Principala » cazania » Când va veni stăpânul viei ce va face lucrătorilor răi?

Când va veni stăpânul viei ce va face lucrătorilor răi?

Pentru iubirea lui Avraam față de Dumnezeu şi pentru viața lui curată, Dumnezeu a ales neamul lui dintre toate celelalte neamuri ale pămîntului, ca să ridice printr-însul, din căderea în păcat a primilor oameni, pe tot neamul omenesc, şi să cheme pe om la fericirea pe care a avut-o în rai, după cum ne spune Apostolul Pavel, zicînd: ,,Urmaşilor lui Avraam li s-a dat înfierea şi slava şi poruncile, darea Legii şi slujba şi făgăduinţele” (Romani 9,4). Cînd Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu a binevoit să se pogoare pe pămînt, ca să mîntuiască neamul omenesc, a luat trup omenesc din urmaşii neamului lui Avraam.

Dar, după patimile şi învierea Sa, afară de sfinții apostoli şi de ceilalți care au crezut într-Însul, din neamul evreiesc, Iisus şi-a întors fața Sa de la acest neam. În locul neamului evreiesc, El aduce în harul Său dumnezeiesc şi în dragostea Sa, învrednicindu-l de Împărăţia cea fără de sfîrşit, neamul închinătorilor la idoli, după cum a proorocit sfîntul prooroc Osie, zicând: Şi voi iubi pe cea care nu era iubită şi voi zice celui care nu este norodul meu: norodul meu eşti tu, şi el va zice: Domnul Dumnezeul meu eşti Tu! Pricina întoarcerii sale dinspre israeliteni a arătat-o Domnul prin pilda Evangheliei care s-a citit astăzi. Cum însă fără tîlcuire, pilda rămîne neînțeleasă, vă rog să ascultați cu luare aminte tîlcuirea ei, ca să dobîndiţi roada dumnezeieştilor învăţături din ea.

„Domnul a spus pilda aceasta: Era un om gospodar, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat zăcătoare sub teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe” (Matei 21,33).

Omul gospodar este Dumnezeu, care este Stăpânul şi Domnul neamului iudeu şi al întregii făpturi. L-a numit pe Dumnezeu om, pentru iubirea Lui faţă de oameni, iar gospodar, fiindcă aşa cum gospodarul unei case poartă grijă şi ocroteşte pe casnicii săi, tot aşa şi Dumnezeul tuturor a purtat grijă şi a ocrotit neamul iudeilor. Via sădită este poporul iudeu, după cum zice proorocul Isaia: ,,Că via Domnului Savaot este casa lui Israel». Şi pe această vie a mutat-o Dumnezeu din Egipt şi a sădit-o în Pămîntul Făgăduinţei, aşa cum cîntă David: ,,Via din Egipt ai mutat-o, izgonit-ai neamuri şi ai răsădit-o pe ea». Iar gardul cu care a îngrădit via, este Legea dată prin Moise, care-i îngrădea şi-i oprea pe iudei de la păcate şi de amestecul cu alte neamuri. Teascul din vie este jertfelnicul, în care nu se călcau struguri şi nici nu curgea vin, ci se junghiau dobitoace şi se stropea cu sînge. Turnul zidit în vie este biserica lor, care întărea şi păzea poporul iudeu, după cum din turn se păzeşte via. Lucrătorii, cărora le-a dat via, sînt conducătorii neamului iudeu: preoții şi învățătorii lor, care la început îndrumau bine sufletele iudeilor, după cum lucrătorii silitori lucrează viile. Dar gospodarul casei, adică Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea, s-a dus departe, aşteptînd şi îndelung-răbdînd pe lucrătorii cărora le-a dat via. Şi a răbdat Dumnezeu multe veacuri şi n-a pedepsit pe iudei pentru păcatele lor.

„Iar cînd a sosit timpul roadelor, a trimis pe servitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui din roade” (Matei 21,34).

Cînd a sosit vremea, adică atunci cînd a rînduit Dumnezeu să trimită în lume pe sfinții prooroci, servitorii Săi adevărați, i-a trimis pe ei la neamul iudeilor, dar mai cu seamă la stăpînitorii şi dascălii lor, ca să ia roadele pe care le datorează lui Dumnezeu, după Legea ce li s-a dat, adică primirea propovăduirii proorocilor, ascultarea învăţăturii lor, păzirea poruncilor şi săvîrşirea faptelor bune.

„Dar lucrătorii punînd mîna pe servitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au ucis, iar altuia i-au spart capul cu pietre. Din nou a trimis alţi servitori, mai mulți decît cei dintîi, şi au făcut cu ei tot aşa” (Matei 21,35-36).

Lucrătorii, adică dascălii mincinosi şi conducătorii răzvrătiţi ai iudeilor, s-au purtat plini de răutate față de trimişii Domnului. Astfel, pe unul dintre sfinții prooroci, pe Miheea, l-a bătut peste falca dreaptă Sedechia, fiul lui Hanaan. Pe Zaharia 1-a ucis Ioas, împăratul Iudeii, între biserică şi între altar. Pe Ieremia l-a împroşcat norodul cu pietre, în Egipt. După aceşti prooroci, Dumnezeu a trimis din nou alții și mai mulți decît cei dintîi. Sfintul Evanghelist Luca pomeneşte şi de a treia trimitere a proorocilor, care a ajuns pînă în zilele lui Ioan Botezătorul. Dar ei le-au făcut şi acestora ca şi celor dintîi: i-au bătut, i-au omorît şi i-au împroşcat cu pietre.

„La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicînd: se vor ruşina de fiul meu” (Matei 21,37).

După prooroci, Dumnezeu a trimis la ei pe Unul Născut Fiul şi Cuvîntul Său, Care, luînd trup din Preacurata şi Pururea Fecioara Maria, s-a făcut om desăvîrşit, fiind în acelaşi timp şi Dumnezeu desăvîrşit. A zis că ,,se vor ruşina de Fiul Meu», nu pentru că n-ar fi ştiut cum au să-L primească pe El iudeii, ci ca să arate credinţa şi recunoştinţa ce erau datori să le aibă iudeii față de Dumnezeu. Pentru aceasta, cînd iudeii au auzit învăţătura lui Iisus Hristos, unită cu învăţătura proorocilor şi au văzut mulţimea minunilor, din care au înţeles că proorocirile grăite de prooroci s-au împlinit în Hristos, aveau datoria ca să creadă şi să se plece Lui şi să părăsească calea răutăţilor şi răzbunărilor contra trimişilor lui Dumnezeu.

„Însă lucrătorii viei, văzînd pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorîm şi să avem noi moştenirea lui; şi punînd mîna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis” (Matei 21,38-39.

Arhiereii şi fariseii, văzînd pe Hristos că tîlcuieşte dumnezeieştile Scripturi şi legile lui Dumnezeu cu atîta înţelepciune şi har, mustrînd fărădelegile lor şi făcînd minuni cu atîta putere, încît învia şi morții din morminte, au cunoscut că lisus are putere dumnezeiască, deşi n-au crezut că este Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta au făcut sfat, zicînd: Ce ne vom face, că Omul acesta face multe minuni? Dacă îl vom lăsa aşa, toţi vor crede într-Insul şi va ajunge stăpîn peste popor. Deci au zis: mai de folos este nouă să moară un om pentru popor şi nu tot neamul să piară. ,,Veniți să-L omorîm pe El şi să stăpînim moştenirea Lui», adică toată puterea ce avea lisus peste neamul lor. Deci, scoţîndu-L pe el din mijlocul lor şi din cetatea lor, L-au dus la locul ce se numeşte al Căpăţînii şi răstignindu-L pe Cruce, L-au omorît. Iată cîtă asemănare are pilda aceasta cu cele ce au făcut arhiereii şi fariseii împotriva Mîntuitorului Hristos. De aceea pilda aceasta este şi o proorocie, pe care a vestit-o despre Sine Domnul Iisus.

„Deci, cînd va veni stăpînul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns ei: pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele, la timpul lor” (Matei 21,40-41).

Această pildă a spus-o Domnul Iisus arhiereilor şi bătrînilor poporului iudeu cînd învăţa în sinagogă, punîndu-i pe dînşii judecători ai acestei întîmplări, zicînd: ,,Deci cînd va veni Domnul viei, ce va face acelor lucrători? Iar ei i-au răspuns: pe cei răi cu rău îi va pierde». Cei care au răspuns au fost arhiereii şi bătrînii iudeilor, căci ei au ascultat pilda. Din cele scrise de Sfîntul Evanghelist Luca, se pare însă că alții au dat răspunsul acesta, iar arhiereii şi bătrînii, înţelegînd că pilda aceasta îi priveşte pe dînşii, au tăcut. Deci ucenicii lui Hristos văzîndu-i că tac, au dat ei răspunsul, iar arhiereii şi bătrînii, auzind răspunsul acesta că: ,,pe cei răi cu rău îi va pierde», au strigat acest cuvînt: ,,Să nu fie!» Două sînt pedepsele cu care au fost pedepsiti iudeii: una, în veacul cel de acum, iar alta, în cel ce va să vie. După învierea Mîntuitorului, neamul iudeilor a fost lipsit de toată puterea vremelnică, fiind scos din cetatea cea sfîntă şi izgonit din Pămîntul Făgăduinţei, a fost risipit în toate părţile pămîntului. La a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, vor vedea pe Acela pe care L-au răstignit şi se vor tîngui şi vor plînge, căci vor fi daţi focului celui veşnic. Aceasta au însemnat cuvintele: ,,Pe cei răi cu rău îi va pierde şi via o va da altor lucrători». Ceilalți lucrători, cărora le-a dat via, sînt purtătorii de Dumnezeu apostoli şi toţi dumnezeieştii dascăli şi propovăduitori ai Evangheliei. Acestora le-a dat Dumnezeu nu numai norodul lui Israel, ci şi toate neamurile pămîntului, după cuvîntul Domnului, care zice: ,,Drept aceea, mergînd, învățați toate neamurile». Aceştia, prin nevoinţele lor în propovăduirea Evangheliei, au adus roade bogate din via Domnului Stăpînului viei, adică lui Dumnezeu: credinţa şi faptele bune şi sîngele celor care au crezut în lisus. Iar pentru a arăta bătrînilor şi fariseilor iudei că toate acestea sînt cuprinse în Scripturi,

„Iisus le-a zis: Au n-ați citit niciodată în Scripturi: piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri” (Matei 21,42).

Lămurirea acestor cuvinte ca şi a pildei povestite pînă aci, a făcut-o Însuşi Iisus Hristos prin cuvintele ce se găsesc în partea ultimă a Evangheliei, cu care a încheiat cuvîntatea Sa zicînd:

„De aceea vă spun că se va lua de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va aduce roadele ei. Cel ce va cădea peste piatra aceasta se va sfărîma şi peste care va cădea ea, pe acela îl va zdrobi” (Matei 21,43-44)

Iisus mustră neştiinţa lor din Sfintele Scripturi, cînd le spune: Au niciodată n-ați citit în Scripturi aceste cuvinte dumnezeieşti că piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii şi au aruncat-o, aceasta a ajuns în capul unghiului? Piatra aceasta despre care vorbeşte aici Domnul, este Însuşi Iisus Hristos, de Care învățătorii şi conducătorii iudeilor, atîta vreme cît a trăit în mijlocul lor, n-au voit să ţină seamă. Lucrul acesta îl vedem şi din cuvintele Sfîntului Apostol Pavel care zice: ,,Însuşi Iisus Hristos este piatra cea din capul unghiului“.

Ziditorii sînt aceiaşi lucrători de care a vorbit în cuprinsul pildei, iar unghiul este unirea celor două popoare prin credinţa în Hristos, adică unirea poporului iudeu cu cel păgîn; căci după cum prin piatra cea din capul unghiului se împreună cei doi pereți ai casei, tot aşa, prin credinţa în Hristos, s-au unit aceste două neamuri, din care s-a alcătuit Biserica, al cărei Cap este Hristos. Deci această piatră, adică Iisus Hristos, n-a fost băgată în seamă de ziditori, adică de învățătorii iudeilor, ci a fost aruncată. Dar piatra aceasta, adică Iisus Hristos, s-a făcut cap al unghiului, adică al Bisericii, care este alcătuită din cele două noroade. ,,De la Domnul s-a făcut aceasta”, zice psalmistul şi ,,Pe această piatră, a zis Iisus, voi zidi Biserica Mea”. Într-adevăr, minunată este această zidire, pentru minunile nenumărate care s-au făcut într-însa; minunată este pentru dogmele cele înalte, propovăduite de dînsa şi pentru Tainele cele mai presus de fire, păstrate într-însa. Minunată este Biserica lui Hristos şi pentru biruinţa împotriva vrăjmaşilor ei, pentru că, după cuvîntul Sfintei Scripturi, nici porțile iadului nu vor birui vreodată Biserica zidită de Hristos, în care se păstrează întreagă şi curată dreapta credinţă pe care a învăţat-o Iisus. Amin!

К записи есть 1 комментарий