verdiunea moldoveneasca русская версия


Despre credință și mântuire.

Despre credință și mântuire.

8 decembrie 2016

“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12). “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).“Eu sunt Învăţătorul şi Domnul“ (Ioan 13, 13).“Eu sunt Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11, 25). DESPRE ORTODOXIE. Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi şi în general nu cunoaştem înălţimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţenia ei. Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul... 

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

7 decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, în sala sinodală din incinta Reşedinţei mitropolitane din mun. Chişinău, a avut loc Adunarea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, cu participarea reprezentanţilor presei ortodoxe din republică. Şedinţa a început cu un cuvânt al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, care a vorbit despre deontologia comunicării pastorale în internet, axându-se... 

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

Conferință teologică în s.Izvoare, r.Fălești

6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie 2016, în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești a avut loc adunarea generală a preoților din raion. Întrunirea a debutat cu oficierea sfintei Liturghii de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe protoiereul Oleg Fistican, blagocinul circumscripției. A urmat mărturisirea preoților, după care a demarat conferința teologică cu tema: „Apărarea în fața abuzului prozeletismului sectar”. Conferința a fost susținută de lectorul Facultății de Teologie din Chișinău, protoiereul Octavian Solomon și de protoiereul... 

Spovedania unui păcătos

Spovedania unui păcătos

5 decembrie 2016

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si,... 

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului

3 decembrie 2016

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18) Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub... 

Tipic pentru  ziua de 04.12.2016

Tipic pentru ziua de 04.12.2016

2 decembrie 2016

Неделя 24-я по Пятидесятнице. Глас 7-й. Введе́ние (Вход) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии. Бденная служба праздника Введения во храм Пресвятой Богородицы совершается вместе с воскресной службой Октоиха (по 1-й Марковой главе Типикона под 21 ноября: «Подоба́ет ве́дати, я́ко а́ще случи́тся пра́здник Введе́ния... 

Superficialitatea

Superficialitatea

1 decembrie 2016

Avem o vorbă în popor pentru cei ce nu duc o treabă până la capăt. Spunem că face treabă de mântuială! Alfel spus, a face treabă de mântuială se numeşte superficialitate. E important a înţelege ce este superficialitatea, de ce este dăunătoare omului şi cum poate fi evitată. Superficialitatea se descrie ca o lipsă de profunzime, de neînţelegere a sensului vieţii şi a adâncurilor ei.  Superficialitatea este una dintre bolile cele mai răspândite ale societaţii contemporane. Ea rezultă şi din faptul că omul doreşte să câştige mult cu efort puţin, să reuşească... 

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

Aniversarea a 70 de ani de la nașterea Patriarhului Chiril

22 noiembrie 2016

La 20 noiembrie 2016, în Duminica a 22-a după Cincizecime, la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril împreună cu Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu o ceată de arhierei şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În această zi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a împlinit 70 de ani. Slujba dumnezeiască a fost condusă de: Preafericitului Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi Teodor II; Preafericitul... 

Zi cu hram la Sîngerei

Zi cu hram la Sîngerei

21 noiembrie 2016

Luni, 21 noiembrie 2016, de ziua pomenirii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil”, una din cele trei biserici din orașul Sîngerei și-a serbat ziua ocrotitorilor cerești. Sfînta Liturhie a fost săvîrșită de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei și parohul bisericii. La finalul sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te-Deum de mulțumire. Printre cei prezenți s-a numărat protoiereul Ioan Ursachi, parohul bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” din același oraș; primarul orașului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi; șeful IP Sîngerei, precum și alți funcționari publici ai orașului.... 

Privelistea mormintelor

Privelistea mormintelor

19 noiembrie 2016

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre. Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face. Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit. Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare;... 

Predica la Duminica a V-a din Post

Smerenia Domnului nostru Iisus Hristos este un lucru de mare maretie, fiindca minunile Sale sunt o mare uimire, dimpreuna cu Invierea Sa – acea minune a minunilor. Luand trup imputinat si stramt, de rob, El a ajuns slujitorul robilor Sai.

