versiunea moldoveneasca русская версия


La hramul bisericii „Sf.Ap.Petru și Pavel” din Bălți

La hramul bisericii „Sf.Ap.Petru și Pavel” din Bălți

12 июля 2024

Vineri, 12 iulie 2024, când Biserica Drept-măritoare sărbătorește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta Liturghie în mijlocul enoriașilor bisericii cu hramul „Sf.Ap. Petru și Pavel” din municipiul Bălți. La invitația parohului – protoiereul mitrofor Alexandru Paiul, la hram au venit un sobor de preoți și diaconi din municipiu, au participat ctitorii și enoriașii iubitori de prăznuire și însetați după Cuvântul lui Dumnezeu. Răspunsurile mari au răsunat festiv de frumosul cor parohial.... 

Pășind pe urmele Sfinților Apostoli Petru și Pavel: misiune, martiriu și moștenire.

Pășind pe urmele Sfinților Apostoli Petru și Pavel: misiune, martiriu și moștenire.

11 июля 2024

Pentru acesti doi Apostoli, pricina de lauda nu va afla nimeni mai mare alta, decat lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Insusi, fiecaruia. Ca, pe Petru l-a fericit, pentru marturisirea Lui, numindu-l «Piatra» si pe adevarul marturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit «Vas ales», care avea sa poarte numele Domnului, inaintea tiranilor si a imparatilor. Dar, iata, alte cateva cuvinte despre aceste slavite capetenii ale Apostolilor. Sfantul Apostol Petru, mai intai, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul.... 

Mărturisirea preoților la biserica „Sf.Pantelimon” din Sîngerei

Mărturisirea preoților la biserica „Sf.Pantelimon” din Sîngerei

10 июля 2024

Miercuri, 10 iulie 2024, în biserica sfântului Pantelimon din orașul Sîngerei, părintele-blagocin Maxim Guzun a convocat adunarea preoților din blagocinia Sîngerei pentru mărturisire. Întrunirea a debutat cu sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-paroh Serghei Zubatîi, iar răspunsurile mari au fost date de corul parohial. Cu un cuvât de suflet ziditor s-a adresat clericilor duhovnicul circumscripției, protoiereul Grigore Cotruţa, îndemnând la respectarea pravilei de rugăciune și milostenie după putință.  

La hramul bisericii din Pietrosu

La hramul bisericii din Pietrosu

8 июля 2024

Sfinții Petru și Fevronia sunt considerați ocrotitorii familiei, fidelității și ai tinerilor, o pildă frumoasă de fidelitate familială. Sărbătoarea este cinstită în fiecare an în biserica „Înălțarea Domnului” din satul Pietrosu, protoieria Fălești 1, pentru că la temelia sfintei mese din altar sunt fragmente din moaștele acestor sfinți. La invitația părintelui-paroh Victor Vatrici, un sobor de preoți au oficiat sfânta Liturghie, avându-l ca protos pe părintele-blagocin Ioan Pelin, iar răspunsurile la strană au fost date de corul blagocinal „Axion”. Din soborul... 

Marea chemare

Marea chemare

6 июля 2024

PRONIA, adică purtarea de grijă şi iubirea de oameni sînt două însuşiri ale marelui Dumnezeu şi Ziditorului făpturii. Domnul nostru Iisus Hristos, Care este strălucirea slavei lui Dumnezeu Tatăl, are împreunate şi nedespărțite aceste două însuşiri. Oriunde este Pronia Lui, acolo este şi iubirea Lui de oameni; şi oriunde este iubirea Lui de oameni, acolo este şi Pronia Lui, pentru că în toate lucrurile Lui cu iubire de oameni a purtat grijă şi cu purtarea de grijă a arătat iubire de oameni. În tot lucrul lui Dumnezeu vedem, aşadar, şi Pronia și iubirea Lui de oameni.... 

Mărturisirea preoților în Sărata Veche

Mărturisirea preoților în Sărata Veche

4 июля 2024

Joi, 4 iulie 2024, tradiţional în fiecare post, în biserica „Sf.Ier.Nicolae” din satul Sărata Veche, protoiereia Fălești 1, protoiereul-blagocin Ioan Pelin și protoiereul-blagocin Oleg Fistican au convocat adunarea preoților din raionul Fălești pentru mărturisire. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, arhimandritul Zosima Aftene. Imediat după aceasta a început sfânta Liturghie oficiată de soborul preoțesc, avându-l protos pe părintele-paroh Mihail Chiorescu. Răspunsurile liturgice au... 

La hramul bisericii „Tuturor Sfinților” din Bălți

La hramul bisericii „Tuturor Sfinților” din Bălți

1 июля 2024

În Duminica Tuturor Sfinților, 30 iunie 2024, în prima duminică după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat sfânta Liturghie în ziua hramului la biserica „Tuturor Sfinților” din municipiul Bălți. În curtea bisericii Ierarhul a fost întâmpinat de parohul bisericii, protoiereul mitrofor Vitalie Bîrlădeanu; de protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretar eparhial; precum și de alți slujitori, de enoriași veniți cu drag la sfânta slujbă. Răspunsurile liturgice au răsunat armonios de corul... 

Cred, Doamne. Ajută necredinței mele!

Credincioșii, care citesc sau ascultă dumnezeieştile Scripturi, ştiu că diavolul, încă de la început, a invidiat pe om, văzînd aşezarea fericită şi slăvită în care îl pusese Dumnezeu, în rai. Dar nici după aceea el n-a încetat vicleniile lui, ci, cu toată puterea, a continuat să înşele pe om şi să-l vatăme, aşa cum s-a arătat şi în Evanghelia care s-a citit astăzi. Sfînta Evanghelie pe care aţi auzit-o astăzi ne arată însă şi cele trei arme puternice: credinţa, postul şi rugăciunea, prin care se poate goni şi nimici toată puterea diavolului, fiindcă pînă astăzi nu încetează a arunca asupra noastră săgeţile lui, deşi puterea lui a slăbit, după venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta mult folos sufletesc va aduce ascultarea tîlcuirii cuvintelor Evangheliei, care ne spune că:

„În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicînd: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi rău pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă” (Matei 17:14-15)

Sfinţii evanghelişti n-au arătat nici neamul, nici patria, nici credinţa, nici starea omului care a venit la Iisus şi a îngenunchiat înaintea Lui, rugîndu-L să-i vindece fiul, care era singurul lui copil. Ei spun, că venind tatăl copilului la Iisus Hristos şi îngenunchind, îl ruga pe El, zicînd: ,,Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic», adică se îndrăceşte cînd este lună plină şi rău pătimeşte». Despre patima aceasta a îndrăcirii care apuca pe cîte cineva cînd era lună plină, scrie mai amănunțit, Evanghelistul Marcu, zicând: „Şi oriunde îl apucă, îl zdrobeşte şi face spume la gură şi scrîşneşte din dinti şi înţepeneşte», iar Evanghelistul Luca adaugă pe lîngă acestea, zicând: „Şi iată un duh îl apucă, şi deodată răcneşte şi îl zguduie cu spume şi-l zdrobeşte şi cu greu se duce de la el». Oamenii de atunci, văzînd că patima aceasta se întîmpla cînd era luna plină, credeau că luna este cauza acestei suferinţe. Pentru aceasta pe cei care pătimeau astfel, oamenii îi numeau lunatici. ,,Dar luna, zice Sfîntul Ioan Gură de Aur, nu este pricină a îndrăcirii, ci demonii, pîndind vremile lunii, cînd era luna plină, năvăleau peste oameni, ca să arate că lucrurile lui Dumnezeu sînt pricină a răutăţii lor, şi aşa, oamenii să ocărască pe Ziditorul». Se vede deci că altă patimă era îndrăcirea, care apuca pe unii oameni cînd era lună plină şi alta este epilepsia. Dar chiar dacă am socoti că îndrăcirca aceasta era tot una cu epilepsia, deci o boală firească, nu urmează, din aceasta, că diavolul nu putea să chinuiască prin acest fel de boală pe
copilul despre care vorbeşte Sfînta Evanghelie de astăzi. Se ştie că diavolul, cu învoire dumnezeiască, se face pricinuitor de felurite boli fireşti, ca să chinuiască pe om. Amuţirea şi orbirea sînt boli fireşti, dar noi am văzut că diavolul le-a pricinuit celui mut şi celui orb, pe care i-a tămăduit Iisus Hristos. ,,Iată, zice Sfînta Evanghelie, a adus la Dînsul pe un om mut, care avea demon. Şi afară fiind scos demonul, a grăit mutul». De altfel şi boala lui Iov, deşi se părea firească, era însă ispită și chinuire diavolească. De aceea înțelepţi şi lăudați sînt creştinii aceia care cheamă îndată, cînd se îmbolnăvesc, nu numai pe doctor, ca să le dea doctorii, ci şi pe preot, ca să facă rugăciuni pentru sănătatea lor. Tatăl copilului a mai zis către Iisus:

