versiunea moldoveneasca русская версия


În viaţă nimic nu este întâmplător

În viaţă nimic nu este întâmplător

17 июня 2017

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.  

Păcatul nerespectării zilelor de post

Păcatul nerespectării zilelor de post

16 июня 2017

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul. Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Oamenii care nu postesc nici măcar puțin, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă,  

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

8 июня 2017

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt.18,20). Marți, 6 iunie 2017, locuitorii satului Clococenii Vechi, raionul Glodeni, au avut parte de o adevărată sărbătoare cu ocazia slujirii unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Victor Guleac, blagocinul raionului Glodeni. Prilejul rugăciunii l-a constituit poposirea în localitate a unor sfințenii mari:  

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

6 июня 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ziua hramului catedralei „Sf.Împ.Constatin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității enoriașilor, care fregventează catedrala episcopală. Sărbătorea a fost înfrumusețată de prezența în jurul Arhipăstorului a multor creștini, de soborul de preoți și în special de interpretarea liturgică a corului arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

6 июня 2017

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni,raionul Fălești, s-a îmbrăcat cu veșminte de sărbătoare pentru prăznuirea hramului. Curtea mănăsirii este aranjată cu mulțimea de flori mirositoare, credincioșii pășesc cu bucurie în suflet pragul bisericii pentru ascultarea sfintei Liturghii. Au avut ca oaspeți la acest eveniment luminat pe protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretarul eparhial, protoiereul Valentin Pînzaru și protodiacon Ștefan Rotari. Corul condus de maica Agnesia, s-a evedințiat cu cîntările armonioase,  

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

5 июня 2017

Luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfîntului Duh, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți a săvărșit sfînta Liturghie în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Cotiujeni Mici, raionul Sîngerei. În ograda bisericii Arhiereul a fost întîmpinat de protoiereul Gheorghe Turculeț, parohul sfîntului locaș  

Film documentar pro viață

Film documentar pro viață

26 мая 2017

 

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

25 мая 2017

Joi, 25 mai 2017, de sărbătoarea Înălțarea Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți. Alături de arhipăstor s-au rugat soborul de clerici ai catedralei, dar și mulți creștini, enoriași fideli ai bisericii. După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Marchel a explicat credincioșilor de ce Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dar și semnificația practică a sărbătorii.  

11:30

11:30

24 мая 2017

 

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

23 мая 2017

Promovarea valorilor creștine și consolidarea comportamentului moral-religios la elevi, — acesta a fost genericul seminarului metodico-practic pentru profesorii de religie din Bălți. Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, la acest seminar au participat: Secretarul Eparhial, Prot. Petru Ciunciuc; metodistul pentru mun. Bălți, Prot. Anatolie Spătaru; de asemenea, preoții Prot. Valentin Pânzaru și Prot. Serghei Ciunciuc. Cu multă bucurie ne-a primit doamna directoare, Goiman Valentina, la școala primară „Spiridon Vangheli”.  

Despre rugăciunea cea nedemnă şi păcătoasă

„Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne va intra întru Împărăţia cerurilor” (Mat. 7, 21)
Nu de mult eu am vorbit despre aceea, că mulţi la rugăciune, arată răceală şi trândăvie, se arată somnoroşi, cască şi se întind, sau îndeobşte cată încoace şi încolo, şi vădesc un adevărat dispreţ pentru rugăciune.

Astăzi voi vorbi despre o altă greşală, care încă se săvârşeşte între altele, şi care este încă mai pierzătoare şi mai primejdioasă, decât cea dinainte. 

Mulţi adică arată la rugăciune multă râvnă, se pleacă adânc, chiar se aruncă cu faţa la pământ, varsă călduroase lacrimi, suspină cu amar, întind mâinile, şi vădesc multă ardoare; dar întrebuinţează rău această căldură şi sârguinţă spre dauna sufletului lor. Adică ei strigă la Dumnezeu nu pentru păcatele lor şi-l roagă nu pentru iertarea greşelilor lor, ci îndreptează această râvnă a lor împotriva vrăjmaşilor lor, plâng la Dumnezeu pentru pedepsirea şi smerirea lor.

Ei fac asemenea aceluia, care ascuţeşte sabia sa, nu pentru ca să o întrebuinţeze împotriva vrăjmaşilor, ci pentru ca să lovească cu ea propriul său trup. De asemenea se folosesc aceşti oameni de rugăciune, nu pentru a dobândi iertarea păcatelor lor, ci pentru a cere de la Dumnezeu pedepsirea vrăjmaşilor lor. Acesta înseamnă tot la fel ca şi când cineva s-ar arunca în propria sa sabie, încă şi aceasta a născocit-o vrăjmaşul cel rău, Satana, pentru ca în toate chipurile putincioase să ne piardă atât prin râvna întru rugăciune, cât şi prin trândăvie şi răceală.

Unii jignesc pe Dumnezeu prin dispreţul lor pentru rugăciune, şi vădesc prin răceala lor nesocotinţa lor pentru Dumnezeu, alţii, măcar că arată râvnă, dar arată această râvnă spre nimicirea mântuirii lor celei sufleteşti. Acela, gândeşte Satana, este uşor de minte şi trândav, şi aceasta este de ajuns, ca el să nu tragă nici un folos de la rugăciunea sa. Celălalt, zice Satana mai departe, este râvnitor şi învăpăiat. Aşadar ce este de făcut? Eu nu pot slăbi râvna lui, de aceea trebuie să caut altă cale, spre a-l pierde.

Cum însă? Eu voi face, ca el să întrebuinţeze rău râvna sa, şi să o aplice nedrept. A se ruga împotriva vrăjmaşilor săi este o nedreptate. Dacă el face aceasta, atunci de la rugăciunea lui cea râvnitoare nu numai nu va avea nici un folos, ci prin aceea încă mai mult se va vătăma, decât prin răceală şi prin trândăvie. Atât de viclene sunt planurile acestui rău vrăjmaş! Pe unii îi răstoarnă în pierzare prin trândăvie, pe alţii prin râvnă, când această râvnă a lor nu corespunde legii lui Dumnezeu.

Dar noi trebuie să auzim încă, cum sună rugăciunea lor, şi din aceea să cunoaştem nebunia sufletului lor. Eu mă ruşinez, când voiesc să aduc cuvintele nebunilor, dar trebuie să le aduc, trebuie să repet sunetele limbii lor cele fără de minte. Cum sună deci rugăciunea lor? „Răzbună-mă, Doamne, se roagă ei, de vrăjmaşii mei, şi arată-le, că tu eşti Dumnezeul meu”. O nebune, omule! Nu dintru aceea că noi ne mâniem, ne necăjim şi ne înfuriem, vede cineva, că noi avem un Dumnezeu, ci din aceea că noi suntem blânzi, liniştiţi şi prietenoşi, şi întru toate ne purtăm cuminte şi cu fapte bune: „Aşa zice Dumnezeu, să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune, şi să proslăvească pe Tatăl vostru cel din cer”. (Mat. 5, 16).

Nu vezi tu oare, că este împotriva lui Dumnezeu, când cerem de la Dânsul, ca să pedepsească pe vrăjmaşii noştri? Poate vei întreba: pentru ce acesta este împotriva lui Dumnezeu? Pentru că, îţi voi răspunde eu, Însuşi Dumnezeu a zis „rugaţi-vă pentru vrăjmaşii voştri”. (Mat. 5, 44).