De ce incearca oamenii sa para mai mari si mai buni decat sunt? Iarba de pe camp nu incearca aceasta, si nici pestii din apa sau pasarile din vazduh. Atunci, de ce oamenii fac aceasta? Pentru ca, odinioara, ei au fost cu adevarat mai mari si mai buni decat sunt acum, si umbra acestei amintiri ii indeamna la exagerarea maretiei si bunatatii lor – pe o coarda intinsa prea tare si sa fie manuiti de demoni.

Dintre toate lucrurile pe care trebuie sa le invete omul, smerenia este lucrul cel mai greu. De aceea, Domnul Iisus Si-a facut cunoscuta invatatura Lui despre semerenie in termenii cei mai limpezi cu putinta, atat in cuvant, cat si in fapta, asa incat nimeni sa nu poata pune la indoiala insemnatatea de nemasurat si de neinlaturat a smereniei, in lucrarea de mantuire a omului. De aceea a venit El imbracat in trup omenesc stricacios, intocmai asa cum se facuse cel al lui Adam, ca pedeapsa pentru caderea lui in pacat. El, Domnul Cel fara de pacat si Facatorul heruvimilor minunati si stralucitori, S-a imbracat in vesmant gros, stricacios, de intemnitat vinovat. Nu este aceasta, in sine, o lectie destul de limpede, despre smerenia pe care trebuie sa o invete oamenii cei pacatosi? Domnul a repetat aceasta lectie prin nasterea Lui in pestera pastorilor, in locul unei curti imparatesti, aflandu-Se in preajma pacatosilor si saracilor care erau batjocoriti, prin spalarea picioarelor ucenicilor Lui, luand de bunavoie Patima Lui asupra Lui si, in cele din urma, rastignindu-Se pe Cruce, prin inghitirea pana la fund a paharului suferintei celei mai amare. Cu toate acestea, oamenii au socotit ca invatatura despre smerenie este cea mai grea de priceput, si la fel este sa o puna in lucrare. Chiar si ucenicii lui Hristos, care fusesera dimpreuna cu bunul si smeritul lor Domn in fiecare zi, nu au fost in stare sa inteleaga bunatatea Lui si nici sa invete smerenia Lui. Preocuparea pe care o aveau pentru ei si situatia lor, slava si rasplata lor, s-a pus in priveliste chiar in clipele cele mai hotaratoare, cand ei ar fi trebuit sa se gandeasca cel mai putin la aceste lucruri. Dar aceste slabiciuni li s-au aratat in acele clipe cu ingaduinta lui Dumnezeu, astfle ca neamuri de-a randul sa vada toate slabiciunile, caderea pacatoasa si nimicnicia firii omenesti. De exemplu, cand Domnul a rostit cuvinte grele despre bogati: “Mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu”, Petru L-a intrebat pe Domnul despre rasplata pentru fiecare ucenic: “Cu noi oare ce va fi?” (Matei 19:24, 27). Cu un alt prilej, cand Domnul a vorbit ucenicilor Lui despre vindere, chinuire si moartea Fiului lui Dumnezeu, ucenicii mergeau in urma Lui, vorbind intre dansii care era mai mare. Cunoscandu-le gandurile si auzind vorbirea lor soptita, Hristos, luand un copil, l-a pus in mijlocul lor si, luandu-l in brate, i-a mustrat pentru cearta lor despre intaietate, folosind copilul drept exemplu (Marcu 9:31-37). Iarasi, in ultima Lui calatorie la Ierusalim, cand Domnul vorbea mai amanuntit despre suferinta Lui, spunand dinainte ca Fiul Omului va fi dat in mainile paganilor: “Si-L vor batjocori si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia.” – in ceasul acela insemnat si ingrozitor, cand Domnul Slavei vestea umilirea Lui de la urma, sarpele mandriei a mai ridicat o data capul si a indemnat pe doi dintre ucenicii apropiati sa rosteasca o intrebare lingusitoare, care parea mai mult o batjocura fata de marile si ingrozitoarele suferinte ale Domnului. Evanghelia de astazi vorbeste despre intamplarea cea din urma.

