Principala » cazania » Istoria unui om de succes, bogat, dar care a piedut totul. Ce s-a întâmplat cu el, cum a ratat?

Istoria unui om de succes, bogat, dar care a piedut totul. Ce s-a întâmplat cu el, cum a ratat?

Scopul pildei din Evanghelie este arătarea osîndirii bogaților iubitori de plăceri şi nemilostivi şi răsplătirii cu slavă a celor care, fiind în sărăcie şi suferințe, n-au uitat pe Dumnezeu. Cel care va asculta această cerească învăţătură, cu credinţă şi cu evlavie, dacă va fi bogat, se va face cumpătat şi milostiv; iar dacă va fi sărac şi suferind, se va întări în sufletul său şi în nădejdea ajutorului şi răsplătirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, să ascultăm cu evlavie pilda Sfintei Evanghelii.

„Domnul a zis: era odată un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi în in de mare preţ şi petrecea în fiecare zi, înconjurat de slavă” (Luca16:19).

Bogatul acesta, care înfăţişează pe orice bogat iubitor de plăceri şi nemilostiv, se îmbrăca cu haine roşii de porfiră şi cu vison din pînză de in de mare pret şi se veselea în chip strălucit, nu numai uneori, ci în toate zilele. El trăia, adică, în mare lux, cu multe cheltuieli, în multă îndestulare, avînd masa plină de multe feluri de mîncăruri şi de băuturi, cu muzicanți, cîntări, jocuri şi glume, aşa cum fac numai bogații iubitori de plăceri şi de slavă, care îşi preţuiesc pintecele lor mai mult decît pe Dumnezeu şi ascultă de plăcerile trupului lor mai mult decît de dreapta judecată. In timpul acesta,

„Un sărac, anume Lazăr, zăcea la porţile lui, plin de bube, şi ar fi poftit să se sature din ce cădea de la masa bogatului; ci cîinii venind, lingeau bubele lui” (Luca16:20-21).

Oare, pentru ce nu s-a spus şi numele bogatului? Pentru ca să arate că sînt nevrednice de pomenirea lui Dumnezeu numele oamenilor răi, cum era bogatul din pilda aceasta, şi sînt vrednice de dumnezeiasca pomenire numele drepţilor, cum era săracul Lazăr. Numele păcătoşilor se pomenesc numai pe pămînt şi se scriu pe mormintele lor, iar numele drepților sînt cunoscute în ceruri, fiindcă, după cum ne spune înţeleptul Solomon, „sufletele drepților sînt în mîna lui Dumnezeu, şi chinul nu se atinge de ele”.

Sărac era Lazăr, dar atît de sărac că dorea fărîmiturile care cădeau de la masa bogatului. Sărac, dar şi lipsit, că neavînd nici casă, nici acoperămînt, zăcea la poarta bogatului. Sărac şi bolnav, dar nu numai bolnav, ci şi plini de răni și în nemişcare, încît, cîinii venind, îi lingeau bubele lui. Dar, pătimind atît de mult, niciodată n-a hulit, nici n-a învinuit dumnezeiasca Pronie şi nici n-a ocărît nemilostivirea bogatului, ci, ca alt lov, suferea cu răbdare şi cu bărbăţie. Iar bogatul, îmbrăcat în porfiră şi în vison scump, cu mese desfătate, și în toate zilele veselindu-se, văzînd la uşa lui pe Lazăr care pătimea atît de cumplit, nu l-a băgat înăuntru, în casa sa, nu i-a dat niciodată veşminte sau hrană, n-a luat în seamă boala lui, n-a gonit din curtea sa nici măcar cîinii, care îi lingeau bubele lui. Ce a urmat după toate acestea?

„A murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sînul lui Avraam; a murit apoi şi bogatul şi l-au înmormîntat” (Luca16:22).

