versiunea moldoveneasca русская версия


Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Arhiva июля 2015

Sfinții Petru și Fevronia — ocrotitorii familiei

Cneazul Petru a trăit în ţinutul Murom, ajungând domnitor în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău. Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusinţa de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă şi smerită.

Îngrijind ea, tânărul cneaz şi-a recăpătat sănătatea. Ajungând a o cunoaşte în tot acest răstimp, el s-a îndrăgostit de frumoasa şi înţeleapta Fevronia. Deşi nu era cneaghină, ci o fată de rând, cneazul a dorit să se însoare cu ea, ceea ce s-a şi întâmplat.

Dar boierii nu se împacau cu gândul ca o femeie de rând să ajungă cneaghină; simţeau că cneazul trebuia să se fi însurat cu cineva din rândurile lor. Au ajuns chiar mai mult…

Nașterea sfântului măritului Prooroc și Botezător Ioan

Vrand soarele cel nespus, Hristos Mantuitorul nostru, sa rasara lumii, plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc, cel mai curat decat cerurile, se cadea ca, mai intai, sa iasa luceafarul din cea stearpa, adica, Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul, ca un inainte vestitor, propovaduind si zicand: «Vine dupa Mine Cel mai tare decat mine. «Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca sa nasca, a nascut fiu, la batranete, din pantece sterp, mai mult…

Duminica a 5-a după pogorârea Sfântului Duh

Vindecarea celor doi indraciti din Gadara. Motto: „Ai venit aici sa ne chinuiesti inainte de vreme?!” (Matei VIII,29) Frati crestini, grozave trebuie sa fie muncile iadului, daca si demonii se tem si se infioara. Cumplite trebuie sa fie chinurile acelora in care se incuibeaza demonii. Iata acesti doi nenorociti, doi indraciti in care locuiau o multime de demoni, nu-si mai gaseau locul nicaieri, erau fugariti de spurcatii aceia si locuiau in morminte si prin munti; erau asa de fiorosi ca nimeni nu mai indraznea sa treaca prin locurile acelea. mai mult…

О религиозно-образовательном и катехизическом служении в Русской Православной Церкви

Документ утвержден определением Священного Синода Русской Православной Церкви от 27 декабря 2011 года (журнал № 152).

Христианская вера основана на Божественном Откровении, возвещенном пророками и апостолами. «Бог, многократно и многообразно говоривший издревле отцам в пророках, в последние дни сии говорил нам в Сыне, mai mult…

Despre patima beției

Nu vă faceţi robi alcoolului, ci lui Dumnezeu!
,,Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului»(Efeseni 5;18-19)
PĂCATUL LĂCOMIEI LA BĂUTURĂ DISTRUGE ŞI TRUPUL ŞI SUFLETUL !

PATIMA BETIEI SI LUPTA CU EA

INVATATURA ORTODOXA DESPRE BAUTURILE ALCOOLICE SI DESPRE BETIE mai mult…

Circulară. Pentru înlăturararea pericolului dezbinării Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru întărirea noastră în credinţa pravoslavnică şi pentru păstrarea valorilor moral – creştineşti în societatea moldovenească

RUGĂCIUNEA OBLIGATORIE BINECUVÎNTATĂ DE SINODUL BISERICII ORTODOXE DIN MOLDOVA LA SF. LITURGHIE. Pentru înlăturararea pericolului dezbinării Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru întărirea noastră în credinţa pravoslavnică şi pentru păstrarea valorilor moral — creştineşti în societatea moldovenească
La ectenia întreită după EVANGHELIE să se glăsuiască cerintele: mai mult…