versiunea moldoveneasca русская версия


Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

21 января 2018

În după-amiaza zilei de duminică, 21 ianauaie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, în biserica „Sfânta Treime” din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost oficiat un parastas întru pomenirea protoiereului Valeriu Dubenco și preoteasa Iraida. Slujba a fost săvârșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sângerei, alături de un sobor de preoți, familia îndoliată și enoriașii bisericii. Chiar dacă au trecut 40 de zile, de când nu mai sunt printre cei vii, rudelor continuă să le fie transmise mesajele de condoleanțe.  

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

11 января 2018

Într-o atmosferă de rugăciune și festivitate, 11 ianuarie 2018, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat un sobor de arhierei, constituit din: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

11 января 2018

Prea Sfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc, Cuviosul Părinte Marchel, starețul Mănăstirii Achimiților, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu ajutorul... 

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

10 января 2018

Preasfinţia Voastră, în această zi de aleasă sărbătoare duhovnicească, când facem pomenirea sfântului cuviosului Marchel, aducem Preasfinţiei Voastre cele mai frumoase urări de bine, însoţite de gânduri senine. Prin rugăciunile mijlocitorului ceresc, încă mulţi ani înainte să aveţi parte de sănătate trupească şi sufletească, putere şi înţelepciune, pentru a ne îndruma pe calea cea îngustă a mântuirii.  

Colind

Colind

9 января 2018

Cât de mult afară ninge Peste tot se lasă omăt Cumpăna fântânii plânge De gerul aspru tămâiet Colind, se aud monoton în stradă Ninge, s-a născut Iisus Hristos,  

Mai puține rugăciuni?

Mai puține rugăciuni?

2 января 2018

Vara trecută, înaintea Tainei Cununiei, un naş grăbit (pilot de curse) mă întreabă: — Părinte, nu puteţi tăia din slujbă? Nu puteţi să puneţi mai puţine rugăciuni? Ne presează timpul. Atunci, l-am întrebat: — Dragule, înaintea unei curse, în garaj, le spui mecanicilor să îţi pună plăcuţe de frână numai la roata din dreapta, să îţi strângă frâna de mână numai pe jumătate şi să îţi pună în filtru numai doi litri de ulei? — Nu părinte, m-aş teme, trebuie să facă tot! — Apăi dragule, şi eu mă tem. Facem toată slujba.  

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

30 декабря 2017

Protoiereului Igor(Gordilă) clericul Eparhiei de Bălți și Fălești a BOM, Decret de excomunicare. În urma acuzațiilor a mai multor surse mediatice care, după o cercetare minuțioasă sau dovedit a fi adevărate, au fost scoase la iveală mai multe abateri și delicte disciplinare a preotului Igor Gordilă, care formează un cumul de încălcări incompatibil cu adecvata comportare a slujitorului Bisericii. Avînd în vedere gravitatea abaterilor de la Regulamentul de procedură bisericească și, mai ales, încălcarea prevederilor Sfintelor Canoane Apostolicești nr. 25,54 și 55, precum... 

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

28 декабря 2017

Joi, 28 decembrie 2017, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea ordinară a clericilor din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Marchel și a debutat cu intonarea cântării „Veșnica pomenire” în memoria nou-adormiţilor robilor lui Dumnezeu: a protoiereului Valeriu Dubenco și a preotesei Iraida. În cadrul întrunirii Ierarhul a făcut cunoștință preoților cu cele mai relevante subiecte ale vieții eparhiale:  

