Preotul
Este-o poveste lungă și amară
De noi, de moldoveni acum trăită.
Purtată trist de suflete uscate
Cu lacrimă din rouă povestită.
Era lângă un sat, pe-o stâncă
Un sfânt lăcaș de vremuri încercat.
Cu crucile lui drepte spărgea cerul
De oameni însă nu prea vizitat.
Slujea în el cu mare dăruire
Un preot, un ostaș al lui Hristos.
Dorea s-aducă Cerul mai aproape
La oameni să le fie de folos.
Îi invita pe toți și mic și mare
Prin clopote mesaje trimițând.
Tânjea că pentru-a câta oară
Creștinii pentru slujbă nu au când.
Iar într-o zi din miez de vară
Când soarele-n zenit se relaxa.
Părintele grăbit mergea pe cale
Și-o sacră rugăciune fredona.
— Părinte! Cântul se-ntrerupse.
— Părinte! Vocea insista.
Un băiețel din dreapta apărură
Și încrezut spre preot se-ndrepta.
Purta pe sine niște haine rupte
Cu dibăcie-o vargă el rotea.
A spus că-și paște melușeii
Și că puțin de vorb-ar vrea să stea.
Eu știu, mi-a spus bunica
Că multe știi, că multe poți.
Că om al Domnului te cheamă
Că gata ești s-ajuți pe toți.
Aș vrea să te întreb acuma
Cum tu slujind lui Dumnezeu.
Te văd mâhnit, cu ochi-n lacrimi
Posomorât și trist mereu?
Că Domnului slujesc, e bine
Sunt omul cel mai fericit.
Dar trist mă face el, creștinul
Demult cam, nu ne-am întâlnit.
Mă miră cum acum creștinii
Trăiesc ca și cum n-ar muri.
S-au pus la strâns comori de parcă
Pământul nu-l vor părăsi.
Mi-e trist că au uitat de Domnul
Nu mai vorbesc prin rugăciune.
În Casa Domnului la slujbe
Nu mai au când să se adune.
Mă doare că-ntre ei se ceartă
Se judecă, se amăgesc.
Nu se mărturisesc, nu iartă
Demult nu se împărtășesc.
Mai sufăr că din sate pleacă
În țări străine, necreștine.
Și cine pe copii să-ndrume
Ce este rău și ce e bine.
De posturi lumea a uitat
De Sfântul Maslu nici pomină.
Durerea fratelui de neam
«Nu este-a mea, deja-i străină».
Și rătăcesc majoritatea
În griji perfide, trecătoare.
Neînțelept trăindu-și viața
Uitând că-i unica sub soare.
Și ce-o să faci sfinte părinte
Cu lume-aceasta oarbă, surdă?
Cum o să poți să-i schimbi pe ei
Ca să te vadă, să te-audă?
Eu Domnului o să mă rog
În vremea cea de El lăsată.
Voi sluji sfinte liturghii
Pentru creștini și lumea toată.
Copilul nu mai îndrăzni
Ca să mai dea vreo întrebare.
A pus doar mâinile-n cruciș
Cerând o binecuvântare.
Și urmărea el cumințel
Cum preotul încet dispare.
-Ca dânsul vreau și eu să fiu
Dar nu acum, când voi fi mare.
Și glas de clopot s-auziră
Poporul prins nedumerit.
Aflând neașteptata veste
«Părintele nostru-a murit».
Duminica la-nmormântare
Trecut de liturghie-oleacă.
Toți cei din sat se adunară
Pe preotul lor să-l petreacă.
Toți lăcrimau, dar în tăcere
Și fiecare vinovat
Regreta mult că pân-acuma
Păstorul nu și-a ascultat.
L-au dus la groapă, i-au pus crucea
În gând iertare și-au cerut.
Toți promițând a lor schimbare
Dorită de părinte mult.
Trecut-au anii și-ntr-o zi
Un preot jun venit-a-n sat.
Era chiar el, da, băiețelul
Eu sper că tu, nu l-ai uitat.
Nu-i deajuns să nu uiți că ești preot, e bine să știi și pentru ce. (creație proprie)
Autor: părintele Marin Balamatiuc, s. Limbenii Vechi
Din aceași categorie:
- Așa nu se mai poate // 5 августа 2020 // 1
- Să fii creștin // 13 марта 2020 // 1
- Dacă... // 10 января 2019 // 1
- Suflet drag // 1 декабря 2018 // 1
- Nu amânați pocăința // 16 ноября 2018 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare
Episcopia de Bălți și Fălești