Izgonirea demonilor
După patimile şi învierea Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, puterea diavolilor asupra oamenilor a încetat cu desăvîrşire. Dar nu tot astfel era şi mai înainte. Sfînta Scriptură ne înfăţişează multe cazuri de îndrăciţi, adică de oameni chinuiţi de diavoli; iar Sfinta Evanghelie pe care ați auzit-o astăzi, ne arată pătimirea unui îndrăcit, pe care Mîntuitorul Hristos, cu dragostea Sa cea nesfîrşită faţă de oameni, şi cu milostivirea Sa fără de margini, l-a scăpat de suferinţă şi l-a vindecat. Unii zic că îndrăcitul de atunci, vindecat de Hristos, era epileptic. După ei, ar însemna că cei epileptici umblă goi, fug din casele lor şi locuiesc în morminte, sau că, sfărîmînd obezile şi lanţurile de fier cu care sînt legați, aleargă prin pustie. Deci, după sustinerile lor, ar mai însemna că epilepsia a ieşit din cel epileptic şi a intrat în porci, iar porcii epileptici, fugind, s-au pornit cu toată turma în prăpastie, şi intrînd în lac, s-au înecat. Care om cu mintea sănătoasă se poate lua după asemenea cuvinte, ştiind că epilepsia nu face niciodată aceste lucruri? Lăsînd la o parte nişte susţineri atît de şubrede şi crezînd cu tărie în adevărul Sfintei Evanghelii, vom fi şi mai întăriţi în credinţa noastră, dacă vom asculta cu toată luarea aminte tîlcuirea ei. Această minune, pe care am auzit-o astăzi, s-a mai tîlcuit şi în Duminica a cincea după Rusalii, fiind povestită acolo de Sfîntul Evanghelist Matei. Cum însă Sfîntul Evanghelist Luca povesteşte unele întîmplări despre care Sfîntul Evanghelist Matei nu ne spune nimic, vom tîlcui aici numai pe acestea, fără să mai repetăm tot ce am spus acolo. Fraţi creştini, Sfînta Evanghelie de astăzi ne spune că:
„În vremea aceea, venind lisus în ţinutul gherghesenilor, care este dincolo de apă, în fața Galileii, cînd a ieşit pe uscat, L-a întîmpinat un om din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai sălăşluia, ci în peşterile cu morminte. Văzîndu-L pe lisus, a răcnit şi a căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui” (Luca 8:26-28).
De ce Evanghelistul Matei a numit acest tinut al gadarenilor, iar Evanghelistul Luca l-a numit al gherghesenilor şi de ce Evanghelistul Matei a pomenit de doi îndrăciți, iar Evanghelistul Luca de unul? De ce îndrăciții locuiau în peşterile cu morminte şi ce înseamnă cuvintele: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui preaînalt”? Toate acestea le-am arătat pe larg în tîlcuirea Evangheliei din Dumineca a cincea după Pogorîrea Sfîntului Duh. Aici vom arăta numai că Evanghelistul Luca a spus că îndrăcitul era chinuit de demoni de multi ani, ca să arate greutatea vindecării, iar prin cuvintele: „Rogu-Te, nu mă chinui”, a arătat că şi rugăciunea demonilor dobîndeşte milostivirea Iubitorului de oameni Iisus. După aceasta se vede că înşişi demonii, dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi întors la Dumnezeu, cerînd iertare, Dumnezeu s-ar fi milostivit spre dînşii şi ar fi ascultat rugăciunea lor. Deci demonii s-au rugat cutremuraţi,
„Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă afară din om, pentru că de mulţi ani îl stăpînea. Şi-l legau în lanţuri şi în obezi şi-l puneau sub pază dar el, sfărîmînd legăturile, era mînat de demoni în pustie” (Luca 8:29).
Domnul cunoştea că demonii puseseră stăpînire de multă vreme pe acest om şi-l chinuiau cu cruzime. De aceea, făcîndu-I-se milă, a poruncit duhului celui necurat, să iasă dintr-însul. Iar demonii sfărîmau lanțurile şi legăturile picioarelor şi-l duceau cu sila prin pustie, ca să-l chinuiască mai uşor, avîndu-l acolo singur şi lipsit de orice ajutor omenesc, sau atunci cînd nu-l duceau în pustie, chinuiau totodată și pe păzitorii lui, silindu-i să alerge încoace şi încolo, în căutarea lui.
„Și l-a întrebat Iisus, zicînd: care-ți este numele? El a răspuns: legiune, căci demoni mulți intraseră în el” (Luca 8:30).
Iisus Hristos, ca un Dumnezeu adevărat, ştia numele şi numărul demonilor care intraseră în cel îndrăcit, dar a întrebat, ca să cunoască cei de față că mulți demoni îl stăpîniseră pe bietul om: o legiune, adică şase mii. Deşi erau atît de mulţi, ei s-au cutremurat de dumnezeiasca Lui putere,
„Și se ruga de El să nu le poruncească să meargă întru adînc” (Luca 8:31).
Adîncul este locul cu adîncime fără sfîrşit, pe care I-a numit Sfîntul Apostol Petru, întuneric şi tartar. Unde este însă locul acesta: în adîncurile pămîntului, sau afară de lume, nimeni nu ştie, pentru că acest lucru nu l-a arătat nici dumnezeiasca Scriptură. Ştim însă că acesta este locul în care Dumnezeu, după cum zice Sfîntul Apostol Iuda, ține pe demoni, ca să-i judece în ziua cea mare a Judecăţii. Şi-L rugau demonii pe lisus să nu le poruncească să meargă în întunericul adîncului rînduit lor, nădăjduind să mai poată face încă rău în omenire.
