versiunea moldoveneasca русская версия


Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului?

13 октября 2025

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre Duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, într-u slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

Trebuie să ne iubim vrăjmașii?

Trebuie să ne iubim vrăjmașii?

11 октября 2025

Duminica a XIX-a după Rusalii are ca text evanghelic Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor (Luca 6, 31-36) „Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine celor ce vă urăsc.” (Luca 6, 27). Duminica aceasta ne pune înainte una dintre cele mai înalte și mai grele porunci ale Domnului: porunca iubirii vrăjmașilor. Nimic nu zguduie mai mult firea noastră omenească decât acest cuvânt: „Iubiți pe vrăjmașii voștri.” Este o poruncă ce pare omului de azi imposibilă. Și totuși, ea este măsura desăvârșirii creștine. Prin ea ne deosebim de lumea care iubește doar... 

Anunț pentru 16 octombrie 2025

Anunț pentru 16 octombrie 2025

7 октября 2025

Joi, 16 octombrie 2025, ora 8:30, după Liturghia arhierească, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară: alocuțiunea generală a Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă pentru trimestrul III și se vor discuta cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Prezența este obligatorie.  

Chemarea la apostolat, în lumina credinței – sfânta Liturghie în catedrala din Bălți

Chemarea la apostolat, în lumina credinței – sfânta Liturghie în catedrala din Bălți

5 октября 2025

Astăzi, în duminica a XVII-a după Cincizecime, în catedrala „Sfinții Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena” din municipiul Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi ai catedralei. În liniștea rugătoare a sfântului locaș s-au auzit cuvintele Evangheliei despre chemarea primilor ucenici, care au devenit apoi apostoli și vestitori ai credinței creștine, chemându-i pe toți la pocăință și la împăcare cu Dumnezeu. Cei mai râvnitori credincioși... 

Ascultarea ce aduce minunea

Ascultarea ce aduce minunea

4 октября 2025

Ascultarea ce aduce minunea – Luca 5, 1-11. Astăzi am ascultat o Evanghelie plină de lumină, în care Hristos Domnul, urcându-Se în corabia lui Petru, predică mulțimilor, iar apoi îl cheamă pe Petru și pe ceilalți apostoli la misiunea cea mare de „pescari de oameni”. Minunea aceasta a pescuirii de pe lacul Ghenizaret nu este doar o istorie din trecut, ci un cuvânt viu pentru sufletele noastre, pentru chemarea noastră, pentru viața fiecăruia.  

Talanții Domnului – comoara ascunsă în inima fiecăruia

Talanții Domnului – comoara ascunsă în inima fiecăruia

27 сентября 2025

În duminica a XVI-a după Rusalii, Biserica ne pune înainte pilda talanților, prin care Mântuitorul ne cheamă la o mare responsabilitate: să nu risipim darurile lui Dumnezeu, ci să le înmulțim. Domnul „a dat fiecăruia după puterea lui” (Matei 25,15). Niciun om nu este lipsit de daruri. Unii primesc mai multe, alții mai puține, dar toți avem ceva de lucrat. Oare noi conștientizăm cât de multe talente duhovnicești avem și cum le folosim? Stăpânul care a plecat „departe” este Hristos, Care după Înviere S-a înălțat la cer, dar Care va veni din nou, să ceară socoteală.... 

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze

26 сентября 2025

În data de 27 septembrie sărbătorim Înălțarea Sfintei Cruci. Dar știți voi ce este Crucea? Nu este doar un semn din lemn sau din metal pe care îl vedem în biserică sau pe drum. Este mai mult. Crucea este semnul iubirii lui Iisus pentru noi. Când ne facem semnul Sfintei Cruci, oare ne gândim că Iisus S-a jertfit pentru noi pe Cruce? Să nu facem repede, ca și cum am desena ceva în aer, fără să ne pese, din obișnuință sau rutină. Voi știți că semnul Crucii este o rugăciune și o binecuvântare? Când îl facem, chemăm asupra noastră pe Dumnezeu. Deci să-l facem frumos,... 

Meditație duhovnicească în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Meditație duhovnicească în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

20 сентября 2025

În această duminică, Biserica ne pregătește pentru marele praznic al Înălțării Sfintei Cruci. Cu câteva zile înainte de a vedea Crucea ridicată în mijlocul bisericii și cinstită de toți, Evanghelia ne pune înainte cuvintele Domnului Iisus: „Nimeni nu s-a suit la cer, decât Cel ce S-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 13-15). – Suflete al meu, conștiința mea, știi tu ce înseamnă... 

Rubrica "POST"

Timpul curăţirii sufletului de patimi

Creştinii ortodocşi păşesc pentru două săptămâni într-o frumoasă şi binecuvântată perioadă din cursul anului bisericesc, postul Adormirii Maicii Domnului, un timp sfânt al pregătirii duhovniceşti de curăţire a sufletului prin pocăinţă, prin abţinerea de la alimente de origine animală, prin rugăciuni mai intense, în special adresate Maicii Domnului (Acatiste şi Paraclisele Maicii Domnului), dar şi prin practicarea virtuţilor, cu precădere a milosteniei. Postul Adormirii Maicii Domnului este un bun prilej de întărire în credinţă şi în fapte bune. În popor este cunoscut sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântă-Mariei. Este un post care îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Fața (19 august) și Adormirea Maicii Domnului (28 august). mai mult…

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Astăzi, marți 13 august 2024, facem lăsatului sec pentru postul „Adormirii Maicii Domnului”, care durează două săptămâni, iar miercuri, 28 august, facem pomenirea Adormirii Maicii Domnului. Acest post e rânduit de Biserică spre aducere aminte de virtuțile alese ale Preasfintei Fecioare Maria și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea ei la cele veșnice. Totodată postim spre aducere aminte de moarte și de umilință. Postul Adormirii Maicii Domnului este un post mai aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare, mai mult…