verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Poezii pentru predici și pentru Religie

Cum serbăm Crăciunul

1.Naşterea cea minunată
A Pruncuţului Hristos
Cu iubire-i aşteptată
De poporul credincios.

2.De aceea unii fraţi
Se-nnoiesc, se spovedesc,
Şi aşa frumoşi, curaţi,
Naşterea sărbătoresc.
3.Pentu alţii, ce să spun,
Ştii prea bine şi matale:
Pentru ei, Sfântul Crăciun
Este… oala cu sarmale.

Toate poeziile într-un fișieir aici.

Cercelul băieţilor

Un gest fără de pereche,
E dat ochilor să vadă:
Un cercel într-o ureche
La băieţii de pe stradă.

“Moda” asta este veche
Şi-o-ntâlnim la sclavi, de fel,
Ce purtau într-o ureche,
De nevoie, un cercel.

Sclavii cui sunteţi băieţi ?
Sau sunteţi pişcaţi de streche ?
C-un cercel, vă spun, să ştiţi,
Eu vă văd… într-o ureche.

Meditaţii pentru rai

Mulţi părinţi îşi pregătesc
La meditatori cu carte,
Copilaşii ce-şi doresc
Ca să intre-n facultate.

Pentru asta dau mari sume
Pentru ore de chimie,
Matematică, română
Sau engleză, geografie.

La religie, bădie,
Pân-acum, încă, n-aflai
Taţi să-şi mediteze fiii
Pentru a intra în… rai.

Rochii pentru ocazii

Azi femeile se-mbracă
După timp şi-mprejurări
Şi-şi fac rochii ca să placă
Ochilor iscoditori.

Îşi fac rochii lungi de seară,
Sau mai scurte pentru bal,
Şi de iarnă, şi de vară,
Şi de nuntă, carnaval…

Însă rochii destinate
Slujbelor din sărbători,
În culori mai adecvate,
Le-ntâlneşti doar rareori.

La oglindă

Chinuite de un viciu,
Azi femeile nu pleacă
De acasă spre serviciu,
De nu se gătesc oleacă.

În urechi îşi pun cercei,
Se vopsesc, se parfumează,
Însă n-am văzut femei
Care, după ce lucrează

Şi se-ntorc de la birou,
Unde le-au plăcut mai toţi,
Să stea iarăşi la oglindă,
Să le placă… şi-ai lor soţi.

Cruci pe talpă

Crucea este steagul sfânt
Şi, de-aceea, frăţioare,
Nimenea de pe pământ
Să n-o calce în picioare.

Însă unii fabricanţi
Care fabrică papuci,
Ghete, cisme sau bocanci,
Pun pe talpă numai cruci.

Însă n-ai să vezi pe talpă
La aceste încălţări
Forme care… le cam scapă:
Sticle, arme sau ţigări ?!

Integrame

Timpul vieţii scurt fiind,
Cine are-nţelepciune,
Îl petrece doar făcând
Fel de fel de fapte bune.

Dar să vezi ispită mare:
Copilaşi, tătici şi mame
Timpiul liber şi-l omoară
Absorbiţi de integrame.

La birou, în tren vezi oameni
Concentraţi stând ziua-ntreagă
Şi dezleagă integrame,
Dar, pe ei cine-i… dezleagă ?

Desfrânata de pe masă

O proorocire spune
Că, la vremea de apus,
Desfrânata o să joace
La creştin pe masă, sus.

Desfrânata, din păcate,
Este, clar, televizorul
Care,-n filme desfrânate,
Întinează tot poporul.

Cei mai mulţi creştini, ia seama,
L-au fixat la răsărit
Să le fie şi icoană,
Căci alt loc n-au mai găsit.

Sacoşile de plastic

Azi sacoşile de plastic,
După cum băgăm de seamă,
Au un rol drăcesc fantastic:
Fac păcatelor reclamă.

Căci pe ele vezi pozate
Băuturi din Occident,
Domnişoare dezbrăcate
Sau ţigări Marlboro, Kent.

Mulţi le poartă, chiar cu fală;
Ca nişte bolnavi isterici;
Ba, mai mult, cu îndrăzneală
Vin cu ele şi-n biserici.

In loc de icoană

În maşini, autobuze,
Am văzut, nu doar odată,
Atârnat lângă icoană
Şi o poză “deocheată”.

Iată câtă rătăcire
La creştinii de acum
Care-amestecă-n neştire
Ce e rău cu ce e bun.

Cui te-nchini iubite frate ?
Ori Măicuţii Preacurate,
Ori femeii necurate ?
La doi domni, ştii…, nu se poate.

O creştină postitoare

Dacă ajunezi, cumva,
Să n-o faci, nicicând, cu fală;
Fii voios, nu te-ntrista,
Unge-ţi faţa şi ţi-o spală !

Se întâmplă, (nu prea des),
La vecernie, spre seară,
Când e vineri, mai ales,
S-auzi câte-o surioară:

“N-ai anaforă părinte ?
Căci, eu, azi am ajunat !”.
Iată cum astfel de “sfinte”
Plata lumii şi-au luat.

Horoscopul

Mulţi creştini citesc ziarul
Urmărind un singur scop:
Ca să-şi afle viitorul
Prevestit de horoscop.

Dar să vezi ce păcăleală
Pentru cei naivi de tot,
Căci nu sunt două ziare
Cu acelaşi horoscop.

Totuşi au ceva comun:
Nici un horoscop sfătos
Nu îndeamnă pe creştin
Să urmeze lui Hristos !

Potcoava salvatoare

Vezi la unii pe maşini,
Ori în faţă, ori în spate ,
Că îţi vine să suspini,
O potcoavă agăţată.

Scopul ei îl ştiţi prea bine:
Să le-aducă mult “noroc”
De-or intra-n coliziune
Sau de ia maşina foc.

Când doreşti ca o potcoavă
Să te scape de la moarte,
Asta e o boală gravă,
Căci de Domnul eşti departe !

Extremă

Unele creştine, frate,
Ca s-arate că-s smerite,
Umblă-n negru îmbrăcate,
Pân’ la ochi îmbrobodite.

Prin biserici fac metanii
Chiar şi-n zilele oprite
Şi se gudură când unii
Le zic “maici” acestor “sfinte”.

Nici la modă, nici aşa,
Nu ne mântuieşte portul,
Iar căinţa-n casa ta,
Dacă… ăsta-ţi este scopul.

Dezlegare

Dacă moare vreun creştin,
Babele au grijă mare
Să nu uite, precum ştim,
Ca să-l lege de picioare.

Cel mai mult pe mort ajută
Rugăciunea de iertare,
Ce de preot e făcută,
Şi-i numită dezlegare.

Dat mi-a fost s-aud cândva
Că aceea-i dezlegare
Când dezleagă cineva
Piedica de la picioare.

Inscripţii pe tricouri

Nu mai ştie tineretul,
Astăzi, cum să se îmbrace;
Că-i înşeală rău “şiretul”
Care are şi mijloace.

La mulţi tineri, pe tricouri,
Ai să vezi imagini triste:
Sigle, steaguri, stranii chipuri
Sau inscripţii sataniste.

Şi cum scrisu-i în engleză,
Ei, ce sunt creştini, ia seama,
Fac de fapt, în astă speţă,
Propagandă lui… satana.

Guma de mestecat

Vezi părinţi şi copilaşi
Mestecând absenţi o gumă,
Iar când scot vreun balonaş,
Îţi fac scârbă, zici că-i spumă.

Ambalajul unei gume
Are rol “educativ”
Căci, prin poze de renume,
Îl corupe pe naiv.

Mestecatul ăsta, frate,
Seamănă a rumegat
Şi, deşi, nu-i scris în Carte,
Nu-i departe de… fumat.

Ca lumea

Omul are trei vrăjmaşi:
Lumea, diavolul şi trupul,
Care-l luptă pe “ostaş”
Toată viaţa şi-n tot timpul.

Lumea – crâncenă ispită -
Fără de nici un temei,
E mereu nemulţumită
Că nu faci pe placul ei.

Pentru asta mulţi îţi spun,
C-a ieşit o vorb-acuma,
Că un lucru-i foarte bun
Dacă e făcut… “ca lumea”.

Politeţe

După raţiuni ştiute
Drept ar fi, aşa-i lăsat,
Ca femeia să sărute
Mâna dreaptă, la bărbat.

Însă lumea s-a schimbat,
A-mbrăcat o nouă haină,
Căci l-auzi azi pe bărbat:
“Săru’ mâna, scumpă doamnă !”

Dar când preotul zăresc
Spun un “Sărut mâna”, greu,
Unii chiar îl ocolesc
Ca… să nu le meargă rău.

Handicap

Când se supără-ntre ei
Tinerii, nu ştiu de ce,
Zic aşa, fără temei:
“Măi, handicapatule !”

Când i-auzi te-apuci de cap
Şi te-ntrebi cu indignare:
Despre care handicap
Este vorba, frăţioare ?

Totuşi e adevărat,
Tinerii cam au dreptate;
S-au născut c-un handicap:
Educaţia, măi, frate !

Parastasul modern

Pentru unii, parastasul
E o slujbă de iertare,
Căci în viaţă răposatul
A greşit, ca fiecare.

Însă pentru mulţi din semeni
E comemorare doar
Şi-un prilej pentru rudenii
Să se întâlnească, iar.

De aceea uneori,
După ce se infierbântă,
O fac lată, până-n zori,
Şi pun muzica de cântă.

Un pic mai scurtă

Tinerii azi se cunună,
Nu că ar avea temeiul
În religia creştină,
Ci… c-aşa e obiceiul.

De aceea îşi aleg
Naşi lipsiţi de viaţă sfântă,
Ce nu ştiu pe ce drum merg,
Care joacă mult şi cântă.

Ba, i-auzi pe naşi zicând
Chiar la cununia sfântă:
“Te rugăm, părinte, mult
Să o faci un pic mai scurtă !”

Idoli

Chiar şi-n casele creştine,
Vezi la câte unii, frate,
Colţuri, rafturi şi vitrine
Cu colecţii cam ciudate:

Mărci diverse de ţigări,
Băuturi la sticle scumpe,
Bani diverşi din multe ţări;
Şi exemple sunt cam multe.

După felul de colecţii
Se-nţelege uşurel
Cine-i colecţionarul
Şi… cui i se-nchină el.

Naivitate

Însuşi Iisus ne-a spus
De Ioan Botezătorul
Că,-ntre sfinţi, e mai presus,
Pentru a-l cinsti poporul.

Unii, însă, pe un ton
De creştin emancipat,
Spun că numele Ion
E de prost sau de argat.

Toţi acei ce ponegresc
Scumpul nume de Ioan,
Nu cumva naivi slujesc
Ca… argaţii lui satan ?

Evlavie

La biserică, grăbită,
O duduie zveltă vine,
Parfumată şi vopsită,
La icoane să se-nchine.

Şi se-ntinde, şi se-apleacă,
Mai sărută şi pământul,
Şi, cum fusta-i doar oleacă,
Le arată la toţi fundul.

Şi, crezând că la sfinţi place
Osteneala ei, sărmana,
Alte gesturi, calmă, face,
Bucurând doar pe… satana.

Salutul

Când saluţi, zi:”Doamne-ajută !”,
“Bună ziua !”, “Noapte bună !”,
Mâna mamei i-o sărută,
C-aşa-i datina străbună.

Dar ce-auzi azi împrejur ?
Alt salut au uni-n gură:
“Servus!”,”Pa!”,”Noroc!”,”Bon jour!”,
Alţi-şi trag o-njurătură.

Pentru doamne e o pată,
Nu le e de bun augur,
Căci “Bon jour” spun ziua toată,
Chiar şi seara zic…”Bon jour !”.

La nouă biserici

Ca să-nşele lume multă,
Folosind o rea povaţă,
Pe cei care îl ascultă,
Diavolul aşa-i învaţă:

Duminica să plăteşti
În vreo nouă parohii,
Dacă vrei ca să sporeşti,
Nouă Sfinte Liturghii.

Şi aşa făcâd, se ştie,
Plătind slujbe-n nouă sate,
Nefiind la Liturghie,
De nici una nu ai parte.

Revelionul

Ziua Sfântului Vasile,
Cei mai mulţi o prăznuiesc,
Prin manifestări ostile
Spiritului creştinesc.

Asta este răzbunare
De la diavol, ce-i lovit
De molitvele pe care
Sfântul le-a alcătuit.

Veselă, lumea serbează
În beţii aceste zile.
Singurul ce se-ntristează
Este chiar… Sfântul Vasile.

E tot o sfântă taină

Azi la nunta creştinească
Sar creştinii şi dansează,
Căci, orchestra ţigănească
Cu trompete, îi distrează.

Nunta este taină sfântă,
Precum e mărturisirea
Şi-ntre dânsele, ca taine,
Eu nu văd deosebirea.

Nu-nţeleg lucrul acesta:
Consecvent dacă tu eşti,
De ce nu tocmeşti orchestra,
Şi când… te mărturiseşti ?

E discutabil

În duminici, după masă,
Vezi pe şanţ îngrămădite,
Multe babe ce din casă
Au ieşit să mai discute.

Astăzi ordinea de zi
E puţin cam încărcată,
Căci băiatul nuştiucui
A fugit, de ieri, c-o fată.

Maicilor, eu vă previn,
Chiar de nu prea par amabil:
Când discuţi pe un creştin,
E, să ştiţi, cam… discutabil !

Muzica la-nmormântare

Azi creştinii nu concep
Un botez, un moţ, o nuntă,
Sau un alt moment solemn,
Dacă muzica nu cântă.

Ba, mai mult, chiar şi la moarte
Îşi doresc cu-nverşunare
Să le cânte, bine foarte,
Muzicanţii cu fanfare.

Vreau să ştie fiecare;
Eu vă spun de la obraz:
Muzica la-nmormântare
E păcat şi… n-are haz.

Numele de domnişoară

Damele de soi, se ştie,
Îşi păstrează, bunăoară,
Chiar şi după cununie,
Numele de domnişoară.

Vezi, de pildă, undeva:
Ana Ionescu-Dincă
Şi te-ntrebi de ce aşa ?
Explicaţia e simplă:

Încă de la cununie
Se gândesc să-şi lase soţul
Şi, de-aceea, cu tărie,
Iau în calcul şi… divorţul.

Au mai rezolvat o treabă

Când spre piaţă se îndreaptă,
Doamnele, în sărbători,
Intră şi-n biserici, frate,
Ca s-aprindă lumânări.

Aici stau vreo trei minute,
Dau pomelnicul în grabă
Şi-apoi pleacă fericite
C-au mai rezolvat o treabă.

O asemenea creştină
Se aseamănă cu Iuda
Care nu a stat la Cină,
Ci s-a dus să-şi ia osânda.

Psihologul

Când ai sufletu-ncărcat,
De-ai făcut ceva nevrednic,
Când eşti tare tulburat,
Apelează la duhovnic.

Însă unii dintre fraţi,
Ce-s căzuţi în mari nevoi,
Ce se cred civilizaţi,
Folosesc metode noi.

De aceea n-au ca sfetnic
În tot timpul şi-n tot locul
Pe părintele duhovnic,
Ci consultă… psihologul.

Rime

O insectă parazită,
De pe trupuri ostenite,
Suge hrana mult dorită
Şi mai iese şi în frunte.

Tot aşa şi secta, frate,
Suge hrana din Scriptură
Care este, ştiţi, furată
Din Biserica Străbună.

O fi oare-ntâmplător
De rimează cu insectă,
Chiar atât de izbitor,
Denumirea asta… sectă ?

Sluga altuia

În Epistolele sale
Sfântul Pavel zice bine:
“Cine eşti, tu, ca să judeci
Sluga altuia, creştine ?”

Mulţi te judecă, măi, frate,
Nu spre a te îndrepta,
Ci din pizmă, răutate,
Răspândind greşeala ta.

Antihrist e omul care
Judecă pe fraţi, vârtos,
Căci, el, cu neruşinare
Îi ia locul lui Hristos.

Icoane de pomană

Sfinţii ce îi ai prin casă
În icoane, ştii prea bine,
Că aceştia nu te lasă,
Ci se roagă pentru tine.

Dar, spun unii mai “deştepţi”
Să nu-ţi cumperi, tu, icoană
Că nu-i bine, ci s-aştepţi
Să-ţi dea alţii de pomană.

De aceea sunt creştini
Ce în casă n-au icoană,
Căci aşteaptă de ani buni,
Dar aşteaptă de… pomană.

Lupul moralist

Cine-nvaţă şi-mplineşte
Legea dată de Iisus,
Omul ăsta se numeşte
Mare om în ceruri, sus.

Cel ce-nvaţă că nu-i bine
Să fumezi, să bei alcool,
Să râvneşti averi străine,
Să stai la televizor,

Însă, el, nu împlineşte
Ce învaţă, este trist,
Căci poporul îl priveşte
Ca pe… lupul moralist.

“Drobul de sare”

De la sud până la nord,
Toată lumea, tot poporul
Este astăzi de acord
Că nu-i bun televizorul.

Căci de-aici mulţi se inspiră
În violuri, tâlhării;
Cei ce fură şi înjură,
Cei ce săvârşesc urgii.

Totuşi nimeni nu renunţă
La programul lui subtil,
Nu ia “drobul” ce anunţă
C-o să cadă pe copil.

Oul şi găina

Vrând să pară mari la minte
Mulţi te-ntreabă: “Măi, creştine,
Cine-a fost mai înainte,
Oul sau găina ? Cine ?”

O asemenea-ntrebare
Îi încuie pe mai mulţi;
Totuşi un răspuns ea are
Dacă vrei ca să-l asculţi:

Înainte de vreuna
A fost Domnul Dumnezeu
Care a creat găina
Cât şi oul, dragul meu.

Matematic

O constantă, cât de mare,
Raportând la infinit,
Matematica ne spune
Că dă zero, negreşit.

O concluzie frapantă
Matematic am găsit:
Omul este o constantă,
Dumnezeu e infinit;

Omul, deci, iubitul meu,
De e mare, de e mic,
Raportat la Dumnezeu,
Totdeauna e… nimic.

Râvnă neînţeleaptă

Sunt creştini ce au în casă
Fraţi, surori, copii, părinţi
Ce-s bolnavi de-o boală gravă,
Care trebuie-ngrijiţi.

Dar, în loc să îngrijească
De bolnavii lor din casă,
Dintr-o râvnă rea, prostească,
Pe ai lor bolnavi îi lasă

Şi, aceşti creştini grozavi,
Merg prin satele vecine
Şi-ngrijesc de alţi bolnavi,
Ca să facă… fapte bune.

Dies Domini

“Dies Domini”-n latină
Ziua Domnului înseamnă,
Sau Duminica creştină,
Ziua ce-ntre zile-i doamnă.

Duminică dacă zici,
Deci zici Ziua Domnului
Şi-i normal ca s-o dedici
Lui Hristos, nu omului.

Însă o adunătură,
Ce o ştii şi dumneata,
Zic duminică din gură,
Dar serbează… sâmbăta.

Pomana porcului

Înainte de Crăciun,
Când e vremea postului,
Mulţi, când taie porcu-n drum,
Fac… pomana porcului.

Şi îi vezi plângând pios
(De iuţimea fumului),
Şi-nclinaţi, cu capu-n jos
Sfâşie şoriciul lui.

Obiceiul ăsta, frate,
Evident, nu-i creştinesc,
Ci se vede de departe
Că-i un obicei… porcesc.

Randamentul

Randamentul, frăţioare,
Ne arată foarte bine
Ce eficienţă are
Un proces, o acţiune.

Randamentul creştinesc
E raportul (mic sau mare)
Dintre cât te nevoieşti
Şi cam cât ai fi în stare.

Ca să-ţi afli randamentul,
Foloseşte drept cântarul:
Nu te compara cu altul,
Ci compară-te cu… darul !

Glume

Pentru-a vieţii grea povară
Fruntea dacă-ţi descreţeşti
Printr-o glumă mai uşoară,
De-i mai rar, n-ai să greşeşti.

Dar la unii e de plâns;
Când aud câte o glumă,
Sar, se tăvălesc de râs
Şi afirmă că e… bună.

Dacă eşti creştin şi crezi,
Ia ascultă una… bună:
Dacă vrei să te salvezi,
Nu glumi, că nu e glumă !

Cine-i vinovat ?

Tu te plângi mereu măi, frate
Că nevasta ta e rea,
Că nu spală, că nu coase,
Că găteşte când vrea ea.

Eu te-ndemn să te opreşti
Şi să cugeţi cu dreptate:
Bine faci că o vorbeşti,
Sau te faci de râs, măi, frate ?

Nu cumva, tu dovedeşti
Că eşti şi neghiob, niţel ?
Căci nevasta – ţi-aminteşti ? -
Ţi-ai ales-o… singurel.

Postul modern

Posturile mari durează
Şase săptămâni, sau şapte,
Timp când omul se-nfrânează
De bucate şi păcate.

Însă unii fraţi postesc
La-nceput o săptămână,
După care se opresc,
Şi mai ţin una la urmă.

Asta-i ca şi cum ţi-ai pune
Doar căciula şi boncancii
Şi-ai ieşi aşa prin lume
Să te-”admire” toţi ortacii.

“Sfinţi” contemporani

Sfinţii cât au fost de sfinţi,
De curaţi şi de frumoşi,
Spovedeau pe la părinţi
Că sunt primii păcătoşi.

Dar, acum, ce-am auzit ?
Că sunt unii, dragă frate,
Care spun la spovedit:
“Eu, părinte, n-am păcate !”

Aceşti oameni “preacuraţi”
Sunt desigur “sfinţi”, e clar,
Şi ei trebuie notaţi,
Toţi, cu… roşu-n calendar.

Vorba multă

Vorba multă-ţi otrăveşte
Sufletul ca un balaur,
Căci pe mulţi îi osândeşte;
Dar tăcerea e de aur.

Omu-nvaţă să vorbească
Într-un an, de obicei,
După regula firească,
Sau cel mult în doi, sau trei.

Pentru a-nvăţa să tacă,
Însă omul se căzneşte
Uneori chiar viaţa toată
Şi e rar când reuşeşte.

Nu te uita

Pe aproapele, măi, frate,
Zice Domnu-atât de bine,
Să-l iubeşti, cum zice-n Carte,
Precum te iubeşti pe tine.

Însă o ispită, frate
Stăpâneşte peste tine,
Căci alergi prin alte sate
Să ajuţi pe orişicine.

Nu e rău, dar… nu uita
Să mai faci şi-o rugăciune,
Să-ţi ajuţi şi casa ta
Să te-ajuţi, deci, şi pe tine.

Gardul şi gazele

Preotul paroh Costică
Face de trei ani apel
Ca să strâng-o sumă mică
Pentru gard, că-i vai de el.

Prea puţini enoriaşi
Au dat bani pentru lucrare.
Mulţi au zis că sunt săraci
Sau că leafa nu-i prea mare.

Însă când în parohie
S-a adus gazul metan,
Cei luptaţi de sărăcie
Iute au găsit… un ban.

Spălăcania

Chiar de ţin sau nu ţin post,
Toţi creştinii lasă sec,
Însă unii lasă prost,
Căci în chefuri se întrec.

Pentru ce nu s-a mâncat
La petrecerea păgână,
Diavolul a inventat
“Spălăcania creştină”.

Căci în prima zi de post,
Când ar fi să punem cruce
La tot lucrul păcătos,
Se mănâncă… tot de dulce.

Biciul şi tunul

Pluguşorul creştinesc
E-nsoţit de obicei
La poporul românesc
De bici, plug şi clopoţei.

Astea toate ne vorbesc
De belşug, de rod, de lan,
De tot ce dorim firesc
Să avem în noul an.

Însă azi pe urători
Nu-i mai vezi pocnind din bici,
Ci cu tunuri, pocnitori,
Ca o bandă de haiduci.

Era noastră

Anul naşterii trupeşti
A pruncuţului Hristos
E un an de referinţă
Pentru omul credincios.

De aceea se preferă
Să se zică, şi-i frumos,
Când vorbim de-o veche eră:
“Înainte de Hristos”.

Însă alţii, mai nostalgici,
Care cred numai în astre,
Spun, vorbind de timpii antici:
“Înaintea erei noastre”.

Doliu modern

Lumea asta rea, deşartă,
Totul a modernizat;
Chiar şi doliul ce se poartă
Pentru cel ce-a răposat.

Căci vezi doamne-ndoliate
Cu veşminte străvezii,
Cu croieli întortocheate,
Cu zorzoane şi tichii.

Ba mai mult sunt şi rujate,
Şi vopsite ca atare,
Exprimând, cum nu se poate,
Că jelesc cu… jale mare.

Anul nou

Pe întâi ianuarie
Este anul nou lumesc,
Iar pe-ntâi septembrie,
Anul nou bisericesc.

Când e anul nou lumesc,
Toţi creştinii priveghează,
Toţi creştinii prăznuiesc,
Şi “La mulţi ani !” îşi urează.

Dar de cel bisericesc,
Nu se ştie nicidecum;
Mulţi din neamul creştinesc
Au aflat de-abia acum.

Îmbulzeală mare

La serviciul sfânt, divin,
Pe parcursul unui an,
La biserică nu vin
Mulţi creştini, chiar de e hram.

Dar la Sfânta Bobotează,
Mulţi creştini cu căni, ulcioare,
Se-mbulzesc, se-ncăierează
Ca să ia Aghiasmă Mare.

Iată un tablou sublim
Al sfârşitului de veac,
Al credinţei de acum:
Domnu-i bun doar pentru… leac.

Neregulă

Doi învăţători de-ntrebi,
Dacă e păcat cutare,
Când e bine s-ajunezi,
Când la peşte-i dezlegare,

Uneori te va surprinde,
Căci nu ambii spun la fel:
Unul spune: “Păi, depinde”,
Altul spune că-i altfel.

Şi atunci, bietul creştin
Cum să facă, cum e bine ?
Derutat fiind deplin,
V-a alege ce-i convine.

Ce să caute la slujbă

Dacă-ntrebi cumva vreun frate:
Mergi Duminica la slujbă ?
O să-ţi spună că nu poate,
Că e isovit de trudă.

Şi te-asigură apoi:
Că-i de viţă preoţească,
Că e dintr-un neam de soi,
Că e văr cu Popa Şapcă,

Că întrece în credinţă
Pe oricare a lui rudă,
N-a pus foc şi,-n consecinţă,
Ce să caute la slujbă.

Legea

Legea este gard şi scut
Pentru laic, pentru schimnic;
Face omul fericit,
Dacă-i aplicată-n spirit.

Însă-n literă de este
Aplicată riguros,
Ea omoară, nu zideşte,
Nu mai este de folos.

Nu uita acest dicton
Minunat şi-l înţelege:
“Legea este pentru om
Şi nu omul pentru lege”.

Păcatul

Sunt păcate-ntre păcate:
Unele sunt capitale,
Mai uşoare, sau de moarte,
Altele sunt doar greşeale.

A-ntrebat un oarecare
Păcătos smerit – Ion:
Care este cel mai mare
Şi mai greu păcat la om ?

Şi-a răspuns acestui frate
Un duhovnic iscusit:
Cel mai mare din păcate
Este… cel nespovedit.

Răşina

Cultul ortodox, se ştie,
Are în manifestare
Şi cădirea cu tămâie
În pridvoare sau altare.

Când tămâia e tămâie
Parfumată şi sfinţită
Ea produce bucurie
Şi e slujba mai trăită.

Când tămâia e… răşină
Cumpărată de la piaţă,
Mulţi se-neacă şi suspină
De atâta fum şi ceaţă.

Cu părul coadă

De acasă dacă pleci
Ai să întâlneşti pe stradă
Şi pe unde-ai vrea să treci,
Mulţi bărbaţi cu părul coadă.

Asta e-o batjocorire
O insultă, socotesc,
Ce-i adusă cu voire
Portului călugăresc

Cine vrea ca să imite
Pe monahi şi portul lor,
Să imite, ferm şi iute,
Şi… trăirea dumnealor.

Pomul cu fructe

Pomul încărcat cu fructe
E lovit şi împroşcat
Cu ciomage şi cu pietre
Pentru rodul lui bogat.

Dar tăcut şi cu răbdare,
Pomul, rupt şi zdrenţăros,
Nu răspunde ca atare,
Ci cu rodul lui gustos.

Se cuvine ca şi omul
Înzestrat cu daruri multe,
Să răspundă ca şi pomul,
Dacă e bătut: cu “fructe”.

Pregătire de Paşti

Vine Sfântul Paşti în grabă;
Toată lumea se agită;
Cheltuieşte mult, aleargă,
Se-nnoieşte, -i fericită.

Curtea, casa e curată,
Gardul este iar vopsit,
Şi maşina e spălată,
Totul este curăţit.

Doar un lucru iar rămâne,
Iar şi iar necurăţit;
Ştiţi cu toţii, ştiţi prea bine:
Sufletul – nespovedit.

Fiindcă n-au postit

Ca să fie eficace,
Spun cei ce-s duhovniceşti,
Spovedania se face
Ori de câte ori greşeşti.

A nu ţine post – de pildă -
E păcat, te-ai lăcomit,
Şi el trebuie în grabă
La duhovnic spovedit.

Dar să vezi ispită mare:
Mulţi nu merg la spovedit,
Ca să capete iertare,
Pentru că… nu au postit.

Banchetul

Când se termină vreo şcoală
Sau serviciul, azi, frecvent,
E o modă (sau o boală),
Căci se-ncheie cu banchet.

Aparent nu ar fi rău,
Dar banchet înseamnă, frate,
Să-l jigneşti pe Dumnezeu
Bând, jucând, făcând păcate.

Eu îţi zic să fii atent,
Căci, la terminarea vieţii,
Eşti chemat la alt banchet:
La “banchetul”… Judecăţii.

“Popa”

Preotul, de-i bun, sau rău,
Trebuie mult respectat
Ca păstor, căci Dumnezeu
Cu Duh Sfânt l-a îmbrăcat.

Unii când îl întâlnesc
Drept în faţă pe şosele,
Se înclină şi rostesc:
“Sărut mâna, părinţele !”

Însă-n spate, ştii matale,
Cand vorbesc de preot…, hopa !,
Cel ce a trecut pe cale,
“Părinţelu’”, este… “popa”.

Porecliţi creştini

Ca să fii un brav creştin
Se cuvine ca, vârtos,
Să urmezi dârz şi deplin
Domnului Iisus Hristos.

Câţi creştini mai sunt pe lume ?
Câţi urmează lui Hristos ?
Câţi sunt demni de scumpul nume
De creştin evlavios ?

Să o spunem, întristaţi,
Că au mai rămas puţini,
Că din cei ce-s botezaţi
Mulţi sunt… porecliţi creştini.

Frăţiori şi surioare

Dacă zicem “Tatăl nostru”
Păi, atunci, nu suntem oare
Copilaşii unui Tată,
Frăţiori şi surioare ?

Însă cei mai mulţi din lume,
Nu-şi zic “frate”, “surioară”,
Ci zic “coană”, “măi, vecine”,
Sau “madam”, sau “domnişoară”.

Doar sectanţi-şi mai zic “fraţi”
Ortodocşii, ştii prea bine,
Nefiind apropiaţi,
Nu-şi mai zic, căci… l-e ruşine.

Confuzie

După buna cuviinţă
Tot creştinul e dator
Să îndemne la credinţă
Pe cel ce-i neştiutor.

Dar să vezi şi să nu crezi:
De încerci să spui cuiva
Că-i păcat ca să fumezi,
Că-i păcat a avorta…

Mulţi rămân uimiţi, şocaţi,
Când aud astfel de veşti
Şi te-ntreabă cam miraţi:
“Da’ din care sectă eşti ?”

Mama şi copiii

Poţi să ai mai mulţi copii,
Mai mulţi fraţi, surori, ba, chiar
Poţi să ai şi trei soţii,
Însă mame una, doar.

De aceea, se cuvine
Ca tot omul ortodox
Mult să cugete, în sine,
La un jalnic paradox:

Multe mame nasc şi cresc
Mulţi copii, dar ţineţi seamă,
Ei, în schimb, nu reuşesc
Să-ngrijească de o mamă.

Clovnii şi femeile

Pentru a produce râs
Clovnii de la circ, ştiţi bine,
Cei dintâi, ei, au adus
O urâtă modă-n lume.

Căci pe gură, ochi şi faţă
Sunt spoiţi, vopsiţi, pictaţi;
Hainele, ca de paiaţă:
Cu nădragi strimţi şi vărgaţi.

Moda asta deşucheată,
Ce la la circ produce haz,
E identic copiată
De… femeile de azi.

Unire

De când schisma ne-a lovit,
Generând pe rând efecte,
Creştinismul s-a-mpărţit
În confesiuni şi secte.

Toţi părinţii ecumenici
Vor unire-ntre biserici,
Afirmând că-ntre catolici
Şi-ntre ortodocşi nu-s piedici.

Dar eu zic că-ntâi de toate
Bine-ar fi, dacă se poate,
Ca unirea să se facă
Între… ortodocşi, măi frate !

Secetă

Dacă secetă era,
Altădată, tot poporul,
Cu icoane-n câmp ieşea;
Şi ploua Mântuitorul.

Astăzi oamenii se plâng
Revoltaţi şi cu tupeu
Că de ce de-atâta timp
Nu le plouă Dumnezeu ?

Cum să plouă Dumnezeu
Dacă lumea nu îl roagă
Cu credinţă, căci nu-i greu,
Şi-ar ploua o lună-ntreagă.

Casa Domnului

Vezi în câte-o parohie
Case mândre şi curate
Cu gard nou, cu pomi şi vie,
Şi la modă mobilate.

Dar biserica-i alfel:
E crăpată, nepictată,
Gardu-i şubred, vai, de el,
Iar clopotniţa stricată.

Faptul ăsta jalnic spune
Că creştinii de acum
Se iubesc mai mult pe sine,
Iar pe Domnul… nicidecum.

Mor de foame !

Oamenii au mare frică
De a nu muri de foame
Şi de-aceea, ei, mănâncă
Multă carne şi rar poame.

Îi auzi zicând pe unii:
“Mor de foame, mor de sete !”;
Cel mai mult se plâng grăsunii
Ce o ţin tot în ospeţe.

Culmea este că din oameni,
Şi e lucru de mirare,
Cei mai mulţi nu mor de foame,
Ci, invers, de… îmbuibare.

Idolul Noroc

Un părinte-n mânăstire
La creştini vorbea cu foc,
Fiind meşter în vorbire,
Despre idolul Noroc.

Şi le-a spus: “Cucernici fraţi,
Acest idol era rău
Şi să nu mai pronunţaţi
Numele acestui zeu !”

O creştină de la munte,
Mulţumind, zise pe loc:
De-am aflat astea, părinte,
Am avut mare… noroc !

Nu e voie !

În biserică păşeşte
Un bărbat, cam pe la Crez;
Peste tot, sfios, priveşte,
Căci n-a fost de la botez.

Vrând să meargă la icoană,
Unul strigă: “Stai aşa !”,
Altul strigă: “Nu e voie !”,
Altul zice: “Vino-n coa’ !”.

Şi văzând că tot greşeşte,
Că nu ştie-a se mişca,
Se tot scuză, se-nroşeşte,
Dar pe-aici… nici c-o mai da.

Nu amâna !

Un creştin aşa-mi promite:
“Cum la pensie-am să ies,
Am să vin, iubite frate,
La biserică mai des !”

Dar i-am spus ce-am auzit
Că se cere la dosare
Celor ce au împlinit
Vârsta de pensionare.

Ca să fii pensionar,
Azi din ce în ce mai des
Ţi se cere la dosar,
Şi… biletul de deces.

Averea duhovnicească

Un prieten l-antrebat
Pe un mare bogătaş
Ce trăia într-un palat
Nu departe de oraş:

- Cam ce sumă ai cucoane,
Căci te ştiu om gospodar ?
- Am atâtea milioane.
- Nu te cred ! Atâta doar ?

- Cât săracilor le-am dat
Doar atât am, te asigur;
Sunt în Cer la Împărat,
Căci de restul…, nu sunt sigur.

Mulţumire

Un sărac, cu mulţi copii,
Iată ce mi-a zis o dată:
“Mulţi mă-ntreabă, grijulii:
Cum de te descurci, măi, frate ?

Va să zică, ei, ştiu bine
Că nu-mi este-aşa uşor,
Totuşi, nimenea nu vine
Ca să-mi dea şi ajutor.

Mulţumesc lui Dumnezeu !
Le răspund, eu, ca atare,
Iară vouă,-n gândul meu,
Mulţumesc de… întrebare !”

Creştini de paradă

Un păgân născut, crescut
În credinţa lui păgână
A aflat, mai de curând,
De religia creştină.

Şi uimit de-nvăţătura
Domnului Iisus Hristos,
Colindat-a ţări creştine
Ca să capete folos.

Dar în loc să vadă sfinţi,
Buni creştini, ce fac dovadă,
A văzut că… cei mai mulţi,
Sunt creştini… doar de paradă.

Crucea mare

Crucea-i dreaptă, fă-o drept !
Ca pe Domnul să nu-l superi;
De la frunte pân’ la piept
Şi-o închei pe cei doi umeri.

Unii când se-nchină, frate,
Dreapta-şi flutură-ntr-o doară,
Şi-nclinându-se de spate,
Zici că-ţi cântă la chitară.

Tu, de-o faci cum se cuvine,
Ai să vezi ce supărare:
Cei ce nu ştiu să se-nchine
Zic că… prea faci crucea mare.

Vedere duhovnicească

Pân-acum nu am maşină;
De aceea merg pe jos
Dinspre casă spre uzină;
Ce să fac, e… sănătos.

Trec grăbiţi, pe lângă mine
Cu maşini, pe unda verde,
Mulţi prieteni, ce văd bine,
Dar nici unul nu mă vede.

Unul, însă c-un ochi doar,
Cum mă vede şi opreşte.
Iată deci la chior ce dar:
Vede clar… duhovniceşte.

Nu judeca !

Un bătrân, scrie-ntr-o carte,
Văzând doi păcătuind,
A-ntors capul într-o parte
Şi-a trecut nejudecând.

Cum întoarse capul, iată
Îngerul îl aştepta
Cu o sabie, zicându-i:
“Nu, cumva, ziceai ceva ?”

El, văzând, n-a osândit.
Însă, tu, fără să vezi,
Numai că ai auzit,
Repede condamni şi crezi ?

Decepţia directorului

Un director bun, creştin,
S-a gîndit, ca-n sărbători,
Când e Sfânta Liturghie,
Să dea liber tuturor.

Dar s-a supărat nespus,
Căci puţini salariaţi
La biserică s-au dus,
Dintr-atâţia angajaţi.

Cei mai mulţi s-au dus la câmp,
Tot la muncă, mai tenace.
Dar, de-atunci, stau în uzină
Şi muncesc… c-aşa le place.

Adevăraţii turbaţi

Zis-a un părinte mare
Că la vremea de pe urmă
Oamenii vor da-n turbare,
Părăsind, mulţi, sfânta turmă.

Doar puţini vor mai rămâne
Credincioşi, curaţi şi buni
Însă cei turbaţi vor spune
Că aceştia sunt nebuni.

Iată azi cum se-mplinesc
Cele spuse de străbun,
Căci un om duhovnicesc
E considerat… nebun.

Misionarul

Având har şi umilinţă
Un părinte-a reuşit
Să aducă la credinţă
Pe mulţi ce s-au rătăcit.

Pentru asta s-a luptat
Folosind metode noi
Şi mijloace adecvate
Rătăcirii de apoi.

Însă orbi şi fără minte
Mulţi au zis, ieşiţi din toane,
Că: “de ce acest părinte
N-a lucrat după… canoane ?”.

Şomerul

Un şomer cu mulţi copii
La directori mulţi a fost
Povestindu-şi starea lui
Şi c-ar vrea şi el un post.

Când le-a spus că e lipsit,
Nu prea i-a înduioşat,
Căci a procedat greşit,
Şi, deci, nu l-au angajat.

De-ar fi spus la fiecare:
“Am de toate, am şi-un ban
Şi aş vrea o angajare”
Mai era acum… golan ?

Ca la teatru

Un sfânt mare-a întrebat
O femeie-mpodobită
Cu veşmânt înzorzonat,
Parfumată şi vopsită:

- Unde mergi, aşa, nepoată,
În asemenea veşminte,
Şi-n podoabe ferecată ?
- La biserică, părinte !

- Am crezut că mergi la teatru,
După cum eşti îmbrăcată,
Căci la slujbă,-n templu sacru
Nu se merge-aşa nepoată !

Un azil ?

Pe monahi, mulţi îi întreabă
Dintr-o rea nedumerire:
“Măi, părinte, care-i treaba,
De ce-ai mers la mânăstire ?

Eu deloc nu te-nţeleg,
Căci te văd deştept, frumos;
Eşti înalt, eşti şi întreg,
Şi bogat şi sănătos !”

Iată câtă rătăcire
Pentru cei ce-s lumii sclavi,
Care văd în mânăstire
Un azil pentru… bolnavi.

Curaj

Ca să cumperi azi o carte
De cultură, de folos,
Trebuie să fii, măi frate,
Un om tare curajos.

Căci de mergi pe la tarabe
Vei vedea amestecate
Cărţi, reviste cu “otravă”
Şi alături cărţi curate.

De te vede cineva
Că te uiţi după vreo carte,
Iute-ţi zice: “Cum, mata…
Stai cu ochii la… păcate ?”

Adevăratul savant

Un savant din altă ţară,
Cu credinţă-n Dumnezeu
Şi o logică mai rară,
Sfătuia pe un ateu:

“Prin absurd să presupunem
Că nu este Dumnezeu;
De duc viaţă creştinească,
Te rog, spune-mi, ce pierd eu ?

Însă dacă El există,
Şi există, căci îl simt,
Tu pierzi tot şi-n lumea asta
Şi în veci pierzi raiul sfânt !”.

Păcăleală

“Caritas”-ul, F.N.I.-ul
Înşelat-au pe cei care
Au vrut să-nmulţească banul
Fără muncă şi sudoare.

Câţi nu şi-au vândut maşina
Casa, vaca, toate cele,
Ba, şi-au dus la CEC şi stâna
Dar… rămas-au fără ele.

De-ai fi zis cuiva-ntr-o doară:
“Dă-le, frate, la sărac
Şi-ai să afli-n cer comoară !”,
Punea mâna pe… arac.

Unică slujire

Observând pe un creştin
Rătăcind pe căi greşite,
Ce-nainte, cât de cât,
Se-ngrijea de cele sfinte,

L-am certat, calm, într-o zi,
Amintindu-i că e scris:
“La doi domni nu poţi sluji”,
Pentru care “Taci !” mi-a zis

Şi, ironic, mai apoi
Mi-a răspuns, senin, săracu’:
Păi, eu, nu slujesc la doi ,
Eu slujesc numai lui… dracu’

Muzica rock

Muzica-i o artă-aleasă,
Căci ea dulce te îmbie
Dacă e melodioasă
Şi produce armonie.

Însă ţi se face frică
De asculţi vreun cântec rock
Unde cântăreţii strigă,
Sar, răcnesc ca puşi pe foc.

De aceea genul rock
Fără pic de armonie
Nu e muzică deloc,
E mai mult… epilepsie.

Asigurare

Mulţi acordă mare cinste
Agenţiei ASIROM
Care, ca un brav părinte,
Îl asigură pe om.

De aceea azi creştinii
Îşi asigură, se ştie,
Casa, viaţa şi copiii
La această agenţie.

Nu e rău, dar bine-ar fi
Ca, întâi de toate, omul,
Pentru el şi pentru fii,
Să se-asigure la… Domnul.

Preotul şi preoţia

Preoţii dacă greşesc,
Sunt tot oameni, tot făptură.
Având har dumnezeiesc,
Au şi lupte pe măsură.

Că, un preot a greşit,
Doar c-ai auzit şi crezi,
Şi, de-aceea, tu, la dânsul,
Nu mai vrei să apelezi.

Chiar de-ar fi să fie-aşa
Să-l cinsteşti ca pe Mesia
Şi, te rog, nu confunda
Preotul cu… preoţia.

Intrarea în Europa

Ca să intri-n Europa,
Ne zic cei din Occident,
Trebuie stricată Legea
Creştinească-n parlament.

S-au legiferat păcate
Despre care, spun cinstit,
Oameni simpli, de la ţară,
Nici măcar… n-au auzit.

Şi de-aceea la români
Azi, păcatele spurcate,
Ţineţi seama, la creştini,
Din păcate… nu-s păcate.

Înşelăciunea sectelor

Secta este, spun bătrânii,
Casa celor rătăciţi;
Tatăl lor – tatăl minciunii -
E satana, precum ştiţi.

Ca să-şi facă prozeliţi,
Secta-nşeală astfel omul:
“Hai la noi că suntem sfinţi,
Hai la noi, c-avem pe Domnul !”

Căci sectantul ăsta “sacru”
De-ar chema şi-ar îndemna:
“Hai la noi, c-avem pe dracu’ !”,
S-ar mai duce cineva ?

Conversaţie

Când citeşti Sfânta Scriptură,
Îţi vorbeşte Dumnezeu
Şi îţi spune cu căldură
Ce e bine, ce e rău.

Când te-aşezi la rugăciune,
Îi spui tu lui Dumnezeu:
“Doamne, vreau să fiu cu tine !”,
“Doamne, scapă-ne de rău !”.

Iată cum poţi, dragă frate,
Să vorbeşti cu Dumnezeu !
De ai rugă, de ai Carte,
Vei vorbi cu El mereu.

Ispitire

Eşti creştin şi ai pretenţii
Pentru starea-ţi creştinească,
Totdeauna din primejdii,
Dumnezeu să te ferească.

Asta este ispitire;
Dumnezeu nu-i sluga ta,
E păcat, e grea jignire,
Ia gândeşte-te mata !

Dumnezeu, da, ne fereşte
Din primejdii şi nevoi
Şi de rele ne păzeşte,
Dacă… ne păzim şi noi.

Românii “norocoşi”

Grecii nu mai au de mult
În vorbire pe “Noroc”,
Care-a fost un idol mut
Ce se înroşea la foc.

L-au acum, în schimb, românii,
Care zic “noroc” mereu,
Ba, mai mult, chiar şi creştinii,
Zic în loc de “Dumnezeu”.

“Hai, noroc !”, salută unii,
“Noroc bun !”, zic şi ortacii,
“Ce noroc !”, exclamă alţii;
Parcă-ar fi-n… Olimp, săracii.

Soarta

Prin ziare şi reviste
Azi se publică des ştiri
De evenimente triste,
Accidente, despărţiri.

“Aşa, maică, le-a fost soarta !”
Auzi babele zicând,
Care stau pe şanţ, la poartă,
În duminici, discutând.

Nu-i nici soartă, nici destin;
Dogma asta-i de la draci.
Fiind liber şi creştin,
Soarta-i… după cum ţi-o faci.

Robii Domnului

În obştescul cimitir
Ai să vezi, de te vei duce,
La mormântul orişicui
Priveghind câte o cruce.

Iar pe crucea cel păzeşte,
Vei vedea că scrie mare,
Că acolo odihneşte
Robul Domnului, “CUTARE”.

Curios e pentru mine,
Nu-nţeleg, nu îmi dau seama,
Cum din răposaţi, chiar nimeni,
N-a fost robul lui… satana ?

Evangheliştii

De prin ’90 încoace,
Sectele ne-au năpădit,
“Lupi” fiind, dar în “cojoace”,
Predicând despre sfârşit.

Au venit şi-n Bucureşti,
De pe plaiuri New York-eze,
Sute de evanghelişti
Să ne evanghelizeze.

Dar eu cred că ăştia-s hoţi,
Căci în Biblie, clar scrie,
Că evangheliştii toţi
Au fost patru, nu… o mie.

De pomană

Milostenia, să ştiţi,
Cu smerenie făcută,
E regină-ntre virtuţi
Şi e Domnului plăcută.

Tu când faci un parastas,
Haine, pâine, tot ce-mparţi,
Dă la omul nevoiaş,
Nu la rude sau bogaţi.

Aşadar dă la săraci,
Nu uita şi ţine seamă,
Ca pomana ce o faci
Să nu-ţi fie de… pomană.

Lupii răpitori

Iată astăzi România
E un “sat fără de câini”.
Vin sectanţi din toată lumea
Să ne predice minciuni.

Vin credinţa să ne-nveţe
Cei ce-n dogmă sunt profani,
Pe noi ce suntem creştini
De vreo două mii de ani.

Oare-n patriile lor,
Creştinat-au pe-ai lor fraţi,
De-au venit acum la noi ?
Sau sunt “lupi”, dar… deghizaţi.

Voinţă liberă

Creatorul Dumnezeu
Ne-a dat liberă voinţa,
Să alegem bine, rău,
După cum ne-o fi dorinţa.

Iată în democraţie,
Vezi biserici mari, deschise;
La un pas, pornografie
Şi-alte rele curse-ntinse.

Ţine drept cărarea sfântă,
Ca să nu te poticneşti,
Căci nu vei putea vreodată
La… doi domni ca să slujeşti !

Vine Domnul !

“Grozăvie ! Vine Domnul !
Grea osând-o să ne dea !
Ne omoară !”, strigă omul.
Stai !… Nu este chiar aşa !

Tu eşti fiu, el este Tată,
Cu sfială să-L asculţi,
Să doreşti ca niciodată
Prin păcate să-L insulţi !

Dumnezeu este iubire,
De ce uiţi de jertfa sa ?
Cei ce merg în grea pieire,
Merg că… şi-au dorit aşa.

Sunt creştin !

Iisus Hristos a dat
Celor ce în astă lume
Îl cinstesc ca Împărat,
Un steag sfânt şi-un vrednic nume.

De vei spune: “Sunt creştin !
Crucea-mi este de folos !”,
Vei înspăimânta deplin
Pe vrăjmaşi, ca şi Hristos.

Scumpul nume de creştin
Îl porţi tu cum se cuvine ?
Semnul crucii, semn divin,
Îl faci drept, fără… ruşine ?

Promisiuni

La botez, prin naş, ai zis,
Mic fiind atunci, un pui,
Că te lepezi de satana
Şi de lucrurile lui.

Şi-ai mai zis după aceea
Că te-mpreuni cu Hristos,
Că sluji-vei toată viaţa
Şi-I vei fi lui credincios.

De nu-ţi ţii făgăduinţa,
Să ferească Dumnezeu,
Mântuise-va doar naşul
C-a promis… în locul tău.

Sărăcia şi bogăţia

Dacă eşti sărac, să ştii,
Domnului să mulţumeşti,
Şi, făcând şi pocăinţă,
Doar aşa te mântuieşti.

Dacă eşti bogat, n-ai teamă,
Ce e-n plus dă la săraci
Şi, făcând şi pocăinţă,
Casă-n ceruri o să-ţi faci.

Sărăcia nu-i virtute,
Bogăţia nu-i păcat,
Ci păcat e diferenţa
Dintre… plus şi cât ai dat.

Un canon

Iată vine bătrâneţea
Cu dureri, cu neputinţă
Şi cârteşti şi zici că viaţa,
Ţi-ai trăit-o-n pocăinţă.

Uite ce e, dragă frate,
N-ai făcut precum se cere
Pentru multele păcate,
Şi canon după putere.

În iubirea Sa cea mare,
Domnul dat-a pentru om,
Ca să-l scape de pierzare,
Bătrâneţea – un canon.

Mucenici şi mucenici

Pentru Domnul şi-au vărsat
Sângele, murind frumos,
Mulţi creştini, cu-adevărat
Mucenicii lui Hristos.

Sânge de creştin şi astăzi
Pe pământ se varsă mult,
Dar se varsă pentru pofte,
Pentru bani, pentru pământ.

Toţi aceia care mor
Pentru patimi, ţineţi seama,
Ei sunt, cutremurător,
Mucenicii lui… satana.

Cârtire

După-a Sa înţelepciune,
Dumnezeu, Stăpân a toate,
Le-a făcut pe toate bune,
Ba mai mult, chiar, bune foarte.

Dar l-auzi pe om că zice:
“Vai, ce vânt e-n astă seară !”,
“Vai, ce plouă !”,”Vai, ce ninge !”,
“Vai, ce soare e afară !”.

Doar un “vai”, iubite frate,
Mult să-l zici, eu te îndemn,
Ce-i mai vrednic decât toate:
“Vai, ce… cârtitori suntem !”.

După dar

“Un păcat, făcut cu gândul
De-un părinte, e mai greu
Decât cel făcut cu fapta
De un ucenic al său.”

Lucrul ăsta e valabil
Pentru toţi cei avansaţi
În cunoaşterea credinţei,
Chiar de sunt doar simpli fraţi.

Deci, nu-ţi compara păcatul
Cu al fratelui mai mic,
Ci compară-ţi, frate, darul !
Fără el erai… nimic.

Măsura

“Cât de multe păhărele
Poate bea un bun creştin ?”
Întrebat-am un părinte,
Şi mi-a zis acest bătrân:

“Primul e al Domnului,
Următoru-al omului,
Iar al treilea, să ştii,
E paharul porcului !

Un pahar de vin, creştine,
Nu-i păcat de-oi bea mata,
Uneori îţi face bine,
Da-i păcat… a te-mbăta !”

Prea târziu

La biserică nu vii,
Tot mereu o ocoleşti,
Nu îi laşi nici pe copii,
Căci pe preot nu-l iubeşti.

Dacă-ţi vine cu botezul,
Te ascunzi din drumul său,
Iar în cale dacă-ţi iese,
Fugi cât poţi, că-ţi merge rău.

Când, la moarte, ai să vezi
Ce-ai făcut cât ai fost viu,
Ai să vrei să fugi la preot,
Dar atunci e… prea târziu.

Cununiile legate

Mulţi părinţi cu planuri multe,
La o vreme oarecare,
Fetele vor să-şi mărite
Şi băieţii să-şi însoare.

Şi aşteaptă peţitori,
Zile, luni îndelungate,
Dar nu vin, căci fii lor
Au cununile “legate”.

Nu cumva sunteţi pricina
Voi, părinţi ? Ia meditaţi !
Cum puteaţi să daţi cununa
Dac-aţi fost ne…cununaţi !

Lumânarea

Este mare întristare
În familia cuiva,
Când n-apucă lumânare,
Dacă moare cineva.

Lumânarea-i un simbol,
E o practică creştină,
Căci dorim s-avem şi-acum
Şi în veci s-avem lumină.

Chiar o mie de lumini
De-ai avea arzând la moarte,
Dacă mori nepregătit,
De lumină… tot n-ai parte.

Al cui fiu eşti ?

De mânie de te-aprinzi
Şi-a iubi îţi pare greu
Sau la rău cu rău răspunzi,
Eşti un fiu al celui rău.

Pe vrăjmaş de nu-l urăşti,
Nici nu stai în calea lui,
Dar nu poţi nici să-l iubeşti,
Eşti un fiu al omului.

De răspunzi la rău cu bine,
Şi-i iubeşti pe toţi nespus,
Chiar pe cel ce-a dat în tine,
Eşti un fiu al lui Iisus.

Prevestire

Înainte de potop,
Oamenii la gât purtau,
Butelcuţe mari cu dop,
Şi cu apă le umpleau.

Când pe cale se-ntâlneau
Apă îşi cereau îndată.
Iată, deci, cum prevesteau
Ei, potopul cel de apă.

Astăzi, doi când se-ntâlnesc
Cer un foc, şi-şi zic: “Noroc !”.
Iată, focul prevestesc,
Cer… potopul cel de foc.

Nefrica de cădere

Sunt creştini ce cad mereu,
După care se ridică;
Iarăşi cad, chiar şi mai greu,
Şi petrec aşa cu frică.

Alţi creştini, şi sunt cam mulţi,
Nu au frică de cădere,
Nu se văd nicicând căzuţi,
Sunt vioi, au şi putere.

Cine e-ntr-o groap-adâncă,
Şi îi place-n ea să şadă,
Stă acolo fără frică,
De acolo… un’ să cadă ?

Căderea în sus

Vrei în patria cerească ?
Drumul vieţii ţine-l drept,
Ţine calea-mpărătească,
Fii smerit şi înţelept.

A cădea nu-i lucru mare.
Poţi să cazi, de n-ai trezvie,
Ori la stânga, ori la dreapta,
Deci în pofte sau mândrie.

Dar căderea cea mai mare,
După cum ne spun părinţii,
Ce nu are-asemănare,
E căderea-n… sus (a minţii).

Complementaritate

Cine e duhovnicesc
Se cunoaşte după faţă;
Trupului îi pune frâu,
Iar pe suflet îl răsfaţă.

În icoane n-ai să vezi
Sfinţi pictaţi cu burta mare,
Cu ţigara-n colţul gurii
Sau cu sticle-n buzunare.

Sufletul şi trupul, frate,
Sunt la om complementare;
Cu cât unul e mai mic,
Celălalt este… mai mare.

Toată lumea se adună

“Cine seamănă, se-adună”,
Zice-o vorbă din popor;
Nu e nimeni împotrivă,
Toţi se-adună-n felul lor:

Fumătorii în pridvor,
Microbiştii pe la meciuri,
Desfrânaţi-n casa lor,
Alţi-n discoteci, la chefuri…

Lumea, însă, se revoltă,
Afirmând că nu-i frumos,
Când doi-trei creştini se-adună
Să-L slăvească pe Hristos.

Dezbinarea creştinilor

Auzit-aţi voi vreodată
De “Budişti penticostali”,
“Musulmani de ziua şaptea”,
Sau “şiiţi duminicali” ?

Auzit-aţi voi vreodată:
“Musulman după Coran”,
“Confucianist calvin”,
Sau “Mozaic luteran” ?

Auzit-aţi voi vreodată
De… creştini nedesbinaţi
Şi ca toţi să fie una,
Sau ca toţi să-şi zică fraţi ?

Numărul de ortodocşi

Ortodocşi, în ţara noastră,
Socotind după botez,
Sunt vreo nouăzeci la sută,
Dacă nu exagerez.

Socotind câţi cu prezenţa
Sunt la slujbe-n sărbători,
Numărul de ortodocşi
E mai mic de… zeci de ori.

Socotind câţi au trăire
De creştini adevăraţi
Dintre cei ce merg la slujbe…
Este trist, iubiţi confraţi.

Viaţa câinelui

Câinele, legat de tine,
Îţi slujeşte credincios,
Când te vede-i pare bine
Şi e mulţumit cu-n os.

Toată noapte priveghează,
În coteţ nu-şi face foc,
Lanţul nu îl deranjează,
Nici nu vrea să stea la bloc.

Puişorii nu-şi omoară,
De îl baţi, nu dă în tine,
Ci îţi cade la picioare;
Totuşi, omu-i zice “câine !”.

Care-i om şi care-i câine ?

O căţea, care e suptă
De vreo patru, cinci căţei,
E în stare să te rupă
Dacă vrei vreun pui să-i iei.

Omul – chip dumnezeesc -
Pe pruncuţi îi avortează,
Alţii nu îi îngrijesc,
Ba chiar îi abandonează.

Judecând după purtare,
Ia gândiţi-vă mai bine
Şi răspundeţi la-ntrebare:
Care-i om şi care-i câine ?

Spune ca pe “Tatăl nostru” !

“Tatăl nostru”-i rugăciunea
De Iisus Hristos lăsată
Ca s-o ştie toată lumea
Şi ea trebuie-nvăţată.

E o vorbă din vechime:
“Spune ca pe !”
Aşa, oamenii, de bine
Îl ştiau, simţindu-i rostul.

Azi, domneasca rugăciune,
Nu-şi găseşte-n minte loc,
Ce-i mai mulţi ori n-o ştiu bine,
Ori… nu o mai ştiu deloc.

Pe pomelnice

Pe pomelnice-am văzut,
La pomeni sau sărindare:
“Gheorghe – mort nespovedit”,
Sau “mort fără lumânare”.

Crezi tu lume trecătoare
Că nu ştie Dumnezeu
Pe cel mort în nepăsare,
De îl scrii c-a fost ateu.

Să luăm cu toţi aminte,
Să nu stăm în nepăsare !
Cine este fără minte,
Cum trăieşte,… aşa moare.

Dumnezeul tău

Dumnezeul tău i-acela
Căruia îi dăruieşti
Clipele cele mai multe,
Arătându-i că-l iubeşti.

Câte ore stai la filme
Şi programe “deocheate” ?
Dar la sfânta rugăciune
Şi în privegheri de noapte ?

Cât petreci în fapte bune ?
Dar slujindu-i celui rău ?
Ia, gândeşte-te, creştine:
Care-i dumnezeul tău ?

Albina şi musca

O albină lucrătoare
Nu se-aşează-n loc murdar,
Ci, zburând din floare-n floare,
Ea culege doar nectar.

Musca, însă-i altă fire;
Se comlace-n loc murdar,
Vieţuieşte-n lenevire
Şi-i lipsită de-orice har.

De aceea, niciodată,
Cât nectarul n-o să-i placă,
Chiar de e înaripată
Musca, miere,… n-o să facă.

Cultul cult

Cultul care îl adoră
Pe satana foarte mult,
Iar pe Dumnezeu ignoră,
Evident, e cult… ocult.

Cultul care I se-nchină
Lui Iisus, dar e un cult
Făr’ Tradiţia străbună,
Evident, e cult… incult.

Cultul ce păstrează dogma
Creştinească, de demult,
Neştirbită-n toata forma,
Evident, ăst cult… e cult.

De ce nu procedezi la fel ?

Dacă şeful îţi promite
Peste-un an un post mai bun,
Pentru care te trimite
Să te pregăteşti puţin,

Nu-i aşa că nu zici: “Ba !” ?
Ci dai totul la o parte,
Intri în cămara ta
Şi te nevoieşti, măi, frate.

Dacă Domnul îţi promite
Fericirea-n cer cu El,
De ce eşti fără de minte,
Şi nu procedezi la fel ?

Fiii duhovniceşti

“În dureri vei naşte fii”
Zis-a Evei Dumnezeu
Când în Rai a fost, cum ştii,
Înşelată de cel rău.

De când Raiul l-am pierdut
Prin păcatul strămoşesc,
Fii noştri, după trup,
În dureri se nasc şi cresc.

Însă azi e şi mai greu
Ca să naşti sau ca să creşti,
Să aduci la Dumnezeu,
Fiii cei… duhovniceşti.

Stai în corabie !

Biblia originală
Şi Tradiţia creştină
Reprezintă temelia
În “corabia” străbună.

De vâsleşti numai c-o vâslă,
Stai pe loc şi te-nvârteşti;
De vâsleşti cu amândouă,
Iute-ajungi unde-ţi doreşti.

Cei ce nu vor să-nţeleagă
Cu-amândouă să vâslească,
Vor vâsli o viaţă-ntreagă;
“Barca”… n-o să se urnească.

Regim alimentar

Cea mai veche din porunci
A fost dată chiar în Rai
Când s-a zis “Să nu mănânci…
Ca să ai un veşnic trai !”.

Postul este de păcate
Şi nu e un scop în sine,
Dar postim şi de bucate,
Ca să ţinem trupu-n strune.

Postul, fără rugăciune,
Pierzând timpul în zadar,
Fără multe fapte bune,
E… regim alimentar.

Unda radio

Unda radio n-o vezi,
Dar, ea, pretutindeni este;
Totul e să o captezi
Şi-ai s-auzi cum îţi “grăieşte”.

Un Emiţător Puternic
E şi Domnul Dumnezeu
Care-n Universul veşnic
Radiază Duhul Său.

Dumnezeu e lângă tine;
Dacă vrei să-i simţi prezenţa
Şi iubirea sa divină,
Totu-i să-I captezi… “frecvenţa”.

Cum petreci

Doi creştini când se-ntâlneau
Pe cărare, altădată,
Cu folos se întrebau:
“Cum petreci, iubite frate ?”

Şi, aşa, cu umilinţă
Între ei se întrebau
De petrecerea-n căinţă,
Căci aşa ei petreceau.

Astăzi doi când se-ntâlnesc
Se întreabă mult de meciuri
Şi cu haz îşi povestesc
Cum petrec pe la… petreceri.

Bolnav fără tratament

Când te spovedeşti, măi frate,
Cere cu dorinţă mare
Şi canon pentru păcate
Ca să afli vindecare.

Căci duhovnicul pe care
L-ai ales la spovedit,
De nu-ţi dă, spre îndreptare,
Şi canonul potrivit,

E ca medicul ce-ţi spune
De ce suferi, tu, curent,
Dar, nu ştiu din ce motive,
Nu îţi dă şi… tratament.

Mântuire fără pocăinţă ?

Unii oameni fericesc
Pe cei care au murit
Sub drapelul ostăşesc
În război, căci s-au jertfit.

Ba,-i consideră martiri
Ai bisericii creştine;
Însă nu suntem datori
Cu o moarte-n astă lume ?

Cine moare-n necredinţă,
Neiertat, nespovedit,
Fără pic de pocăinţă,
Chiar pe front, e-n veci pierdut.

Unii cer avere

Trebuie ca-n rugăciune,
Tu să ceri, smerit, mereu
Lucruri demne, lucruri bune,
Vrednice de Dumnezeu.

Unii însă cer avere,
Bani şi lux pentru ai săi,
Ba, cer lucruri şi mai rele:
Nimicirea celor răi.

Cel mai mare rău ar fi,
Pentru noi, în astă lume,
Dacă ni s-ar împlini
Orişicare… rugăciune.

Poarta

Dacă vrei s-ajungi, măi frate,
În Palatele Cereşti,
Trebuie întâi de toate
Poarta sfântă s-o găseşti.

Poarta asta nu-i în cer,
Nu-i ascunsă în vreo stea,
N-o ascunde vreun mister,
Ba, treci des pe lângă ea.

Cine nu păşeşte vrednic
Pe-a bisericii portiţă,
Va rămâne-n întuneric
Chiar de are şi credinţă.

Gura şi urechile

Omul, care-i înzestrat
Cu urechi, cu nas, cu gură
De Cel care l-a creat,
E o tainică făptură.

Tu gândeşti întotdeauna
La o taină ce nu-i nouă:
De ce gura-i numai una,
Iar urechile sunt două?

Simplu, frate ! Un creştin,
Ca s-arate că e cult,
Să vorbească mai puţin
Şi s-asculte cât mai mult.

Fuga de moarte

Trupul, care-i din ţărână,
Moare, frate, negreşit,
Cu o moarte rea sau bună,
Precum omul şi-a gătit.

E şi pentru suflet moarte,
Care-nseamnă iad şi chin
Şi în veci să nu ai parte
De ospăţul sfânt, divin.

Totuşi, prea puţini din oameni
Fug de moartea sufletească;
Cei mai mulţi creştini şi semeni
Fug, atât: de cea trupească.

Nu trăim ca să mâncăm

Dumnezeu ne-a dat şi trup,
Ce-i făptură minunată,
Şi cu el vom da răspuns
La obştesca judecată.

De aceea e păcat
Dacă trupul nu-ţi hrăneşti,
Însă nici exagerat,
Ca să nu-l îmbolnăveşti.

Bine-ar fi să nu uităm
Sfatul părintesc sublim:
“Nu trăim ca să mâncăm,
Ci mâncăm ca să trăim”.

Sunt două raiuri ?

Raiu-nseamnă bucurie,
Pace, cânt şi bun miros,
Dragoste şi veşnicie
In prezenţa lui Hristos.

Tu, ce eşti certat niţel
Cu un frate ce-a greşit,
Cum vei sta în Rai cu el
Neiertat şi învrăjbit ?

Şi-apoi, frate, ştii cumva,
Sunteţi voi încredinţaţi
Că ar fi pe undeva
“Raiul… fraţilor certaţi” ?

După roade

Pomul cu coroană mândră
Ce nu face rod deloc,
Este bun doar pentru umbră
Sau e bun ca lemn de foc.

Tot aşa-i şi cu creştinul
Fără fapte pe măsură,
Ce îşi laudă destinul:
Este bun, dar bun de gură.

Aşadar, iubite frate,
Pomul bun îl vei cunoaşte
Totdeauna după roade,
Iar creştinul… după fapte.

Omul în rai

Omul, dac-ajunge-n rai,
De trei lucruri, mult, se miră:
Mai întâi, cum el un “crai”
Merită atâta milă;

Apoi, iar se miră mult
Că pe unii fraţi prosperi,
Ce-i ştia sfinţi pe pământ,
Nu îi vede nicăieri;

Dar se miră şi mai mult
Că-ntre sfinţii virtuoşi
Vede fraţi, ce pe pământ
Îi ştia că-s… păcătoşi.

De ce exagerare ?

Lumea azi îţi zice-n faţă
Că eşti cam exagerat
Dac-ai vrea să duci o viaţă
De creştin adevărat.

Dar întreb mai răspicat:
Domnul n-a exagerat
C-a murit crucificat,
Pălmuit, lovit, scuipat ?

Şi e Domn, e Împărat
Care blând, cu chip suav,
Din iubire-a preferat
Ca să moară pentru sclav.

Mlădiţa care se usucă

La un pom, din rădăcină,
Toată seva hrănitoare
Se ridică, prin tulpină,
La mlădiţă şi la floare.

De se rupe de tulpină
O mlădiţă, se usucă,
Căci s-a rupt de mama-i bună,
După care-n foc se-aruncă.

Şi-n biserica străbună
E la fel, e univoc:
Cin’ se rupe de tulpină
Se usucă şi… la foc.

Semnul crucii

Semnul crucii îl formează
Un segment orizontal
Care drept intersectează
Alt segment, dar vertical.

Liniuţa verticală
Reprezintă Cerul Sfânt,
Pe când cea orizontală
Ne vorbeşte de Pământ.

Iată cum în chip vădit
Semnul crucii spune clar
Că, prin cruce, s-a unit
Cerul cu Pământul, iar.

Numai dacă văd

Mai sunt oameni care spun:
“Numai dacă văd eu cred
Şi, de-aceea, nicidecum
În poveşti nu mă încred !”.

Se opun cu fermitate
Adevărului suprem,
Dar de electricitate
Ce n-o văd, de ce se tem?

Oare poate ochiul singur
Să perceapă tot ce este?
Nu avem şi alte simţuri,
Nu simţim şi sufleteşte?

Inconsecvenţă

Dacă-i spui unui ateu
Că n-a fost nici Bossuet,
Că n-a fost nici Ptolomeu,
Şi nici Thales din Milet,

Că n-a fost nici Mahomed,
Nici Traian, nici alt părinte,
O să-ţi spună: “Ba, eu cred,
Căci istoria nu minte !”.

Dacă-i spui de Dumnezeu,
De-al Scripturii conţinut,
Nu te crede-acest ateu;
Ba, îţi zice: “L-ai văzut ?”

Ce să-i ceri ?

Mult te superi câteodată
Când te-njură cineva
Sau ţi-atacă demnitatea
Defăimându-te cumva.

Tu, atunci, îi ceri, măi frate,
Să vorbească mai frumos,
Să se poarte cumsecade,
Ca un om politicos.

Dac-ai fi mai înţelept
Şi-ai avea tact şi răbdare,
Ţi-ai da seama că-i nedrept
Ca să-i ceri… ce el nu are.

Concluzie

“Căutaţi Împărăţia
Domnului întâi de toate
Şi-apoi toate celelalte
Vă vor fi adăugate”.

Biblia aşa ne spune
Că e demn întâi să facem,
De aceea se cuvine
O concluzie să tragem:

Sărăcia de te luptă,
Ăsta e un semn vădit
Că Împărăţia Sfântă
Nu o cauţi hotărât.

Pierdere mare

Mult se întristează omul
Dacă pierde calul, banii,
Pălăria sau bastonul,
Vaca, oaia, sau curcanii.

Pe mulţi oameni îi întreabă,
Fuge, caută prin munţi,
Tot sperând, în marea-i grabă,
Trece ape, văi şi punţi.

Dar că pierde mântuirea,
Omului nu prea îi pasă;
Pentr-un cal îşi pierde firea,
Pentru suflet…, stă acasă.

Toate ne “pică”

Sunt destui ce spun: “Nimic
Nu ne pic-aşa din cer”,
Dar eu vreau să-i contrazic
Pe cei ce-s lipsiţi de fler.

Soarele de unde “pică” ?
Dar zăpada, ploaia, ceaţa ?
Noaptea cine o ridică
Şi aduce dimineaţa ?

Cine creşte frunza, frate ?
Vântul cui ştie de frică ?
Nu ne vin pe gratis toate ?
Oare nu din cer ne pică ?

Cercul pământului

Oamenii ce-şi zic savanţi
Au aflat mai de curând,
Studiind aştrii giganţi,
Că Pământul e rotund.

Dac-ar fi citit Scriptura,
Ce s-a scris de mii de ani,
Ar fi înţeles că Tera
Şi alţi aştri nu sunt plani.

Căci la Iov e scris de-o şchioapă
Despre “cercul pământesc”
Şi că Tera-i “suspendată
Pe nimic”, plutind firesc.

Ştampila

Să nu crezi că o să vină
Antihristul cu ştampila
Să ţi-o pună ori pe mână,
Ori pe frunte, cu de-a sila.

Cel ce nu-şi ridică dreapta
Să se-nchine creştineşte
Ori de câte ori pe cale
O biserică-ntâlneşte,

Dovedeşte-n chip vădit
Că pe frunte şi pe mână
E precis pecetluit
Şi de-aceea nu se-nchină.

Fii exemplu !

Tu ai vrea să ai în jur
Numai oameni buni şi drepţi
Să nu aibă vreun cusur,
Ba să fie chiar perfecţi.

Însă pentru tine, frate,
Faci mereu pogorăminte,
Şi nu-ţi judeci cu dreptate
Comportarea-ţi fără minte.

Ia să-ncerci de azi ‘nainte
Să-i accepţi pe cei din jur
Cum sunt ei, cu neputinţe,
Iar tu fii fără cusur.

Cugetare

Dintre mii de copilaşi
Ce se nasc în astă lume
Câţi din ei vor fi ostaşi
Ai Bisericii creştine ?

Dintre mii de muritori
Ce străbat această lume
Câţi vor fi împlinitori
Ai poruncilor divine ?

Dintre mii de sufleţele
Ce-au plecat de pe Pământ
Câte oare dintre ele
Vor ajunge-n Cerul Sfânt ?

Nu judeca !

De o vreme, dragul meu,
Viaţa ţi-ai schimbat în bine,
Căci Preabunul Dumnezeu
S-a milostivit de tine.

Însă ai un obicei
Care nu e creştinesc:
Judeci, frate, pe acei
Care, da, mai şi greşesc.

Un răspuns te rog să-mi dai
Dacă ai sau nu temei:
Tu, mai ieri, când nu ştiai,
Nu făceai la fel ca ei ?

O arvună

Când ţi-e frig de clănţăneşti,
Când ţi-e cald de-ţi vine rău,
Trebuie să te gândeşti
Că la iad e şi mai greu.

Dacă-n viaţă, frate, eşti
Cel mai fericit din lume,
Trebuie să te gândeşti
Că în rai e şi mai bine.

Aşadar să medităm
Când ni-i starea rea, sau bună:
Că aici întâmpinăm
Prea puţin, doar o… arvună.

Sulemenire

Cine se sulemeneşte,
Spune Domnului tacit:
“Recunosc, eşti Creatorul,
Însă, Doamne, ai greşit !

Mă voiam cu buze roşii
Şi sprincene jumulite,
Mă voiam cu ochii vineţi
Şi cu unghii înroşite,

Mă voiam cu părul verde
Şi am multe obiecţii,
De aceea, Doamne Sfinte,
Îţi aduc nişte… corecţii !”

NATO

“Doamne, Dumnezeul nostru,
Ce-ai păzit de-atâtea ori
Ţara noastră, România,
De atâţi cotropitori,

Noi nu mai avem nevoie
De al tău sfânt ajutor
Şi de-aceea, Doamne Sfinte,
Ce ne-ai fost ocrotitor,

Noi avem un dor fierbinte,
O dorinţă mare, iat-o:
Vrem de-acuma înainte
Să ne ocrotească… NATO.

Cu sorcova

Când în post, cu mare grabă,
Vrei să te împărtăşeşti,
Preotul din nou te-ntreabă:
Împăcat cu lumea, eşti ?

Şi atunci ţi-aduci aminte
Că pe mulţi i-ai supărat
Şi le-ai zis nişte cuvinte,
Pentru care v-aţi certat.

Şi începi a colinda,
Pe la case a intra,
Rogi pe toţi a te ierta,
Parc-ai fi cu… sorcova.

A zis frumos

De la slujbă către casă,
Vine Leana pe la trei
Şi îi zice bucuroasă
Lui Vasile, soţul ei:

“Azi la predică-a vorbit
Două ore jumătate,
Un predicator vestit,
Teolog, cu multă carte”.

“Şi ce-a zis, ce v-a-nvăţat ?”,
Zice soţul curios.
“Nu prea ştiu ce-a predicat,
Dar ce-a zis… a zis frumos !”

Fiecare pentru el

“Cui biserica nu-i mamă,
Lui nu-i Tată Dumnezeu”,
Îi zicea mereu Ileana,
Lui Vasile, soţul său.

- La biserică, bărbate,
Astăzi vreau să merg cu tine !
- Păi, nu pot, e cam departe,
Du-te tu şi pentru mine !

- Dacă crezi c-aşa se poate,
Eu mă duc, căci greu nu-mi vine,
Dar să ştii: de azi, bărbate,
Voi mânca… şi pentru tine !

Spre biserică

Spre biserica din piaţă,
Văd o soră alergând,
Ţanţoşă şi zâmbăreaţă,
Cu zulufii fluturând.

În portiţă când soseşte,
După ce-n jur s-a uitat,
Repede se-mbrobodeşte
Cu-n batic cam şifonat.

Şi, aşa îmbrobodită,
Lin păşeşte către Cină.
Iată sora cea grăbită,
De la poartă e… creştină.

Nivelul de trai

Traiul bun în ţări mai mari,
Aferent unui popor,
Se măsoară în dolari
Pe cap de locuitor.

Dezvoltarea la români,
Ce în cârciumi n-au rival,
Se exprimă, oameni buni,
Într-un mod original.

Ca să pară cât mai mare,
Chiar mai mare ca la Bon,
Dezvoltarea se măsoară
În… bodegi pe cap de om.

Nu se mai poartă

Precum ştiţi, de Bobotează,
Preoţii şi cântăreţii
Merg prin case şi botează
Mobila şi toţi pereţii.

Dar, să vezi, unii creştini
Pe pereţi au aşezate
Poze de eroi păgâni,
Satanişti, femei stricate.

Dacă-ntrebi, subtil, pe fraţi
De icoană, de-a ei soartă,
Îţi răspund puţin miraţi:
“Bre, nu ştii,… nu se mai poartă !”

Nu-i contest …

Omul, nobilă zidire,
E creat de Dumnezeu
Dup-a Sa asemănare
Şi-nzestrat cu chipul Său.

Unii oameni cu tupeu,
Ce-şi zic oameni de ştiinţă,
Ignorând pe Dumnezeu,
Spun că omu-i din maimuţă

După felul cum gândesc
Aceşti oameni de ştiinţă,
E posibil, nu-i contest,
Ei să fie din… maimuţă.

Creştinele la Istambul

Spun bătrânii că pe vremuri,
Când erau străbunii prunci,
Ne prădau în multe feluri
Hoarde de tătari sau turci.

Spre a nu fi necinstite
De aceşti spurcaţi păgâni,
Fetele stăteau pitite
În păduri, prin văgăuni.

Astăzi fete de creştini,
Cu comportament fudul,
Având teamă de… români,
Se ascund prin… Istambul.

Dezlegare la peşte

Doar puţini creştini de astăzi
Mai ţin postul creştinesc;
Mulţi mănâncă-n post de dulce
Afirmând că, ei, muncesc.

Dar, când văd prin calendare
Că e scris cu roşu, frate,
Că la peşte-i dezlegare,
Lasă carnea la o parte

Şi-şi gătesc în grabă peşte
Cu untură şi cu sare,
Căci aşa e… creştineşte
Şi-apoi… este dezlegare.

In loc de pravilă

Dimineaţa când te scoli
Fă măcar o-nchinăciune,
Mergi, pe faţă, să te speli
Şi-apoi treci la rugăciune !

Nu uita să tămâiezi
Cu tămâie, cu mireasmă,
Iar atunci când n-ajunezi
Ia anaforă, aghiasmă !

Unii, însă, cum se scoală,
Sorb cu poftă cafeluţa
Şi cu fumul de ţigară
Îşi… tămâie locuinţa.

Fumatul

În imensa-I bunătate,
Dumnezeu, citim în Carte,
Bune le-a făcut pe toate,
Ba, mai mult, chiar bune foarte.

Omului i-a dat organe
Cu un scop, pe fiecare:
Pentru văz, miros şi hrană;
I-a dat mâini, i-a dat picioare.

De fumat ce pot să spun ?
Dacă ar fi fost virtute,
Dumnezeu, ce-I Atotbun,
I-ar fi pus un horn… în frunte.

Om spiritual

A fi om spiritual
E un dar dumnezeesc
Şi înseamnă: om moral,
Om curat, duhovnicesc.

Tot spiritual înseamnă
Când glumeşti, când povesteşti
Precum gura te îndeamnă,
Cu umor, cele lumeşti.

Iată că de-abia acum
Înţeleg în mod real
De ce suntem noi, oricum,
Un popor… spiritual.

Cununia sau botezul ?

Cununia şi botezul
Din vechime, din străbuni,
Au fost două taine sfinte
Respectate de creştini.

Mai întâi şi-ntâi de toate
Tinerii se cununau,
Iar când “barza” sosea iute,
La un an şi botezau.

Însă azi ce fac creştinii?
Nu mai ţin legea străbună,
Căci întâi botează fiii,
Iar la anu’… se cunună.

Celelalte pentru cine ?

Un inel, o verighetă
E un simbol, o ştim toţi,
Ce atestă că-i sfinţită
Legătura dintre soţi.

Însă unele domniţe,
Ce se cred femei mai culte,
Au pe degete inele
Nu doar unul, ci mai multe.

Unu-i pentru soţul tău,
Înţeleg şi-i foarte bine
Însă, soro, spune drept:
Celelalte pentru cine?

Jargoane

Azi elevii folosesc
Un jargon când se exprimă,
Căci codificat vorbesc,
Ori nu ştiu limba română.

Matematica e “mate”,
Profesoara este “proafa”,
Diriginta e “diriga”,
“Aia” de română-i… “scroafa”.

Răspunzând tot în jargoane
Şi profesorii, vârtos,
Le pun “opt fără obloane” ,
Sau vreun “scăunel întors”.

Nu-i convine

Unui om necredincios
De-i vorbeşti de Dumnezeu,
De credinţă, de Hristos,
Nu suportă,-i vine greu.

Dacă-i spui pentru folos
De o judecată justă,
Răspicat şi furios
O să-ţi spună: “Nu există !”

Ştii de ce te contrazice
Şi-ţi răspunde răspicat?
Pentru că nu-i prea convine
Ca să fie judecat.

Bricheta şi lumânarea

Cred că ştie lumea toată,
Tot poporul şi suflarea,
Că bricheta-i destinată
Ca s-aprinzi, cu ea, ţigarea.

Însă unii din creştini
Folosesc cu nepăsare
Azi bricheta, oameni buni,
La pomeni şi sărindare,

Căci cu ea aprind tămâia,
Tot cu ea şi lumânarea,
Sugerând deci “armonia”
Lumânării cu… ţigarea.

Ingustimea băsmăluţii

O poruncă spune clar:
“Toată partea femeiască
(În biserică măcar)
Capul să şi-l învelească”.

Vezi femei cu băsmăluţe,
Altele purtând batic,
Altele cu panglicuţe,
Altele fără nimic.

Îngustimea băsmăluţii,
La creştine, ne vorbeşte
Despre îngustimea minţii:
Multă, scurtă, sau… lipseşte.

Ingenunchere

Când te-aşezi la rugăciune
Lasă grijile şi-apoi
Să îngenunchezi, creştine,
Cu genunchii amândoi.

Şi, aşa, smerit, cuminte,
Cu genunchii la pământ
Spune ruga ta fierbinte
Dumnezeului Cel Sfânt.

Unii, însă, din păcate,
Ţin doar un genunchi plecat;
Ori din lene, ori se poate
Că s-au… catolicizat.

Voturile mirenilor

Voturile monahale
Sunt: o viaţă-n CURĂŢIE,
O smerită ASCULTARE
Şi-o deplină SĂRĂCIE.

Voturile mireneşti,
Despre care s-a dus vestea,
Sunt tot trei la cei lumeşti;
Iată care sunt acestea:

SĂRĂCIA în iubire,
ASCULTAREA multor ştiri,
CURĂŢIA în clondire
Şi-n tigaia cu fripturi.

Euro

Integrarea-n Europa
A râvnitei noastre ţări,
Pentru care mulţi bat toba,
Va aduce mari schimbări.

Căci euro va fi banul
Şi-n euroregiuni
Cu eurobuletinul
Vom petrece-ntre calvini.

Şi-şi vor da cu toţi silinţa,
Cu dorire, căci au “doxă”,
Să ne schimbe şi credinţa
În euro…ortodoxă.

Patronul mirilor

După sfânta cununie
E o datină-n popor
Ca s-aleagă-ndată mirii
Dintre sfinţi, un sfânt al lor.

Se gândesc încă de-acum
Ce frumos va fi când naşii
Vor porni voioşi la drum
Ca să-şi vadă copilaşii.

Însă au o grijă mare
Să nu pice sfântu-n post,
Căci o astfel de serbare
Când vin naşii… cade prost.

Nume mare şi frumos

Înaintemergătorul
Domnului Iisus Hristos
E Ioan Botezătorul,
Nume mare şi frumos.

La botezuri se cuvine
S-auzim Ioan tot timpul
Însă multora din lume
Nu le place deloc sfântul.

De aceea, naşii, culmea,
Se feresc azi de Ion
Şi pun altul, mai ca lumea,
Cum ar fi, de pildă,… John.

Neînţelepciune

Cine fuge spre serviciu,
Sau spre gară e grăbit,
Dă dovadă de un viciu:
Că e om nechibzuit.

Căci nu poate niciodată
A se deştepta măcar
Cu vreo patru, cinci minute,
Sau cu cât e necesar.

Ca să nu îi fii pereche
Ăstui om fără de minte
Fii, cum zice-o vorbă veche:
“Mai deştept cu… cinci minute”.

Lumea

Lumea o formăm noi toţi:
Fraţi, surori, colegi, vecini,
Mamă, tată, unchi, nepoţi,
Musulmani, evrei, creştini.

Dacă-ntrebi pe orişicare
Ce părere ar avea
Despre lumea asta mare,
O să-ţi spună că e rea.

Despre sine, fiecare,
Spune că e bun ca pâinea,
Că-i cinstit, nu-i ca oricare,
Ba mai mult, că e ca… lumea.

Termeni teologici

Un învăţător cu şcoală
Le vor vorbea despre asceză
Unor oameni de la ţară,
Arătând că prin chenoză,

Prin păduri anahoreţii
Prosternaţi şi tari în dogme
Logosului s-au plecat
Şi nu dogmei filioque.

Auzind că prin păduri
Sunt destui anahoreţi
Moş Ion, în mintea lui,
Socotea că sunt… bureţi.

Pregătire

Ce înseamnă pregătit
Pentru moarte, ştiţi prea bine:
Spovedit, împărtăşit
Şi-mpăcaţi cu toţi din lume.

Dar s-auzi ceva ciudat:
Întâlnindu-mă cu-n frate
Cam ateu, l-am întrebat
Dacă-i pregătit de moarte.

Şi mi-a spus că-i pregătit,
Totu-i cumpărat, şi ceara,
Şi sicriul, tot, plătit,
N-a rămas decât… fanfara.

Ortodox convins

Eşti şcolit, eşti om deştept,
Recunosc, eşti om distins,
Dar te baţi cu pumnu-n piept
Că eşti ortodox convins.

Vreau să-ţi spun ceva deoparte,
Căci în public nu cutez:
La biserică, măi frate,
N-ai mai fost de la botez.

Tu furi ziua de odihnă,
În duminici faci negoţ,
Mai susţii că ai credinţă,
Dar, să ştii, eşti orto… hoţ.

Unui creştin ocupat

Timpul este pentru tine
O comoară, e un dar,
Dacă-l vei petrece bine
Şi n-o trece în zadar.

De te chem din când în când
La biserica din sat,
Tu îmi spui că nu ai timp,
Că eşti tare ocupat.

Sincer să-mi mărturiseşti,
Tu, ce zici că timp nu ai,
Dacă te îmbolnăveşti,
În spital… ai timp să stai ?

Unuia ce se plictiseşte

Pentru omul credincios,
Bucuria cea mai sfântă,
E-ntâlnirea cu Hristos
În biserică la slujbă.

Tu, la slujbă, frăţioare,
Uneori te plictiseşti
Şi aştepţi cu nerăbdare,
Către casă să păşeşti.

Te întreb: “Cum ai să poţi
În Cereasca-mpărăţie,
Cu Hristos, cu sfinţii toţi,
Să petreci… o veşnicie ?”

Urare

“La mulţi ani cu sănătate”
Fraţii şi orchestra-ţi cântă,
Dar ascultă, dragă frate,
Ce e scris în Cartea Sfântă:

“Anii tăi sunt şaptezeci,
Sau optzeci dacă-i putere,
Mai departe dacă treci,
Osteneală şi durere”.

Aşadar, curând ne ducem,
Trecem toţi în veşnicie,
Deci, mai bine-ar fi să zicem:
“La mulţi… veci în bucurie !”

Vrăjmaşul

Într-o carte veche, sfântă,
Ai citit întâmplător
Că vrăjmaşul ce te-nfruntă
Ţi-este binefăcător.

De aceea să-l cinsteşti
Şi de el să-ţi fie dor,
Ba, mai mult, chiar să-l iubeşti
Ca pe-un mare salvator.

Tu crezându-te mai cult
Şi în tâlcuiri fruntaş,
Vrând să te iubesc mai mult,
Te-ai făcut mie… vrăjmaş.

Alegere

Între două mari păcate,
Spun părinţi-n “Pateric”,
Când, să scapi, nu se mai poate,
Să-l alegi pe cel mai mic.

De când ştii această lege,
Săvârşeşti păcate mari
Şi îţi zici: “Deci, pot alege.
Totul e să le compari”.

Ca să ai justificare
Când păcătuieşti mai rău,
Născoceşti unul mai mare
Ca să pară… mic al tău.

Priveşte şi în jos !

Ai o casă, ai o pâine,
Ai şi cinste între fraţi,
Dar cârteşti şi nu-ţi convine
Că sunt alţii mai bogaţi.

Dar să ştii că, decât tine,
Mulţi o duc chiar şi mai rău:
N-au nici casă, n-au nici pâine
Şi râvnesc la traiul tău.

De aceea, cu dreptate,
Ca să-ţi fie de folos,
Eu te-ndemn, iubite frate,
Să priveşti un pic şi-n… jos !

Priveşte şi în sus !

Toată vara a muncit
Grădinarul de pe luncă,
La udat şi la prăşit
Şi e istovit de muncă.

Tu sosind azi de la mare,
În grădină când priveşti
Şi văzând ce pepeni are,
Să furi unul te grăbeşti.

Vrând ca nimeni să nu vadă,
Împrejur priveşti nespus.
Ai uitat, în marea-ţi grabă,
Să priveşti un pic şi-n… sus !

In audienţă

Când te-aşezi la rugă, frate,
Toate gândurile-ţi zboară,
Tu cu ochii eşti pe carte,
Iar cu mintea eşti la moară.

Când directorul te cheamă
Să spui ce-ai de raportat,
Nu-i aşa că vii cu teamă
Şi ai graiul tremurat ?

Dar cu-atât mai mult, măi frate,
Când ceri Domnului clemenţă,
Să n-ai mintea-n altă parte,
Că e tot… audienţă.

Trei creştini pe patru voci

În biserica străbună,
Totdeauna s-a cântat
Doar cântarea omofonă
De tot omul ne-nvăţat.

Nu negăm cântarea cultă
Pe “n” voci şi cu ison,
Dar poporul n-o ascultă,
El o vrea mai omofon.

Când la slujbă vin puţini,
Ia să-mi spui, cum ai să poţi
Cu un cor de trei creştini
Ca să cânţi pe… patru voci ?

Cu cântec

O cântare reuşită
Şi o predică frumoasă
Fac o slujbă mult dorită
De mulţimea credincioasă.

Dar cântarea, să fim sinceri,
E plăcută uneori,
Parc-ar fi un cor de îngeri,
Nu de oameni muritori.

Alteori, ce se întâmplă:
Strana-i “răguşită” rău,
Iar cântarea ce se cântă
E… cu cântec, dragul meu.

Iţi mai aminteşti ?

Ţi s-a spus la cununie,
Dacă îţi mai aminteşti,
Să-ţi iubeşti scumpa-ţi soţie
Cum pe tine te iubeşti.

Iar miresei i s-a spus,
Să se teamă de bărbat,
Să-l respecte, deci, nespus
Şi să-l aibă vas curat.

Tu iubindu-ţi mult nevasta,
Ce de teamă-i respectoasă,
Ca să nu-i mai fie teamă,
N-ai mai dat de mult… pe-acasă.

Tot femeile

La biserica din sat
Vin femeile, puhoi.
Cât priveşte pe bărbaţi,
Vin atât doar: unul, doi.

Te uiţi mut şi stai mirat;
Parc-ar fi sat de vădane,
Totuşi eu vin cu un sfat,
Pentru bietele “orfane”:

Pentru multa clevetire,
Ascultaţi şi ţineţi minte,
Că în iad, avem vestire,
Tot… femeile-s mai multe.

O taină

Nunta este Taină Sfântă,
Nu-i de loc negustorie;
Trebuie, deci, săvârşită
Cum în Cartea Sfântă scrie.

Până ieri erai sărac,
Iar acuma, după nuntă,
Eşti la modă îmbrăcat,
Ai maşină, cinste multă.

Cum maşină ţi-ai luat ?
Cum de ai o nouă haină ?
Dar pe aur cât ai dat ?
Îmi răspunzi, sau e o… taină ?

Credinţă fără fapte

Că în Domnul ai credinţă,
Nu mă îndoiesc deloc,
Dar nu chiar atât de multă
Ca pe munţi să-i muţi din loc.

Nu-i suficient să crezi
Şi-apoi, calm, să stai de lemn
Când se vor ivi corvezi !
De aceea, te îndemn:

Credincios fii pân’ la moarte,
Mai activ, însă-n lucrare,
Căci “credinţa fără fapte
Este… moartă”, frăţioare !

Păcătos sau drept ?

Când cu fraţii te-ntâlneşti,
Cu chip blând şi serios,
Le spui, vrând să te smereşti,
Că eşti rău şi păcătos.

Dar se-ntâmplă câte-odată
Să te mustre cineva
Şi, cu dragoste curată,
Să-ţi arate vina ta.

Nu primeşti, nu iei în seamă,
Spui că nu-i adevărat.
Ce-o să zici de epigramă ?
Ţi-o dedic, dar… stau sub pat.

Ascultare

“Cine face ascultare
Liturghie săvârşeşte !”
E deviza celui care
Lui Hristos se dăruieşte.

Numai cel smerit ascultă
De cel rânduit mai mare,
Şi cu dragoste înfruntă
Totul pentru ascultare.

Tu ce zici: “Sunt ucenic
Al părintelui CUTARE,
Lângă el petrec de mic !”,
Dar… pe lângă ascultare.

La spovedanie

Vine Postul. Iute-n grabă
La duhovnic tu alergi,
Ca să mai rezolvi o treabă:
Iar păcatul să ţi-l ştergi.

În genunchi te-aşezi modest,
Iei cu tine şi-o batistă,
Şi-ncepi făr’ să te-opreşti
Să citeşti o lungă listă.

Bună treabă, nu-i nici greu,
Dar mai e şi-o parte tristă:
Te-ai obişnuit cam rău
Să citeşti… aceeaşi listă.

Povăţuitorul

Câte ai citit prin cărţi,
Toate sfaturile bune,
Tu nu pregeţi să le-arăţi
Celor rătăciţi, din lume.

Le spui cum să creadă drept
Să postească cu asprime,
Le spui că e înţelept
Să trăiască-n fapte bune.

Viaţa cum să şi-o trăiască
Multora le dai poveţi.
Te întreb, iubite frate,
Dar pe tine… când te-nveţi ?

Felurile rugăciunii

Rugăciunea e: de slavă,
Cerere şi mulţumire,
Şi ea trebuie făcută
Ne-ncetat şi din iubire.

Se cuvine, ca pe Domnul,
Ne-ncetat să îl slăvim,
Să îi cerem, căci n-e Tată,
Şi apoi să-I mulţumim.

Tu mereu ai multă treabă,
Iar să mulţumeşti ţi-e greu,
Uiţi mereu să aduci slavă,
Dar nu uiţi să… ceri mereu.

Unui gospodar

Eşti un gospodar vestit
Şi mereu eşti ocupat,
Case multe ţi-ai clădit;
Una-i chiar cât un palat.

Ai şi-o vilă la Sinaia,
Ce-i cât Peleşul de mare,
Mai ai alta la Mamaia
Ce se-nvârte după soare.

Dacă nu sunt indiscret
Te întreb, dar să nu taci,
Ci să-mi spui, te rog, concret:
Casă-n ceruri… când îţi faci ?

Unui şofer amator

Ai permis, ai şi maşină,
Şi te plimbi prin tot oraşul
Admirând din limuzină
Ce-ţi oferă peisajul.

La biserică nu vii
De când ai acest permis.
Te întreb, dar drept să-mi spui:
Ai “Accesul interzis” ?

Nu uita al vieţii scop,
Spală-ţi sufleţelul zilnic;
Vine moartea – semnul “Stop”,
Şi-ai să intri pe… “Sens unic”.

Unei croitorese

Bună e croitoria,
De n-o faci după reviste
Ce abundă România
Cu modele sataniste.

Nu-s ca tine croitori
De-oi străbate ţara toată,
Căci măsori de multe ori
Şi-apoi, sigur, tai odată.

Cu păcatul faci altfel:
Nu-l măsori, drept, niciodată
Şi, aşa, în nici un fel,
N-ai să poţi să-l… tai vre-odată.

Unui om foarte bogat

Cât de cât eşti sănătos,
Încă ai mălai în sac,
Eşti întreg, eşti şi frumos,
Dar te plângi că eşti sărac.

Dacă-ţi cer un ochi, o mână,
Sau picioarele să-ţi tai
Pentru aurul din lume,
Nu-i aşa că nu le dai ?

Câţi bolnavi n-au dat averi
Şi de boli tot n-au scăpat,
Iar tu bogăţie ceri,
Când eşti… cel dintâi bogat.

Cinism

Fericirea-i, precum ştim,
Mulţumirea sufletească,
Bucuria ce-o simţim
Pentru fapta creştinească.

Dar mai e şi-o bucurie
Provenită din cinism,
Nedreptate, calomnie,
Ignoranţă, egoism.

Ia, gândeşte-te o clipă:
Fericirea ta, fârtate,
Nu cumva a fost clădită
Pe… suspinul vre-unui frate ?

Doamna şi căţelul

Câte-o doamnă vezi pe stradă,
Cu un câine dolofan,
Ce-a ieşit la promenadă
Sau să-i cumpere salam.

După doamnă un copil,
Ce-i orfan, îi cere pâine
Şi, privind la ea umil,
Şi-ar dori să fie câine.

Te întreb, distinsă doamnă:
Nu crezi că ar fi mai bine
Ca să creşti din astă toamnă
Un copil şi… nu un câine ?

Unui tâmplar

Ai şi tu o meserie
Cum mai toată lumea are:
Eşti maestru-n tâmplărie,
Şi, din lemn, tu faci parale.

Bună treabă, n-am ce spune,
Numai că am observat
C-ai slăbit în fapte bune,
Fiind tare ocupat.

Până nu se face “noapte”,
Părinteşte te îndemn:
Dacă eşti chemat la fapte
Fii prezent, nu sta de… lemn !

Unui electronist

Eşti electronist destoinic
Şi ţi-ai construit în vară
Amplificator puternic,
Să se-audă pân’ la moară.

Fapte bune, de-ai făcut,
Tu, la staţie, pe toate,
Cu reglajul cuvenit,
Le prezinţi… amplificate.

Nu pricep de ce şi cum,
Când e vorba de păcate
Staţia cam are “brum”
Şi se-aud… atenuate ?

Microbiştii

La biserică-n duminici
Ştiţi prea bine, mulţi nu sunt,
Căci au treabă, sunt la meciuri,
N-au ei timp de Domnul Sfânt.

Dar pe stadion de mergi,
Ai să vezi chiar zeci de mii,
Căci se joac-un mare meci,
Ce n-a fost de când te ştii.

Pentr-un gol, sărmanii fraţi,
În tribune şi pe sol,
Sar, răcnesc, sunt transpiraţi,
Şi-au în minte numai… goool !

Prigoană fără mucenici

În regimul comunist,
Să fim drepţi, n-a fost chiar greu,
Nu prea am avut martiri,
Chiar de-a fost regim ateu.

La biserică, ţin minte,
Îmi spuneai c-ai fi venit,
Dar lucrai şi-n zile sfinte
Şi de şef erai oprit.

Astăzi, când e libertate,
La biseric-am găsit
Pe aceiaşi, dragă frate.
Mai puţin… care-au murit.

Unui slujbaş

Spre serviciu, frăţioare,
Tu pleci dis-de-dimineaţă,
Căci pui ceasul să te scoale
Şi nu-ntârzii niciodată.

La biserică în schimb,
Tu ajungi, iubite frate,
La vohod, sau heruvic,
Pe la zece jumătate.

Tu prin asta dovedeşti,
Şi e cel mai bun indiciu,
Că pe Domnul îl iubeşti
Mai puţin decât… serviciu.

Unui fumător

Multă lume azi fumează:
Şi copiii, şi tutorii,
Şi femeile de vază,
Ba, chiar şi “învăţătorii”.

Fum scoţând pe nas, pe gură,
Într-o zi m-ai întrebat:
“Unde scrie în Scriptură
Că fumatul e păcat ?”.

Chiar de-ar scrie, sunt convins,
Tot nu laşi acest păcat,
Căci din cele ce s-au scris,
Spune drept, câte-ai… lăsat ?

Scopul

Orice-ai face, dragul meu,
Fapte mari, ce-n lume nu-s,
Dacă scopul este rău,
N-o să-i placă lui Iisus.

De te porţi ca un nebun,
Sau pari dur, sau minţi frumos,
Dacă scopul este bun,
O să-i placă lui Hristos.

Aşadar, în tot ce faci,
Şi ce-auzi, şi vezi, în tot,
De vrei Domnului să placi,
Ţine seama mult de… scop.

Robul Domnului

Dacă moare vreun bogat,
Chiar de-a fost necredincios,
Pân’ la groapă e urmat
De-un cortegiu numeros.

Cu răbdare-l prohodesc
Mulţi creştini, jelind duios,
Şi cu toţi-l denumesc
“Robul Domnului Hristos”.

Dacă moare şi săracul,
Bun creştin, smerit, isteţ,
Grabă multă, pun capacul…
Mortul ăsta nu-i de… “preţ”.

Uitarea

Cât de repede se uită
Binele, recunoştinţa,
Omul care te-mprumută,
Rugăciunea, pocăinţa !

Dar de ce nu uită omul
Să înjure, să fumeze,
Cârciuma, televizorul,
Sau la bal să se distreze ?

Se întâmplă câte-odată
Să te supere vreun frate;
Nu îl uiţi şi zici îndată:
“Să nu-mi vină… nici la moarte”.

Adevărata predică

Sunt predicatori în lume
Care predică frumos:
Despre sfânta rugăciune,
Despre rai, despre Hristos.

Sunt şi alţi predicatori,
Ce se cred că-s oameni grei,
C-au talent de oratori,
Dar… se predică pe ei.

Dintre predici, frăţioare,
Cea mai tare, şi mai dreaptă,
Şi cea mai convingătoare
Este predica… prin faptă.

Cercetaţi Scripturile !

Unii oameni buni de gură,
Cu religia certaţi,
Spun că scrie în Scriptură
“Credeţi şi nu cercetaţi !”

Nu-i aşa ceva-n Scriptură;
Ba, citindu-i filele
Afli altă-nvăţătură:
“Cercetaţi Scripturile !”

De aceea, fraţi iubiţi,
Eu vă-ndemn să m-ascultaţi:
Nu mai credeţi ce-auziţi,
Ci vă rog să… cercetaţi !

Păcatul şi ruşinea

La obşteasca judecata
Un păcat nespovedit
O să-l afle lumea toată,
Chiar de-l ţii acum dosit.

Că ai vrea la un duhovnic
Să te spovedeşti, ştiu bine,
Dar amâni aceasta zilnic
Afirmând că ţi-e ruşine.

Ca să nu lungesc cuvântul,
Te întreb acum creştine:
Dar când ai făcut păcatul
De ce nu ţi-a fost ruşine?

Nu te înşela !

Milostenie de faci,
Dă din munca ta cinstită,
Dar… cei bun şi la săraci
Şi-ai s-o afli însutită !

Însă, tu, cum faci măi, frate:
Dai din pâinea ta uscată,
Dai din hainele uzate,
Sau din brânza ta stricată

Şi te-nşeli crezând, cu fală,
Că eşti tare milostiv
Şi că ai în cer comoară,
Însă… nu prea ai motiv.

Demografia în România

Azi româncele-şi omoară
Prin avorturi mulţi copii;
Spun că viaţa nu-i uşoară
Şi nu vor să nască fii.

În privinţa asta-i jale;
Au ajuns mai toţi creştinii
Mai prejos de animale
Care nu-şi omoară puii.

Aşadar, în România,
Care e popor ales
A ajuns demografia
Ca să crească în… regres.

Rugăciunea creştinului

Cea mai mare faptă bună
Este sfânta rugăciune
Şi ea poate fi făcută
De bolnavi, de orişicine.

Musulmanul nu discută,
Îşi opreşte-n drum maşina,
Când e ora potrivită,
Şi îşi face rugăciunea.

Dar creştinul… dimpotrivă:
Îşi opreşte rugăciunea,
Când e ora potrivită,
Şi îşi “face”, calm,… maşina.

Prietenia lumii

Scrie-n filele Scripturii
Un cuvânt destul de greu:
“Cine e prieten lumii,
E vrăjmaş lui Dumnezeu”.

De aceea, unii oameni,
S-au retras în mânăstire,
Părăsind părinţi şi rude
Ca să afle mântuire.

Dar de când pe la chilii
A pătruns televizorul,
Cei ce au fugit de lume
Au în casă… tot poporul.

Absenţa de la biserică

Toţi creştinii în vechime
Se ghidau după canoane
Şi ţineau cum se cuvine
Zilele de sărbătoare.

De lipseai consecutiv
De la slujbă-n trei duminici,
Fără binecuvântat motiv,
Nu puteai să te cumineci.

Azi creştinii n-au habar
De canoane şi-al lor blam,
Iar la slujbă nu-s măcar…
Trei duminici dintr-un an.

Televizorul şi harul

De la Sfânta Liturghie
Poate omul să lipsească
Numai de-i bolnav, la pat,
Încât alţii sa-l urnească.

Dar sunt unii din creştini,
Care au televizor,
Ce convingător susţin
Că văd slujba-n casa lor.

Este drept că pe ecran
Se transmite slujba toată,
Ca oricare alt program,
Însă harul… niciodată.

Aşa cred ei

De la Paşti pân’ la-Înălţare
Toţi creştinii, altădat’,
Salutau pe orişicare
Cu “Hristos a înviat !”

Astăzi dacă zici cuiva
Un “Hristos a înviat !”
La o lună după Paşti,
Să îl vezi cum s-a blocat.

Şi cu multă bâlbâială,
Îţi răspunde încurcat,
După care, cu iuţeală,
Zice: Eşti… exagerat !.

Dă din umeri

Dacă-ntrebi pe cineva
De biserica cu hramul
“Sf. Gherghe”, “Sf. Toma”,
Sau “Ilie Tesviteanul”,

Dă din umeri, se gândeşte,
Parca-ar fi picat din Marte,
Totuşi, el, te sfătuieşte
Să întrebi în altă parte.

Însă dacă-ntrebi, măi frate,
De hotelul “Juvenil”,
Sau de cârciuma “Cetate”,
Te îndreaptă… şi-un copil.

Sfântul maslu

Sfântul maslu-i taină mare,
Căci e pentru sănătate,
E pentru exorcizare
Şi iertare de păcate.

Dar sunt unii mai grozavi
Ce nu ştiu că-i taină mare
Şi zic că, la vreun bolnav,
De i-or face maslu, moare.

Dar, ei, spun din auzite
După mintea unor babe
Care-n dogmă-s rătăcite
Şi-n credinţă-s tare slabe.

Televiziunea în cablu

“Televiziunea-n cablu”
E o modă la creştini,
Căci prin ea vezi azi tot globul,
Tot cei rău pe la străini.

Multe case sunt legate
La ăst cablu păcătos
Pentru care mulţi, măi frate,
Îşi pierd timpul preţios.

Câţi din cei cu cablu-n spate
Sunt creştini adevăraţi ?
Evident, nici unul, frate,
Căci cu toţii sunt… “legaţi”.

Un post şi mai greu

“Nu-i păcat ce bagi în gură”,
Îi auzi chiar pe creştini,
C-au citit ei în Scriptură
Şi… “acolo nu-s minciuni”.

Şi cu-a lor răstălmăcire
Îşi dezleagă mai mereu
Sfântul Post, ce cu iubire
E lăsat de Dumnezeu.

De aceea este-n lume
Şubred şi bolnav creştinul,
Pentru care strict v-a ţine
Un post şi mai greu… – regimul.

Sursă de inspiraţie

Nu contest că răutatea,
Care este azi în lume,
Plănuită-i de satana
Şi de slugile ei bune.

Dar de câte ori vreun frate
Săvârşeşte un păcat,
El se scuză şi susţine
Că ispita la-ndemnat.

Dar nedreaptă este scuza
Celor care se cred buni,
Căci satana se inspiră
Astăzi, chiar de la… creştini.

Asta nu e milă

Vezi în parc un cerşetor,
Şi în lume sunt destui;
Cum îl vezi te trec fiori,
Ba, te mişcă starea lui.

Şi îţi zici: “Milos mai sunt !”
Şi, grăbit, treci mai departe,
Dar să ştii, ţi-o spun oftând:
Asta nu e milă frate !

Dacă sigur e sărac,
Nu cumva este escroc,
Dă-i ceva, să pună-n sac,
Şi-ţi va da Domnul la loc.

Legea Agrară

Iată că în parlament,
Nu de mult, la noi în ţară,
Într-un chip cam turbulent,
S-a votat Legea Agrară.

Toată lumea vrea pământ
De la mic până la mare:
Unul cere un pogon,
Altul vrea zece hectare.

Iată fraţii se omoară
Pentr-un petec mic, stingher,
Dar nu-i nimeni ca să ceară
Doar atât: un ar de… Cer.

Numele de la botez

Naşii, spun unii părinţi,
Altădată, la botez,
Puneau nume doar de sfinţi
Şi ştiau cinstitul Crez.

N-auzeai în România
Decât nume româneşti,
Precum Gheorghe sau Maria
Şi-alte nume creştineşti.

Astăzi, naşii, celui mic,
Nume-i pun vreo două-trei:
Piky-Rita, Bobi-Dick
Şi-alte nume de… căţei.

Religia în şcoală

Mult se bucură creştinii
Că s-a introdus în şcoală
Iar religia iubirii,
Chiar de e opţională.

Dar o oră de povaţă
E puţin, spun adevărul,
Căci, ce preotul învaţă,
Năruie televizorul.

Ce folos c-aud în clasă
De iubire, creştinism,
Iar acasă… sexy, groază,
Violenţă, ateism.

În sărbători

Sărbătoarea unui Sfânt
Se serbează, cum se ştie,
La biserică, în cânt
Şi cu Sfântă Liturghie.

Însă azi puţini cunosc
Viaţa sfântului serbat,
Care, blând, pentru Hristos,
Sângele şi l-a vărsat.

Cei mai mulţi, însă serbează
În beţii, ospăţ, amor;
De e post, nici nu contează,
Şi zic, chiar, că-i… ziua lor.

Campionii

Azi înjură multă lume:
Şi cei mici, şi cei adulţi;
Zic de soare, şi de mume,
Şi de Domnul, şi de sfinţi.

Ce păcat îngrozitor !
De ce omul nu înjură
Şi de iad, televizor,
De ţigări, de băutură ?

De s-ar face, oameni buni,
Un campionat al lumii
De ocări cu înjurături,
Cred c-ar câştiga… românii.

Ciudat

O biserică, se ştie,
Ce e-n plan să se zidească,
În mulţi ani, o parohie
De-abia poate s-o clădească.

Dar un birt, o cârciumioară,
Sau o casă cu balcon
Peste noapte se ridică,
Finanţată doar de-un om.

Cam ciudat ! Ce poţi să spui !
Ăsta-i mersu’ pe la noi:
Cârciuma-i pe locu-ntîi,
Iar biserica pe doi.

Cine să-i înţeleagă ?

Mulţi creştini îşi construiesc
Case mari şi spaţioase,
Pentru care cheltuiesc
Sume mari, chiar fabuloase.

Cu materia rămasă
După ce o terminară,
Mai ridică după casă
Şi o bucătărioară.

Şi acolo stau cu toţii
Fie iarnă, fie vară,
Cu feciorii şi nepoţii,
Ba, o au şi de… cămară.

Turişti nu pelerini

Mânăstirile sunt vara
Asaltate de creştini
Care vin din toată ţara
Ba, mai mult, vin şi străini.

Unii vin la mânăstire
De evlavie mânaţi,
Să se-nchine şi s-admire
Pe părinţii consacraţi.

Alţii vin fără credinţă,
Ca turişti, iubind cultura,
Sau ca oameni de ştiinţă
Să admire doar… pictura.

Compătimire

Când un om se-mbogăţeşte
Din furat, şi nu din muncă,
Mulţi afirmă că el este
Un om care se descurcă.

Azi un om dacă trăieşte
În păcate, în dezmăţ,
Multă lume-l fericeşte
Că-i deştept şi că-i isteţ.

Când un om se hotărăşte
Să petreacă blând, smerit,
Lumea îl compătimeşte
Pentru că… s-a pocăit.

“Amănuntul” ce se uită

Se întâmplă câteodată
Să întrebi pe cineva:
“Ce-ţi mai fac copiii, frate ?
Te mai sună careva ?”

O să-ţi spună că sunt bine,
Au maşini, au vile mari,
Merg mereu prin ţări străine
Sunt directori, demnitari.

Însă uită ca să-ţi spună
“Amănuntul” cel mai greu:
Dacă au credinţă bună,
Dacă-l au pe Dumnezeu.

Condoleanţe

Dacă moare nuştiucine,
Tu să zici cu pietate
Creştineasca rugăciune:
“Dumnezeu să-l ierte, frate !”

Căci tu ştii că după moarte
Nu mai poate cineva
Să se spele de păcate
Şi, aşa, l-ajuţi cumva.

Însă cei din “lumea bună”,
Ce nu au deloc speranţe
În religia creştină,
Îşi transmit doar… condoleanţe.

Naşii catehizaţi de fini

Rolul naşului şi-a naşei
Este: să îşi dea silinţa
Ca pe fini, încă din faşă,
Să-i învăţe, drept, credinţa.

Ce poţi spune despre naşul
Care vine la botez
Pregătit, cu copilaşul,
Dar n-a auzit de “Crez” ?

Azi prin sate şi-n oraşe
Mulţi susţin că sunt creştini,
Însă mulţi din naşi şi naşe
Sunt catehizaţi de… fini.

Părinţii catehizaţi de copii

Pentru că se-nvaţă-n şcoală
Iar religia străbună,
Sunt speranţe pentru ţară
Să devină mai creştină.

Mare rol îl au copiii
Care,-n simple cateheze,
De vor stărui cu toţii,
Pot tot neamul să-l salveze.

Mai întâi, cu dulci poveţe
Şi cu rugăciuni fierbinţi
Toţi să caute să-nveţe
“Tatăl nostru” pe… părinţi.

Progresul medicinii

Cât efort face ştiinţa
Ca să mai lungească viaţa !
Dar cu cât îşi dă silinţa,
Tot mai mică e speranţa.

“Domnul vieţii” este Domnul,
Este Dumnezeu din cer
Şi nimic nu poate omul
Ca să facă fără El.

Singurul progres, bădie,
Al ştiinţei “salvatoare”
E că astăzi omul ştie…
Pentru ce pricină moare.

Noile secte

Unii oameni, din mândrie,
Au căzut în rătăcire
Şi-au înfiinţat, se ştie,
Multe secte, în neştire.

Chiar rupându-se turmă,
Şi e un păcat nespus,
Sectele mai vechi afirmă
Că se-nchină lui “Isus”.

Însă, fără de sfială,
Neţinând de nimeni seama,
Sectele mai noi declară
Că se-nchină lui… satana.

Porunca I

Scrie în porunca-ntâi:
“Eu sunt Dumnezeul tău,
Să nu ai alţi dumnezei,
Domn să-ţi fiu, atâta, Eu”.

De aceea, dragul meu,
Să cinstim cum se cuvine
Numele lui Dumnezeu,
Să-L rostim fără ruşine.

Dumnezeu e în tot locul;
Nu mai spune niciodat’
Că ţi-a ajutat “Norocul”
Sau… “Natura a creat”.

Porunca a II-a

“Chip cioplit să nu îţi faci
Şi nici altă-nfăţişare,
Cărora să i te pleci,
Aducându-i închinare”.

Aşa zice Dumnezeu
În porunc-a doua, care
Ne vorbeşte, dragul meu,
Despre idolatrizare.

Tu, pe idoli detestând,
N-ai în casă chip cioplit,
Ai în schimb un chip modern,
Care e cam… necioplit.

Porunca a III-a

Zice în porunca trei:
“Numele lui Dumnezeu,
În deşert, nicicând să iei
Să nu-ţi fie ţie greu”.

Altădată, toţi creştinii,
De îndată ce-auzeau
Numelui lui Dumnezeu,
Pălăria-şi ridicau.

Astăzi mulţi pe El se jură,
Alţii jură zicând “Zău”,
Alţii, vai, îl şi înjură,
Bucurându-l pe cel rău.

Porunca a IV-a

“Ziua Domnului păzeşte,
Nu lucra deloc în ea,
Cumsecade o sfinţeşte
Tu şi cei din casa ta”.

Ziua asta la creştini
E Duminica, se ştie,
Când Iisus ne-a liberat
Din a iadului robie.

Ruşinos, pentru noi toţi !
Ruşinos, creştinătate !
Căci Dumunica e azi
Ziua… marilor păcate.

Porunca a V-a

Clar, porunca-a cincea spune:
“Pe părinţi să îi cinsteşti
Ca să-ţi fie ţie bine
Şi mulţi ani ca să trăieşti”

Iată, dar, că se cuvine,
Pe părinţi să-i ascultăm,
Căci, ne-au învăţat de bine;
Viaţa lor le-o datorăm.

Mulţi, cinstindu-i pe părinţi,
Nicidecum nu-i neglijează,
Dar fiind mai ocupaţi,
La… azil îi internează.

Porunca a VI-a

În porunc-a şasea scrie
Limpede: “Să nu ucizi !”,
S-avem milă, omenie,
Să fim paşnici şi nu cruzi.

Azi în lume e măcel:
Crime, tâlhării, războaie,
Pruncucideri, pumni, duel;
Curge sângele şiroaie.

Dar ucidere-i şi ura,
Duşmănia dintre fraţi.
Cei mai mulţi ucid cu gura
Când… defaimă pe confraţi.

Porunca a VII-a

În porunc-a şaptea scrie
Despre poftele trupeşti:
“Adulter (sau preacurvie),
E păcat să săvârşeşti”.

Azi mai mult ca orişicând
Desfrânarea e o “ciumă”,
Căci pe mulţi auzi zicând
În batjocoră, în glumă:

“Dacă nu exagerezi -
Zic aceşti pierduţi lumeşti -
Nu-i păcat să desfrânezi,
Ci-i păcat să prea… curveşti !”.

Porunca a VIII-a

“Să nu furi !” ai să găseşti
În porunc-a opta, scris.
Dar te rog să-ţi aminteşti,
Căci afirmi că eşti cinstit:

Niciodată n-ai furat ?
La serviciu n-ai chiulit ?
În tramvai ai scos bilet ?
Tot ce ai, e, tot, muncit ?

Când e Ziua Domnului,
O ţii, tu, de sărbătoare ?
Căci nu-i ziua omului,
Şi e… furtul cel mai mare !

Porunca a IX-a

Din porunc-a noua ştii:
“Mărturie mincinoasă,
Niciodată să nu fii !”,
Dar problema-i dureroasă,

Căci se minte, fii atent,
În reviste şi ziare,
Şi în şcoli şi-n parlament,
Între fraţi, în tribunale.

Cel ce zice că nu minte,
Că e sincer, serios,
Că mereu a fost cuminte,
E un… mare mincinos.

Porunca a X-a

În porunc-a zecea scrie:
“Nu pofti ce nu-i al tău:
Casă, vite, robi, soţie,
Nici vre-un lucru bun, sau rău !”

Iată Domnul Dumnezeu
Ne învaţă să luptăm,
Ca păcatul, tot ce-i rău,
Chiar din faşă să-l curmăm.

La duhovnic când soseşti
La soroc, aşa cum ştim,
Şi te-ntreabă: “Ori pofteşti ?”
Mulţi roşesc, zicând… “Poftim ?”

CHEMÃRI DE SUFLET
LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI

Suflete iubit,

Florile Mă-mbie
Cu mirosul lor,
Păsările-Mi cântă
Adunate-n cor,

Îngerii-Mi dau slavă,
Azi, la Înviere.
Sufleţelul tău
Ce-o să îmi ofere ?

Suflete binecuvântat,

Ziua Învierii
Este la popoare
Zi de bucurie
Şi de sărbătoare.

Simţi, tu, bucurie
Cu adevărat,
Că Stăpânul lumii
Azi a înviat ?

Suflete înviat,

Ia priveşte-afară !
Totu-i înflorit.
Pentru Înviere
Toate s-au gătit.

Eşti tu ca natura
Astfel pregătit ?
Sfânta Înviere
Vrednic te-a găsit ?

Suflete dorit,

Mă iubeşti tu, sincer,
Cel mai mult pe Mine ?
Sau iubeşti cu foc
Altceva din lume ?

E acela gata
Ca să se jertfească,
Şi de dragul tău
Să se răstignească ?

Suflete nepieritor,

La Ierusalim,
La Mormântul Sfânt
Vă trimit o rază,
Vouă, pe Pământ.

Sfânta Mea Lumină
E o-ncredinţare
Că Ortodoxia
E mântuitoare.

Bobocelul Meu,

Tu eşti destinat,
Dar cu voia ta,
Să devii o floare
În grădina Mea.

Bobocelul Meu,
Când te hotărăşti
Ca să te deschizi
Şi să înfloreşti ?

Suflete rezervat,

Zumzetul de gâze,
Păsările-n cor
Cântă Învierea
Mea şi-a tuturor.

Cânţi şi tu cu ele ?
Vrei să le ţii trenă ?
Sau mai mult îţi place
Muzica modernă ?

Suflete valoros,

Ştiu că îţi plac mult
Florile şi zarea,
Cântecul de păsări,
Muntele şi marea.

Dar sunt numai umbra
Celor ce-s în cer;
Eu ceva mai nobil
Vreau să îţi ofer.

Suflete descumpănit,

Iată fluturaşul
Vesel cum mai zboară,
Anunţând grădina
Că e primăvară !

Ieri era un vierme
Gol şi nevoiaş,
Dar, având nădejde,
Azi e fluturaş.

Suflete liber,

Nu silesc pe nimeni;
Numai cine vrea
Să-Mi urmeze Mie
Pe cărarea Mea.

N-am să te forţez,
Dar nici nu te las,
Căci Mi-eşti tare drag
Şi mai e un ceas.

Suflete drag,

Picături de sânge
Multe am vărsat.
Pentru-ntreaga lume
Mult am sângerat.

Însă dintre-atâtea
Picături, creştine,
Una am vărsat-o
Sigur pentru tine.

Suflete răpit,

Vreau să urci mai des
În “Ierusalim”
Şi-n căntari divine
Să ne veselim.

Grija cea lumească
Să o laşi afară
Căci, de la o vreme,
Simt că te doboară.

Suflete aşteptat,

Eu, Duminica
O aştept mereu
Ca să te-ntâlnesc
În locaşul Meu.

Căci în rest ştiu bine
Că eşti ocupat
Şi n-ai timp de Mine,
Suflet aşteptat.

Suflete obosit,

La mironosiţe
Dac-ai să priveşti,
Ai să prinzi putere
Si-ai să biruieşti.

Ele nici o clipă
Nu M-au părăsit,
N-au zis că sunt slabe
Sau c-au obosit.

Suflete ales,

Ziua Învierii
Cu belşug să plouă
Şi să vă aducă
Multă PACE VOUĂ !

Pace pentru trup,
Pace pentru gând,
Pace pentru suflet,
Pace pe Pământ !

Suflete chemat,

Iarăşi strig: “Veniţi
Să luaţi lumină !”
Din lumina sfântă,
Din Lumina Lină.

Vino cu nădejde
Şi te luminează,
Căci am pregătită
Pentru tine-o rază.

Suflete timid,

Nu ştii că în rai
Primul om venit
Fost-a un tâlhar
Care s-a smerit ?

Eu, pe cel smerit,
Care se căieşte,
Nu-l voi da afară
Dacă Mă doreşte.

Suflete înspăimântat,

Nu te pedepsesc
Findcă ai greşit !
Căci doar pentru asta
Eu M-am răstignit.

Eu sunt supărat
Şi îi pedepsesc
Pe aceia care
Nu se pocăiesc.

Suflete înlăcrimat,

Dacă tu tot timpul
Fugi de suferinţă,
Fugi de răstignire
Şi de umilinţă,

Iată, Eu sunt gata
Să te-nlocuiesc
Şi a doua oară
Să Mă răstignesc.

Copilaşii Mei

Daţi-Mi ce-i frumos,
Ce aveţi mai bun:
Tinereţea voastră,
Nu apus de drum !

Copilaşi şi tineri !
Dacă Mă iubiţi,
Ca şi îngeraşii
O să fiţi slăviţi.

Suflete sclipitor,

Tu ştii că nimic
Necurat nu intră
În Împărăţia
Tatălui cea Sfântă.

Deci să te sileşti
Cât poţi tu de bine
Să te curăţeşti,
Ca să vii la Mine.

Suflete răspândit,

Te-am rugat ceva;
Nu era prea greu.
Dar M-ai refuzat;
Nu ştiai că-s Eu.

Nu mai cunoscut,
Dar am să mai vin;
Ori cu chip de frate,
Ori cu chip străin.

Suflete înzestrat,

De la tine, află
Că Eu am pretenţii:
Vreau mai multe fapte,
Nu vreu doar intenţii.

Mi-am pus darul Meu
Ca să poţi mai mult.
Fii mai hotărât
Şi fugi de tumult !

Suflete dojenit,

Care om nu-şi ceartă
Fiul când greşeşte ?
Asta se întâmplă
Fiindcă îl iubeşte.

Tot la fel şi Eu:
Vrând ca să vă iert,
Fiindcă vă iubesc,
Şi Eu vă mai cert.

Suflete înflăcărat,

Fiindcă în credinţă
Eşti ca o făclie,
Binecuvântată
Casa ta să fie !

Fii cu luare-aminte
Şi cu modestie;
Să nu-ţi stingă vântul
Flacăra cea vie !

Suflete nelămurit,

Eu sunt Creatorul
Celor ce sunt vii !
Să nu pot Eu oare
Să îi şi învii ?

Doar atât nu pot:
Să-Mi calc Legea Mea
Şi să-ţi dărui raiul
Fără voia ta.

Suflete destins,

Dac-ai înţelege
Ce înseamnă raiul,
Ţi-ai schimba în grabă
Cugetul şi traiul.

Nu-nţelegi mai mult,
Fiindcă mulţi vrăjmaşi
Ti-au slăbit credinţa,
Dar să nu te laşi !

Suflete îngăduitor,

Fiindcă astăzi este
Ziua Învierii,
Să iertăm din suflet,
Să dăm tot iertării.

Orice învrăjbire
Sau păcat de moarte
Are pe vrăjmaşul
Totdeauna-n spate.

Suflete credincios,

Va veni o vreme
Înfricoşătoare
Când vi se va cere,
Vouă, lepădare.

Dacă azi ţi-ar cere
A te lepăda,
Ca să scapi cu viaţă,
Ce răspuns ai da ?

Suflete harnic,

De vrei să Mă afli,
Mă găseşti în cer
Îmbrăcat în slavă
Şi-ntr-un sfânt mister.

Dar Mă mai găseşti
În orice azil,
În orice bolnav
Şi sărac umil.

Suflete milostiv,

Iată, lângă tine
E un sufleţel
Ce aşteaptă dornic
Să-l ajuţi niţel.

Dacă îl ajuţi
A se ridica,
Multe din păcate
Eu îţi voi ierta.

Suflete dotat,

Tu ai mulţi talanţi,
Dar să te smereşti,
Că-ţi pierzi osteneala
Dacă te mândreşti.

Pentru-aceste daruri
Nu te crede vrednic,
Ci să crezi mereu
Că eşti rob netrebnic.

Suflete încercat,

Dacă-n astă lume
Suferinţă n-ai,
Nu-ţi va fi deplină
Fericirea-n rai.

Toată suferinţa,
Tot al tău amar,
Toată sârguinţa,
Nu-ţi va fi-n zadar.

Suflete răscumpărat,

Sângele Meu Sfânt
Tot Mi L-am vărsat
Şi din gheara morţii
Te-am răscumpărat.

Eu nu-ţi cer creştine,
Ca să te jertfeşti
Tot la fel ca Mine,
Ci să Mă iubeşti.

Suflete iertător,

Eu, la răstignire,
Când am fost scuipat,
Am zis: “Tată, iartă-i,
Căci nu ştiu ce fac !”

Dacă faci la fel
Când vei fi scuipat,
Tu eşti fiul Meu
Cu adevărat.

Suflete scump,

Ori Te-am supărat
Cu ceva pe tine ?
Căci, tu, altădat’
Mai vorbeai cu Mine.

Cheamă-Mă, de astăzi,
Iar la tine-n casă
Şi să-Mi spui în rugă
Ce dureri te-apasă.

Suflete preţios,

La botez ţi-am dat
Haină de lumină.
Te-am făcut curat,
Fără nici o vină.

Ori ai fost prădat
Suflet preţios,
Căci Te văd pătat
Şi cam zdrenţăros.

Suflete plăcut,

Dragul Meu odor,
Scumpa Mea mireasă,
Te aştept cu dor
Sus în cer – Acasă.

Însă, de nu vrei,
N-am să te silesc,
Dar am să Te-aştept,
Fiindcă te iubesc.

Suflete deosebit,

L-am rugat pe Tatăl
Ca să-Mi dea mireasă,
Nu vreo cosânzeană
Sau vreo-mpărăteasă.

Te-am cerut pe tine,
O cenuşăreasă.
Tu Mă vrei pe Mine ?
Vrei să-Mi fii mireasă ?

Mireasa Mea,

Plin de frumuseţi
Mi-este Cerul Sfânt,
Dar Eu vreau mireasă
Doar de pe Pământ.

Tu eşti cea aleasă,
Marea Mea iubire,
Ca să-Mi fii mireasă,
Iar Eu, ţie, Mire.

Suflete înmiresmat,

Dac-ai şti ce mult
Te iubesc creştine !
Chiar de-s răstignit
Iar şi iar de tine.

Pentru tine-s gata
Iar să Mă jertfesc,
Fiindcă sunt iubire,
Fiindcă te iubesc !

Suflete neputincios,

Vezi cât eşti de slab
Şi neputincios,
Cât îţi pare drumul
De anevoios ?

Dacă-Mi dai voinţă,
O să iei putere
Şi-am să-ţi dau şi aripi
Şi tot ce-Mi vei cere !

Copilaşul Meu,

După orice iarnă
Vine primăvară,
După orice noapte
Ziua vine iară.

După suferinţa
Şi oftatul tău,
Vine bucuria,
Copilaşul Meu !

Suflete nedesăvârşit,

Fiindcă eşti, copile,
Nedesăvârşit,
Eşti câteodată
Cam nelămurit.

Tainele divine,
E cu neputinţă
Ca să le pătrunzi
Fără de credinţă.

Suflete cucernic,

După cât lucrezi,
După cât iubeşti,
După cât oferi,
Tot atât primeşti.

Dacă vrei mai multe
Daruri să primeşti,
Caută-n tot timpul
Să te depăşeşti.

Suflete gingaş,

Când vei dezbrăca
Trupul de pământ,
Ai să zbori spre ceruri
Ca un înger sfânt.

Însă, până când
Vei zbura spre Mine,
Tu să-Ţi îngrijeşti
Îngerul din tine.

Suflete bogat,

Tu ai două case:
Una pe Pământ,
Unde stai acuma,
Şi-alta-n Cerul Sfânt.

Una dintre ele
Este îngrijită,
Dar cealaltă casă
E cam părăsită.

Suflete conciliant,

La vrăjmaşul tău
Mergi cu gânduri bune !
Dacă poţi, cu daruri
Şi cu rugăciune.

Şi-ai să vezi minune:
Cel ieşit din fire
O să-şi schimbe ura,
Sigur, în iubire.

Suflete dezorientat,

Unde vrei s-ajungi ?
Care-i scopul tău ?
Care-ţi este ţinta,
Copilaşul Meu ?

Drumul tău de-acuma
Duce către Mine ?
Dacă nu, e rău,
Dacă da, e bine.

Suflete atenţionat,

Unii o-ncep frumos
Şi-o încheie rău,
Alţii-o-ncheie bine,
Chiar de-au mers mai greu.

Copilaşul Meu,
Fii atent la tine;
Să începi frumos
Şi să termini bine !

Copilul Meu,

Sufleţelul tău
E o floare-aleasă.
Când va creşte mare,
Am s-o iau acasă.

Tu s-o îngrijeşti
Să nu se usuce,
Căci, aşa, acasă
N-o mai pot aduce.

Suflete hoinar,

Viaţa asta este
Timp de pregătire
Pentru întâlnirea
Cu Cerescul Mire.

Pildă să îţi fie
Cei ce se frământă
Şi se ostenesc
Pentru Nunta Sfântă.

Suflete sfios,

Iarăşi ai venit,
Iarăşi te-am primit
Când cu trupul Meu
Te-ai împărtăşit.

Însă tu ştii bine
Dorul Meu fierbinte:
Nu Mă înşela
Ca mai înainte !

Suflete mare,

Mare-ţi e iubirea,
Mare-ţi e credinţa,
Mare să îţi fie,
Insă şi căinţa.

De la calea dreaptă
Să nu te abaţi
Şi să stai în ceata
Fiilor curaţi.

Suflete cuvios,

Nu râvni la “zmeii”
Care au de toate,
Au belşug în casă,
Pace, sănătate.

Căci în foc se pierde,
Tot ce au acuma,
Însă tu ai raiul
Pentru totdeauna.

Suflete curajos,

Drumul sfânt şi drept
Celui rău nu-i place;
De-aia-ţi pune piedici
Şi nu afli pace.

Toate-n jurul tău
Când vor merge strună,
Află că te are
Cu ceva la mână.

Suflete împovărat,

Nu-ţi convine crucea
Ce o porţi acum ?
Vrei ca să o schimbi
La final de drum ?

Eu o schimb, de vrei,
Căci am mai uşoare,
Însă crucea asta
E mântuitoare.

Suflete silitor,

N-am zis niciodată
Ca să nu munceşti,
Însă nu uita
Cele sufleteşti !

Ca să fii cu fraţii
Rugători, în rând,
Chiar şi când munceşti
Să te rogi în gând !

Suflete datornic,

În zadar Mi-a fost
Jertfa de pe cruce
Dacă mulţi la iad
Lesne se vor duce.

În zadar, copile,
Eu M-am răstignit,
De nu-Mi simţi iubirea
Ce M-a ţintuit.

Suflete harismatic,

Tot ce am creat,
Toate-s bune foarte !
Toate sunt frumoase
Şi înmiresmate !

Însă, dintre toate,
Eu doresc mereu
Ca să-Mi dai mireasma
Sufletului tău.

Suflete ascultător,

Iată care este
Ascultarea ta:
Tu să fii exemplu
În grădina Mea !

Mulţi privesc la tine;
Să nu îi sminteşti,
Ci, ca un părinte,
Să îi întăreşti !

Suflete privilegiat,

Am un dar frumos !
Vreau să ţi-l ofer
Ca s-aduci cu el
Suflete la cer.

Însă, pentru asta,
Trebuie îndată
Ca să îţi impui
Viaţă mai curată.

Suflete sârguincios,

Un bolnav din lume,
Un copil de-al Meu,
Ar avea nevoie
De-ajutorul tău.

Să ei alifie
Şi balsam cu tine,
Iară pentru restul
Lasă-Mă pe Mine !

Suflete ocupat,

Dac-ai fi lucrat
După darul Meu,
Mulţi s-ar fi salvat
Prin cuvântul tău.

Încă mai ai timp
Să-nmulţeşti talantul,
Altfel o să-l iau
Şi-am să-l dau la altul.

Suflete nehotărât,

Cât ai să regreţi
Timpul cel pierdut
Ce puteai cu fapte
Să îl fi umplut !

De te-ai hotărât,
Caută mai iute
Să recuperezi
Clipele pierdute !

Suflete vesel,

Cam cât poţi să ţii
Fără nepăsare
Degeţelul tău
La o lumânare?

Dacă nu rezişti
Nici măcar o clipă,
Tu la focul veşnic
Să gândeşti cu frică.

Suflete hazliu,

Dacă s-ar întoarce
Înapoi în lume
Unul ce-a plecat,
N-ar mai sta de glume.

N-ar mai sta pe gânduri
Şi nepăsător,
Ci ar fi, te-asigur,
Primul lucrător.

Suflete necăjit,

Eu sunt Creatorul
A tot Universul
Şi cunosc la toate
Numărul şi mersul.

Tot ce ţi se-ntâmplă
E cu ştirea Mea
Şi îngădui totul
Spre salvarea ta.

Suflete roditor,

De ce crezi c-am dat
Pilda cu smochinul ?
Ca să ia aminte,
De ea, tot creştinul.

Tu eşti, ca să ştii,
Un smochin ales
Şi vreau de la tine
Roade cât mai des.

Suflete vanitos,

Eu, Biruitorul
Şi Stăpân a toate,
Te-am ferit de-atâtea
Rele şi păcate.

Tu să fii smerit !
Să nu crezi cumva
Că ai biruit
Cu puterea ta.

Suflete ispitit,

Patima pe care
Stiu că n-o iubeşti
N-o să plece dacă
Nu o spovedeşti.

Ca să scapi de ea,
Trebuie voinţă !
Şi am să te-ajut,
Dacă-i neputinţă.

Suflete ostenitor,

Ca să urci un munte,
Trebuie silinţă,
Multă osteneală,
Ani de nevoinţă.

Cu cât urci mai mult,
Straşnică-i vederea !
Însă de aluneci,
Groaznică-i căderea.

Suflete zelos,

Ca samarineanca,
Vino la fântână !
Şi-ai să afli apă
Limpede şi bună.

Du-te în cetate,
Apoi şi la fraţi,
Şi le dă să soarbă,
Căci sunt însetaţi !

Suflete curios,

Nu mai ispiti
Tainele divine,
Că-i cu neputinţă
Asta pentru tine !

Marea nu încape
Toată-ntr-un ulcior,
Nici divinitatea
Într-un căpuşor.

Suflete împietrit,

Pleacă des la Domnul
Câte-un frăţior,
Însă tu stai rece
Şi nepăsător.

Dacă-ţi mai amân
Clipa de plecare,
Îmi vei arăta
De ce eşti în stare ?

Suflete apropiat,

Ori de câte ori
Eşti scârbit şi trist,
Să-Mi citeşti cu râvnă
Imnul Acatist.

Şi-am să te ajut
Dup-a ta credinţă,
Dup-a ta iubire,
După nevoinţă.

Suflete zdruncinat,

Iarăşi nu-ţi dă pace
Fiica ticăloasă,
Cea din Babilon
(Mintea păcătoasă).

Pruncii ei de Piatră
Să-i loveşti nespus
(Zicând rugăciunea
Domnului Iisus).

Suflete iubitor,

Iată mor pe cruce
Pentru-al Meu popor,
Însă omul este
Tot nepăsător.

De eşti lângă Mine,
Azi, când simt durere,
Vei fi langă Mine
Şi la Înviere.

Suflete necumpătat,

“Vinul veseleşte
Inima oricui”,
Zice într-un psalm,
Cel cunosc destui.

Vin înseamnă, însă,
Dragostea curată
Şi nu veselia
Celor ce se-mbată.

Suflete frământat,

O problemă, iată,
Mintea îţi frământă;
Care nu-ţi dă pace
Şi te înfierbântă.

De citeşti Psaltirea
Fără a-nceta,
Vei găsi răspunsul
La-ntrebarea ta.

Suflete bun,

Eu M-am răstignit
Doar de dragul tău
Ca să-ţi dărui raiul,
Copilaşul Meu.

Nu vreau ca şi tu
Să te răstigneşti,
Ci vreau doar atât:
Mult să mă iubeşti

Suflete binevoitor,

Vin şi anul ăsta
Să vă vizitez
Şi, cu bucurie,
Să vă-mbrăţişez.

Am o rugăminte,
Fii Mei iubiţi:
Poate anul ăsta
Nu Mă răstigniţi !

Suflete creat din iubire,

V-am creat, să ştiţi,
Nu ca să vă pierd,
Ci să vă alint
Şi să vă dezmierd.

Fiindcă vă iubesc,
Ca să vă salvez,
Vin umil să mor
Şi-apoi să-nviez.

Suflete important,

Duminica este
Praznicul cel sfânt,
Când am înviat
Falnic din mormânt.

Dacă vrei mai lesne
Ca să te ascult,
Se cuvine, deci,
S-o păzeşti mai mult.

Suflete nemulţumit,

Am răbdat ocara
Lumii cu iubire
Şi-am răbdat, pe urmă,
Chiar şi răstignire.

Cel ce nu iubeşte
Şi nu e smerit
N-are nici răbdare
Şi-i nemulţumit.

Suflete cugetător,

Cauţi adevărul
În această lume ?
Tu nu vezi că astăzi
Nimeni nu ţi-l spune ?

Eu sunt Adevărul !
Aşadar, creştine,
Ca să îl găseşti,
Află-Mă pe Mine.

Suflete călător,

Nu e altă cale,
Nu e nici alt drum
Care este demn
De urmat acum.

Numai Eu sunt Calea
Cea adevărată,
Care se cuvine
S-o urmezi îndată.

Suflete rătăcit,

Vrei să ne-ntâlnim
Iar la rugăciune,
În parfum de smirnă
Şi trăiri divine ?

Şi să-Mi spui în şoaptă,
Ca în vremi apuse:
“Mi-este dor de Tine,
Bunul meu Iisuse !”

Suflete discret,

Astăzi vin din nou
Şi la uşă-ţi bat,
Însă iarăşi este
Totul încuiat.

Cum pot Eu să intru ?
Cheia e la tine.
Dacă-Mi vei deschide,
Vei cina cu Mine.

Suflete înăbuşit,

Iată, vin şi suflu
În cenuşă iar.
Sper să mai găsesc
O scânteie-n jar.

Dar să nu mai laşi
Focul să se stingă,
Fiindcă rar găseşti
Om să ţi-l aprindă !

Suflete nedreptăţit,

Te gândeşti că iar
Eşti nedreptăţit
Şi că pe nedrept
Unii te-au jignit.

Dumnezeu e drept.
El a-ngăduit,
Căci şi tu pe alţii
I-ai nedreptăţit.

Suflete miluit,

Când, la Judecată,
Se va întreba
De-ai avut tu milă,
Ce răspuns vei da?

Dacă n-ai o pâine,
Fii mai afectiv !
Mângâie durerea,
Fii mai milostiv !

Suflete înţelept,

Pace şi dreptate
Nu ai să găseşti.
Însă, câte una,
Le mai întâlneşti.

Între cele două,
Dac-ar fi s-alegi,
Tu alege pacea
Care n-are legi.

Suflete îndurerat,

Fericit i-acela
Care plânge-acum,
Căci nu va mai plânge
La sfârşit de drum.

Din suspinul lui
Şi din lăcrămioare
Am să-i fac şiraguri
De mărgăritare.

Suflete stăruitor,

Tot ce Îmi vei cere,
Şi Mă vei ruga,
Totul cu iubire
Iute vei afla.

Dar ceva vreau, totuşi,
Să te rog pe tine:
Cere-n rugă lucruri
Vrednice de Mine.

Suflete binecredincios,

De vei ţine pasul
Cu Ortodoxia,
Mare-ţi va fi plata,
Mare bucuria !

Căci credinţa voastră
E mântuitoare.
Nu-i strica prestigiul,
N-o lovi-n onoare.

Suflete aglomerat,

Dimineaţa, ruga
Este de argint,
Noaptea e de aur,
Seara de pamânt.

Eu pe toate trei,
Află, că le-ascult,
Însă, tu pe care
Mi-o oferi mai mult ?

Suflete neprihănit,

Nici un spor în casă
Tu nu vei avea,
Fără osteneala
De a te ruga.

Caută că afli,
Cere şi-ţi voi da,
Bate cu credinţă
Şi-ţi voi descuia !

Suflete vindecat,

Iată, “desfrânata”
Joacă şi huleşte
La creştin pe masă
Şi el o priveşte.

N-o primi în casă,
Căci te întinează
Şi pe Duhul Sfânt
Mult îl întristează !

CHEMĂRI DE SUFLET
LA PRAZNICUL NAȘTERII DOMNULUI

Suflete cald,

M-am născut pe paie,
Într-o iesle rece.
Mi-a-ngheţat năsucul;
Tremurul nu-Mi trece.

Dacă e calduţă
Inimioara ta,
Mi-aş dori să intru
Şi să stau în ea.

Suflete sensibil,

Vezi cât sunt de mic
Şi de drăgălaş ?
Am venit din ceruri
În acest sălaş.

De ţi-e drag de Mine
Şi de mama Mea,
Cheamă-Mă la tine,
În căsuţa ta !

Suflete pasiv,

Ca să fii cu Mine
În ceresc sălaş,
M-am făcut ca tine:
Prunc şi copilaş.

Spune-Mi: vrei cu Mine
Sus, în Cerul Sfânt ?
Sau ramâi aicea,
Jos, pe-acest Pământ ?

Suflete inocent,

Noaptea am venit,
Noapte am aflat.
Iată omenirea
Cum M-a aşteptat !

Ţi-am adus Lumină !
Nu o refuza !
Umple-ţi inimioara
Şi căsuţa ta !

Suflete ostenit,

Bethleemul doarme.
Nimeni nu M-aşteaptă.
Lumea vede steaua,
Dar nu se deşteaptă.

Tu cum Mă aştepţi?
Stele s-au ivit !
Noaptea e în toi !
Sau… eşti obosit ?

Suflete începător,

Iarna M-am născut
Jos, pe paie reci,
Ca să-ţi fie ţie
Cald şi bine-n veci.

Ce vreau de la tine
Ca recunoştinţă:
Pentru tot trecutul,
Sinceră căinţă.

Suflete călduţ,

M-am născut odată
Pentru omenire,
Însă, am găsit-o
Rece în iubire.

Dacă e fierbinte
Sufleţelul tău,
Cheamă-Mă la tine
Să Mă nasc din nou !

Suflete dezinteresat,

Am venit în lume
Blând şi umilit,
Chip de om luându-Mi,
Fiindcă v-am iubit.

Voi veni din nou
La al Meu popor,
Dar de data asta
Ca Judecător.

Suflete nepăsător,

Steaua ne vesteşte
Nouă bucuria:
Astăzi S-a născut
Pe Pământ, Mesia.

Simţi tu bucurie
Cu adevărat,
Că Stăpânul lumii,
Azi, S-a întrupat ?

Suflete indiferent,

M-am născut în iesle
Lângă dobitoace
Şi-n oraş nu-i nimeni
Foc în sob-a-Mi face.

Dacă iar M-aş naşte,
Iar M-aş întrupa,
As găsi căldură
În cămara ta ?

Suflete domol,

Lângă dreptul Iosif
Am lucrat de mic:
El dulgher şi calfă,
Eu ca ucenic.

Pentru trup, se cade
Să lucrezi la fel,
Însă mai cu râvnă
Pentru sufleţel.

Suflete neascultător,

Dumnezeu fiind,
Chiar de-s Împărat,
De măicuţa Mea
Eu am ascultat.

De aceea-ţi zic:
Să faci ascultare
De cel rânduit,
Chiar de-i mic sau mare !

Suflete adormit,

Am venit cu pace
Ca un fulguşor.
N-am vrut să vă tulbur
Somnul cel uşor.

Am venit la voi,
Fii mei iubiţi !
Noaptea este rece !
Vreţi să vă treziţi ?

Suflete îndrăzneţ,

De primejdii fugi,
Nu le înfrunta !
Ca să nu te pierzi
Din mândria ta.

Căci şi Eu cu Maica,
M-am ascuns fugind
De prigonitori,
Tocmai în Egipt.

Suflete somnoros,

M-aţi primit în staul,
M-aţi primit dormind
Şi n-am vrut ca somnul
Să vi-l stric venind.

Dacă voi şi astăzi,
Încă mai dormiţi,
Vă anunţ că-i timpul
Ca să vă treziţi !

Suflete pesimist,

M-am născut, cum ştii,
În sărac locaş
Şi am fost în lume
Ca un chiriaş.

De ce vrei aici,
Casă să-ţi ofer,
Când, Eu, pot să-ţi dau
Casă sus, în cer ?

Suflete semeţ,

N-am venit în lume
Ca un împărat,
Cu alai şi pompă
Şi încoronat.

Am venit cu pace,
Blând şi umilit.
Tu să iei aminte
Şi să fii smerit !

Suflete sincer,

Vin şi anul ăsta
Să vă vizitez
Şi, ca-n orice an,
Tainic Mă-ntrupez.

Vin cu o dorinţă
Fii Mei iubiţi:
Să-mi găsesc creştinii
Sincer spovediţi !

Suflete aţipit,

Cerul şi Pământul
Astăzi s-au unit.
Taina cea din veacuri
S-a descoperit.

Răscumpărătorul
Schimb-a lumii soartă.
N-auzi cum mai bate
Şi la tine-n poartă ?

Suflete cinstit,

Azi Fecioara-Maică
Naşte o Comoară -
Pe Mântuitorul -
Şi e tot fecioară.

Cât de mult iubeşte
Domnul pe fecioare !
Iată un prilej
Pentru cugetare.

Suflete feciorelnic,

Mi-am ales cu drag
Mamă pe Maria,
Pentru că în ea-i
Toată curăţia.

