Principala » cazania » Mare este credința ta. Fie ție cum voiești!

Mare este credința ta. Fie ție cum voiești!

Să fim cu toată luarea aminte la tîlcuirea Evangheliei care s-a citit astăzi, ca să cunoaştem cît de mare era credinţa femeii cananeience, cît de mare era rivna cu care a întîmpinat ea pe Iisus Hristos şi priceperea ei în răspunsurile date Lui, cum şi stăruința în rugăciunea ei către Iisus. Şi, de vom fi cu toată luarea amintea la cuvintele Sfintei Evanghelii, vom înțelege şi chipul în care Domnul a scos la lumină şi a arătat faptele cele bune ale ei. Osebit de acestea, vom cunoaşte şi minunea săvîrşită, din milostivire, față de fiica ei, cînd,

„În vremea aceea s-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului” (Matei 15,21).

După vorbirile avute cu cărturarii şi fariseii asupra unor obiceiuri ale lor, prin care înlăturau poruncile lui Dumnezeu şi ajunseseră să cinstească pe Dumnezeu numai cu buzele, inima lor rămînînd departe de Domnul, şi după ce cărturarii şi fariseii s-au scandalizat de cele auzite, iar Iisus i-a făcut pe ei povăţuitori orbi pentru relele lor datini, Domnul a trecut din Iudeea în Siria, în părţile oraşelor Tir şi Sidon. Pentru ce Iisus Hristos, Care a poruncit ucenicilor Săi să nu meargă în calea păgînilor şi să nu intre în cetatea samarinenilor, ci să se ducă mai cu seamă la oile cele pierdute ale casei lui Israel, El însuşi a părăsit oile cele pierdute ale acestei case şi a mers în calea păgînilor din părţile Tirului şi Sidonului? Prin aceasta El n-a călcat nici o poruncă dată ucenicilor Săi şi nici pe poporul lui Israel nu l-a părăsit, pentru că porunca nu zicea să nu mergeţi nicidecum la păgîni, ci să mergeți mai cu seamă la oile cele pierdute ale casei lui Israel, dîndu-le întîi lor cinstea, fiindcă ei primiseră Legea, cu proorociile despre El, şi astfel aveau destulă lumină şi învăţătură pentru primirea Lui. Şi într-adevăr, israelitenii au avut cei dintîi cinstea aceasta, pentru că, nu numai Domnul Hristos, cel dintii, i-a învăţat pe ei, ci şi sfinţii apostoli, avînd poruncă de la El, lor le-au propovăduit mai întîi credinţa în Hristos și numai după aceasta s-au întors către păgîni, fiindcă iudeii n-au primit propovăduirea, după cum ni se spune în Faptele Apostolilor: ,,Atunci Pavel şi Varnava le-au spus în faţă iudeilor: Vouă trebuie să grăim mai întîi cuvîntul lui Dumnezeu; dar de vreme ce îl lepădaţi şi nevrednici vă socotiți pe voi de viața cea veşnică, iată ne întoarcem la păgîni”. Tot astfel a făcut şi Iisus Hristos după cele întîmplate în vorbirile Lui cu cărturarii şi fariseii. A plecat la păgânii din Tir şi Sidon.

„Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind în calea Lui, striga şi zicea: miluieşte-mă pe mine, Doamne, fiul lui David! Fiica mea este chinuită de un demon” (Matei 15,22).

Sfîntul Evanghelist Marcu ne spune că femeia aceasta era din Fenicia Siriei. Fenicienii se numeau cananei. Deşi femeia era cananeiancă păgînă, totuşi ea, după cum se vede, ştia ceva despre lisus Hristos, pentru că L-a numit, nu numai Domn, ci şi Fiu al lui David. Atît de mult a crezut că va dobîndi tămăduirea fiicei sale, încît, neținînd seama că este de alt neam, a ieşit cu toată îndrăzneala în întîmpinarea Domnului şi L-a rugat pentru fiica ei, strigînd către El cu glas mare: Miluieşte-mă, pe mine, Doamne!

