Principala » cazania » Pescarii de suflete

Pescarii de suflete

Mulți dintre noi, văzînd peştii din apă fugind de cea mai mică lovitură dată apei, cred că peştii au un bun auz. Insă ei, fiind lipsiți de organele auzului, nu au simțul auzului, ci sînt cu desăvîrşire surzi. De ce, dar, se mişcă ei şi fug cînd apa este atinsă de ceva? Orice lovire nu este nimic altceva, decît numai mişcarea pe care o face obiectul care loveşte, căci el mişcîndu-se şi învîrtindu-se, mişcă împreună cu sine şi învîrteşte apa pe care o atinge. Peştii sînt lipsiti într-adevăr de auz, însă au simţul pipăitului foarte dezvoltat. De aceea, simtind mişcarea apei din lovire, îndată se mută în alt loc. Surzi erau şi peştii lacului Genizaretului, ca toţi ceilalți peşti însă cînd a venit Iisus acolo și a zis ucenicilor Săi: „Aruncati mrejele voastre spre vînare”, atunci, deşi erau surzi, au auzit glasul Domnului şi s-au supus poruncii Lui atotstăpînitoare. De aceea nu au fugit, ci au venit; nu s-au răspîndit, ci s-au adunat şi au intrat în mreajă, atît de mulți, încît se rupea mreaja, iar pescarii au umplut două vase.

Frați creştini, noi avem organele auzului, avem urechi, auzim în fiecare zi glasul Evangheliei Domnului Iisus, dar nesupunîndu-ne dumnezeieştilor Lui porunci, sîntem mai surzi decît peştii cei necuvîntători şi fără auz. Propovăduitorii sfintelor biserici, ca şi apostolii odinioară, întind astăzi mrejele prin tilcuirea cuvîntului Evangheliei, dar unii creştini, auzind poruncile lui Dumnezeu, nu le urmează şi nici nu se adună în sfînta biserică, locaşul Domnului, cum s-au adunat atunci peştii în mreaja. Ce trebuie să facă propovăduitorul Sfintei Evanghelii? După cum pescarul îşi face datoria deplin numai cînd îşi va întinde bine mrejile, şi le va trage cum trebuie, tot aşa şi propovăduitorul îşi va îndeplini datoria sa, numai cînd va învăța cuvîntul dumnezeieştii Scripturi cu toată dragostea şi îl va tîlcui cu toată dumnezeiasca evlavie. Deci şi noi ne vom sîrgui, avînd toată nădejdea în harul lui Dumnezeu, să învățăm şi să tîlcuim cuvintul Sfintei Evanghelii de astăzi, care ne spune că,

„În vremea aceea, stînd lisus lîngă lacul Genizaretului, a văzut două corăbii stînd lîngă lac, iar pescarii coborîseră dintr-însele şi-şi spălau mrejele” (Luca 5,1-2).

Lîngă lacul Genizaretului Iisus învăța mulţimea de oameni, care se adunase acolo, după cum ne arată Sfîntul Evanghelist Luca, spunînd: ,,Pe cînd mulțimea se grămădea la El, ca să asculte cuvîntul lui Dumnezeu, şi El şedea lîngă lacul Genizaretului, a văzut două corăbii oprite lîngă țărm, iar pescarii din ele coborîseră şi-şi spălau mrejele”.

„Şi intrînd într-o corabie, care era a lui Simon, 1-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Apoi, şezînd în corabie, învăţa din ea mulţimile” (Luca 5,3).

Corăbiile, după cum se vede, erau foarte aproape de tărm. De aceea Iisus Hristos, văzînd că mulţimea poporului îl îmbulzeşte, ca să poată continua propovăduirea şi să se poată face ascultat de toţi cei de față, a intrat în corabia lui Petru şi l-a rugat s-o îndepărteze puţin de țărm. In felul acesta El putea să-i cuprindă pe toti sub privirea Sa dumnezeiască. Stînd deci în corabia lui Petru, dintr-însa adăpa mulţimile cele însetate cu rîurile cele mîntuitoare ale învățăturii Lui.

„Iar cînd a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: mînă la adînc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi (Luca5,4).

