult…

Inim? de piatr?

1. Doamne, nu-i pe lume piatr?

s? nu poşi s-o sfarmi odat?,

dac’ o-ncerci cu foc şi ap?

vine-o clip? cÎnd se crap?…

2. Numai inima ‘mpietrit?

c?t o rogi, st? neclintit?,

1. Doamne, nu-i pe lume piatr?

s? nu poşi s-o sfarmi odat?,

dac’ o-ncerci cu foc şi ap?

vine-o clip? cÎnd se crap?…

2. Numai inima ‘mpietrit?

c?t o rogi, st? neclintit?,

1. Doamne, nu-i pe lume piatr?

s? nu poşi s-o sfarmi odat?,

dac’ o-ncerci cu foc şi ap?

vine-o clip? cÎnd se crap?…

2. Numai inima ‘mpietrit?

c?t o rogi, st? neclintit?,

1. Doamne, nu-i pe lume piatr?

s? nu poşi s-o sfarmi odat?,

dac’ o-ncerci cu foc şi ap?

vine-o clip? cÎnd se crap?…

2. Numai inima ‘mpietrit?

c?t o rogi, st? neclintit?, mai mult…

Cântarea samaritencii

1. La pomul umbririi, la usa slăvirii,
statea la fântână Hristos
Venea samariteanca
într-a sa rânduială
să-ncarce al apei prinos.

2. Hristos ei i-a spus: «Ia apa de-ajuns».
Iar ea îi dădură răspuns:
«Eu sunt samariteană
şi nu sunt iudeică
cum aş putea să-ţi dau apă?»

3. «O, de-ai şti tu femeie
cine vrea ca să beie,
Eu apă vie dau la toţi»
«Fântâna-i adâncă şi funii nu ai
cum poţi să-mi scoţi apă să-mi dai?

4. Părintele Iacov fântână săpase
aici pe munte se ruga.
Ori tu eşti mai mare,
ori tu eşti mai deştept
ca Iacov — israiliteanul cel drept?»

5. -Tu chiamă-ţi bărbatul şi ţi-a povesti.
Răspuns-a: «bărbat eu nu am».
«Cinci ca-ntr-o poveste
şi-acesta ce este
nu este al tău drept bărbat».

6. «O, Doamne, prooroc eşti
şi-aş vrea să-mi spui locul
unde poţi să te mântuieşti?»
«Nu aici şi nici acolo şi nici în Ierusalim,
ci-n Duh şi-adevăr să te-închini».

7. Femeia uimită
de Dragoste aprinsă
uitară de-al apei prinos.
în oras alergase şi tare strigase:
«veniţi c-am găsit pe Hristos»!

Hristos a Înviat din morşi (sl?vire pe note)

Public?m c?teva sl?viri de Pa?ti avÎnd ca destinatar elevii, pentru uzul  orei de religie sau ?coala duminical?. Sper s? v? foloseasc? şi s? aveşi entuziasm pentru cÎnt?rile bisericeşti. Alte sl?viri pe note  avÎnd ca tem? Învierea Domnului desc?rcaşi de aici. mai mult…

Un cÎntec sublim despre Înviere

1. O sfÎnt? zi cu Cel de sus
De Pa?ti la noi vine Iisus
A?a frumos s-a ar?tat,
Sub crucea Lui am lacr?mat.

Pomenirea r?posaşilor

Ortodoxia se fundamenteaz? pe Înviere, iar via?a pămînteasc? nu ?şi g?se?te rost dec?t privit? eshatologic, unui cre?tin ortodox moartea şi apare ca un moment necesar şi plin de sens pe traiectoria vieşii Început? de la na?tere, ea condişionÎnd existen?a vieşii adev?rate, a vieşii veÎnice.

mai mult…