Principala » predica » Predica duminicii a 25-a după Cincizecime

Predica duminicii a 25-a după Cincizecime

Despre ispitire şi făţărnicie. Motto: „Și iată un învăţător de lege s-a ridicat şi, ispitindu-L, a zis: Învăţătorule ce voi face ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Luca 10, 25). Iubiţi credincioşi, dacă citim cu atenţie Sfînta Evanghelie vedem că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii şi legiuitorii (Matei 22, 15-18).

Aceste ispitiri din partea lor, întotdeauna erau amestecate cu ură, cu vicleşug şi cu făţărnicie. Aşa vedem, de exemplu, că fariseii, au ţinut sfat cu vicleşug ca să prindă în cuvînt pe Mîntuitorul, şi au trimis la El nişte iscoade ca să-L întrebe dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mîntuitorul, cunoscînd viclenia lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? (Marcu 12, 15). Altă dată saducheii şi fariseii s-au apropiat cu vicleşug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns: Cînd se face seară, ziceţi: Mîine va fi timp frumos, pentru că este cerul roşu; iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că se roşeşte cerul posomorît. Apoi le-a zis: Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu i se va da decît numai semnul lui Iona, şi lăsîndu-i a plecat (Matei 16, 1-4).

Vedeţi, fraţilor, că în cuvintele de răspuns către saduchei şi farisei, îi numeşte făţarnici şi neam viclean. Şi aceasta pentru că în sfătuirea lor de a-L ispiti şi a-I cere semn din cer, erau plini de făţărnicie şi viclenie. La fel vedem şi pe legiuitorul din Sfînta Evanghelie de azi venind cu viclenie şi făţărnicie către Domnul, ispitindu-L şi zicînd: Învăţătorule, ce voi face să moştenesc viaţa cea veşnică? (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos, care prinde pe cei înţelepţi în vicleşugul lor (I Corinteni 3, 19), văzînd pe legiuitor că una vorbeşte cu gura şi alta plănuieşte în inima lui, nu i-a răspuns la cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicînd: În Lege ce este scris, cum citeşti? (Luca 10, 26), încercînd din cuvintele lui să-l înveţe cele ce nu ştia. Mîntuitorul, care întotdeauna vedea vicleşugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscînd viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: «Ce scrie în Legea lui Moise?» Iar el a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mîntuitorul i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu.

Legiuitorul însă nu credea că Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: Fă aceasta şi vei fi viu? Dar poate oare cineva să se mîntuiască fără credinţă în Iisus Hristos? Nu, căci Domnul a zis: Cela ce crede întru Mine, nu crede în Mine ci în Cel ce M-a trimis pe Mine, şi iarăşi: Cel ce mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 12, 44-45), şi iarăşi:Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi (Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi viu împlinind cele scrise în legea lui Moise? Iată pentru ce: pentru că Legea lui Moise a fost învăţătoare şi călăuză spre Hristos(Galateni 3, 24), iar sfîrşitul Legii este Hristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede (Romani 10, 4), şi cela ce crede în învăţătura lui Moise, acela crede şi în Iisus Hristos. Cum zice şi în alt loc: De aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi Mie (Ioan 5, 46-47).

A mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin cele scrise în legea lui Moise, pentru că tot cel ce iubeşte pe Cel ce a născut, iubeşte şi pe cel născut din El (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul vrînd a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus: Cine este aproapele meu? (Luca 10, 29) Iată, altă întrebare pusă cu vicleşug lui Iisus. Oare legiuitorul nu ştia cine este aproapele lui? Acesta ca un legiuitor şi învăţător de Lege, ştia cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană, vroia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor sînt aproapele lor, iar nu oricare om.

Dar Preabunul nostru Mîntuitor, vrînd să-i arate cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului căzut între tîlhari, zicînd: Un om oarecare, se cobora din Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tîlhari, care, dezbrăcîndu-l şi rănindu-l, s-au dus lăsîndu-l abia viu (Luca 10, 30). Vedeţi, fraţilor că Mîntuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele nostru şi de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta.

După ce Mîntuitorul a spus această pildă legiuitorului, l-a întrebat: Care dintre aceştia trei ţi se pare a fi aproapele celui ce a căzut între tîlhari? Iar el, silit fiind să spună adevărul, a zis: Cel ce a făcut milă cu dînsul. Atunci Mîntuitorul a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea (Luca 10, 37).

