versiunea moldoveneasca русская версия


Învățătură în duminica împăcării

Învățătură în duminica împăcării

17 февраля 2018

„Să nu întorci faţa ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi!” (PS.68,20) Cu aceste cuvinte pătrunse de durere filială, iubiţi părinţi, fraţi şi surori în Domnul, Sfânta Biserică, astăzi la dumnezeiasca slujbă de seară, se adresează către Dumnezeu. Şi fiecare dintre cei ce stau aici, fără îndoială, a simţit în inima sa aceste cuvinte ca pe o adresare personală a sa către Dumnezeu. Nu întoarce faţa Ta, milostive Doamne, de la noi! — cerem toţi. Dar această milă a lui Dumnezeu noi trebuie să o merităm.  

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

16 февраля 2018

Vineri, 17 februarie 2018, în ajunul Postului Mare, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, a avut loc adunarea clericilor din raionul Fălești. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, protoiereul Vasile Rodnițchi. A fost anunțat locul desfășurării Cântului Pascal în satul Pînzăreni pentru blagocinia Fălești 1 și respectiv în satul Albineț pentru blagocinia Fălești 2. A urmat consfătuirea  

Cununie în biserica U.M. din Bălți (video).

Cununie în biserica U.M. din Bălți (video).

14 февраля 2018

Vineri, 9 februarie 2018, în biserica Unității Militare 1003 din Bălți a avut loc o adevărată sărbătoare, un eveniment deosebit, săvârșindu-se pentru prima dată o cununie în această biserică. Slujba divină a fost oficiată de protoiereul Pavel Petrov, care a spus că sfânta Liturghie a mai fost slujită, dar sfânta taină a Cununiei pentru prima dată.  

Liturghie funerară în satul Dumbrăvița

Liturghie funerară în satul Dumbrăvița

11 февраля 2018

Duminică, 11 februarie 2018, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie și prohodul pentru adormita roaba lui Dumnezeu, Efimia Porcescu. Ajunsă la venerabila vârstă de 75 de ani, vrednica creștină Efimia Porcescu a educat și a crescut cu multă dăruire și osteneală patru copii: doi băieți, ambii slujitori ai sfântului altar,  

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa…

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa…

10 февраля 2018

În pildele rostite mai înainte, atunci când Hristos vorbește despre două persoane, se referă la cele două părți ale omului, cea ascultătoare și cea neascultătoare, însă acum vorbește mai pe înțelesul tuturor și cu cuvinte mai înfricoșătoare. Nu mai spune că împărăția ce va să vină se asemănă cu aceasta sau cu cealaltă, cum o făcea înainte, ci acum vorbește deschis, arătându-se pe Sine ca Fiul Omului care va veni întru slava Sa. Dacă până acum s-a arătat cum este El necinstit și batjocorit, de-acum înainte situația se schimbă. mustră, judecă și stă... 

La râul Babilonului

La râul Babilonului

3 февраля 2018

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine,  

Pildă despre o cioară

Pildă despre o cioară

27 января 2018

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada… “Aceasta lebada este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita pasare din lume.” Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”, i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai fericita pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori.  

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

Parastas pentru protoiereul Valeriu și preoteasa Iraida

21 января 2018

În după-amiaza zilei de duminică, 21 ianauaie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, în biserica „Sfânta Treime” din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost oficiat un parastas întru pomenirea protoiereului Valeriu Dubenco și preoteasa Iraida. Slujba a fost săvârșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sângerei, alături de un sobor de preoți, familia îndoliată și enoriașii bisericii. Chiar dacă au trecut 40 de zile, de când nu mai sunt printre cei vii, rudelor continuă să le fie transmise mesajele de condoleanțe.  