A murit săracul, a murit şi bogatul. Pe sărac l-au luat îngerii şi l-au dus în sînul lui Avraam, iar pe bogat l-au îngropat. Dar ce este sînul lui Avraam? Sînul lui Avraam este plinătatea bunătăţilor pregătite de Dumnezeu celor care îl iubesc pe El. Le-a numit pe acestea sîn, căci precum corabia, ajungînd la liman, se linişteşte de tulburarea valurilor mării, tot aşa şi dreptul ajungînd la locaşurile Domnului, se odihneşte de tulburările şi viforul vieţii. Insă sîn al lui Avraam se numeşte dumnezeiasca fericire şi pentru că jertfa de pe cruce a trupului lui Iisus Hristos a deschis drepţilor uşa către ea; iar trupul Domnului Iisus s-a alcătuit din neamul lui Avraam, adică din Sfînta Fecioară Maria: „Căci nu fire de îngeri a luat, ci a luat fire de om din seminţia lui Avraam”, spune Apostolul Pavel. Dar, de ce s-a zis numai despre bogat, că l-au îngropat? S-a zis numai despre bogat că l-au îngropat, fiindcă după moarte sufletul bogatului s-a pogorît în iad, care este asemuit cu mormîntul, ca un loc care este sub pămînt şi întunecos. Sufletul săracului însă nu s-a pogorît în iad, ci s-a suit de-a dreptul în sînul lui Avraam, adică la lumina cea veşnică şi la dumnezeiasca fericire. Din cuvintele acestea învăţăm că, după moarte, sufletele drepţilor le iau sfinţii îngeri şi le aşază în loc de odihnă, ca pe al lui Lazăr, iar sufletele păcătoşilor se pogoară în iad, locul de chinuire, aşa cum s-a pogorît sufletul bogatului. Dar să ştim, că nici sînul lui Avraam, nu este slava dumnezeiască cea mai desăvîrşită şi nici iadul nu este chinul cel mai cumplit, căci numai după a doua venire a Domnului şi după Judecata a toată lumea şi hotărîrea Dreptului Judecător, drepţii primesc fericirea dumnezeiască cea desăvîrşită, iar păcătoşii chinuirea cea veşnică, după ce Domnul slavei va zice drepților: „Veniți binecuvîntaţii Părintelui Meu de moşteniţi Împărăţia care este pregătită vouă de la întemeierea lumii”; iar păcătoşilor: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel de veci, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui”. Dar, să auzim acum, ce s-a întîmplat cu bogatul, după îngroparea lui:

„Şi în iad, ridicîndu-şi ochii el, care era în chinuri, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sînul lui. Atunci, el a strigat şi a zis: părinte Avraame, fie-ți milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi întingă în apă vîrful degetului şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie” (Luca16:23-24).

Bogatul, chinuindu-se în văpăile iadului, a ridicat ochii săi în sus şi a văzut pe Avraam stînd departe de el, iar pe Lazăr în sînurile lui Avraam. Pe Avraam îl vede ca pe un bărbat iubitor de străini, iar pe Lazăr ca pe un sărac nemiluit de dînsul, dar miluit din destul de Avraam, pentru ca vederea amîndurora să-i înmulţească şi mai mult ruşinea şi chinul nemilostivirii inimii lui. Ce ne arată strigătele bogatului, rugăciunea disperată şi setea lui? Ne arată chinul cel cumplit al celor osîndiţi pentru păcatele lor. Pentru aceasta el n-a cerut apă multă, ci numai o picătură, ca să arate suferinţa lui cea cumplită. Din aceasta aflăm că chinul celor care sînt osîndiţi este cumplit şi nemăsurat. Mai aflăm că ei văd şi cunosc pe cei drepti, nu numai pe cei cunoscuți, ci şi pe cei necunoscuţi. Văd de asemenea şi pe cei nedreptăţiţi de dînşii, însă de departe, fiindcă sînt foarte departe păcătoşii de desfătarea Împărăției slavei veşnice. Despre aceasta ne spune şi înţeleptul Solomon grăind: „Atunci va sta cu îndrăzneală multă dreptul înaintea celor care l-au prigonit pe el, şi a celor care au disprețuit ostenelile sale; iar ei, văzîndu-l, se vor tulbura cu frică groaznică şi se vor minuna de minunea mîntuirii dreptului”. Dar bogatul, după rugăciunile şi strigătele vrednice de milă, a dobîndit el, oare, acea mică mîngîiere? Nu!

Avraam i-a grăit: „Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, aşişderea, pe cele rele; ci acum aici, el se mîngîie, iar tu te chinuieşti” (Luca16:25).