„El însă nu-i răspunse nici un cuvînt, ci venind aproape ucenicii Lui, il rugau şi ziceau: slobozeşte-o pe ea, că strigă în urma noastră” (Matei 15,23).

Iubitorul de oameni lisus Hristos a înviat din morţi pe fiul văduvei, la poarta cetății Nain, a dat lumină ochilor orbului din naştere, a însănătoşit mădularele slăbănogului de la scăldătoarea oilor şi a tămăduit bolile multor bolnavi, fără nici o rugăminte din partea cuiva. Pentru ce nu dă nici un răspuns cananeiencii, acestei mame nenorocite, care se ruga cu atîta credință şi evlavie, strigînd cu glas mare: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David? Această tăcere a mirat pe ucenici. De aceea, apropiindu-se de El, îl rugau, zicînd: dă-i drumul că strigă în urma noastră. Ei ziceau acestea, nădăjduind să-L înduplece pe Iubitorul de oameni, ca să miluiască pe femeie. Dacă Domnul ar fi răspuns cananeiencii şi i-ar fi ascultat rugăciunea, ucenicii Lui şi poporul, care erau acolo, necunoscînd credinţa ei, s-ar fi scandalizat, ştiind că femeia era de alt neam şi de altă credinţă. De aceea lisus nu i-a răspuns ei nici un cuvînt, pentru ca, silită fiind de tăcerea Lui, să arate, prin stăruință, cît de mare este credinţa ei. Deci tăcerea Domnului a fost mijlocul prin care, arătîndu-se credinţa şi evlavia femeii, s-a înlăturat tulburarea ucenicilor şi a poporului care era de față. După aceea,

„Răspunzînd El, le zise: Nu sînt trimis decît către oile cele pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15,24).

Iisus Hristos le-a zis că nu este trimis decît către oile cele pierdute ale casei lui Israel, ca să arate prin aceste cuvinte că nu voiește să asculte rugăciunea cananeiencii şi astfel să se arate credinţa ei, spre mustrarea iudeilor, care, zicînd că ei cred în Dumnezeu, erau necredincioşi în cele ce a zis Dumnezeu despre Iisus Hristos. De aceea sfinţii apostoli auzind răspunsul Domnului n-au mai zis nimic.

„Dar venind femeia s-a închinat Lui, zicînd: Doamne, ajută-mă!” (Matei 15,25).

Deşi rugămintea apostolilor n-a putut să înduplece pe lisus, femeia, avînd încă credinţa ei tare, nici nu s-a deznădăjduit şi nici n-a fugit, ci a căpătat şi mai multă îndrăzneală şi a venit mai aproape de lisus Hristos. Acum nu mai striga mergînd în urmă, ci stînd în genunchi înaintea Lui, I s-a închinat şi a zis: ,,Doamne, ajută-mă!” Precum se vede, ea a crezut că Iisus este Dumnezeu adevărat şi atotputernic. De aceea n-a zis: roagă pe Dumnezeu, sau roagă-Te pentru mine, ci L-a rugat din toată inima ca pe un Dumnezeu, zicînd: ,,Doamne, ajută-mă!”

„Iar El îi dădu acest răspuns: Nu se cuvine să iei pîinea fiilor şi s-o arunci cîinilor” (Matei 15,26).

lisus numeşte pe păgîni cîini, pentru viața lor necurată şi pentru închinarea la idoli; iar pe iudei îi numeşte fii, pentru cinstirea lui Dumnezeu şi pentru Legea care li s-a dat numai lor. Prin pîine se înțelege binele făcut prin minuni. Deşi aceste cuvinte sînt o înfruntare, însă lisus neavînd scopul s-o înfrunte, ci numai să arate iudeilor credinţa ei neclintită în El, i-a zis: Tu-mi ceri să-ți fac un bine, dar nu se cuvine a lua binefacerile rînduite pentru cei care cred în Dumnezeu şi a le arunca necredincioşilor. Tot aşa altă dată, a zis către sutaşul care îl ruga pentru servitorul lui: ,,Voi veni şi-l voi tămădui!”, ca să arate credinţa lui, evlavia şi smerenia, din răspunsul dat de acesta: ,,Doamne, nu sînt vrednic, ca să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvîntul şi se va vindeca sluga mea”.