,,Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe munte şi L-au rugat să le îngăduiască lor să intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a repezit de de pe povîrniş în lac şi s-a înecat. Iar păstorii văzînd ce s-a întîmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate” (Luca 8:32-34).
Sfîntul Evanghelist Matei a spus că era departe de dînşii o mare turmă de porci, care păşteau, iar Sfîntul Evanghelist Luca a arătat şi locul unde păşteau porcii: in munte. Fiindcă Sfîntul Evanghelist Matei a spus că turma de porci a sărit de pe țărm în mare, iar Evanghelistul Luca a zis că s-au repezit de pe povârniş în lac, să nu socotiți că sfinții evanghelişti vorbesc unul împotriva celuilalt, pentru că unul şi acelaşi lac se numea şi lacul Genizaretului şi marea Galileii sau marea Tiberiadei. De aceea, Evanghelistul Matei l-a numit mare, iar Luca lac. Pentru ce au cerut demonii să intre în porci, şi Domnul le-a dat voie, suferind stăpînii lor atîta pagubă şi pentru ce păstorii au fugit, am arătat la tîlcuirea Evangheliei din duminica a cincea după Rusalii. După ce paznicii porcilor au vestit celor din cetate şi din sate, cum toţi porcii lor s-au înecat,
,,Atunci locuitorii au ieşit să vadă ce a fost şi au venit la lisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi cuminte, şezînd jos la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră, le-au spus cum a fost mîntuit îndrăcitul. Și L-au rugat pe El toată mulţimea din ținutul gherghesenilor să se ducă de la ei, căci frică mare îi cuprinsese. Şi El, intrînd în corabie, s-a înapoiat” (Luca 8:35-37).
Au ieşit oamenii din cetate şi de prin sate să vadă ce se făcuse. Înainte de vindecare, cel îndrăcit era gol, locuia in gropi de morminte, sfărîma lanţurile de fier şi obezile şi era gonit de demoni prin locuri pustii. Acum, cei care au venit din cetate şi de prin sate, au aflat pe omul izbăvit de stăpînirea demonilor, şezînd lîngă picioarele lui Iisus Hristos, îmbrăcat, liniştit şi întreg la minte. Pentru ce insă s-au înfricoşat? Izbăvirea celui îndrăcit nu aducea frică, ci bucurie, mulțumire şi recunoştinţă. I-a înfricoşat însă pierderea porcilor, pentru că legea iudaică oprea mîncarea din cărnurile de porc, iar ei hrăneau porcii: ,,Din carnea acestora, zicea Legea, să nu mîncaţi şi de stîrvurile lor să nu vă atingeţi, că acestea sînt necurate pentru voi”. Prăvălirea porcilor în mare înseamnă o mare pagubă pentru ei, dar ei simțeau, în acelaşi timp că această pagubă era şi o pedeapsă pentru călcarea de către ei a Legii. Deci, văzînd ei paguba aceasta, s-au temut ca nu cumva să mai fie pedepsiţi şi pentru alte nelegiuiri ale lor. Pentru aceasta L-au rugat cu toţii pe Iisus Hristos, ca să plece de la ei. Iar Domnul Iisus, socotind că din întîmplarea aceasta minunată, atît stăpînii porcilor cît şi ceilalți vor scoate învăţături ca să nu mai calce în viitor Legea, intrînd în corabie, s-a înapoiat în cealaltă parte a lacului, de unde venise.
„lar bărbatul din care ieşiseră demonii, se ruga de El să-l lase lîngă Dînsul. lisus însă i-a dat drumul, zicînd: „Întoarce-te în casa ta şi spune cît bine ți-a făcut ție Dumnezeu”. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cît bine i-a făcut Iisus, lui” (Luca 8:38-39).
Unii zic că omul vindecat ruga pe lisus Hristos ca să rămînă cu El, pentru că se temea, în caz de despărţire, să nu cadă iarăşi în stăpînirea demonilor şi să pătimească din nou, aşa cum pătimise înainte de întîlnirea cu lisus. Cum însă răspunsul Domnului Hristos nu pomeneşte nimic despre frica celui vindecat, mai de crezut este că el, din recunoştinţă pentru vindecare, voia să fie mai departe slujitor al lui Iisus Hristos, să se găsească întotdeauna alăturea de Domnul, ca şi ceilalți ucenici ai Mîntuitorului şi să poată arăta totdeauna mulţumire Binefăcătorului lui, pentru vindecarea primită. Dar Domnul, alegînd mai mult propovăduirea decît slujba Lui, l-a trimis la casa lui, ca să propovăduiască minunile lui Dumnezeu şi milostivirea Lui, zicîndu-i, cu smerenie: Povesteşte, nu cîte ți-am făcut Eu, ci povesteşte cîte ţi-a făcut tie Dumnezeu. Iar cel vindecat, arătîndu-şi credinţa şi multumirea lui, povestea și propovăduia în toată cetatea cele ce i-a făcut lisus, lui. De ale Cărui binefaceri fie ca şi noi să ne învrednicim totdeauna, acum și pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Din aceași categorie:
- Istoria unui om de succes, bogat, dar care a piedut totul. Ce s-a întâmplat cu el, cum a ratat? // 2 ноября 2024 // 1
- Nu mai plânge! // 19 октября 2024 // 1
- Este necesar pentru mântuire să ne iubim vrăjmașii // 12 октября 2024 // 1
- Pescarii de suflete // 5 октября 2024 // 1
- Cine poate să se mântuiască? // 14 сентября 2024 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare
Cazania