versiunea moldoveneasca русская версия


Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

Festivalul pascal al raionului Glodeni s-a desfășurat în satul Cuhnești.

19 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în satul Cuhnesti, raionul Glodeni a avut loc festivalul concurs raional al cântecului sacru pascal cu genericul „SUB LUMINA ÎNVIERII”. Evenimentul a fost organizat de consiliul raional și secția Cultură din Glodeni, primăria și biserica din Cuhnești, în parteneriat cu protoieria Glodeni. Colectivele corale au adus jertfă de laudă, prin care L-au slavit pe Mielul Blând, Mântuitorul și Salvatorul omenirii. Printre cele mai onorabile coruri s-a remarcat corul de preoți ai blagociniei Glodeni, dar și corul select al orașului Dorohoi. La final au fost... 

Festivalul pascal din satul Chetriș

Festivalul pascal din satul Chetriș

18 апреля 2017

Marți, 18 aprilie 2017, în frumoasa curte a bisericii „Sf.Ier.Nicolae” din satul Chetriș, raionul Fălești s-a petrecut festivalul pascal al blagociniei Fălești 2, cu genericul „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VII-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagocinia 2 din raionul Făleşti. Debutul evenimentului a avut loc în biserică, prin rugăciunea de binecuvântare, săvârșită de blagocinul sectorului Fălești 2 – protoiereul Oleg Fistican și parohul bisericii – protoiereul Igor Bumbac.  

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

Vecernia învierii în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți

17 апреля 2017

Ce am sărbătorit? Am serbat că Iisus Hristos a înviat, serbăm biruința, bucurându-ne ca vrăjmașul a fost învins, moartea a fost omorâtă, iadul s-a zdrobit, zapisul nostru de condamnare a fost rupt (Col.2,14), am fost grațiați (In.1,16). Suntem fericiți că însuși Împăratul nostru ne-a îndemnat să ne bucurăm și să nu ne mai temem (Mt.28,9-10). Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viața veșnică, începutul erei eshatologice. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în ziua de Paști: „Prăznuim astăzi omorârea... 

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

Învierea Domnului în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

16 апреля 2017

De sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului din morți, Preasfințitul Marchel a transmis enoriașilor catedralei, lumină din lumina focului haric. La această slujbă au participat clericii și slujitorii catedralei, dar și foarte mulți credincioși, veniți pentru a primi Lumina Sfântă, pentru a se ruga împreună cu arhipăstorul lor, pentru a se saluta mai întâi în biserică cu „Hristos a înviat”, dar și pentru a sfinți prinoasele. Particularitatea sfintei Liturghii a fost citirea ierarhică a pastoralelor: patriarhală, mitropolitană și episcopală, precum și sfințirea... 

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

Pastorala P.S. Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

15 апреля 2017

Hristos, Înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpînire asupra Lui. (Rom. 6.9) Iubiții mei frați și surori, să mulțumim bunului nostru Dumnezeu care L-a înviat din morți pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos (I Cor. 6.14), distrugînd astfel puterea purtătoare de moarte a vicleanului, ca să încolțească sîmburele nădejdii noastre spre învierea și mîntuirea sufletului omenesc, de care eram lipsiți pentru căderea strămoșilor. Învierea din morți a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este Taină, Lumină și Iubire negrăită, scrie Sf. Grigore Teologul:... 

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

Vinerea Mare – comemorarea punerii în mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos

14 апреля 2017

Vinerea Patimilor este cea mai aspră zi de post, pentru că Biserica face pomenirea răstignirii Domnului şi punerii Lui în mormânt. Evenimentul a fost retrăit vineri seara la catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”, de către Preasfinţitul Marchel, clerul şi poporul acestei catedrale. Prohodul şi înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf au fost cele mai semnificative momente al acestei zile. Însă tristețea zilei de vineri va fi eclipsată de bucuria Învierii Domnului, care va fi sărbătorită în noaptea de Paști, la care vă chemăm pe toți.  

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

Denia celor 12 pericope evanghelice ale pătimirilor Mântuitorului

13 апреля 2017

În seara din Joia Patimilor, în bisericile ortodoxe se oficiază o slujbă deosebit de sobră și umilă. Sentimentul de tristețe este aprofundat prin citirea celor 12 Evanghelii, în care se amintește despre suferința Mântuitorului, despre pătimirea Sa, despre umilirea, biciuirea, moartea pe cruce și îngroparea Lui. Aceste ultime evenimente din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos au fost trăite intens  

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

Invitație la cursuri de formare continuă și profesională în Bălți

10 апреля 2017

În perioada 2 mai – 19 mai, 2017, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, invită în special preoții-profesori de Religie la cursuri de formare continuă sau altfel spus, pentru a obține modulul psiho-pedagogic. Acest modul este obligatoriu pentru cei care predau Religia, dar este foarte util și pentru toți doritorii de formare profesională. Condiții: 1. Durata studiilor: 2 mai – 19 mai, deci 3 săptămâni (15 zile), de luni până vineri.  

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

Preasfințitul Marchel a depus flori pentru victimele atacului din Sankt Petersburg

6 апреля 2017

Joi, 6 aprilie 2017, Preasfințitul Marchel s-a deplasat la ambasada Federației Ruse din Chișinău, pentru a exprima sincere condoleanțe familiilor îndoliate, ca urmare a atacului de la metroul din Sankt Petersburg, pentru care a depus flori. Ierarhul s-a rugat pentru odihna răposaților, dar și pentru însătoșirea celor răniți.  

Sfinții Petru și Fevronia — ocrotitorii familiei

Cneazul Petru a trăit în ţinutul Murom, ajungând domnitor în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău. Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusinţa de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă şi smerită.

Îngrijind ea, tânărul cneaz şi-a recăpătat sănătatea. Ajungând a o cunoaşte în tot acest răstimp, el s-a îndrăgostit de frumoasa şi înţeleapta Fevronia. Deşi nu era cneaghină, ci o fată de rând, cneazul a dorit să se însoare cu ea, ceea ce s-a şi întâmplat.

Dar boierii nu se împacau cu gândul ca o femeie de rând să ajungă cneaghină; simţeau că cneazul trebuia să se fi însurat cu cineva din rândurile lor. Au ajuns chiar să-i ceară cneazului să o lase. Când cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tânăra pereche a pornit la drum într-o barcă. Cneazul era foarte mâhnit de cele întâmplate, dar soţia îl îmbărbăta să nu descurajeze. Curând, multe nenorociri au căzut asupra cetăţii Muromului, iar norodul socotea că ele se datorau relei lor purtări faţă de cneaz şi soţia lui. Deci pocăindu-se, au cerut cneazului Petru şi cneaghinei Fevronia să vină înapoi.

Cei doi s-au întors la Murom, dăruindu-se facerilor de bine şi milosteniei, lucrând mai ales întru folosul săracilor, lucru pentru care au fost foarte îndrăgiţi. La apropierea morţii, ei s-au tuns în cinul monahicesc, fiind cunoscuţi şi sub numele lor de călugări: David şi Evfrosinia.

Ei s-au rugat să moară în aceeaşi zi şi au cerut să fie înmormântaţi în acelaşi sicriu, doar cu o despărţitură între trupuri. Au murit în aceeaşi zi: 25 iunie 1228 şi au fost proslăviţi de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiţi ocrotitorii tinerilor căsătoriţi, căci au suferit pentru sfinţenia şi inviolabilitatea căsătoriei.

Sursa: doxologia.ro

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.