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

11 января 2018

Într-o atmosferă de rugăciune și festivitate, 11 ianuarie 2018, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat un sobor de arhierei, constituit din: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  

Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc…

„Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le, să nu se înalţe cu gândul, nici să nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Această învăţătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei (l Tim. 6, 17). Este vrednic de luarea aminte a noastră, că Apostolul nu opreşte bogăţia în sine, nu a zis: „insuflă bogaţilor, să fie săraci, şi să arunce bogăţia lor”. Ci: „insuflă-le să nu se semeţească”. El ştia, că preţuirea peste măsură a bogăţiei şi umblarea şi alergarea după dânsa purcede de la mândrie, şi că din contra cel smerit nu pune în ea vreo mare vrednicie, nici întrebuinţează la ea râvnă mare. El ştia, că bogăţia nu este oprită, numai dacă cineva, o întrebuinţează la ceea ce este de trebuinţă. Adică, precum vinul în sine nu este ceva rău; ci rău este numai întrebuinţarea lui cea fără rânduială, adică bogăţia; aşa şi bogăţia nu este în sine ceva rău, ci rea este zgârcenia şi lăcomia de avere. Altceva este un lacom de avere, şi altceva un bogat. Aşa, lacomul de avere este acela, care, deşi are mult, totuşi nu se crede bogat, căci el de-a pururea tot mai mult pofteşte. Dar cel ce pofteşte mult, acela mai de grabă se poate numi lipsit, decât bogat şi avut. Zgârcitul este numai păzitorul, nu şi stăpânul avuţiei sale, rob era şi nu stăpânul banilor săi. Mai lesne ar da el o bucată din propriul său trup, decât ceva din comoara sa cea îngropată. El o păzeşte cu aşa teamă, ca şi când cineva i-ar fi poruncit, a nu atinge nimic dintrînsa. El se fereşte de ale sale, ca şi cum ar fi străine. Căci banii aceia, din care el nici într-un fel de împrejurări nu voieşte a da, încât mai bucuros ar suferi cea mai grozavă osândă, adică a iadului, decât să voiască a da ceva săracilor, cum pot oare aceşti bani să fie cu adevărat proprietatea sa? Cum poate el să fie stăpânul unui lucru, pe care el niciodată nu l-a întrebuinţat, nici s-a îndulcit de dânsul?

Aşadar Pavel nu porunceşte bogaţilor, să fie săraci, ci să fie smeriţi, fiindcă el ştia, că smerenia opreşte pe oameni de la umblarea şi alergarea după bogăţie şi de la iubirea ei cea fără rânduială. De aceea el îi sfătuia, să nu se mândrească întru bogăţia lor, şi totodată le arăta, cum pot să depărteze de la sine această mândrie.

Cum trebuie ei să înceapă aceasta?

Ei trebuie să bage seama la firea bogăţiei cât este ea de nesigură şi necredincioasă. Pentru aceasta Pavel a adăugat: „să nu nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Adică nimic nu este mai necredincios, decât bogăţia; ea este sluga nemulţumită şi necredincioasă, şi de a-i pune asupra lui mii de cătuşe, el totuşi fuge cândva de la tine împreună cu cătuşele sale. Adeseori stăpânii lui l-au păzit cu încuietori şi cu zăvoare şi au pus străji. Dar el i-a mituit şi a fugit cu dânşii; i-a tras cu dânsul ca cu un lanţ, şi straja n-a folosit cât de puţin. Aşadar cine poate fi mai necredincios, decât bogăţia? Şi cine este mai nenorocit decât aceia, care i-au dat toată îngrijirea lor? Cine cu toată râvna adună un lucru aşa de trecător şi de schimbător, acela nu socoteşte cuvintele psalmistului, care zice: „vai de cei ce se reazemă pe puterea lor, şi se fălesc întru mulţimea bogăţiei lor” (Ps. 48, 7).