Vedeţi înţelepciunea cea fără de margine a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie şi făţărnicie ca să ispitească pe Domnul, iar Mîntuitorul, prin pilda cu omul cel căzut între tîlhari şi cu Samariteanul cel milostiv, care a purtat grijă de cel rănit şi căzut între tîlhari, i-a dat un minunat şi dumnezeiesc răspuns. Mai întîi a învăţat pe legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După ce l-a făcut a înţelege acest lucru şi a-l mărturisi, i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Adică să nu mai socoteşti de acum înainte că numai cei din neamul iudeilor sînt aproapele tău, ci oricare om din această lume să fie socotit aproapele nostru, şi de este cineva în necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe cel ce este de un neam cu noi.

Iubiţi credincioşi,

Dar să revenim cu cuvîntul nostru la cele despre care am vorbit la început, adică despre ispitirea cea vicleană şi despre făţărnicie. Să vorbim ceva despre aceste două patimi pentru care Mîntuitorul nostru Iisus Hristos de atîta ori i-a mustrat şi i-a ameninţat cu vaiul pe cărturari, pe farisei, pe saduchei şi pe legiuitorii Legii Vechi.

Mai întîi să arătăm ce este vicleşugul.

Trebuie să ştim şi să înţelegem că tatăl tuturor răutăţilor şi izvor a tot vicleşugul este diavolul. Acesta cu viclenie a înşelat la început pe strămoşii noştri Adam şi Eva şi cu înşelăciunea cea vicleană i-a scos din rai (Facere 3, 1; II Corinteni 11, 3). Dumnezeu urăşte pe omul viclean (Psalm 5, 6). Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură arată că inima omului este mai vicleană decît orice şi foarte stricată! Cine o va cunoaşte? (Ieremia 17, 9). Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că vicleşugul este un păcat care, împreună cu altele, îşi are izvorul şi rădăcina în inima omului, zicînd: Căci dinlăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrînările, beţiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleşugurile, înşelăciunile, pizma, hula, trufia, uşurătatea (Marcu 7, 21-22).

Marele Apostol Pavel mustră pe Elima vrăjitorul pentru viclenia lui, zicînd: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiu al diavolului şi vrăjmaş a toată dreptatea (Fapte 13, 10). Acelaşi Apostol acuză pe cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu, plini fiind de toată nedreptatea, de desfrînare, de viclenie, de lăcomie şi de răutate (Romani 1, 28-29). Şi învăţînd pe creştini, le spune: Ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, nemaiumblînd cu vicleşuguri, nici stricînd cuvîntul lui Dumnezeu (II Corinteni 4, 2). Iar Efesenilor le spune: Să nu fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vînt al învăţăturii prin înşelăciunea cea omenească, prin vicleşugul lor spre uneltirea răzvrătirii (Efeseni 4, 14).

Fraţii mei, din mărturiile de mai sus dacă aţi ascultat cu atenţie, aţi putut înţelege următoarele: întîi, că diavolul este începutul şi rădăcina tuturor răutăţilor şi al vicleşugului; al doilea, că vicleşugul izvorăşte din inima omului şi al treilea, că oamenii cei vicleni sînt fii ai diavolului şi vrăjmaşi a toată dreptatea.

Să arătăm cîte ceva şi despre păcatul cel pestriţ şi felurit al făţărniciei, care este armură blestemată a vicleşugului diavolesc. Şi iată ce am a zice în această privinţă. Să ştiţi că făţărnicia are rădăcina pe vicleşug, iar roade, pe minciună, pe amăgire, pe măiestrie, pe agoniseala rea, pe necinste şi pe vătămarea aproapelui.

Omul făţarnic este nesincer, prefăcut, fals şi viclean, căci una gîndeşte şi alta vorbeşte. Cuvîntul lui este da, iar lucrul său nu. Oamenii făţarnici cinstesc pe Dumnezeu numai cu buzele, după cum arată Sfînta Scriptură, zicînd: Poporul acesta se apropie de Mine, numai cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, iar cu inima este departe de Mine (Isaia 29, 13), şi dumnezeiescul prooroc Ieremia, arătînd acelaşi lucru, zice: Aproape eşti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor (Ieremia 12, 2). Oamenii făţarnici sînt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5). Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a asemănat cu aluatul păcatul făţărniciei, zicînd către ucenicii Săi: Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia (Luca 12, 1). Dar de ce Mîntuitorul a asemănat cu aluatul pe făţarnici? Iată de ce!

După cum aluatul dospeşte toată frămîntura (Matei 13, 33), aşa şi făţărnicia unită cu vicleşugul, strică toată aşezarea cea duhovnicească a omului. Inima, mintea, vederea, limba, buzele lui precum şi toată purtarea lui cea din afară şi cea dinlăuntrul lui sînt tulburate de aceasta.