„Şi l-am adus pe dînsul la ucenicii Tăi şi n-au putut să-1 vindece” (Matei 17:16)

El a venit la Iisus Hristos, dar nu cu toată convingerea şi credinţa că va putea să-i vindece copilul, după ce văzuse că ucenicii Domnului nu l-au putut vindeca, ci a venit mai mult încercînd decît crezînd, pentru că a zis lui Iisus: ,,Dacă poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-Ţi milă de noi !». Dacă ar fi avut credință tare şi fierbinte, nu ar fi zis acestea, ci ar fi crezut că toate sînt cu putinţă lui Iisus, ca unui Dumnezeu atotputernic. Din răspunsul lui Iisus către el, se vede că tatăl copilului a zis acestea, defăimînd pe de o parte pe ucenicii Lui şi necrezînd pe de altă parte că Iisus ar putea să-i vindece copilul.

„Iar Iisus răspunzînd, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi răbda pe voi? Aduceți-l pe el aici, la Mine” (Matei 17:17)

Iisus s-a tulburat şi a mustrat, nu direct pe tatăl copilului, ci neamul iudeilor din care erau şi ei, zicând: ,,o, neam necredincios şi îndărătnic!» în loc de: o, necredinciosule şi răzvrătitule!, aducînd astfel mustrarea Sa mulţimei ce se afla acolo şi totodată întregului neam al iudeilor. De aceea a şi adăugat cuvintele: ,,Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi răbda pe voi?», însemnînd că s-a apropiat vremea patimilor şi morții Lui şi că alege mai bine patima și moartea decît necredinţa şi răutatea iudeilor. Milostivindu-se însă spre cel lunatic, Iisus a zis: ,,Aduceţi-l pe el aici, la Mine».

„Şi l-a certat Iisus, şi demonul a ieşit dintr-însul, iar copilul s-a tămăduit din ceasul acela” (Matei 17:18).

Evanghelistul Marcu spune că Iisus a întrebat pe tatăl celui lunatic, despre vremea de cînd pătimeşte copilul lui şi el a răspuns că din copilărie. Răspunsul acesta arată că suferinţa era de multă vreme şi deci că era greu de vindecat. De aceea tatăl celui bolnav, a zis: ,,dacă poți ceva, ajută-ne nouă, fie-Ţi milă de noi!», arătînd prin aceasta îndoiala şi puțina lui credinţă. Iisus i-a răspuns: ,,de poți crede, toate sînt cu putinţă celui ce crede», arătînd şi cu acest prilej puterea în toate a credinţei celei fierbinţi. Auzind acestea, tatăl copilului a strigat cu lacrimi, şi a zis: cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!». După cum se vede, cuvintele Domnului l-au adus pe el la căinţă, pentru împuținarea credinței lui, pe care o avea înainte de venirea la Iisus, căci lacrimile sînt mărturiile acestei căinţe. După aceea, povesteşte acelaşi Evanghelist Marcu că atunci cînd a certat Iisus pe duhul cel necurat, demonul a strigat şi mult a scuturat pe cel bolnav, apoi a ieşit dintr-însul, iar bolnavul s-a făcut ca un mort, încît mulţi ziceau că a murit. Sfîntul Evanghelist Luca adaugă că duhul necurat a scuturat pe bolnav, cînd se apropia de Iisus, trîntindu-l la pămînt. Iisus a îngăduit să se facă aceasta, nu pentru iubirea de slavă, ca să se adune mulţimea de oameni, ei pentru însuşi tatăl copilului care, văzînd pe demon scuturînd pe copil cînd îl certa Iisus, să creadă minunea care urma să se facă. Evanghelistul Marcu ne spune că Iisus a certat pe duhul cel necurat, zicîndu-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc, ieşi afară din copil și să nu mai intri în el», iar Evanghelistul Luca spune că, după vindecare, Iisus a dat pe copil tatălui său. Iisus a dat pe copil tatălui său, pentru că în timpul cînd bolnavul era chinuit de diavol, nu era sub stăpînirea tatălui său, ei sub stăpînirea diavolului, care îl chinuia.