Deşi era nevrednic de acest fel de numire, din cauza asprimii inimii lui, Avraam a numit pe bogat fiu, ca să arate că şi după moarte dragostea şi mila sînt în sufletul drepților; că dragostea niciodată nu cade. De aceea drepţii nu batjocoresc nici nu urăsc pe păcătoşi, ci le pare rău de dînşii şi le este milă. Pentru aceasta Avraam i-a răspuns prin aceste blînde şi mîngîietoare cuvinte: „Fiule, adu-ti aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, aşişderea, pe cele rele”. De aceea, pe drept Lazăr acum se veseleşte, iar tu te chinuieşti. Acelaşi lucru a învăţat şi Mîntuitorul nostru, zicînd: „Fericiți cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia”. „Vai vouă celor care sînteţi sătui acum, că veţi flămînzi. Vai vouă celor ce rîdeți acum, că veți plînge şi vă veți tingui”. Dar, oare, toți cei care îşi iau bunătăţile cele pămînteşti în viaţa aceasta se vor chinui în viaţa cea veşnică, şi toţi cei care pătimesc în această lume se vor slăvi în Împărăţia cerurilor? Nu! Ci numai bogaţii aceia se vor chinui, care, ca şi bogatul acesta despre care povesteşte Evanghelia de astăzi, vor socoti ale lor bunătăţile cele date lor de Dumnezeu şi nu vor da nimic săracilor, ci le vor cheltui în desfătările şi plăcerile lor. De asemenea, numai acei săraci şi bolnavi se slăvesc în ceruri, care, ca şi Lazăr, cu răbdare în dragostea lor faţă de Dumnezeu sufăr sărăcia şi boala. După ce a arătat, prin aceste cuvinte, că nu este dreaptă cererea bogatului, Avraam a adăugat, zicînd:

„Și peste toate acestea, între noi şi voi stă prăpastie adîncă, încremenită, astfel că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, ori de acolo la noi, să nu poată să treacă” (Luca16:26).

Pe lîngă toate aceste drepte pricini, care împiedică împlinirea cererii tale, o mare prăpastie este aşezată între noi, care sîntem în slava cea dumnezeiască, şi între voi, care sînteţi în chinurile iadului. Aceasta s-a făcut, ca nici cei fericiţi, chiar dacă ar vrea, să nu poată trece spre locul celor osîndiți, nici cei osîndiţi spre locul celor fericiți. Prin acest răspuns se înțelege că, de voia sa, nimeni nu poate să se mute din locul cel de chin în locul fericirii. Dar, dacă va vrea Dumnezeu, El poate face această mutare, prin iertarea păcatelor, pînă la ziua Judecăţii, făcînd vrednic raiului pe cel nevrednic. Pînă astăzi, nici Fiul lui Dumnezeu nu s-a pogorît din cer să judece viii şi morţii; nici morții n-au înviat; nici trupurile, cu care au făcut faptele bune sau răutăţile, nu s-au împreunat cu sufletele lor; nici Judecata nu s-a făcut şi nici hotărîrea nu s-a dat de Dreptul Judecător. Iar „Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii”, se jertfeşte în toate zilele pe altarele bisericilor creştinilor dreptcredincioşi, pînă la a doua venire a Sa. Deci această Jertfă, care s-a adus pe cruce şi a împăcat pe om cu Dumnezeu, aducîndu-se de-a pururea, pînă la sfîrşitul veacurilor, pe altarele sfintelor biserici, înduplecă pe Cel mult milostiv spre îndurare şi iertarea păcatelor celor adormiţi. Cu această credinţă şi nădejde, creştinii aduc rugăciunile şi darurile lor, pentru rudeniile şi prietenii adormiți, iar sfînta Biserică a lui Hristos, urmînd învățăturile apostolilor, întinde neîncetat mîinile sale, rugîndu-se cu nume și fără nume, pentru toţi creştinii pravoslavnici care au adormit, aducînd şi Jertfa cea fără de sînge, spre îmblînzirea dumnezeieştei mînii asupra păcătoşilor morţi. După ce a auzit răspunsul lui Avraam, bogatul s-a rugat din nou,

„Şi a zis: atunci rogu-te, părinte, să-l trimiţi acasă la tatăl meu, fiindcă am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca16:27-28).

Îi este milă acum și poartă grijă de frații săi, bogatul, care n-a avut milă de sufletul său şi n-a purtat grijă de mîntuirea sa. Roagă pe Avraam să învieze pe Lazăr din morţi şi să-l trimită în casa tatălui său, ca să spună celor cinci fraţi ai săi cîtă osîndă şi chin aduce păcatul, cîtă fericire şi slavă aduce fapta cea bună. Atît de cumplit este chinul, încît el, cel nemilostiv, a putut să se facă milostiv; el, cel nepurtător de grijă pentru sufletul său, purtător de grijă pentru alţii. Prin pilda aceasta sînt mustraţi şi cei care nu se încred în dumnezeieştile Scripturi, ci vor minuni, după cum vom vedea mai de parte, căci,

„Avraam i-a răspuns: au pe Moise şi pe profeţi. Să asculte de ei” (Luca16:29).