Nu auzim în Sfînta Scriptură, zicînd: Vai ţie vameşule! Vai ţie desfrînată! Vai ţie tîlharule! Că pe toţi aceştia i-a primit şi i-a miluit Domnul. Iar pe făţarnici, de multe ori i-a mustrat şi cu vaiul i-a ameninţat, zicînd: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor, că nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi(Matei 23, 13). Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că mîncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung, pentru aceasta mai multă osîndă veţi avea (Matei 23, 14).

Şi iarăşi: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei mai îndoit decît voi (Matei 23, 15). Acestea şi încă multe vaiuri a spus Mîntuitorul asupra cărturarilor şi fariseilor, saducheilor şi legiuitorilor. Nici unul din sfinţi şi din filosofii lumii acesteia nu a putut să arate păcatului făţărniciei şi al vicleşugului mai luminat ca Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care fiind Dumnezeu adevărat, privea în inimile cărturarilor şi ale fariseilor, şi văzînd aceste patimi grele le mustra şi le ameninţa cu vaiul.

De aceea şi Sfîntul Apostol Petru îndeamnă pe toţi creştinii să fugă de vicleşug şi făţărnicie (I Petru 2, 1). Păcatul făţărniciei duce pe mulţi la erezie, la rătăcire şi este, nu numai un prilej de sminteală, ci şi de pierzare pentru mulţi. Marele Apostol Pavel a arătat că în vremile cele de apoi, mulţi făţarnici şi vicleni se vor arăta: Duhul grăieşte lămurit, zice el, că în vremile cele de apoi unii se vor depărta de la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile diavolilor prin făţărnicia unor mincinoşi, care sînt osîndiţi în cugetele lor (I Timotei 4, 1-2).

În această categorie de făţarnici intră toţi ereticii, toţi sectanţii, care prin făţărnicie şi falsă smerenie şi credinţă strîmbă, amăgesc pe cei necunoscători ai vicleşugului şi ai minciunii lor. De aceea este bine ca toţi credincioşii şi cei ce au dreaptă credinţă să fugă de aceşti şerpi veninoşi, de aceşti făţarnici vicleni, care cu viclenie şi făţărnicie se silesc a înşela pe cei nevinovaţi. Aceştia sînt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie (Matei 7, 15-16), care cu viclenie şi făţărnicie vor să înşele şi să piardă oile cele cuvîntătoare ale lui Hristos.

Oamenii care sînt cuprinşi de păcatele făţărniciei şi ale vicleşugului, îi puteţi cunoaşte din aceste semne: Cinstesc pe Dumnezeu numai cu buzele (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2); nu fac cele ce zic (Matei 23, 3-4); oamenii făţarnici sînt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5); se îngrijesc numai de evlavia cea din afară (Matei 23, 25).

Oamenii făţarnici sînt observatori numai la lucrurile cele mici şi neînsemnate (Matei 23, 23); învaţă minciuna (Fapte 20, 30; I Timotei 4, 2); fac lucruri bune cu îngîmfare (Matei 6, 2); postesc şi se roagă cu îngîmfare (Matei 6, 2-12). Oamenii făţarnici zic: «Doamne, Doamne», dar nu fac voia lui Dumnezeu (Matei 7, 21); le plac scaunele cele dintîi la adunări (Matei 23, 6; Marcu 12, 38-39); sînt orbi faţă de păcatele lor şi aspri cu păcatele altora» (Luca 6, 41-42; Romani 2, 1-3); mănîncă casele văduvelor, cum a zis Domnul (Matei 23, 14); sînt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie (Matei 7, 15); făţarnicii întrebuinţează religia în scop de cîştig (Luca 20, 47); sînt zeloşi în a face prozeliţi (Matei 23, 15); nu lasă pe alţii să intre în cer (Luca 11, 52).

Dumnezeu pe oamenii făţarnici îi socoteşte urîciune (Isaia, 1, 11-14); oamenii făţarnici se cunosc după faptele lor (Matei 7, 15-20). Pedeapsa lui Dumnezeu ajunge pe cei făţarnici (Marcu 12, 40; Iov 15, 24). Făţarnicii mai ales în vremurile din urmă se vor arăta (I Timotei 4, 2; II Timotei 3, 5) De oamenii făţarnici trebuie a fugi şi a ne îndepărta (II Timotei 3, 5-6).