După ce a terminat lucrul cel duhovnicesc, Domnul s-a îngrijit şi de cele trebuincioase trupului. Atunci a zis lui Petru să depărteze corabia spre mijlocul lacului, apoi către el şi către cei ce erau împreună cu el a zis: aruncaţi mrejele voastre ca să pescuiți. Din această întîmplare învăţăm să nu lăsăm niciodată lucrul lui Dumnezeu pentru trebuinţele trupeşti, ci să săvîrşim întîi lucrul cel dumnezeiesc, apoi să ne îngrijim şi pentru cele trebuincioase trupului nostru. La porunca Mîntuitorului,

„Răspunzînd atunci Simon, a zis către Dînsul: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu I am prins; dar, după cuvîntul Tău, voi lăsa mrejele în jos, în apă” (Luca 5,5).

Voind Petru să cinstească pe Domnul, L-a numit Invăţător, zicând: Învățătorule, noi ne-am ostenit toată noaptea, cînd este vremea potrivită pentru pescuit, dar nici un peşte n-am prins. Însă, crezînd cuvîntului Tău şi supunîndu-mă poruncilor Tale, arunc mreaja în apă. Petru a arătat atîta respect şi ascultare, deşi el nu umbla atunci cu Iisus Hristos, nu-i era apostol, dar îl cunoştea de cînd Andrei, fratele său, îl adusese înaintea Lui şi auzise de la Iisus: Tu eşti Simon, fiul lui Iona: tu te vei chema Chifa, ce se tîlcuieşte Petru”. După ce Petru a zis că, după cuvîntul lui Iisus, va arunca mreaja în apă, îndată a şi aruncat-o în lac, ajutat de ceilalți pescari.

„Şi făcînd ei aşa, prinseră mulţime mare de peşti, că li se rupeau mrejele. Atunci au făcut semne tovarăşilor din cealaltă corabie să vină să le ajute, Si au venit şi au umplut amîndouă corăbiile, de erau gata să se afunde” (Luca 5,6-7).

Văzînd Petru şi ceilalți pescari mulţimea peştilor şi mreaja rupîndu-se, au chemat prin semne pe tovarăşii lor, adică pe fiii lui Zevedei, să vină cu corabia lor şi să le ajute. Aceştia au şi venit şi atît de mult au umplut de peşte amîndouă corăbiile, încît ele se afundau de greutate. Din roada acestei sfinte ascultări, noi creştinii, învăţăm că ne ostenim în zadar şi neroditoare rămîn ostenelile noastre în vremea în care Iisus Hristos se depărtează de la noi; iar cînd Iisus vine la noi, atunci ostenelile noastre sînt roditoare şi de pe urma lor culegem mult folos.

„Această minune văzînd Simon Petru, a căzut la picioarele lui Iisus Hristos şi 1-a zis: du-te de la mine, Doamne, că sînt om păcătos!” (Luca 5,8)

Să nu căutăm a asemăna cuvîntul sutaşului: ,,Doamne, nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu!”, cu cuvîntul lui Petru: ,,Ieşi de la mine, Doamne, că sînt om păcătos!” căci este o mare deosebire între ele. A spune celui care doreşte să intre în casa ta, că nu eşti vrednic de atîta cinste, ca să intre sub acoperişul tău, cuvîntul tău înseamnă evlavie, respect şi smerenie multă. Dar a spune celui care a intrat în casa ta, să iasă de la tine, pentru că eşti om păcătos, înseamnă, teamă, frică şi spaimă pentru sufletul tău. In fața acestei minuni, Petru şi-a dat seama că Iisus este Dumnezeu. A îngenunchiat în faţa lui Iisus, rugîndu-L să iasă din corabia unui om păcătos ca el.

„Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de pescuitul atîtor peşti pe care îi prinseseră, tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, feciorii lui Zevedei, care erau tovarăşii lui Petru. Atunci lisus a zis către Petru: nu-ţi fie frică! De acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5,9-10).