Dar pentru ce el îi văicăreşte? „Ei adună comori, zice el, şi nu ştiu, cine se va îndulci de ele” (Ps. 38, 7). Osteneala adunării bogăţiei este ştiută, dar îndulcirea din ea nu se ştie. Adeseori se întâmplă, că aceia, ce noi am adunat şi am agonisit cu osteneală, ajunge chiar în mâinile vrăjmaşilor noştri, şi după moartea ta moştenirea adeseori va fi în partea acelora, care în curgerea vieţii tale de mii de ori te-au vătămat, ţi-au făcut rău. Ei au îndulcirea banilor, şi tu pe seama ta nu ai decât păcatele, pe care le-ai săvârşit cu agonisirea lor.

De eşti bogat, gândeşte, că propriu-zis nu acela este bogat, care are mult, ci acela, care dă mult.

Aşa făcea Avraam. El era bogat, dar nu zgârcit, ci primea pe călători în casa sa, şi ajuta lipsa săracilor. El nu şi-a zidit palat pompos, şi totuşi îngerii veneau la el în gazdă, pentru că ei se uitau nu la strălucirea locuinţei, ci la fapta cea bună a sufletului. Deci să urmăm lui, iubiţilor, şi averea noastră să o întrebuinţăm pentru săraci. Nu casele noastre, ci inimile noastre să le împodobim; căci nu ar fi oare ruşine, ca noi să ne învelim pereţii cu marmură, dar să lăsăm nebăgat în seamă pe Hristos, care în cel sărac umblă gol şi desculţ?

Căci, o omule, ce-ţi va folosi o casă aşa de scump împodobită? Când vei muri, nu vei lua-o cu tine. Dimpotrivă, sufletul tău, dacă l-ai împodobit şi îmfrumuseţat, ai să-l iei cu tine în cealaltă viaţă. Dar închipuieşte-ţi, că şi aici pe pământ ai cazut întru o primejdie, şi te-a ajuns o patimă grea, ce poate să-ţi ajute casa cea strălucită? Poate oare să te scape din primejdie şi din nenorocire, dacă de pildă te îmbolnăveşti, sau îţi mor copiii?

Aşadar vezi, căci casa cea strălucită nu poate să-ţi ajute. Noi zidim case, spre a locui în ele, nu spre a ne mândri cu ele. Ce este peste trebuinţa noastră, este de prisos şi nefolositor. Tu nu îngăduieşti a ţi se face o încălţăminte prea mare, pentru că ea te-ar împiedica la mers, aşa şi o casă prea mare te va împiedica la intrarea în cer. Vrei să-ţi zideşti case mari şi slăvite, – eu nu te opresc, însă zideşte-le nu pe pământ, ci în cer; case, care nici odinioară nu se învechesc şi nu putrezesc. Dar asemenea case îţi zideşti tu prin cucernicie şi prin binefacere.

Ce alergi tu ca un furios după lucruri trecătoare, care la moarte te părăsesc? Nimic nu este mai înşelător, decât bogăţia, astăzi ea este pentru tine, mâine împotriva ta; de-a pururea înarmează ea ochii tuturor pizmaşilor împotriva ta; ea este potrivnicul tău sub însuşi acoperământul tău, şi-ţi face pe casnicii tăi vrăjmaşi ascunşi. Ce povară este bogăţia, mărturisesc aceasta mulţi chiar din cei bogaţi. Bogatul are mii de griji, umblă încoace şi încolo căutând, unde să-şi îngroape banii, sau caută pe aceia, la care să-i poată pune. Pe cine cauţi tu, bogatule?

Iată aici stă Hristos, care voieşte să împrumute bani de la tine. El are să ţi-i dea iarăşi odinioară cu o dobândă bogată, şi nicăieri nu poate fi pus mai sigur un capital, decât la dânsul. Dacă îl pui aiurea, lesne poţi să fii neliniştit şi îngrijorat, dar de îl pui la Hristos, prin binefacerea săracilor, atunci poţi să fii cu totul sigur şi fără de grijă. Pe pământ tu eşti numai un oaspete şi un călător.

