versiunea moldoveneasca русская версия


În viaţă nimic nu este întâmplător

În viaţă nimic nu este întâmplător

17 июня 2017

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.  

Păcatul nerespectării zilelor de post

Păcatul nerespectării zilelor de post

16 июня 2017

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul. Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Oamenii care nu postesc nici măcar puțin, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă,  

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

Rugăciunea care a unit satul Clococenii Vechi

8 июня 2017

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt.18,20). Marți, 6 iunie 2017, locuitorii satului Clococenii Vechi, raionul Glodeni, au avut parte de o adevărată sărbătoare cu ocazia slujirii unui sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Victor Guleac, blagocinul raionului Glodeni. Prilejul rugăciunii l-a constituit poposirea în localitate a unor sfințenii mari:  

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

Hramul catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena”

6 июня 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ziua hramului catedralei „Sf.Împ.Constatin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității enoriașilor, care fregventează catedrala episcopală. Sărbătorea a fost înfrumusețată de prezența în jurul Arhipăstorului a multor creștini, de soborul de preoți și în special de interpretarea liturgică a corului arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

Hramul mănăstiri „Sfînta Treime” din satul Glinjeni

6 июня 2017

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni,raionul Fălești, s-a îmbrăcat cu veșminte de sărbătoare pentru prăznuirea hramului. Curtea mănăsirii este aranjată cu mulțimea de flori mirositoare, credincioșii pășesc cu bucurie în suflet pragul bisericii pentru ascultarea sfintei Liturghii. Au avut ca oaspeți la acest eveniment luminat pe protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretarul eparhial, protoiereul Valentin Pînzaru și protodiacon Ștefan Rotari. Corul condus de maica Agnesia, s-a evedințiat cu cîntările armonioase,  

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

Slujbă arhierească în parohia „Sf.Irh.Nicolae” din satul Cotiujeni Mici

5 июня 2017

Luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfîntului Duh, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți a săvărșit sfînta Liturghie în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Cotiujeni Mici, raionul Sîngerei. În ograda bisericii Arhiereul a fost întîmpinat de protoiereul Gheorghe Turculeț, parohul sfîntului locaș  

Film documentar pro viață

Film documentar pro viață

26 мая 2017

 

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

Înălțarea Domnului sărbătorită la catedrala episcopală

25 мая 2017

Joi, 25 mai 2017, de sărbătoarea Înălțarea Domnului, Preasfințitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din municipiul Bălți. Alături de arhipăstor s-au rugat soborul de clerici ai catedralei, dar și mulți creștini, enoriași fideli ai bisericii. După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Marchel a explicat credincioșilor de ce Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, dar și semnificația practică a sărbătorii.  

11:30

11:30

24 мая 2017

 

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

Seminarul metodico-practic pentru profesorii de Religie din Bălți.

23 мая 2017

Promovarea valorilor creștine și consolidarea comportamentului moral-religios la elevi, — acesta a fost genericul seminarului metodico-practic pentru profesorii de religie din Bălți. Cu binecuvântarea Preasfințitului Marchel, la acest seminar au participat: Secretarul Eparhial, Prot. Petru Ciunciuc; metodistul pentru mun. Bălți, Prot. Anatolie Spătaru; de asemenea, preoții Prot. Valentin Pânzaru și Prot. Serghei Ciunciuc. Cu multă bucurie ne-a primit doamna directoare, Goiman Valentina, la școala primară „Spiridon Vangheli”.  

Împotriva laudei de sine

„De aţi avea puţină răbdare cu neînţelepciunea mea”! (II Cor. XI, 1).Ce vrea să zică Apostolul Pavel cu cuvintele acestea? In timpul acela erau în Corint mulţi apostoli mincinoşi, care amăgiau pe credincioşi şi micşorau pe Pavel, împuţinau slava lui, îl atacau cu derâdere, şi îl declarau de un guraliv.

