versiunea moldoveneasca русская версия


Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Arhiva января 2017

Binecuvântarea comisariatului din Fălești

Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, la invitația comisarului — locotenent colonel Oleg Gherman, un sobor de preoți în frunte cu blagocinul raionului Fălești – protoiereul mitrofor Oleg Fistican, care este și totodată preot militar, au oficiat un Te-Deum de sănătate în incinta sediului Inspectoratului de poliție din orașul Fălești. După aceasta a urmat binecuvântarea cu aghiasmă mare a birourilor, a mașinilor, a fântânii și, bineînțeles, a colaboratorilor instituției. La final părintele Oleg a oferit gazdei un calendar bisericesc, o icoană și o candeluță pentru mai mult…

Lanțul sfântului apostol Petru

“Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru” este praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 16/29 ianuarie. Amintirea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru este o praznuire care daruieste nadejde tuturor acelora care patimesc pe nedrept in lumea aceasta inrobita de pacat, atat in propria familie, cat si in societate.

Patimirea pe nedrept dusa cu smerenie umple inima de har, curatindu-se astfel toate patimile si lucrarile duhurilor necurate: “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor. Fericiti veti fi voi, cand va vor ocara si va vor prigoni din pricina Mea si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind” (Matei 5, 10-11). mai mult…

Greșelile calendarului fals de la poștă.

Frați creștini, vă informăm că calendarul procurat de la poștă este FALS. Pentru a nu lungi mult vorba, vă prezentăm prin comparație cele mai importante greșeli și, respectiv, vom indica cum este corect, dar și vom nota câteva date explicative. Datele sunt indicate conform calendarului civil.
1. Nu este dezlegare la pește miercurea și vinerea în toate sărbătorile mici indicate în calendarul fals. Este un abuz. Sunt foarte multe greșeli la acest capitol.
2. Duminica vameșului și a fariseului mai mult…

Cele mai populare prenume alese de moldoveni în 2016

Sofia şi David au fost numele alese cel mai des de părinţii din Moldova în 2016. Aşa au fost numiţi în jur de 2.000 de copii. În topul popularităţii se mai regăsesc prenume precum Maxim, Alexandru şi Bogdan sau Maria, Daria şi Victoria. Aproape o mie de băieţi au fost numiţi David anul trecut. Ca şi în 2015, acest prenume este în fruntea clasamentului. Alţi 859 de copii născuţi în 2016 poartă numele Maxim, iar 727 — Alexandru. mai mult…

Cum lupta sfântul Paisie Aghioritul cu ereticii

Încă înainte de venirea Starețului apăruseră în Konița niște eretici evangheliști, care făceau prozelitism și se extindeau continuu. Aveau o sală unde se adunau. Era ca un viespar primejdios. Dumnezeu l-a folosit pe Părintele Paisie care, deși avea puțină școală, era plin de har și de putere și avea o mare râvnă pentru Ortodoxie, pentru a alunga pe lupii ereziei protestante. mai mult…

Comentarii la începutul Evangheliei după Marcu

(Mc. 1, 1) Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Calea Domnului trebuie pregătită înlăuntrul inimii; căci inima omului este atât de mare și încăpătoare încât ar încăpea lumea întreagă. Însă măreția ei nu se vede în mărimea trupului, ci în puterea minții care o ajută că cuprindă atât de bine înțelegerea adevărului. Pregătiți așadar în inimile voastre calea Domnului, prin traiul în bună-cuviință. Țineți calea dreaptă a vieții astfel încât cuvintele Domnului să poată pătrunde fără piedică. mai mult…

Felicitare pentru părintele Oleg Fistican

Cu prilejul aniversării a 40 ani de viață, aducem cele mai sincere felicitări protoiereului Oleg Fistican, blagocinul circumscripției Fălești 2. Avem deosebita ocazie, plăcere și onoare, să Vă felicităm, părinte Oleg, cu această frumoasă aniversare, rugând pe bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu mulți ani și mult har, pentru a îndruma famlia Dvs, păstoriții și confrații preoți pe calea îngustă a mântuirii. Este și momentul potrivit să Vă mulțumim pentru rugăciunile pe care le înălțați pentru noi, pentru sfaturile părintești pe care ni le dați și pentru lucrarea misonară pe care o desfășurați. Iar truda, dragostea şi zelul pastoral să fie ca o pildă pentru confraţii care Vă apreciază. Dorim ca tot așa Judecătorul și Răsplătitorul tuturor – Domnul nostru Iisus Hristos să Vă rostescă cuvintele „Bine slugă bună și credincioasă”.

Semnificația tăierii împrejur a lui Hristos

Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc. mai mult…

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală

Într-o atmosferă festivă, astăzi, 11 ianuarie 2017, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Marchel. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat foarte mulţi preoţi, dar şi enoriaşi fideli ai catedralei, iar răspunsurile la strană au fost date de corul arhieresc, condus cu multă pasiune de protoiereul Alexandru Paiul. Particularitatea slujbei a fost reliefată de mai mult…

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir, adresat PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului ceresc

Preasfinția Voastră! Vă aduc sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronul ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, întru deplină veselie duhovnicească și ferire de ispite.

Cu dragoste întru Hristos, VLADIMIR, MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE