versiunea moldoveneasca русская версия


Cred cum vreau?

Cred cum vreau?

20 февраля 2017

„Eu cred în Dumnezeu, dar în felul meu. N-am nevoe de serviciile bisericii. Nu mă mai deranjati cu formalitățile voastre. Am propria mea credință!” Cât de des auzim așa obiecție ca răspuns la predica pentru o viață îmbisericită a fiecarui credincios în parte. Este ciudat că cel ce afirmă așa nu observă contradicția evidentă și absurditatea propriilor cuvinte, pentru că e ca și cum ai zice: „În Dumnezeu cred, dar încredere în Dumnezeu n-am!”.  

Pilda raiului și a iadului

Pilda raiului și a iadului

20 февраля 2017

Ce este iadul? O încăpere cu o masă mare și rotundă. În mijlocul mesei, un vas mare cu o mâncare deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca niște schelete, flămânzi și nervoși. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuiau să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reușeau, fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Ce este raiul?  

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

Mesajul Patriarhului Kirill adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

15 февраля 2017

Dragi fraţi şi surori! Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii. Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a numit „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Precum sarea îmbunătăţeşte considerabil gustul mâncării, prevenind alterarea ei, creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea cu puterea mărturisirii... 

Semnificația psalmului 136

Semnificația psalmului 136

11 февраля 2017

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.  

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

10 февраля 2017

Ziua de duminică, 5 februarie 2017, a fost cea mai fericită pentru tinerii Ioan și Liudmila, ginerele și fiica părintelui — blagocin Oleg Fistican, care și-au consfințit dragostea reciprocă prin Taina Cununiei. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Marchel în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Episcopul a felicitat mirii Ioan și Liudmila cu primirea cununiei, dorindu-le căsnicie fericită, dragoste jertfelnică, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu în această etapă nouă a vieții lor.... 

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

Capul sfântului Ioan Gură de Aur

9 февраля 2017

Printre odoarele cele mai de preţ din Grădina Maicii Domnului sunt moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. La mănăstirea Vatoped se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan. Capul Sfântului Ioan Gură de Aur păstrat la mănăstirea Vatoped, Athos. Un lucru minunat şi vrednic de luat în seamă legat de capul sfântului Hrisostom, ce poate fi pipăit de oricine la modul personal, este nestricăciunea urechii drepte. Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, s-a născut în Antiohia. Fericitul şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului... 

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

Rugăciunea domnească — partitură pentru parohie

8 февраля 2017

Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer (așa) și pe pământ. Pâinea noastră cea de-a pururea, dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. (Matei 6,9-13).  

În viaţa noastră suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi

În viaţa noastră suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi

7 февраля 2017

În viaţa noastră de toate zilele, suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi, mereu avem ceva important de terminat şi ni se pare că timpul pe­trecut la rugăciune ne împiedică să terminăm lucrul respectiv. Însă experienţa dovedeşte că o jumătate de oră sau o oră „irosită” în rugăciune nu împiedică deloc, în mod catastro­fal, bunul mers al activităţilor noastre zilnice, aşa cum ne închipuim atunci când am vrea să ne rugăm. Dimpotrivă, obiceiul de a ne ruga ne învaţă să ne concentrăm rapid, înlătură orice neatenţie, disciplinează  

Viața sfintei Xenia (în imagini).

Viața sfintei Xenia (în imagini).

6 февраля 2017

Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a II-a. Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile... 

Pareneză la sfințirea unei case

Pareneză la sfințirea unei case

4 февраля 2017

Iubiții mei, am venit în casa voastră cu bucurie și cu nădejde. Pentru că sunt în casa unor proaspăt căsătoriți, a unor tineri entuziaști, care și-au început drumul lor împreună. Și am binecuvântat și sfințit această casă prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea ei cu ulei sfințit, rugându-mă lui Dumnezeu pentru ca El să vă binecuvinteze și să vă întărească și să vă apere întru toate. Căci de la Dumnezeu e toată binecuvântarea, pacea, bucuria și iubirea dintre oameni. De la El e ajutorul nostru și nădejdea noastră.  

Predica la pilda cinei

Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri. Motto:„Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii (Efes.1,4). Iubiţi credincioşi, pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, «este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El» (Dicţionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).

Să ştim, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri şi că vechimea ei este veşnică, mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simţite şi văzute şi pînă la sfîrşitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleşii Săi (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Aşa vedem din dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales şi a chemat pe Noe şi i-a poruncit să facă corabie înainte de potop (Facere 6, 8-14); aşa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12, 1-3); aşa a chemat pe Moise (Ieşirea 3, 1-4) şi pe poporul lui Israel (Deuteronom 7, 21, 13, 4); aşa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor şi l-a uns împărat peste Israel (I Regi 16, 12-13); şi tot aşa a chemat Dumnezeu pe sfinţii prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).

La plinirea vremii a venit Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi a chemat pe sfinţii Săi apostoli (Marcu 3, 13-19). Încă se vorbeşte în Sfînta Scriptură şi de chemarea Bisericilor (I Petru 5, 13) şi de chemarea credincioşilor (Romani 16, 13; I Petru 1, 2). Au fost însă şi chemări personale şi particulare, precum a fost alegerea şi chemarea lui Solomon la împărăţie (I Paralipomena 22, 3-6) şi chemarea marelui Apostol Pavel de către Mîntuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arată prea luminat în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia (Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).

În Sfînta Scriptură observăm că pricinile chemării lui Dumnezeu sînt felurite: după voinţa şi după prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fără de privire la merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); după harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6) pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5); pentru înfierea prin Iisus Hristos (Efeseni 1, 5); spre dobîndirea mîntuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13); spre slava veşnică (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2); spre a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) şi spre a fi sfinţi fără prihană în dragoste (Efeseni 1, 4).

Dar şi mijloacele prin care se fac chemările lui Dumnezeu sînt, de asemenea, diferite. Să ştim că chemarea credincioşilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfînt (Zaharia 7, 12; Fapte 13, 2), şi prin Iisus Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32; Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2, 14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) şi prin aleşii Săi (IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Să mai ştim că chemarea lui Dumnezeu este după alegere (Romani 9, 30), neschimbată şi nemincinoasă din partea Lui (Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).

Iată pe scurt pricinile şi mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care este scopul pentru care ne cheamă Dumnezeu? Iată cu ce scop ne cheamă: Chemarea Lui ne îndeamnă la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povăţuieşte la împăcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); ne îndeamnă la sfinţenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 2, 6-18; I Petru 2, 9); din moarte la viaţă (Ioan 5, 24-25); ne cheamă la libertate şi la pace (Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne uneşte cu Iisus Hristos la una şi aceeaşi nădejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18), la moştenirea slavei (Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18), şi la împărăţia slavei lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).

Oare omul poate să primească şi să refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi l-a lăsat în mîna sfatului său (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23; Inţelepciunea lui Isus Sirah 15, 14), şi cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalm 5, 12). Acest lucru ni-l arată şi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos care zice în Sfînta Evanghelie: «Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie» (Matei 16, 24).

Dacă aţi ascultat cu atenţie Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi, aţi auzit cum toţi cei chemaţi la cina cea mare, s-au lepădat de cină, punînd diferite motive. Unul că şi-a cumpărat ţarina şi se duce să o vadă, altul că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi merge să-i încerce, iar altul că şi-a luat femeie şi nu poate merge (Luca 14, 18-20).

Iată şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuză să primească în mintea şi inima lor chemarea lui Dumnezeu. Aceştia mai întîi se îndepărtează de harul lui Dumnezeu şi în ziua Judecăţii de apoi vor lua mai mare pedeapsă decît Sodoma şi Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).

Cei ce refuză chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la rătăcire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) şi la împietrirea inimii lor (Marcu 16, 14). Aceştia vor lua pedepse vremelnice (Isaia 65, 12-15) şi de nu se vor pocăi vor ajunge la osînda veşnică (Ioan 12, 48; Evrei 2, 1-3; 12, 25).

Iubiţi credincioşi,

În cele ce urmează vom vorbi şi despre cele mai de pe urmă chemări, care le va face Domnul la sfîrşitul lumii şi în ziua Judecăţii de apoi. Mai întîi să arătăm cum va chema Dumnezeu cerul şi pămîntul, după mărturia Sfîntul Duh care zice: «Chema-va cerul de sus şi pămîntul ca să judece pe poporul Său» (Psalm 49, 5).

Această chemare a cerului şi pămîntului se va face în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Milioane de trîmbiţe purtate de ceata Începătoriilor vor suna cu mare glas şi înfricoşat la porunca Domnului, chemînd la judecată cerul de sus, adică nenumărata mulţime a îngerilor, şi pămîntul de jos, adică toate popoarele pămîntului, pe toţi păcătoşii din iad şi pe înşişi demonii care i-au înşelat pentru a-i da morţii.

În faţa divanului de judecată al lui Hristos vor sta toţi drepţii şi păcătoşii ca să dea seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfîntul Apostol Pavel şi Evanghelia lui Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).

De aceea zice dumnezeiasca Scriptură că «va chema cerul de sus», adică toate puterile din ceruri şi toţi îngerii împreună cu sufletele tuturor drepţilor, care, la glasul trîmbiţelor, se vor coborî din cer să stea înaintea Domnului slavei, Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, ca să vadă şi să audă cum va răsplăti Dumnezeu fiecăruia, după lucrurile lui (Matei 16, 27).

Atunci glasul trîmbiţelor, va suna în sus şi în jos. În sus, ca să cheme din cer toate puterile cerului, pe toţi îngerii şi pe toţi drepţii; iar în jos, glasul lor va ajunge pe pămînt şi pînă în iad. Pe pămînt, ca să deschidă toate mormintele şi să învie toţi oamenii care au murit cu trupul de la începutul lumii; iar la iad, ca să cheme pe toţi diavolii şi pe toţi păcătoşii la judecata cea preasfîntă şi preadreaptă a lui Dumnezeu. Iată ce zice despre aceste trîmbiţe ale cerului Sfîntul Ierarh Grigorie Teologul: «Înfricoşat este glasul trîmbiţelor acelora la care se vor supune stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele mai dedesubt, vor zdrobi porţi de aramă, vor dezlega şi vor risipi legăturile morţilor» (Uşa pocăinţei, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).

La chemarea acestor trîmiţe va chema Dumnezeu cerul de sus şi pămîntul de jos, ca să aleagă pe cei drepţi de cei păcătoşi, precum alege păstorul oile de capre (Matei 25, 32), spre a merge unii la viaţa veşnică, iar alţii la munca veşnică (Matei 25, 46).

Dar să auzim, fraţii mei, şi cea mai de pe urmă chemare ce o va face Mîntuitorul nostru Iisus Hristos către aleşii Săi, în ziua Judecăţii de apoi. Această prea fericită chemare, ne-o arată dumnezeiasca Evanghelie, zicînd: Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea făgăduită vouă de la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Matei 25, 34-36).

Deci, vedeţi, că chemările lui Dumnezeu sînt veşnice şi mai înainte de facerea lumii şi de la începutul lumii acesteia văzute şi simţite, pînă la sfîrşitul ei şi pînă în ziua Judecăţii celei de apoi!

Auzind de chemările lui Dumnezeu cele în multe feluri despre care am vorbit pînă aici, să fim cu mare atenţie, cu luare aminte şi cu mare frică de Dumnezeu, cînd glasul conştiinţei noastre ne cheamă la pocăinţă şi la părăsirea răutăţilor noastre. Căci conştiinţa noastră este cea mai vie trîmbiţă care neîncetat ne cheamă din lăuntrul nostru la pocăinţă, la îndreptarea şi la calea cea sfîntă a mîntuirii.

O, de ar da Dumnezeu să auzim în toată vremea glasul acestei trîmbiţe, adică glasul conştiinţei noastre, care mereu ne cheamă la pocăinţă spre mîntuirea sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu să auzim glasul conştiinţei care strigă din lăuntrul nostru, zicînd: Omule, părăseşte păcatele tale! Omule, vine moartea şi te găseşte în păcate şi vei fi osîndit în focul cel veşnic! Omule, trezeşte-te la pocăinţă şi vezi în ce stare eşti, că nu ştii ziua şi ceasul în care te va chema Domnul din această trecătoare viaţă! Auzi, omule, ce zice dumnezeiasca Scriptură: Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învîrtoşaţi inimile voastre (Psalm 94, 8). Ascultaţi ce zice această trîmbiţă, care pururea strigă din lăuntrul nostru: Ce faci, omule, unde mergi? De ce te încurci cu grijile lumii? De ce îţi împlineşti poftele trupului tău? De ce stai nespovedit, fără pocăinţă, ca şi cum ai fi nemuritor?

Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: Privegheaţi şi vă rugaţi, fiţi gata că nu ştiţi în care ceas vine sfîrşitul! Şi iarăşi: «Pocăieşte-te, omule, ca să întîmpini pe Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei şi a toată fapta bună aprinsă, ca să nu te găsească asemenea fecioarelor celor fără de minte, care au rămas afară de cămara Mirelui Ceresc» (Matei 25, 11-12).

O, fraţii mei, dacă ne-am trezi pînă mai avem vreme să auzim glasul acestei trîmbiţe, adică al mustrării conştiinţei noastre şi dacă acest glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăinţă şi la părăsirea păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea şi în veacul de acum şi în cel viitor!