Nu M-aş fi născut
Prunc şi copilaş,
Dacă nu găseam
Astfel de locaş.

Suflete temător,

Pricepând Irod
Că o stea răsare,
S-a pornit cu ură
Ca să Mă omoare.

Şi pe voi irozii
Azi vă urmăresc.
Însă nu vă temeţi !
Eu îi biruiesc !

Suflete generos,

Magii se închină
Pruncului Iisus.
Şi cu bucurie
Daruri i-au adus.

Să te-nchini şi tu
Pruncului Ales,
Domnului din cer,
Dar ceva mai des.

Suflete paşnic,

Blând v-am cercetat
Dintru înălţime
Eu, Mântuitorul,
Unul din Treime.

Naşterea dorită
De poporul Meu,
Fie pentru tine
Naştere din nou !

Suflete darnic,

Magii Mi-au adus
Aur mult, curat,
Cunoscând de Sus
Că sunt Împărat.

Adu-Mi şi tu Mie
Aurul credinţei,
Aurul iubirii
Şi al umilinţei !

Suflete mânios,

Smirnă şi tămâie
Magii Mi-au adus,
Aur pe tipsie
Şi, apoi, s-au dus.

Vreau şi de la tine:
Smirna curăţiei
Şi tămâia păcii,
Nu cea a mâniei.

Suflete îndatorat,

Eu sunt împărat
Şi arhiereu,
Sunt şi prooroc,
Sunt şi Dumnezeu.

Aur ştiu că n-ai,
Smirna este rară;
Dă-Mi tămâia rugii
Ca pe o comoară.

Suflete distrat,

Mama M-a născut,
Mama M-a-nfăşat,
Mama M-a crescut
Şi M-a legănat.

Cum să n-o iubesc,
Eu, pe mama Mea !
Tu cât o iubeşti,
Pe mămica ta ?

Suflete folositor,

Îngerii din cer
Naşterea vestesc;
Prin cântări divine
Mă slavoslovesc.

Să vesteşti şi tu
Naşterea creştine !
Dar prin pilda vieţii,
Vreau, Eu, de la tine.

Suflete melancolic,

Îngeraşii cântă
Fiindcă Mă iubesc
Si-adunaţi în cete,
Naşterea vestesc.

Vrei să-Mi cânţi şi tu ?
Vreau să îţi ascult
Vocea ce ţi-am dat-o,
Care-Mi place mult.

Suflete prădat,

Haină de lumină
La botez ţi-am dat;
Ca pe o mireasă
Te-am încununat.

Ori ai fost prădată,
Scumpa mea mireasa?
Căci Te văd pătată
Şi cam zdrenţuroasă.

Suflete împodobit,

Simt de la un timp
Că Mă ocoleşti;
Nu mai eşti la fel,
Nu Mă mai iubeşti.

Află despre Mine
Că sunt tot fidel:
Mă gândesc la tine,
Te iubesc la fel.

Suflete viu,

Pentru omenire,
De al vostru dor,
Eu, ce sunt iubire,
Vin, Mă nasc şi mor.

Dacă simţi fiorul
Dragostei divine,
Să te umple dorul,
Să iubeşti ca Mine !

Suflete delăsător,

Magii cunoşteau
C-am să vin în lume,
Însă nu ştiau
Vremea când anume.

Dar Mă aşteptau,
Se gândeau la Mine.
Tu te mai gândeşti ?
Mă aştepţi, creştine ?

Suflete vestitor,

Primii mei apostoli -
Magii şi păstorii -
Au vestit la lume
Ziua întrupării.

Tot ca un apostol
Să vesteşti, cu dor,
Despre Cel ce-ţi este
Ţie, Salvator !

Suflete evlavios,

Mie, Dreptul Iosif,
Om curat şi sfânt,
Mi-a fost ca un tată,
Copilaş fiind.

El e păzitorul
Brav al fecioriei.
Să-l chemaţi, de vreţi
Darul curăţiei.

Suflete recunoscător,

Magii M-au dorit
Şi M-au căutat;
După stea mergând,
Iată, M-au aflat.

Dacă n-aveţi stea,
N-o să Mă găsiţi !
Iar de o aveţi,
Să o preţuiţi !

Suflete amăgit,

Învăţaţii lumii,
Magii din vechime,
Studiau cu râvnă
Tainele divine.

Faci la fel şi tu ?
Cercetezi, tu, oare,
Sfintele Scripturi,
Sau numai ziare ?

Suflete făţarnic,

Naşterea cea sfântă
Şi preaminunată,
A Lui Dumnezeu,
Este aşteptată.

Dar vă-ntreb acuma:
Sincer e creştinul ?
Naşterea aşteaptă,
Sau mai mult… Crăciunul.

Suflete nestatornic,

M-am născut în iesle,
Lângă dobitoace.
M-au primit voioase
Şi cu multă pace.

Cu suflarea lor,
Eu M-am încălzit
Şi nici mai târziu,
Nu M-au răstignit.

Suflete luminat,

Steaua sus răsare,
Falnic străluceşte
Şi cu orice rază,
Naşterea vesteşte.

Să vesteşti ca steua
Ziua asta mare,
Fii ortodoxiei,
Stea strălucitoare !

Suflete lucrător,

Iată că păstorii,
Oameni fără nume,
Mi-au făcut vestită
Naşterea în lume.

Nici tu n-ai un nume;
Mulţi te văd codaş,
Însă tu lucrează
Ca un păstoraş !

Suflete supărat,

Cetele de îngeri
M-au înconjurat
Cu cântări de slavă,
Când M-am întrupat.

Tu de ce nu vrei,
Dragul Meu ostaş,
Ca să Mă slăveşti
Ca un îngeraş ?

Suflete cumpătat,

Am venit la voi
Numai din iubire,
Să vă chem pe toţi
La desăvârşire.

Fiţi desăvârşiţi
Precum Tatăl este !
Nu vă încurcaţi
În lucrări terestre !

Suflete preţuit,

Iată sunt acuma,
Ce n-am fost mereu.
Sunt, de la-ntrupare,
Om şi Dumnezeu.

Om Mă fac luându-Mi
Chipul omenesc,
Ca să fac din tine
Chip dumnezeesc.

Suflete onest,

Eu nu M-am născut
În odăi regale,
Ci-n miros de grajd
Şi de animale.

Ştii care-i mirosul
Care-Mi place Mie ?
E parfumul rugii
Noaptea la făclie.

Suflete apărat,

Pentru cât greşeşti
Tu, Lui Dumnezeu,
Pentru că nu-ţi pasă
De oftatul Meu,

Te-aş certa mai des,
Însă nu Mă lasă
Sfânta Născătoare,
Marea-mpărăteasă.

Suflete nobil,

Vrei aici în cer,
Veşnic cu Hristos ?
Vrei să îţi ofer
Cerul luminos ?

Vrei tu, fericire,
Viaţă, vrei să-ţi dau ?
Vrei tu, nemurire ?
Zi atâta: “Vreau !”.

Suflete nerecunoscător,

Preacurata mamă,
Care M-a născut,
Este pentru tine
Totdeauna scut.

Ea îmi cere-ntruna
Milă şi-ndurare.
Eşti tu, oare, vrednic
De iubirea-i mare ?

Suflete mâhnit,

Bucurie cauţi
Pe acest Pământ ?
Dar de ce n-o cauţi
Sus, în Cerul Sfânt ?

Cere-o dela Mine,
Căci, Eu, sunt Mesia
Şi la Mine este
Toată bucuria.

Suflete însemnat,

Eu sunt Viaţa lumii
Şi izvor de viaţă !
Eu sunt Creatorul
Celor ce-s de faţă !

Cel ce Mă urmează,
Nici că va pieri,
Ci în rai, cu Mine,
Veşnic va trăi.

Suflete luptat,

Eu când văd prezentul
Brav şi hotărât,
Nu mai iau în seamă
Un trecut urât.

Ţine asta minte,
Spre al tău folos:
Fă din orice clipă
Un prezent frumos!

CHEMÃRI DE SUFLET
LA PRAZNICUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

Suflete trist,

Ştiu durerea ta,
Şi necazul tău,
Şi cât eşti de trist,
Şi cât ţi-e de greu.

Dacă vrei îndată
Ca să scapi de greu,
Să citeşti cu lacrimi
Paraclisul meu.

Suflete zbuciumat,

Ştiu ce te frământă,
Ştiu că nu ai pace,
Şi că nu ai tihnă
De un timp încoace.

De-ai citi adesea
La Psaltirea mea,
Tot ce te frământă
Se va spulbera.

Suflete pătimitor,

Patima pe care
Vrei să o goneşti,
N-o să plece iute
Dacă n-o sileşti.

Dacă vrei să scapi,
Să-mi asculţi cuvântul:
Roagă-te citind
“Acoperământul”

Suflete întărit,

Dacă, sincer, vrei
Să te mântuieşti,
Pace n-o să ai,
Tihnă nu găseşti.

Ori de cate ori
Eşti scârbit şi trist,
Cheamă-mă citindu-mi
Imnul acatist.

Suflete delicat,

Eu am îndrăsneală
Către Fiul meu.
De ce n-apelezi
Să te-ajut mereu ?

Pentru asta, sunt
Tare supărată
Pe cei ce nu-mi cer
Ajutor vreodată.

Suflete neponderat,

Sunt Împărăteasa
Cerului – Maria.
Studiază-mi bine
Iconografia !

Dacă-ţi place, sincer,
Să-mi urmezi cuminte
Şi-n înfăţişare,
Dar şi în veşminte.

Suflete ciudat,

Zilnic, din icoană
Eu privesc la tine,
Insă, tu, mai rar
Mă priveşti pe mine.

Uneori mă bucur
Că te văd curat,
Dar, câteodată,
Te cam porţi ciudat.

Suflete trufaş,

Iată, eu sunt roaba
Ce am fost aleasă
Tatălui din ceruri
Ca să-i fiu mireasă.

Roagă-te din suflet
Ca să fii smerit,
Căci, din cer, pe îngeri,
Fala i-a trântit.

Suflete îngreunat,

Chiar de-s Născătoarea
Domnului Iisus,
Am lăsat pământul
Şi la cer m-am dus.

Şi tu ai să zbori,
Şi-ai să laşi pământul;
Nu te-ngreuna,
Însă, cu argintul.

Suflete comod,

Ştii de ce creştinii
Nu se roagă mie ?
Nu din rea voinţă,
Ci din lenevie.

Te îndemn la rugă,
La mai multe fapte,
Căci tu ştii că lenea
E păcat de moarte !

Suflete îngrijorat,

Ca şi la Vlaherne
Vin cu tot soborul
Şi-n bisericuţe
Vizitez poporul.

Te-am văzut, adesea,
Stând pios, cuminte.
Ţi-am văzut doar trupul
Însă… fără minte.

Suflete fericit,

Ai îmbătrânit
Pe-al credinţei drum.
Mulţi te-au părăsit;
Nu mai sunt acum.

Mergi tot înainte !
Nu păşi greşit !
Să nu pierzi averea
Ce-ai agonisit.

Copilul meu,

Iată că, vrăjmaşul
Vine şi în vis
Să-ţi arate iadul,
Sau vreun paradis.

Când te înspăimântă,
Copilaş iubit,
Să mă strigi pe nume
Şi am şi sosit.

Suflete suferind,

Eşti bolnav şi ştiu
Cât îţi e de greu,
Cât se chinuieşte
Sufleţelul tău.

De ce nu mă chemi
Sa te vindec eu ?
Căci am mare har
De la Dumnezeu.

Suflete optimist,

Lesne ai să cazi
De te-ncrezi în tine.
De aceea-ţi spun:
Să m-asculţi pe mine !

Să îţi pui nădejdea
Doar în Fiul meu
Şi, atunci, copile,
Te ajut şi eu.

Suflete frumos,

Sus, aici în rai,
Sunt înconjurată
De miros de flori,
Care te îmbată.

Eu am o dorinţă
Vreau, cu râvnă mare,
În a mea grădină,
Tu, să fii o floare.

Suflete umil,

Curse-s la tot pasul
Pe cărarea dreaptă;
Răul te-nconjoară,
Laţul te aşteaptă.

De mă rogi fierbinte,
Eu te scap de rău,
Căci, tu, eşti creştine
Fiu din neamul meu.

Suflete rugător,

Mult îmi plec urechea
Când te-aud cântând,
Lăudând pe Domnul
Şi tot Cerul Sfânt.

Roagă-te cântând !
Roagă-te mereu !
Şi-ţi voi duce cântul
Sus, la Fiul meu.

Suflete ajutat,

Eu ajut de-a pururi
Celui ce mă cheamă,
Celui care, sincer,
Simte că-i sunt mamă.

Care mamă-şi lasă
Fiul ei când plânge ?
Oare nu-l dezmiardă
Şi la piept îl strânge ?

Suflete hotărât,

Ştiu că ai în minte
Grija mântuirii
Şi te preocupă
Ceasul despărţirii.

De mă rogi adesea,
Cu credintţă vie,
Pentru mântuire
Voi fi scară ţie.

Suflete ager,

Tot ce îmi vei cere,
Repede voi duce
Sus, de tot, în ceruri,
Fiului Cel Dulce.

Dar ceva vreau, totuşi,
Să te rog niţel:
Cere-n rugă lucruri
Vrednice de El.

Suflete distins,

Cu nespusă milă
Eu, din multe valuri,
Te-am salvat cu ruga
Şi te-am scos la maluri.

Mergi cu grijă multă
Şi-ocoleşte malul ,
Să nu cazi în apă !
Că te fură valul.

Suflete îndoielnic,

Pune langă fapte
Şi credinţă vie
Şi-orice îndoială
Spune-o, sincer, mie.

Crede în Iisus !
Crede-n Fiul meu !
Şi-ţi voi fi o scară
Către Dumnezeu.

Suflete slăbit,

Ai slăbit cam mult
Fiindcă nu citeşti
Vieţile de sfinţi,
Cărţi duhovniceşti.

Să-mi citeşti, te sfătui,
Cartea cu minuni,
Ca să vezi ce grijă
Port pentru creştini.

Suflete uşurat,

Cu iubire multă,
Eu i-am ruşinat
Pe vrăjmaşii care,
Te-au împresurat.

De-or mai îndrăzni
A te supăra,
Nu mai sta pe gânduri;
Dă-i pe mâna mea !

Suflete agitat,

La Buna-Vestire,
Dacă n-ascultam,
Toţi – şi mic, şi mare -
Toţi, în iad mergeam.

Te îndemn, de-aceea,
Să faci ascultare !
Şi-ai să simti, ca mine,
Bucurie mare.

Suflete ocrotit,

Ai un of pe care
Nu-l spui nimănui.
De ce uiţi că sunt
Maica Domnului ?

Ca să ai, iar, pace,
Roagă-te mai mult !
Şi-ţi promit, copile,
C-am să te ascult.

Suflete curat,

Ce-ţi doresc din suflet ?
Ce-ţi doresc eu ţie ?
Să-mi urmezi cu pace
Mie-n curăţie.

Eu ajut în grabă
Celor ce sunt vrednici,
Care-s şi la suflet
Buni şi feciorelnici.

Suflete senin,

Când vrajmaşi de moarte
Te aşteaptă-n poartă,
Tu să strigi la mine
Şi te scap îndată.

Dacă mă asculţi,
Te voi asculta,
De eşti fiul meu,
Eu sunt mama ta.

Suflete talentat,

Ai primit un dar
De la Fiul meu,
Care te obligă
Să munceşti mereu.

Ai primit talantul
Nu să te mândreşti,
Ci, cu străduinţă,
Să îl înmulţeşti.

Suflete neclintit,

Dacă eşti în scârbe,
Cheamă-mă mai des
Şi voi face totul
Ca să ai succes.

Căci ajut fierbinte
Şi nu părăsesc
Pe cei ce mă cheamă,
Neamul cel iubesc.

Suflete râvnitor,

Eu cutreier lumea
Şi o cercetez,
Ca să văd durerea
Şi s-o alinez.

Mergi şi tu în lume,
Că e necredinţă
Şi, cât poţi, ajut-o
Cu o vorbuliţă !

Suflete alinător,

Eu mă rog, să ştii,
Pentru-ntreaga lume
Şi v-ajut pe toţi
Cu afecţiune.

Şi tu să te rogi
Pentru fraţii tăi,
Însă, cu iubire,
Chiar de-s buni sau răi.

Suflete muncit,

Ai căzut şi astăzi ?
Pune început
Nou de pocăinţă
Şi-am să te ajut.

Iaraşi te ridică !
Dar ai grijă mare,
Ca să prinzi finalul,
Totuşi, în picioare.

POSTFAŢĂ

DOMNUL IISUS NE CHEAMĂ

Domnul nostru Iisus Hristos a chemat la sine pe Sfinţii săi Apostoli şi Ucenici şi pe toţi cei care şi-au dorit să-L urmeze fidel ca să moştenească împărăţia cerurilor. De două mii de ani Biserica dreptmăritoare, prin slujitorii săi: episcopi, preoţi şi diaconi, cheamă pe oameni să-i urmeze lui Hristos şi să aştepte a doua venire a Lui într-o desăvârşită sfinţenie.

„…la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui !” (Mt. 25,6)

„Pentru ce tu omule, M-ai lăsat pe Mine ?
Pentru ce de la Cel ce te-a iubit te-ai întors?
Pentru ce iarăşi te-ai lipit de vrăjmaşul ?
Adu-ţi aminte că pentru tine din cer M-am pogorât,
Adu-ţi aminte că pentru tine, trup M-am făcut,
Adu-ţi aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut,
Adu-ţi aminte că pentru tine am pruncit,
Adu-ţi aminte că pentru tine, M-am smerit,
Adu-ţi aminte că pentru tine, pe pământ am vieţuit,
Adu-ţi aminte că pentru tine, goniri am răbdat,
Adu-ţi aminte că pentru tine, grăiri de rău, ocări, batjocuri, necinste, răni, scuipări, loviri cu pumnii, luări în râs şi patimi de necinste am primit,
Adu-ţi aminte că pentru tine, cu cei fără de lege M-am socotit,
Adu-ţi aminte că pentru tine, cu moarte de ocară am murit,
Adu-ţi aminte că pentru tine, am fost îngropat,
M-am pogorât din ceruri, ca pe tine să te sui la ceruri,
M-am smerit, ca pe tine să te înalţ,
Am sărăcit, ca pe tine să te proslăvesc,
M-am rănit, ca pe tine să te vindec,
Am murit, ca pe tine să te înviez,
Tu ai păcătuit, iar Eu păcatul tău asupra Mea l-am luat,
Tu cel vinovat, iar Eu munca am primit,
Tu cel datornic, iar Eu datoria am plătit,
Tu spre moarte osândit, iar Eu pentru tine am murit,
Căci la aceasta M-au tras dragostea şi milostivirea Mea,
Pentru că Eu n-am putut răbda ca să pătimeşti tu acest fel de nenorocire.
Deci tu pe această a Mea dragoste o treci cu vederea ?
Că în loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplăteşti,
În locul Meu iubeşti păcatul,
În locul Meu, slujeşti patimilor. Dar ce ai aflat întru Mine vrednic de întoarcere, de nu voieşti a veni către Mine ?
De voieşti binele tău – tot binele este la Mine.
De voieşti fericire – toată fericirea este la Mine.
De voieşti frumuseţe, cine este mai frumos decât Mine?
Au bun neam voieşti ? Dar cine este mai din bun neam decât Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei?
Au voieşti înălţime ? Dar cine este mai înalt decât Împăratul Cerului ?
Au voieşti slavă ? Dar cine este mai slăvit decât Mine ?
Au voieşti bogăţie ? Dar la Mine este toată bogăţia !
Au voieşti înţelepciune ? Dar Eu sunt înţelepciunea lui Dumnezeu.
Au voieşti prietenie ? Da cine este mai iubit şi mai iubitor decât Mine, Care Mi-am pus sufletul pentru toţi ?
Au ajutor cauţi ? Dar cine îţi va ajuta afară de Mine ?
Au doctor cauţi ? Dar cine te va vindeca afară de Mine?
Au veselie cauţi ? Dar cine te va veseli afară de Mine ?
Au mângâiere cauţi ? Dar cine te va mângâia afară de Mine ?
Au cauţi odihna ? Întru Mine vei afla odihna sufletului tău.
De cauţi pace, Eu sunt pacea sufletului tău
De cauţi viaţa, întru Mine este izvorul vieţii
De cauţi lumina, Eu sunt lumina lumii.
De cauţi adevărul, Eu sunt adevărul.
De cauţi calea, Eu sunt calea.
De cauţi povăţuitor spre cer, Eu sunt povăţuitor credincios.
Atunci pentru ce nu voieşti a veni către Mine?
Au doară nu îndrăzneşti a te apropia ? Dar către cine mai cu înlesnire este apropierea ?
Au a cere te sfieşti ? Dar cine a cerut de la Mine cu credinţă şi nu i-am dat ?
De nu te lasă pe tine păcatul, Eu pentru păcătoşi am murit.
De te tulbură pe tine mulţimea păcatelor, la Mine este mai multă milostivire, căci am zis: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cu păcate) şi Eu vă voi odihni pe voi.“ (Mt. 11,28)
(Prea Sfinţitul Episcop Tihon al Voronejului)

„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni“. (Mt. 4,19)
„Veniţi la nuntă“. (Mt. 22,4)
„Veniţi şi vă adunaţi la ospaţul cel mare al lui Dumnezeu“. (Apoc. 19,17)
„Veniţi, că iată toate sunt gata“. (Lc. 14,17)
„Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului !“ (Apoc. 19,9)

„Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru…El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor“. (Tim. 8-9)

„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii“. (Mt. 25,34)

AMIN !

În semn de mulțumire vizitați și explorați sursa: popasduhovnicesc.ro


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.