Si luand la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna cele ce aveau sa I se intample. Nu era acum nici prima, nici a doua, nici ultima oara cand Mantuitorul le vestea dinainte despre Patima Lui care urma sa vina. Urcand din Galileea la Ierusalim, ca sa nu Se mai intoarca pe calea aceea in haina cea trupeasca, Domnul a repetat ucenicilor Sai lucrurile pe care El le mai spusese lor de cateva ori. De ce repeta El acelasi lucru de atatea ori? Pentru a scoate din radacina si ultima incoltire a mandriei pe care El o mai putea vedea in launtrul lor si care se arata in clipa aceea. Mai mult, pentru ca ei sa nu fie luati, fara sa-si dea seama, de valul acestor intamplari ingrozitoare si sa fie aruncati in deznadejde, naruindu-li-se toata nadejdea pe care o aveau in inimile lor. In felul acesta, zicerea cu limpezime a vestirilor tuturor intamplarilor care urmau sa se intample, le va aduce lumina ucenicilor Sai, ca o raza neobisnuita si tainica, luminandu-le si incalzindu-le sufletele in vremea celor mai intunecate clipe ale scurtei biruinte a pacatosilor asupra Celui Singur Drept. In sfarsit, si pentru a-i pregati pentru propria lor suferinta si cruce, “Caci daca fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” (Luca 25:31). “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni.” (Ioan 15:20). El este primul care primeste suferinta, dand exemplu tuturor. In ultima Lui calatorie catre Ierusalim, Domnul a aratat aceasta ucenicilor Sai, nu numai prin cuvinte, ci si prin faptele Sale, caci Evanghelistul Marcu aduce aceasta lamurire uimitoare chiar inainte de inceperea Evangheliei de astazi: si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor. Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupa El se temeau. (Marcu10:32). Se pare ca in chip cu totul deosebit fata de obiceiul Lui, El mergea inaintea lor, ca sa le arate grabirea de bunavoie catre patima Sa si supunerea Sa fata de Voia Tatalui Sau, si ca sa le mai arate exemplul Sau de a fi primul la suferinta. Si atunci, ucenicii trebuie sa-si urmeze Domnul lor Cel sfant, care este primul in suferinta si, de bunavoie, ii indeamna si pe ei catre sfarsitul lor mucenicesc. Dar ucenicii erau uimiti, pentru ca ei nu pricepeau umilirea si moartea Celui Unul care, de atatea ori Se aratase in privelistea lor, ca fiind mai puternic decat oamenii, decat natura si decat legiuni intregi de draci. Si ei, urmandu-L pe El, se temeau, pentru ca, desi nu intelegeau, totusi ei simteau ca toate lucrurile acelea cumplite si de neinchipuit despre care vorbise El de atatea ori, urmau sa se intample.