Învăţătură de tipic în duminica a 15-a după Cincizecime

Slujba sărbătorii Naşterii Maicii Domnului se săvârşeşte împreună cu cea a învierii din Octoih.
Din apostol şi evanghelie se va citi:
La utrenie — Luca 1, 39-49, 56.
La liturghie – duminica înainte de Înălţarea sfintei Cruci Galаteni 6, 11-18. Ioan 3, 13-17.
Cea de rând a duminicii a 15-a: 2 Corinteni 4, 6-15. Мatei 22, 35-46.
A sărbătorii Naşteii Maicii Domnului: Filipeni 2,5-11. Luca 10, 38-42; 11, 27-28.
La vecernia mare se cântă „Fericit bărbatul” şi se citeşte toată catisma.
La „Doamne strigat-am” stihirile se pun pe 10: se citesc 4 stihire a duminicii gl.6; şi 6 stihire a sărbătorii. „Slavă şi acum” – a sărbătorii.
Vohodul. Prochimenul „Domnul a împărăţit”. 3 paremii din mineu a Naşterii M.D.
La litie se citesc stihirile Naşterii M.D.. „Slavă şi acum” – tot a sărbătorii M.D.
La stihoavnă se citesc stihirile învierii gl.6. „Slavă şi acum” a sărbătorii M.D.
După „Sfinte Dumnezeule” troparul Naşterii M.D. de 3 ori.
La utrenie la „Dumnezeu este Domnul” – troparul învierii de 2 ori; „Slavă şi acum” troparul Naşterii M.D.
Catisma 2 şi 3. Ecteniile mici. Sedelniile învierii din octoih gl.6
La polieleu. Se cântă mai întâi „Mărimu-te…” o dată. Se cântă binecuvântările învierii. Ipacoi din octoih, sedealna din mineu, „Slavă” din mineu, „Şi acum” din mineu. Antifoanele glasului 6 din octoih. Prochimenul sărbătorii din mineu. Evanghelia sărbătorii Naşterii M.D. Se cântă „Învierea lui Hristos văzând”. După ps.50: „Slavă” – Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu… „Şi acum” tot aşa şi se cântă stihira sărbătorii.
Canoanele: a învierii cu irmosul pe 4; a Născătoarei din Octoih pe 2; şi a praznicului Naşterii M.D. (două canoane) pe 8.
Catavasia: „Cruce însemnând Moisei”.
După cântarea a 3-a se citesc condacul şi icosul învierii din octoih gl.6; sedealna praznicului; „Slavă şi acum” aceiaşi a sărbătorii Naşterii M.D.
După cântarea a 6-a – se citesc condacul şi icosul sărbătorii Naşterii M.D. din mineu.
Cântăm „Măreşte suflete al meu pe Domnul … Ceea ce eşti mai cinstiră…” (a sărbătorii se lasă).
După cântarea a 9-a. Cântăm „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”. Se citeşte luminânda învierii din octoih, „Slavă şi acum” – a sărbătorii din mineu.
Cântăm „Toată suflarea să laude pe Domnul”. Stihirile pe 8: a învierii din octoih pe 4; a sărbătorii din mineu pe 4, cu stihurile din mineu. „Slavă”- a sărbătorii. „Şi acum” – cântăm „Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu”.
După doxologia mare cântăm troparul obişnuit la duminicii: „Înviat-ai din mormânt…”
Otpustul: „Cel ce a înviat din morţi…”
Înainte de ceasul 1 la „slavă şi acum” – citim stihira evangheliei a 4-a.
La ceasuri – troparul învierii, „Slavă” troparul sărbătorii. Condacul învierii şi cel al sărbătorii se citesc rânduindu-se câte unul la fiecare ceas.
La Liturghiese cântă psalmii 102 şi 145 … „Unule Născut…”
Fericirile glasului din octoih pe 6; şi a sărbătorii de la cântarea a 3-a se pun pe 4.
La ieşire: „Veniţi să ne închinăm … Cel ce ai înviat din morţi..”
Troparele: a învierii; a sărbătorii; „Slavă” condacul învierii; „şi acum” a sărbătorii.
Prochimenul – cel înainte de Înălţarea sfintei Cruci cu stihul lui; apoi prochimenul Naşterii M.D.
Aleluia cu stihurile a Sfintei Cruci.
Apostolul şi evanghelia se citesc în următoarea ordine: a duminicii înaintea sfintei Cruci; a dumicii a 15-a; şi a sărbătorii Naşterii M.D.
În loc de „Cuvine-se cu adevărat” se cântă stihul şi irmosul cântării a 9-a din mineu a sărbătorii până la odovanie.
Chinonicul se cântă mai întâi cel de duminică şi apoi cel al sărbătorii din mineu.
Otpustul: „Cel ce a înviat din morţi…”


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.