versiunea moldoveneasca русская версия


Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Mesaj de condolenațe

Mesaj de condolenațe

30 сентября 2026

Cu profundă tristețe și durere sufletească, adresăm sincere condoleanțe preacucernicului părinte Serghei Zubenco și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a fiului său, citețului Maximilian, la vârsta de doar 25 de ani. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată cu rugăciunea și cugetul, cerând Bunului Dumnezeu să le dăruiască putere, mângâiere și întărire sufletească. Ne rugăm ca Domnul să așeze sufletul tânărului Maximilian în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. Veșnică să-i fie pomenirea!... 

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

28 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, după săvârșirea sfintei Liturghii în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din municipiul Bălți, a avut loc adunarea generală a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. În cadrul adunării au fost analizate principalele activități desfășurate în viața eparhiei în perioada precedentă și au fost prezentate rapoartele de activitate pentru trimestrul al III-lea al anului 2026. În continuare, Înaltpreasfințitul Marchel a adresat... 

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

28 сентября 2026

Desfășurarea turneului de fotbal „Ortodoxia în fotbal” a constituit un frumos prilej de întâlnire, comuniune și apropiere între participanți, reunind echipe, organizatori, suporteri și iubitori ai sportului. La încheierea competiției, adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment și tuturor echipelor care au participat cu entuziasm și dăruire. Un cuvânt aparte de apreciere se îndreaptă către toți fotbaliștii pentru jocul frumos, spiritul sportiv și respectul manifestat față de adversari. Dincolo de rezultatele de... 

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

27 сентября 2026

În duminica închinată Sfintei Cruci, catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți a adunat clerul și poporul dreptcredincios la sfânta Liturghie, pentru a înălța împreună rugăciuni de laudă, mulțumire și cerere înaintea lui Dumnezeu. Pericopa evanghelică rânduită spre citire în această duminică a fost fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan (19, 6-11; 13-20; 25-28; 30-35), care relatează momentele culminante ale pătimirii Mântuitorului, răstignirea Sa pe Cruce și mărturia sfântului Ioan despre cele petrecute pe Golgota.  

Ultimеle știri

Nașterea Domnului, prăznuită cu aleasă bucurie duhovnicească

Cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală a fost săvârșită sfânta Liturghie, într-o atmosferă de profundă evlavie și bucurie duhovnicească. Credincioșii s-au adunat în număr mare pentru a întâmpina praznicul întrupării Fiului lui Dumnezeu, Cel care S-a născut în Betleem pentru mântuirea neamului omenesc. Slujba a fost marcată de cântări alese, specifice acestei mari sărbători, care au vestit taina iubirii dumnezeiești arătate lumii prin Nașterea lui Hristos.

În cadrul sfintei Liturghii au fost citite pastoralele mai mult…

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (text)

Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, iubitului nostru cler și popor: har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la noi — arhierească binecuvântare.
„ … cînd voi veni, găsi-Voi, oare, credință pe pămînt?» (Lc.18.8)

Stimaţi creştini!

Sărbătorim astăzi Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Întruparea Domnului, Naşterea Aceluia, care, mișcat fiind de dragoste, a binevoit să se facă asemenea nouă, oamenilor muritori. Nemaiauzit!!! Nemaiîntîlnit!!! Dumnezeu se face Om, că să îl îndumnezeiască pe acesta. Vine într-o nouă încercare către cel, care, cîndva, în Rai, i-a nesocotit porunca. Vine cu pacea Sa. Din nou ne-tinde dreapta Sa mântuitoare spre împăcare. mai mult…

Liturghie arhierească la Pîrlița, în duminica Cinei celei Mari

Duminică, 28 decembrie 2025, când în Biserica Răsăritului se citește Evanghelia Cinei celei Mari, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Pîrlița, protoieria Fălești I. La sosirea sa, Ierarhul a fost întâmpinat în curtea bisericii de părintele — blagocin Ioan Pelin și de parohul bisericii, protoiereul mitrofor Igor Caliga. La invitația părintelui-paroh, la slujbă a participat un sobor de preoți, precum și mulțime de credincioși, dornici să-L slăvească pe Dumnezeu în rugăciuni, laude și cântări duhovnicești. Printre enoriași s-au numărat și președintele raionului, Vadim Pleșca, precum și primarul satului, Ghenadie Tarlapan. mai mult…

Sfântul Vasile cel Mare, omilie despre post

Am cunoscut harul posturilor prin proorocul Isaia. Isaia a lepădat postul iudaic și ne-a arătat adevăratul post, spunînd: «Nu postiți în judecăţi şi în certuri, ci dezleagă toată legătura nedreptății»; iar Domnul a zis: «Nu fiți trişti, ci spală-ți faţa ta și unge-ți capul tău». Să fim deci cuprinși de niște simțăminte ca acestea, așa cum am și fost învățați! Să nu ne mîhnim de zilele ce se apropie! Să fim veseli în ele, aşa cum se cuvine sfinților. Cel trist nu primește cunună, iar cel care suspină nu biruie. Nu te întrista cînd ți se poartă de grijă! E o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului şi să te mîhneşti de schimbarea mîncărurilor, lăsînd să se înțeleagă că-ți face mai multă bucurie plăcerea stomacului decît purtarea de grijă a sufletului. Săturarea mărgineşte plăcerea numai la pîntece; postul, însă, urcă folosul la suflet. Bucură-te, că ţi s-a dat de Doctor un leac ce ucide păcatul. După cum viermii, care se înmulțesc în pîntecele copiilor, sînt distruși cu doctorii foarte amare, tot așa și postul, vrednic cu adevărat de acest nume, cînd pătrunde în suflet, omoară păcatul ascuns în adînc. mai mult…

Adunarea generală a preoților din 24.XII.2025

Miercuri, 24 decembrie 2025, în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți a avut loc adunarea eparhială trimestrială a preoților. Întrunirea a fost condusă de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii. În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni pentru unitatea bisericească. De asemenea, clericii s-au rugat pentru pacea din Ucraina. Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de corul de preoți.
După Sfânta Liturghie, lucrările adunării eparhiale au continuat în mod organizat. Înaltpreasfințitul Marchel a adresat un cuvânt de învățătură preoțimii. mai mult…

Sfântul Spiridon – model de credință pentru elevii clasei a II-a

La Liceul „Dimitrie Cantemir” din orașul Sîngerei a avut loc Proiectul Educațional – Concursul „Spune-mi o poveste pentru suflet”, ediția a IV-a. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Păstorul din Trimitunda”. Activitatea a fost dedicată educației religioase și cunoașterii vieții Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei. Proiectul a urmărit cultivarea valorilor creștine în rândul elevilor. De asemenea, scopul concursului a fost dezvoltarea sensibilității spirituale a copiilor. Elevii au fost însoțiți și îndrumați de învățătoarea lor, Ina Pleșca.
mai mult…