“Ca iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osandi la moarte si-L vor da pe mana paganilor. Si-L vor batjocori si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia.” Acestea toate urmau sa se petreaca pas cu pas, cuvant cu cuvant, numai dupa putine zile. Prevestirea data de El era atat de adevarata, cum numai El putea face, caci ochii Lui puteau vedea in acelasi timp prezentul si viitorul, El fiind Cel care vede la fel de limpede ceea ce trebuie sa se intample si ceea ce s-a intamplat deja. Inaltat deasupra tuturor celor ale firii, Domnul Iisus Se ridica si deasupra veacurilor. Intamplarile tuturor vremurilor I se aratau in priveliste, la fel cum toate intamplarile care au loc pe strada, sunt limpezi pentru ochii omului obisnuit care se afla de fata. Cel care putea vedea intregul trecut al femeii samarinence si viitorul intregii lumi pana la sfarsitul veacurilor, putea sa vada lesnicios si limpede, ceea ce urma sa I se intample Lui dupa ce urca dealurile Iudeii spre Ierusalim, pentru ultima oara. In vreme ce ucenicii asteptau de la El, in felul lor omenesc, minuni tot mai mari si mai mari, si slava tot mai mare si mai mare, El Se vedea in mijlocul multimii de popor, legat, batjocorit, scuipat, sangerand si rastignit pe cruce. Inainte de a ajunge la ultima si cea mai mare minune a Sa, El trebuia sa ajunga sa fie murdaria lumii, un fleac pe care sa-l scuipe cei mai murdari pacatosi, pe care i-a cunoscut lumea. Inainte de Inaltarea Sa la cer, El trebuia sa Sr pogoare in adancul cel mai de dedesubt al pamantului, mai adanc decat mormintele, chiar pana in adancurile iadului. Inainte de a intra in slava cea cereasca si de a-Si lua locul pe tron ca Judecator al cerului si al pamantului, El trebuia sa indure bataie si rusine. “Daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada.” (Ioan 12:24). Fara suferinta, nu exista inviere; fara umilire nu exista preamarire. El deslusise aceasta ucenirilor Sai vreme de trei ani intregi si acum, chiar inainte de a Se desparti de ei, era limpede ca ei nu L-au inteles. Fiindca vedem acum doi dintre ucenicii Sai cei mai apropiati venind la El, cu o cerere de felul acesta:

Si au venit la El Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, zicandu-I: Invatatorule, voim sa ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiti sa va fac? Iar ei i-au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stanga Ta, intru slava Ta. Acestea erau gandurile si doririle care ii urmareau pe acesti doi ucenici chiar in ajunul sfarsitului cumplit, pe care avea sa-l indure Invatatorul lor! Aceasta este firea omului invartosata, grosolana, pe care Domnul, Vindecatorul, cauta sa o inmoaie si sa o indumnezeiasca! Dupa ce intarise si tot repetase ca “si multi dintre cei dintai vor fi pe urma, si din cei de pe urma intai”, aceasta invatatura a fugii de marirea si de slava lumeasca, dupa ce daduse pilda supunerii fata de Voia lui Dumnezeu si, in cele din urma, dupa prevestirea cumplita a ultimei Sale umiliri si suferinte nedrepte – acesti doi ucenici ai Sai, care erau dintre cei mai apropiati, se osandesc pe ei, prin cautarea rasplatirii si slavei lor de la Domnul! Gandurile lor zboara de la suferintele cumplite prevestite ale Domnului, ei se gandesc numai la slava Lui cea mai dinainte spusa. Ei cer partea leului din aceasta slava, numai pentru dansii: sa stea unul de-a dreapta si celalalt de-a stanga Domnului cand El va veni sa imparateasca! Cel fel de prieteni sunt acestia care nu sunt prinsi de suferinta, la gandul tuturor suferintelor prietenului lor, care aveau sa vina? “Voi sunteti prietenii Mei!” (Ioan 15:14), le-a spus Domnul. Iar ei se poarta cu atata necugetare fata de suferintele Lui si isi cer partea lor – si aceasta pare foarte indestulatoare – a slavei care va fi a Lui, numai dupa umilirea, sudoarea, varsarea de sange, suferinta si durerea prin care avea sa treaca. Ei nu cer sa fie partasi la suferintele Lui, ci numai la slava Lui. Dar pe ce baza invinuim noi pe acesti doi frati? S-au intamplat toate astea pentru a scoate la iveala stricaciunea adanca a firii omenesti. Cautarea slavei fara suferinta de catre Iacov si Ioan este cautata de catre toti urmasii lui Adam – intotdeauna slava fara suferinta. Ori de cate ori vorbea Domnul despre slava Lui viitoare, El vorbea intotdeauna si despre suferinta care va fi mai inainte. Dar Apostolii Lui, ca si ceilalti oameni, voiau sa sara peste suferinta in slava, in chip nemijlocit. Oamenii de pana in ziua de astazi, care nu cunosteau tainele suferintei lui Hristos, legatura dintre suferinta si viata, intre durere si slava, nu puteau pricepe ce se intampla. Ei isi doreau mereu sa vina o zi cind se va desparti viata si slava de suferinta si durere, binecuvantand si insusindu-si cu tarie doar partea cea dintai, dar hulind si neprimind cealalta parte. Aceasta au incercat sa faca Iacov si Ioan in aceasta imprejurare; si, facand asa, ei au dat la iveala nu numai propria lor slabiciune, ci slabiciunea intregii omeniri. Si Domnul nostru dorea ca slabiciunile nici unuia dintre ucenicii Sai sa nu ramana nescoase la iveala, pentru ca astfel sa poata primi ajutor intreaga omenire. El a venit ca Doctorul si Izvorul Tamaduirii. Slabiciunea omului a fost descoperita prin Apostoli si, in sfarsit, vindecarea si puterea lui Hristos se faceau vazute prin ei. Cu acest prilej, Domnul i-a pus inca o data pe Apostoli fata in fata cu chipul suferintei Lui si al slavei Lui. Pentru fiii lui Zevedeu, aceasta a fost o ispita la care nu s-au putut impotrivi, si au cazut: ei au ales slava si nu au primit suferinta. Domnul a dorit sa smulga ultima urma de trandavire din sufletele ucenicilor Sai, inainte de rastignirea Sa. Cuvintele Lui despre suferinta si slavire au apasat cu putere mare asupra sufletelor celor doi si, prin aceasta apasare, El a curatit din sufletele lor ultima ramasita puturoasa a mandriei. Domnul a savarsit aceasta lucrare duhovniceasca asupra sufletelor celor mai iubiti prieteni ai Sai, atat pentru sanatatea lor, cat si pentru a noastra.