Pentru că El Însuşi a pus legea aceasta. Deci dacă tu ceri de la legiuitor, ca să calce legea sa proprie, şi ceri, ca el să dea o poruncă potrivnică; dacă tu rogi pe acela, care te-a oprit a te ruga împotriva vrăjmaşilor tăi, ca să audă rugăciunea ta cea duşmănească, atunci când faci aceasta, nu săvârşeşti rugăciune, ci batjocoreşti pe dătătorul legii şi înfrunţi pe acela, care altminteri ţi-ar fi dat, pentru rugăciunea ta, toate bunurile.

Şi spune mie, cum ar fi cu putinţă, ca Dumnezeu să audă rugăciunea ta, când tu înfrunţi pe acela, care trebuie să o audă? Când tu faci aceasta, zădărniceşti mântuirea ta cea sufletească şi te arunci în prăpastie, când tu necinsteşti pe potrivnicul tău în faţa Domnului şi împăratului tău. Deşi nu-l loveşti cu mâinile, dar îl loveşti cu cuvintele. Aşa ceva nu ai cuteza tu în ochii stăpânirii celei pământeşti, împotriva celui împreună cu tine rob, de frica unei pedepse aspre. Şi cu dreptate.

Dacă tu nu cutezi înaintea stăpânirii celei pământeşti a necinsti pe cel împreună cu tine rob; apoi cum poţi tu cuteza a face aceasta înaintea ochilor lui Dumnezeu? Spune, nu te înfiori, nu te cutremuri, când în mijlocul rugăciunii te mânii, te înfurii, te turbezi, şi te arăţi mai grozav şi mai nemilostiv, decât acel rob din Evanghelie, care pretinde de la alt rob cei o sută de dinari? Ca să vezi, că eşti încă mai cutezător, decât acel rob, nu ai decât să-ţi aminteşti povestirea evanghelică. (Mat. 18, 24 urm.).

El era dator Domnului său cu zece mii de talanţi, dar fiindcă nu-i putea plăti, s-a rugat Domnului său, ca să aştepte (şi să-l păsuiască) până ce va vinde toate ale sale, că aşa să poată plăti toată datoria Domnului său. Când Domnul l-a văzut atât de trist, s-a milostivit asupra-i, şi i-a iertat cei zece mii de talanţi. Deci după ce acest rob s-a dus, a aflat pe alt rob, tovarăşul său, care ii era dator cu o sută de dinari, l-a apucat si cu toată asprimea şi nemilostivirea a cerut de la dânsul plata, însă Domnul când a auzit aceata, a poruncit să-l arunce în temniţă.

Cumpăneşte acum, cât de mult covârşeşti tu la cruzime, pe acest rob, când te rogi pentru pedepsirea vrăjmaşilor tăi! Acela n-a cerut de la Domnul său, ca el să-i scoată cei o sută de dinari, ci i-a cerut el însuşi. Iar tu ceri de la Domnul, adică de la Dumnezeu, o lucrare aşa de batjocoritoare şi neieretată.

Aşa tu voieşti, ca Însuşi Domnul să pedepsească pe robul, tovarăşul tău. Acela a apucat pe tovarăşul său nu în faţa Domnului, ci afară de casă, iar tu faci aceeaşi faptă, pe când stai la rugăciune, înaintea ochilor împăratului tău. Deci, dacă acel rob, care n-a cerut de la Insuşi Domnul executarea datoriei, şi tocmai după ce ieşise dinaintea Domnului său, a apucat pe tovarăşul său, dacă acesta, zic n-a dobândit iertarea de la Domnul, apoi cât de mult vei fi pedepsit tu, care ceri la Domnul tău aceeaşi lucrare rea, şi sugrumi pe tovarăşul tău înaintea ochilor lui?

Ce faci tu, neînţelegătorul? Pe când stai înaintea lui Dumnezeu, spre a dobândi de la el iertarea păcatelor tale, umpli inima ta de ură şi de mânie!

Într-un timp, când noi trebuie să fim cei mai blânzi, când vorbim cum Domnul când plângem, cerând iertarea păcatelor noastre, aşteptăm îndurare, har şi iertare, cum, în acelaşi moment putem a ne mânia, a trece în furia cea de afară, şi a umplea gura noastră cu otravă şi cu amărăciune?