Deci împotriva lor se luptă el cu putere în multe locuri ale Epistolei sale, aşa de pildă când zice: „noi nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu” (II Cor. II, 17), şi iarăşi: „nu am fost nimănui dintre voi spre greutate” (II Cor. XI, 9). Şi după ce a declarat, că şi pe viitor va păzi acesta, a adăugat: „Este adevărul lui Hristos întru mine, că lauda aceasta nu se va îngrădi mie în laturile Ahaei (II Cor. XI, 10). Dând temeiul la aceasta, arată apoi acele huliri cu cuvintele: „Ceea ce am făcut până acum, voi face şi mai departe, ca să tai pricina celor ce poftesc pricină” (II Cor. XI, 12). Fiindcă aceşti apostoli mincinoşi născoceau nenumărate clevetiri împotriva lui, vătămau pe ucenicii lui şi îi ademeneau la nerespect către apostol, de aceea în sfârşit el s-a văzut nevoit, a se lăuda pe sine însuşi şi a vorbi de oarecare însuşiri covârşitoare ale sale; căci nu era înţelept, de a tăcea mai îndelung despre acestea.

Deci fiindcă el trebuia să povestescă luptele sale, şi să vorbească despre descoperirile ce primise, şi de ostenelile ce suferiseră, a voit totodată să arate, că el face aceasta cu neplăcere şi silit, de aceea el şi numeşte aceasta ceva neînţelept şi zice: „De aţi avea puţină răbdare cu neînţelepciunea mea”! El cu aceasta voieşte să zică: Eu am de gând să fac ceva neînţelept, adică să mă laud pe mine însumi; însă nu eu sunt de vină la aceasta, ci aceia, care m-au silit la aceasta. De aceea vă rog, pe mine să mă îngăduiţi, iar vinovăţia să o prescrieţi acelora.

Pavel a făcut întru aceasta, ca toţi Sfinţii. Când ei făceau ceva nedrept, ei înşişi spuneau aceasta la toţi, se tânguiau în toate zilele şi mărturiseau înaintea tuturor oamenilor. Iar când făceau ceva nobil şi mare, tăinuiau aceasta, şi înşişi o uitau, încă şi Pavel, fără ca să-l silească cineva „a vorbit public despre păcatele sale şi le-a făcut cunoscute. Aşa de pildă când zicea: „Hristos Iisus a venit în lume, ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Tim. 1, 15).

De asemenea când scrie: „mulţumesc celui ce m-a întărit pe mine, lui Hristos, Iisus Domnului nostru, căci credincios m-a socotit, punându-mă întru slujbă, pe mine cel ce eram mai înainte hulitor şi gonitor, şi ocărâtor”. (I Tim. 1, 12, 13). Şi iarăşi: „mai pe urmă decât toţi, ca unul născut fără de vreme, s-a arătat şi mie, că eu sunt mai micul apostolilor, care nu sunt vrednic a mă chema Apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu” (I Cor. XV, 8, 9). Şi iarăşi: „mie celui mai mic, decât toţi credincioşii, mi s-a dat harul acesta” (Efes. III, 8).

Vezi, cum el se numeşte cel mai mic nu numai dintre apostoli, ci şi dintre toţi credincioşii, şi declară, că nu este vrednic de mântuirea, ce a dobândit? Măcar că Hristos zisese despre dânsul: „vas al alegerii îmi este mie acesta, ca să poarte numele meu înaintea neamurilor şi a împăraţilor” (Fapt. IX, 15), totuşi el nu s-a îngâmfat de această laudă, şi măcar că el ar fi putut să aibă o mare bizuire, totuşi el de-a pururea se numea pe sine un biet păcătos şi cel mai mare dintre păcătoşi, care numai pentru aceea a dobândit îndurare, pentru ca şi cel mai mare călcător de lege să nu se desnădăjduiască de mântuirea sa (I Tim. l, 16), privind la dânsul, adică la apostolul şi la harul, de care el s-a împărtăşit.

Aşadar Pavel, fără ca să fie împins de vreo nevoie, în toate Epistolele sale a vădit păcatele sale. El le-a scris şi le-a descoperit nu numai contemporanilor săi, ci si tuturor generaţiilor celor viitoare. Dimpotrivă, însuşirile lui cele covârşitoare, şi cele ce îi aduceau laudă, le aminteşte el numai cu greu şi cu neplăcere, chiar şi când nevoia îl împingea la aceasta.

Aceasta se vede de acolo, că o astfel de amintire el adesea o numeşte nebunie şi neînţelepciune; se vede încă şi de acolo, că despre descoperirea cea slăvită, care i s-a împărtăşit, el a tăcut aşa de îndelungat. Căci nu abia de doi, de trei, sau chiar de zece ani, ci cu mult mai înainte primise el acea descoperire. De aceea arată el chiar timpul prin cuvintele: „Ştiu pe un om, care înainte cu paisprezece ani s-a răpit până la treilea cer” (II Cor. XII, 2). Iar timpul îl arăta, pentru ca tu să vezi, că el nici acum n-ar fi vorbit despre aceasta, dacă n-ar fi fost silit la aceasta de o nevoie foarte mare.

Căci dacă el ar fi avut plăcerea a se lăuda pe sine, el ar fi povestit îndată, sau cel puţin după doi, trei ani acea înaltă cinste, de care s-a împărtăşit, însă el a tăcut în curgere de patrusprezece ani, şi atunci nu a spus despre dânsa nimănui, decât numai Corintenilor.

Şi când? Tocmai când a văzut, că s-au sculat Apostoli mincinoşi; si prin aceea a arătat, că el nici acum n-ar fi vorbit despre aceasta, dacă n-ar fi văzut izbucnind între ucenicii lui o amăgire aşa de mare. Noi însă nu facem aşa, ci cu totul dimpotrivă. Despre păcatele noastre noi nu vorbim niciodată, şi când alţii vorbesc despre ele noi ne supărăm, ne mâniem, socotim aceasta ca ceva neruşinat, ocăram şi hulim pentru aceasta; dimpotrivă, când am făcut un bine cât de mic, necontenit îl arătăm, mulţumim celor ce vorbesc de el, şi îl declarăm prieteni ai noştri, măcar că Hristos ne-a poruncit dimpotrivă, adică, ca noi să uităm faptele noastre cele bune, iar păcatele noastre să le amintim cu sârguinţă. Aceasta ne-a însemnat el în cuvintele, ce a zis către ucenicii săi: „Când aţi făcut toate, ziceţi: slugi netrebnice suntem” (Luca XVII, 10).

Tot aceasta ne-a învăţat el şi în pilda despre vameş şi fariseu, în care el ne-a înfăţişat pe vameş ca model. Pe cât pe acesta l-a îndreptat pomenirea păcatelor, pe atâta pe celălalt l-a pierdut pomenirea însuşirilor sale celor covârşitoare. Aceeaşi îndemnare a făcut Dumnezeu încă în Testamentul vechi iudeilor cu cuvintele: „eu şterg fărădelegile tale şi păcatele tale nu le voi mai pomeni; iar tu adă-ţi aminte însuţi de dânsele” (Is. XLIII, 25).

Precum Pavel, aşa făcea şi proorocul Samuil. El a fost mult timp judecător peste poporul iudeu, a purtat dregătoria sa spre plăcerea lui Dumnezeu, şi totuşi el niciodinioară n-a vorbit însuşi despre sine lucruri mari, deşi el ar fi putut aduce multe lucruri slăvite, precum creşterea sa din tinereţe, petrecerea sa în templu, darul proorociei, care i se dăduse lui încă din leagăn, apoi războaiele ce a purtat, biruinţele ce a câştigat, şi chiar nu prin puterea armelor, ci prin harul lui Dumnezeu, însă despre toate acestea el n-a pomenit până acum cât de puţin.

Dar când a depus înalta sa dregătorie, şi a înmânat altuia domnia, atunci a găsit de trebuinţă a vorbi despre lauda sa, şi a făcut aceasta şi acum cu mare cumpătare.