Patria ta este în cer.

Aşadar acolo pune capitalul tău, pentru ca să ai adevăratul folos şi îndulcire de la El. Vrei sa fii bogat cu adevărat, fă-ţi pe Dumnezeu prieten, şi vei fi cel mai bogat.

Voieşti să rămâi bogat, fii smerit; căci prin smerenie se slăbeşte pisma altora şi atunci poţi în tihnă să stăpâneşti ceea ce ai.

Iar a fi smerit, la aceasta noi în adevăr avem multe pricini. Noi trebuie numai să socotim firea noastră cea pătimaşă, să numărăm păcatele noastre, şi să cumpănim, cine suntem noi.

Nu zice, întru mândria ta: eu am grămădit venitul atâtor ani, au am atâtea si atâtea mii de bani şi dobânzile se înmulţesc în fiecare zi. Căci oricât de mult ai putea număra, totuşi acesta este ceva deşert şi trecător. Adeseori un singur ceas, asemenea unui vânt, carele mână pulberea, a răpit toate acestea dintru o casă. Istoria e plină de exemple de felul acesta. Astăzi eşti bogat, mâine poţi să fii sărac.

Dar cine dă săracilor, acela are o comoară nepiertioare, a cărei stăpânire nu se pierde la moarte, ci mai vârtos se va dobândi, în cealaltă viaţă, mai mult decât s-a dat aici. De aceea să ne adunăm nouă comori în cer, pe care nici rugina nici moliile nu le strică, şi nici furii nu pot a le desgropa şi a le fura. (Mat. 6, 20). Să ne dea nouă Dumnezeu harul Său spre a împlini aceasta! Amin! (sfântul Ioan Gură de Aur).

Cu mâna Ta cea tare risipeşte Cuvinte, norul grijilor lumeşti,
Ce mă întunecă pe mine cu gândurile cele pământeşti,
Tinde milostivirea Ta spre mine, cel defăimat,
Şi cu nădejdea mântuirii arată-mă mai luminat.

Păzeşte-mă de toată viclenia vrăjmaşului de oameni urâtor,
Pe mine, cel ce am alunecat în păcatul cel osânditor,
Cu adierea milei Tale trezeşte gândurile mele amorţite,
Şi în locul cugetelor de răutate sădeşte cugetări smerite.

Povara grijilor lumeşti greu apasă asupra mea,
Şi viscolul patimilor mă duce către căderea grea,
Cu sabia judecăţii Tale celei drepte să nu mă cercetezi pe mine,
Cel ce însumi sunt osândit de cei din jur ca vas de nelegiuire.

Mă tem de mulţimea grijilor lumeşti ce mă despart de tine,
Şi în felurite păcate cad, neavând smerenia drept ocârmuire,
În întunericul patimilor rătăcesc şi nu aflu liman de mântuire,
Dar ca Cel Ce eşti Lumina tuturor, dă-mi mână de izbăvire.

Deschide-mi uşa pocăinţei şi mă primeşte pe mine, cel osândit,
Potoleşte valurile patimilor şi mă ridică pe mine, cel biruit,
Cu lumina înţelepciunii Tale luminează cămara inimii mele,
Şi cu focul Duhului Tău arde spinii gândurilor rele.

Cu adumbrirea darului Tău scoate de la mine întristarea,
Şi în locul întunericului neştiinţei dă-mi Stăpâne, luminarea,
Poarta înţelepciunii îmi deschide cu cheia îndurărilor Tale,
Şi în locul tulburării dăruieşte-mi pace prisositoare.

Din marea grijilor lumeşti mă scoate pe mine, cel rătăcit,
Şi în locul răutăţii dă-mi Stăpâne, gândul cel smerit,
Ca avându-Te pe Tine Întărire în marea ispitelor,
Să biruiesc toată înşelăciunea cu puterea cuvintelor.

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.