Acest glas al lui Dumnezeu este conştiinţa noastră, este trîmbiţa cea tainică şi sfîntă care călătoreşte cu noi în viaţa de aici, şi pururea ne cheamă din lăuntru spre a ne trezi şi pocăi. Conştiinţa este pîrîşul care mereu ne pîrăşte pe calea acestei vieţi, şi ne mustră cînd greşim. Despre acest pîrîş zice, într-un anumit fel, Sfînta Evanghelie: Împacă-te cu pîrîşul tău pe cale, ca nu cumva pîrîşul să te dea judecătorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi, Iisus Hristos Mîntuitorul lumii ne cheamă pe toţi la Cina Sa cea mare. Ne cheamă la ospăţul credinţei adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să părăsească cineva Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrăneşte din învăţătura dreptei credinţe, şi să meargă la cina sectelor care se înmulţesc mereu şi înşală pe mulţi.

Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la masa mîntuirii. Să nu amînăm pocăinţa, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfînta Împărtăşanie, grija pentru suflet, că în ceasul în care nu gîndim, Fiul Omului va veni!

Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor şi preoţii satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica şi la marile Sărbători cu toţii la biserică?

De ce punem motive că «ne-am cumpărat ţarine», adică griji pămînteşti, că «ne-am cumpărat cinci perechi de boi», adică ne-am robit de patimi cele cinci simţiri, şi că «ne-am luat femeie», adică ne-am dedat la beţii şi desfrînări, mai ales Duminica şi de aceea nu putem veni la ospăţul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mîntuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din cer? Căci vedem la Sfînta Liturghie, Duminica, mai mult bătrîni şi văduve, dar tinerii şi copiii dumnevoastră unde sînt? De ce nu vin cît mai mulţi la slujbele bisericii, la Sfînta Liturghie? Hristos din cer se jertfeşte pe Sfînta Masă, sfinţii şi îngerii din cer cîntă cu noi în biserică, Mîntuitorul ospătează cu noi şi ne hrăneşte cu scumpul Său Trup şi Sînge, iar cei mai mulţi dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beţii, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate şi ospătează cu necredincioşii, cu beţivii, cu sectanţii şi cu slugile întunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvîntat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică şi Sfînta Împărtăşanie şi ca citirea sfintelor cărţi nu este alta pe pămînt!

Ajunge o săptămînă de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămînă, Duminica, în Biserica Domnului la Sfînta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum şi pentru suflet, că în curînd vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunţi, beţii, certuri şi desfrînări?

Să lăsăm dar tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre. Creşteţi-vă copiii în frica Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la biserică, la cina cea mare a Mîntuitorului Hristos. De vom face aşa, şi pe pămînt vom fi fericiţi şi mulţumiţi, şi în cer cu îngerii, cu sfinţii şi cu Însuşi Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin. (arhiamndrit Ilie Cleopa).
Vă amintim că în duminica a 28-a după Pogorârea Sfântului Duh, mama noastră duhovnicească — sfânta Biserică ne propune spre atenție pilda cinei descrisă de evanghelistul Luca  14,16-24. Această pildă este asemănătoare cu cea a nunții Fiului de împărat (Mt.22,1-14), ce se citește în duminica a 14-a după Rusalii. Ambele au ca temă centrală pretexte lipsite de sens ale oamenilor de a refuza invitația şi conlucrarea (sinergia) divină pentru mântuire. Vedeți mai jos şi o poezie la această temă.

«Lasa azi, lasa pe maine
Ai timp sa te pocaiesti,
Esti prea tanar si ai vreme
De ce sa te pedepsesti?

Doar n-ai sa te faci calugar?!
Doar n-ai sa te duci la schit?!
Ce atata pocainta?
Ce pacat ai savarsit?

Haide bre si te petrece
Ca Raiul e pe pamant
Nu te potrivi la altii
Ca doar n-ai sa te faci Sfant!

Uite-asa ne amageste
Ucigasul de satan
Zi de zi ne tot amana
Luni intregi si an cu an

Celor tineri el le spune:
«Ca nu au niciun pacat
Stiu ca n-ai pus foc la nimeni!
Doar n-ai savarsit omor,

Cine ti-a vorbit vreodata
Ca esti rau facator?

Ce tot post si rugaciune?

Nu te vezi cum ai slabit?

Daca stai numai in casa
Parca esti un osandit!»

Deci, sa n-aiba nicio grija
Sunt cu sufletul curat.
Iar pe cei batrani ii minte
Ca nu se pot mantui,

Au facut pacate multe
Degeaba s-or pocai.

Si-asa cand omul moare,
Vede tot, dar in zadar
Plange si se tanguieste
Caci s-a inselat amar

Frati crestini, acum e timpul
Cat pe lume mai traim
Sa ne ingrijim de Suflet
Si-n pacat sa nu murim!» (I. Tudosciuc)


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.