El a adunat tot poporul, şi a vorbit în prezenţa lui Saul aşa: „iată am ascultat cuvântul vostru, şi v-am pus vouă împărat. lată eu am umblat înaintea voastră din tinereţile mele până în ziua aceasta. lată eu, mărturisiţi de mine înaintea Domnului şi înaintea unsului lui: de am luat boul cuiva, sau asinul cuiva, sau de am nedreptăţit pe cineva dintre voi, sau de am asuprit pe cineva, sau de am luat mită de la cineva şi cu aceea am lăsat să mi se orbească ochii; mărturisiţi asupra mea, şi voi întoarce vouă” (I Împăr. XII. 1-3).

Poate că vei întreba: ce oare a silit pe Samuil a-şi face singur această laudă? El avea multe şi însemnate pricini. Fiindcă el acum introducea pe Saul la domnie, prin această laudă de sine a voit să-l înveţe, cum trebuie să ocârmuiască şi să se îngrijească de supuşi şi tocmai pentru aceea a chemat pe supuşi, ca martori ai purtării sale cele cinstite. Şi a făcut aceasta nu în timpul, când el însuşi domnia, ca să nu poată zice cineva, că oamenii de frică au tăcut înaintea lui şi au mărturisit mincinos. Mai vârtos el atunci a cerut cercetare a purtării sale, când a depus dregătoria sa cea mare şi a predat domnia altuia, când prin urmare pârâşii nu aveau de ce se mai teme.

Dacă ar fi fost el altfel, s-ar fi răzbunat pe ludei pentru supărarea, ce i s-a întâmplat. El atunci nici n-ar fi dorit să aibă un urmaş tocmai bun
şi blând, parte spre a-şi răzbuna prin aceasta, parte pentru ca cu atât mai mult el însuşi în viitor să fie lăudat.

Vedeţi deci, cum sfinţii niciodinioară nu se lăudau pe sine, decât numai când erau siliţi la aceasta?

Aşa făcea şi apostolul Pavel, şi fiindcă el ştia bine, că orice laudă de sine este ceva potrivnic şi nu se ascultă cu plăcere, de aceea el a zis: „de aţi avea puţin răbdare cu neînţelepciunea mea”!

El cere numai puţină răbdare, căci chiar când este nevoit, el nu voieşte a se întinde cu de-amănuntul în povestirea însuşirilor sale cele covârşitoare, ci numai în scurt a le atinge, şi numai pe atâta a vorbi despre dânsele, pe cât era de nevoie şi mântuitor pentru Corinteni. Precum este un semn de cea mai mare neînţelepţire, a vorbi fără trebuinţă despre însuşirile sale cele covârşitoare, tot aşa pe de altă parte a tăcea despre dânsele, în ştiute cazuri ar fi o trădare a adevărului.

Dar chiar şi în cazul de nevoie Pavel face aceasta cu neplăcere, şi o numeşte neînţelepţire, pentru ca tu să înveţi a cunoaşte marea sa înţelepciune, dibăcie şi prevedere. Şi de aceea eu laud şi admir pe Apostol, şi îl numesc foarte înţelept, căci el orice laudă de sine o declară neînţelepţie.

Iar dacă Pavel lăuda de sine chiar când este trebuincioasă, a numit-o neînţelepciune, apoi ce iertare vor merita, şi cum se vor putea îndrepta aceia, care fără nici o trebuinţă vorbesc despre sine cu multă lăudă şi voiesc şi pe alţii a-i sili la aceasta?

Ştiind noi acestea, iubiţilor, nu numai să lăudăm purtarea apostolului, ci încă să o şi urmăm, să dăm uitării însuşirile noastre cele covârşitoare şi faptele noastre cele îmbunătăţite, dimpotrivă foarte adeseori să gândim la păcatele noastre, spre a ne deprinde la smerenie, şi pentru ca odinioară să dobândim plata chemării noastre pentru cer, de care fie ca să ne împărtăşim prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine slava şi cinstea, acum şi în vecii vecilor! Amin. (sfântul Ioan Gură de Aur).


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.