„Atunci apropiindu-se ucenicii de Iisus, deosebi, au zis: Pentru ce noi n-am putut să scoatem pe demon?” (Matei 17:19)

Ucenicii neputînd să gonească ei singuri demonul acesta, atunci cînd tatăl copilului a venit mai întîi la ei şi i-a rugat pentru vindecarea fiului său, de bună seamă că au rămas nedumeriți, fiindcă Iisus le dăduse, încă de mai înainte, stăpînire asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată pe ele şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa. Deci nu L-au întrebat de faţă, nu pentru că se ruşinau, ci fiindcă întrebarea era pentru un lucru mare şi tainic; pentru aceasta L-au întrebat deosebi. De aici noi învățăm că săvîrşirea minunii este împiedicată fie din cauza împuținării credinţei şi îndoielii celui ce este chemat face minunea, fie de nevrednicia celui ce cere minunea. Aceasta se adevereşte din răspunsul Domnului către ucenicii Săi, căci:

„Iisus le-a răspuns: Pentru necredinţa voastră! Căci adevăr grăiesc vouă: De veți avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia mută-te de aici dincolo, şi se va muta, şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17:20)

Sfinţii Apostoli nu erau necredincioşi, ci numai s-au îndoit că ei vor putea să gonească acest demon puternic. Această credinţă puțină şi rece a lor, Hristos a numit-o necredinţă. De altfel chiar şi tatăl bolnavului, pentru împutinarea credinţei lui se făcuse nevrednic de această binefacere. Vedem astfel că Mîntuitorul a numit credinţa lor necredinţă, fiindcă îndată a adăugat, zicînd: de veţi avea credinţă fierbinte, numai cît un grăunte de muştar, veţi muta munții din loc în loc, şi nimic nu va fi vouă cu neputință. Domnul n-a zis că negreşit vor muta munţii, ci că de va fi nevoie, ar putea face chiar şi aceasta. Dacă ei însă n-au mutat munții, aceasta s-a întîmplat, nu din cauza că n-au putut, ci pentru că n-a fost trebuinţă. Deci, învățîndu-ne Domnul cîtă putere are credinta cea fierbinte, a arătat mai departe care sînt armele împotriva demonilor, zicând:

„Căci acest neam de demoni nu iese, fără numai cu rugăciune şi post” (Matei 17:21)

Neamul demonilor nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post, a spus Iisus, ca să arate că din toate celelalte fapte bune, numai rugăciunea şi postul sînt armele credinciosului împotriva demonilor şi că, pentru vindecarea celor ce se îndrăcesc, este nevoie să postească şi să se roage nu numai cel ce pătimeşte, ci şi preotul. Deci Iisus Hristos, prin mustrare, a vindecat necredinţa tatălui copilului, iar prin arătarea celor ce se pot săvîrşi de o credinţă fierbinte, a vindecat împuținarea credinţei ucenicilor şi, prin certare, a vindecat şi boala cea drăcească a celui lunatic, arătînd şi chipul prin care credincioşii pot să gonească pe demoni. După aceea,

„Întorcîndu-se ei în Galileea, le-a spus Iisus: Se va da Fiul Omului în mîinile oamenilor, şi-L vor omorî, şi a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte” (Matei 17:22-23)

După ce a săvîrşit Iisus minunea despre care am vorbit, ieşind din locul acela, cum ne spune Evanghelistul Marcu, s-au întors în Galileea. Acolo El a vorbit ucenicilor Săi despre vînzarea Lui de către Iuda, despre Patima şi despre moartea Lui, ca să ştie mai dinainte şi să nu se tulbure cînd se vor întîmpla acestea. Fiindcă cele spuse i-a întristat, El le vesteşte mai dinainte şi învierea Lui cea de a treia zi, pentru ca, în felul acesta, să mîngîie necazul inimii lor. Precum odinioară sfinţii apostoli stăteau cu Tine, Doamne, în Galileea, aşa şi noi, astăzi, stăm cu Tine în Biserica Ta şi pentru puțina noastră credinţă, ca şi tatăl copilului lunatic, strigăm cu lacrimi: ajută necredinţei noastre, ca fără bîntuiala diavolului, să-Ţi slujim numai Tie şi să Te preamărim pe Tine, împreună cu Tatăl Tău cel fără de început şi cu Prea Sfîntul, bunul şi de viață dătătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


К записи есть 1 комментарий

Cazania