Spune-mi deci, cum putem noi nădăjdui, că vom dobândi de la Dumnezeu, har şi mântuire, când noi punem numai masca unei rugăciuni smerite, dar îndată ne aruncăm în cuvinte semeţe şi fără de judecată şi aşa amaram pe Domnul asupra noastră înşine?

Ai venit în Biserică, spre a vindeca rănile tale, iar nu spre a zgândări mai tare pe ale aproapelui tău. Timpul rugăciunii este timpul îndurării şi al suspinului, iar nu al mânierii şi al urii; timpul lacrimilor, iar nu al necazului şi al duşmăniei. Pentru ce amesteci unele cu altele nişte lucruri atât de contradictorii? Pentru ce te combaţi pe tine însuţi? Pentru ce dărâmi propria ta zidire?

Cel ce se roagă trebuie mai mult decat oricine a avea o minte linistita, un duh smerit şi o inimă înfrântă. Dar cine strigă asupra vrăjmaşilor săi totdeauna va fi lipsit de asemenea însuşiri. El este plin de mânie şi pentru aceea nu poate avea simţul cel liniştit al smereniei.

Dar poate îmi vei răspunde, că duhul tău se înflăcărează prin amintirea de vrăjmaşii tăi; inima ta se învăpăiază, şi când gândeşti la nedreptatea ce ai suferit, nu poţi înfrâna învăluirea ta. Bine, dar tu trebuie să pui împotriva acestei porniri amintirea de păcatele tale şi frica de judecata cea viitoare. Adă-ţi aminte numai, cât de mare este vinovăţia ta către Domnul, şi că tu pentru toate păcatele tale eşti vrednic de osândă, şi frica de aceasta va birui acea mânie asupra aproapelui tău, căci această frică trebuie să fie mai mare şi mai puternică, decât patimile tale. Când te rogi, adă-ţi aminte de iad, de pedepsele şi de chinurile cele veşnice, atunci desigur vrăjmaşul tău nu-ţi va mai putea veni în minte.

Înfrânge duhul tău şi smereşte sufletul tău prin amintirea de propriile tale păcate, atunci nu va putea mânia să învăluie inima ta.

Dar tocmai aceasta este pricina tuturor relelor, că noi călcările de lege ale altora le urmărim cu cea mai mare amănunţime, iar pe ale noastre le trecem cu vederea cu un pogorământ foarte mare.

Şi totuşi noi trebuie să urmăm dimpotrivă. Noi pururea trebuie să ţinem în minte păcatele noastre, iar nelegiuirile altora niciodată să nu le pomenim. Când noi vom face aceasta, atunci şi Dumnezeu va fi milostiv şi îndurat către noi, şi noi vom înceta de a mai purta veşnice duşmănii şi veşnice vrăjmăşii către cei de aproape ai noştri. Şi dacă cândva ne-ar mai veni vreuna, noi vom lăsa ura repede iarăşi să se ducă şi prin acesta tot aşa repede vom dobândi şi iertarea păcatelor noastre.

Adică precum acela, care de-a pururea pomeneşte greşelile aproapelui său, opreşte prin aceasta pe Dumnezeu, de a ierta pe ale lui însuşi, aşa dimpotrivă, acela care este curat de ură, curând este curat şi de pacate.

Căci dacă noi, care suntem păcătoşi şi din fire mânioşi iertăm, din ascultare către porunca cea dumnezeiască atacurile cele suferite, cu cât mai vârtos Dumnezeu cel iubitor de oameni, cel plin de dragoste şi blând, va ierta păcatele noastre, şi tocmai prin iertarea acelora va răsplăti omenia noastră către cei de aproape ai noştri? Fie ca noi toţi să fim părtaşi iertării păcatelor noastre, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin. (sfântul Ioan Gură de Aur).

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.