Avraam îi răspunde că nu este nici o nevoie de trimiterea lui Lazăr în casa tatălui bogatului, fiindcă tatăl lui şi fraţii lui au cărţile lui Moise şi ale profeţilor. Să asculte învăţătura lor, care îi povăţuieşte să săvîrşească fapte bune. Într-adevăr, proorocul Moise a grăit despre milostivirea către săraci, zicînd: „Deschide mîna ta fratelui tău, săracului tău şi celui lipsit din pămîntul tău”. Proorocii toţi au propovăduit această învăţătură, dar mai cu seamă proorocul Isaia, care, mustrînd pe iudei, a zis: „Frînge celui flămînd pîinea ta şi pe săracii cei fără acoperămînt, bagă-i în casa ta; dacă-l vei vedea gol, îmbracă-l, şi din rudele seminţiei tale să nu treci cu vederea”. După răspunsul lui Avraam,

„El a zis iar: nu aşa, părinte Avraame, ci dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi” (Luca16:30).

Bogatul acesta, cînd auzea cuvintele dumnezeieştei Scripturi, nu credea. De aceea, socotindu-i şi pe ceilalți fraţi ca pe sine, zicea către Avraam: Nu, părinte Avraame, nu vor asculta nici de cuvintele lui Moise şi nici în învăţătura proorocilor nu vor crede. Dacă însă va învia cineva din morţi şi se va duce la dînșii şi va propovădui pocăinţa, atunci ei se vor întoarce de la păcatele lor.

„Atunci a grăit Avraam: dacă de Moise şi de profeţi nu ascultă, nu se vor îndupleca nici cînd va învia vreunul dintre morţi” (Luca16:31).

Cel care nu crede în cuvintele dumnezeieştii Scrip-turi, chiar dacă ar învia cineva din morți, el nu va crede. Acesta este răspunsul lui Avraam la a doua cerere a bogatului. El este întemeiat şi dovedit, căci şi Lazăr, fratele Martei şi Mariei a înviat din morţi, dar arhiereii n-au crezut şi nici nu s-au pocăit, ci s-au sfătuit să omoare pe Lazăr. Şi multe trupuri ale sfinților care adormiseră, s-au sculat”, în vremea patimilor mîntuitoare ale lui Iisus Hristos, şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au venit în sfinta Cetate şi s-au arătat multora”. Însă iudeii nici n-au crezut şi nici nu s-au pocăit, ci prigoneau şi omorau pe apostolii şi ucenicii lui Iisus Hristos. A înviat din morţi Însuşi Iisus Hristos, şi s-a arătat pe Sine viu, după moartea Sa, timp de patruzeci de zile, vorbind despre Impărăţia lui Dumnezeu. Dar arhiereii şi bătrînii iudeilor n-au crezut şi nici nu s-au pocăit, ci arginţi mulţi au dat soldaţilor, zicând: „Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe cînd dormeam noi”. Iar dacă şi acum ar fi înviat vreunul din morţi, cîte nedumeriri, cîte bănueli şi cîte îndoieli n-ar fi stîrnit! Chiar dintre sfinții apostoli, cînd au văzut întîi pe Iisus Hristos înviat, unii n-au crezut, alţii s-au îndoit, iar altora li se părea că văd duh. În zadar deci se cere învierea morților, spre dovedirea celor ce trebuie crezute şi spre îndreptarea păcătoşilor. Învăţătura dumnezeieştilor Scripturi este mai adevărată decît mărturia tuturor celor care ar fi înviat din morţi, pentru că ea este mai credincioasă decît înseşi simţurile noastre, precum a învățat cu multă înţelepciune Sfîntul Apostol Petru, care, deşi a văzut toate minunile lui Iisus Hristos şi deşi a văzut Schimbarea Lui la față și a auzit glas din cer, zicînd: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați”, totuşi zicea: „Şi acest glas noi l-am auzit din cer coborîndu-se, fiind cu Dînsul în Muntele cel Sfînt. Avem astfel întărirea cuvîntului proorocese, la care bine faceți luînd aminte. Pentru că niciodata proorocirea nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfînt”. Amin!

К записи есть 1 комментарий