Iubiţi credincioşi,

În încheiere voi vorbi despre cel mai viclean şi mai făţarnic om din lume, care a întrecut cu răutatea vicleniei şi a făţărniciei pe toţi cei mai înainte de el. Acesta a fost Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece Apostoli, care s-a făcut vînzător al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. În acest om viclean şi făţarnic intrînd satana (Luca 22, 3), a lucrat prin el la vînzarea şi pierderea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acest viclean şi făţarnic ucenic, Mîntuitorul a fost dat la chinuri, la răstignire şi la moarte pe cruce (Matei 27, 33-37). În acest Iuda, fiul pierzării, (Ioan 17, 12), care mai bine nu s-ar fi născut (Matei 26, 24), s-au unit aceste preagrozave fapte ale vicleşugului şi ale făţărniciei. Acest preaviclean şi făţarnic ucenic, pe lîngă răutăţile mai sus arătate, era şi foarte bolnav de iubirea de arginţi. Şi cînd Maria, sora lui Lazăr în Betania a spălat cu mir de nard curat, de mare preţ picioarele Mîntuitorului şi le-a şters cu părul capului ei (Ioan 12, 3), Iuda i-a făcut supărare Mariei, zicînd că ar fi trebuit să vîndă mirul şi preţul să-l fi dat la săraci.

Iuda cel viclean şi făţarnic, arătîndu-se că îi este milă de săraci, înşela pe cei de faţă pentru că lui nu-i era milă de săraci, cipentru că era fur şi avînd punga, lua din ce se punea în ea (Ioan 12, 5-6). O, viclenie şi făţărnicie; cu chipul se arăta milostiv, iar în inimă avea nesaţul iubirii de argint. Tot aşa şi la vinderea Mîntuitorului în grădina Ghetsimani a dat semn la cei ce voiau să prindă pe Domnul, zicînd: Pe care voi săruta, Acela este; puneţi mîna pe El (Matei 26, 48). Şi îndată venind la Iisus, a zis:Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat (Matei 26, 49). Iar Mîntuitorul i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? (Matei 26, 50). O, viclenie şi făţărnicie nemaiauzită a vînzătorului şi o, bunătate negrăită a Mîntuitorului! Ştie toate cele din inima lui Iuda, cunoaşte toată viclenia şi făţărnicia lui, dar nu-l mustră şi nici nu-l pierde, ci cu cuvînt plin de blîndeţe îl întreabă, zicînd:Prietene, pentru ce ai venit? (Matei 26, 50).

Vedeţi, fraţii mei, faptele vicleşugului şi ale făţărniciei lui Iuda? În inimă are vînzarea şi prinderea Mîntuitorului, iar pe buze, «Bucură-te, Învăţătorule!» şi sărutarea cea vicleană, ca semn celor ce veniseră să-L prindă pe Domnul. Iar Preabunul nostru Mîntuitor îi zice: Prietene şi ucenicul Meu, cu ce ţi-am greşit, de ce mă vinzi la cei fără de lege? Eu te-am făcut apostol. Eu te-am făcut părtaş Trupului şi Sîngelui Meu (Marcu 14, 22-25). Eu ţi-am dat harul şi puterea de a face minuni, de a izgoni duhurile cele necurate, de a tămădui tot felul de boli şi de a învia morţii (Matei 10, 1-8). Eu ţi-am încredinţat şi punga cea de obşte spre a mîngîia într-un fel inima ta cea iubitoare de arginţi şi neputinţa ta (Luca 22, 36), iar tu acum, ucenicul Meu şi prietenul Meu, care de atîtea daruri şi cinste te-ai îmbogăţit de la Mine, fără de nici o recunoştinţă şi fără de nici o milă, mă dai spre moarte? Oare îţi dai seama cîtă întunecare, cîtă orbire spirituală şi cîtă nerecunoştinţă este acum în inima ta? Pentru ce te faci de bună voie fiu al pierzării? (Ioan 17, 22), că Eu nu voiesc moartea păcătosului (Iezechiel 18, 23; II Petru 3, 9).

Iată pînă la cîtă întunecare şi înşelare spirituală ajunge omul cel viclean, făţarnic şi iubitor de argint.

Vă rog, fraţii mei, să fugiţi ca de moarte de păcatul vicleniei şi al făţărniciei şi ce aveţi în inimă aceea să aveţi şi pe buze. Să nu fim făţarnici în fapte şi în cuvinte, ca să nu cădem în osînda lui Iuda vînzătorul. Să vă creşteţi copiii în frica de Dumnezeu, învăţîndu-i să nu spună minciuni, să asculte, să iubească Biserica, rugăciunea, milostenia şi citirea cărţilor sfinte.

Aşa de vom face, vom fi în pace şi cu Dumnezeu şi cu aproapele nostru şi vom avea pacea şi bucuria Duhului Sfînt în inima şi conştiinţa noastră. Amin. (arhimandrit Ilie Cleopa).

Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.