Lucrurile neobişnuite produc spaimă și mirare. Acești pescari n-au văzut niciodată atîta mulțime de peşti prinşi deodată în mreajă. Pentru aceasta, Petru ca şi Iacov şi Ioan, şi toţi cei care erau împreună cu dînşii, văzînd atîta mulțime de peşti, s-au minunat. Petru însă nu numai că s-a minunat, ci s-a şi temut, căci, dacă nu s-ar fi temut, nu i-ar fi zis Iisus: ,,Nu-ți fie frică!” S-a temut Petru pentru că era păcătos, iar păcatul aduce frică. Petru s-a temut de pedeapsă pentru păcatele lui, văzînd minunea peştilor și puterea cea peste toate a lui Iisus Hristos, Care stătea lîngă el. S-a temut de pedepsirea păcatelor sale şi de aceea se şi ruga să iasă lisus din corabia sa, zicîndu-I: ,,leşi de la mine, Doamne!”. Frica lui Petru a vindecat-o lisus prin cuvîntul Său cel atotputernic, cînd i-a zis: ,,Nu-ți fie frică!”. După aceea i-a descoperit scopul Proniei dumnezeieşti pentru apostolia lui, zicîndu-i: ,,De acum vei fi pescar de oameni!”. De acum înainte vei vîna, nu peşti din lac, ci oameni din adîncul păcatului şi al necredinţei.

„Şi trăgînd corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5,11).

Cine erau aceşștia, care, auzind cuvîntul Domnului De acum vei fi pescar de oameni!», au tras amîndouă corăbiile lor la fărm, apoi lăsînd toate, au mers după Iisus Hristos? Aceştia erau Petru și Andrei, fratele lui, cu Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedei. Aceasta o spun Evangheliştii Matei şi Marcu, care povestesc că pe aceştia, aflîndu-i lisus Hristos lîngă marea Galileii, i-a chemat zicînd: ,,Veniți după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni; iar ei îndată lăsîndu-şi mrejele, au mers după Dînsul”. S-ar părea că între evanghelişti ar fi unele nepotriviri: întîi, cu privire la numirea locului, pentru că Matei şi Marcu spun că lisus umbla pe lîngă marea Galileii, iar Luca zice că lisus era lîngă lacul Genizaretului; al doilea, cu privire la ceea ce lucrau pescarii, fiindcă Matei şi Marcu zic că i-a aflat pe ei Domnul aruncîndu-şi mreaja în mare, iar Luca spune că i-a găsit cînd ieşeau din corăbii şi-și spălau mrejele. Al treilea, cu privire la minune, pentru că nici Matei, nici Marcu n-au povestit nimic despre pescuirea mulţimii peştilor. Cea dintîi deosebire dintre sfinții evanghelişti se lămureşte prin aceea că, marea Galileii, prin care trece Iordanul, este aceeaşi cu lacul Genizaretului, fiindcă are aceste două numiri. Cea de-a doua deosebire se dezleagă prin faptul că, de vreme ce împreună cu Petru și cu fiii lui Zevedei erau şi alţi tovarăşi, care pescuiau, de aceea unii dintre dînşii spălau mrejele, iar alții aruncau mreaja, nădăjduind că vor, prinde peşti, deşi toată noaptea se osteniseră şi nu prinseseră nimic. Dezlegarea deosebirii a treia stă în aceea că, după cum de altfel se ştie, multe din cele nescrise de Matei şi de Marcu, s-au scris de Luca şi de Ioan. Dar, despre chemarea apostolilor şi ascultarea lor de această chemare, cînd au lăsat toate şi au urmat lui Iisus, au scris şi Evangheliştii Matei şi Marcu, şi, într-adevăr, mare este rîvna inimii lor, care întrece şi rivna proorocului Elisei, pentru că la porunca proorocului Ilie, acesta a răspuns: ,,Lasă-mă să merg să sărut întîi pe tatăl şi pe mama mea, apoi voi veni după tine”. Dar sfinții apostoli, lăsînd îndată corăbiile, mrejele, tovarășii, prietenii, rudele şi pe Zevedei tatăl lor, au mers după lisus Hristos, a Cărui slavă, cinste şi închinăciune este în vecii vecilor. Amin!

К записи есть 1 комментарий