„Dar femeia a zis: adevărat, Doamne, dar și cîinii mănîncă din fărîmiturile care cad de la masa stăpînilor” (Matei 15,27).

Cît de mare este căldura credinţei ei! Este gonită ca un cîine, însă ea crede că totuşi va fi ascultată. Cîtă smerenie! Este socotită în rîndul cîinilor, dar cu mare bărbăţie sufletească ea primeşte înfruntarea. Cu cîtă înțelepciune răspunde la cele zise de lisus: Aşa este, Doamne! Cîinii sînt necurați, dar precum ei mănîncă din fărămiturile care cad de la masa stăpînilor lor, aşa dă-mi şi mie darul acesta, care este mic la Tine, ca şi una din fărămiturile care cad de la masă, dar la mine este mare, căci vindecă suferinţa cea cumplită a iubitei mele fiice.
Ca Dumnezeu atoateştiutor, Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos cunoştea de mai înainte toată frămîntarea sufletească a cananeiencei şi toată credinţa ei. Dacă nu i-a ascultat îndată rugăciunea ei, ci a lăsat-o să mărturisească înaintea tuturor credinţa ei puternică, El a făcut aceasta pentru că voia să arate atît celor ce erau de faţă, cît şi tuturor, că deși femeia cananeiancă era de alt neam şi închinătoare la idoli, totuşi pentru credinţa ei neclintită în Iisus Hristos ca Dumnezeu, era vrednică de darul pe care-l cerea. Şi, ca să închidă încă o dată gura iudeilor care nu credeau în El,

„Atunci, răspunzînd lisus, a zis ei: o, femeie, mare este credința ta, facă-se tie după cum voieşti! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela” (Matei 15,28).

Într-adevăr, mare este credinţa acestei femei închinătoare la idoli și neştiutoare a învățăturilor şi Legii dumnezeieşti la iudei. Aleargă, ieşind din hotarele patriei sale, şi strigă în urma lui Iisus şi a ucenicilor Lui: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Deşi nu primeşte nici un răspuns şi este gonită şi înfruntată, ea însă nu pleacă, ci stă, crezînd că Hristos o va asculta. Pentru aceasta i-a dat ei Domnul tot ceea ce a cerut, aşa cum a dat şi sutaşului altă dată, zicîndu-i: ,,Facă-se ție precum voieşti!”, după ce a lăudat-o pentru credinţa ei, spunîndu-i: ,,O, femeie, mare este credinţa ta!” În ceasul acela în care Iisus Hristos a grăit cuvîntul acesta: ,,Facă-se ție după cum voieşti!” fiica ei s-a tămăduit, ca şi altă dată servitorul sutaşului, iar femeia cananeiancă a primit, cu aceasta, răsplata bine meritată a credinţei ei şi a stăruinței ei în rugăciune.
Deci, iubiţi frați, avînd pildă pe femeia cananeiancă, şi aducîndu-ne aminte totdeauna de bunăvoinţa Mîntuitorului Hristos față de ea şi de minunea pe care a săvîrşit-o Domnul, la rugăciunea ei cea stăruitoare, să fim tari în credinţa noastră şi să stăruim în rugăciunile noastre către Bunul Dumnezeu, căci numai astfel ne vom putea împărtăşi de binecuvîntările Sale, de al Său har şi de a Sa iubire de oameni. Amin!

К записи есть 1 комментарий