versiunea moldoveneasca русская версия


Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Arhiva марта 2016

Cinul iertării la catedrala „Sf.Ier.Nicolae”

Duminică 13 martie 2016, Preasfințitul Marchel a participat la vecernia dumnicii lăsatului de sec în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți. Tradițional, la finalul vecerniei, în cadrul cinului iertării, episcopul și-a cerut iertare de la preoții și mirenii prezenți și dând arhiereasca binecuvântare pentru începutul Postului Mare. De asemenea, ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură despre iertare, despre postul adevărat, despre rugăciune și milostenie. Cu această ocazie fiecare a avut ocazia, ca să-și ceară ierare individual de la Vlădica și să primească binecuvântare. mai mult…

Duminica împăcării

Întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, lacrimi şi tânguiri! (Ioil II,12). Fraţi creştini, iată-ne ajunşi în pragul marelui post: este ultima duminică care ne pregăteşte pentru nevoinţa postului, numită a izgonirii lui Adam şi a Evei din rai. Dar pentru ce ni se aminteşte tocmai astăzi de izgonirea lui Adam din rai? Pentru ca să ne arate nouă cât de rea este neînfrânarea de la mâncare şi ce urmări grozave are păcatul lăcomiei. mai mult…

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir, adresat PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, cu ocazia celei de-a 9-a aniversări de la hirotonia arhierească

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia celei de-a 9-a aniversări de la hirotonia arhierească a Preasfinţiei Voastre. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine. Îl rugăm pe Dumnezeu Atotţiitorul să Vă dăruiască sănătate şi putere în activitatea pastorală, misionară şi culturală pe care o desfăşuraţi în cadrul Episcopiei de Bălți și Fălești. Cu frăţească dragoste întru Hristos Iisus, Domnul nostru,
+ VLADIMIR, MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Felicitare adresată PS Marchel cu ocazia aniversării zilei de hirotonie întru arhiereu

Cu prilejul celei de-a 9-a aniversare a zilei de hirotonie întru arhiereu, avem ocazia, plăcerea și onoarea, să Vă adresăm, Preasfințite Stăpîne Marchel, cele mai sincere felicitări, însoțite de urări de sănătate, pentru toţi anii binecuvântați de Domnul. În acest ceas de sărbătoare, îl rugăm pe Arhiereul cel veșnic – Domnul nostru Iisus Hristos, să Vă dăruiască ani mulți, luminați de harul Său și providența Sa, ca să ne îndrumați pe calea cea strâmtă a mântuirii.
Este și momentul potrivit să Vă mulțumim pentru sfaturile pe care ni le dați, pentru purtarea de grijă, dar mai ales pentru preasfintele rugăciuni, pe care le înălțați în special pentru noi, clerul și poporul Eparhiei de Bălți și Fălești.

Of, Adame de ce ai greșit?

Într-un sat, un țăran și femeia sa aveau grijă de mica lor grădină. Omul se tot plângea și zicea: — Of, Adame, de ce ai greșit, că de nu ai fi greșit tu, n-ar mai fi trebuit ca astăzi noi să ne câștigăm pâinea în sudoarea frunții! Într-o zi, trecând pe lângă casa lui un boier îi aude plânsul, vine către el și-i zice:

— De ce te plângi, omule? mai mult…

Seminar pastoral-misionar în parohia Gara Fălești

Miercuri, 9 martie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, au fost invitați toți preoții și preotesele din cuprinsul raionului Fălești. Scopul principal al întrunirii l-a constituit seminarul prezentat de preotul Constantin Cojocaru, președintele sectorului sinodal asistență socială și caritate, cu genericul „Parteneriate pentru fiecare copil”. mai mult…

Întrunirea preoților din municipiul Bălți

Marți, 8 martie 2016, în sala de conferințe a Centrului Eparhial, a avut loc o consfătuire cu clerul circumscripției Bălți. Ședința a fost prezidată de Preasfințitul Marchel, care i-a informat pe cei prezenți despre hotărârile sfântului sinod de la Moscova din 3 martie 2016, dar și despre pregătirile sinodului panortodox. Vlădica a atenționat mai mult…

Duminica înfricoșatei judecăți, a lăsatului sec de carne și a milosteniei

Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, A cărui împărăţie nu va avea sfârşit (Simbolul Credinţei, Art. 7). Fraţi creştini, în tot cursul anului nu există o Evanghelie mai zguduitoare ca aceasta pe care ne-o pune în faţă Sfânta Biserică astăzi. Această Evanghelie ne zguduie sufletul, căci ne vorbeşte despre acea cumplită zi care va însemna ultimul act al istoriei omeneşti, ziua arătării Fiului Omului, ziua împlinirii împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum zicem şi în Simbolul Credinţei: mai mult…