Nimeni dintre noi sa nu creada ca este deja vindecat de slabiciunea sa pacatoasa, chiar daca acesta s-a tinut departe de rele vreme indelungata si a postit si a facut milostenii, chemandu-L pe Domnul Iisus in ajutor. Acesti doi Apostoli petrecusera trei ani in prajma Domnului intrupat; ei L-au vazut la fata, au primit invatatura din gura Lui, au fost de fata la minunile Lui, au mancat si au baut dimpreuna cu El si apoi, dupa toate astea, si-au aratat ranile lor inca nevindecate ale desertaciunii, ale iubirii de sine, ale cunoasterii nelucratoare lumesti si ale neputintei duhovnicesti. Ei mai aveau inca gandirea de evrei, nu de Crestini: ei mai credeau intr-o imparatie pamanteasca pentru Mesia, in biruinta Lui pamanteasca asupra vrajmasilor Lui si in puterea si slava Lui lumeasca, ca si puterea si slava purtata de catre David si Solomon. O, crestinilor, ganditi-va si hotarati: cum va veti vindeca de ranile voastre si cum veti ajunge la desavarsirea smereniei si ascultarii fata de Voia lui Dumnezeu, cand acesti doi frati minunati nu au fost in stare sa dobandeasca aceasta in cei trei ani, pe care i-au petrecut in legatura neintrerupta, nemijlocita, cu Dumnezeul Cel viu? Ei au dobandit aceasta mai tarziu, cand Duhul lui Dumnezeu a pogorat in chip de limbi de foc in inimile lor, aprinzandu-i cu iubire pentru Hristos. Atunci, ei nu au ravnit slava fara de suferinta, dar, rusinandu-se de mandria lor de odinioara, au impartasit de bunavoie suferintele Domnului lor, pironindu-si inimile pe Crucea Prietenului lor.

Sa ascultam atunci raspunsul Domnului la cererea ucenicilor Sai acestia: Dar Iisus le-a raspuns: Nu stiti ce cereti! Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Si Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu il beau il veti bea, si cu botezul cu care Ma botez va veti boteza, dar a sedea de-a dreapta mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit. Ce bun si bland este Domnul! Oricare invatator obisnuit, muritor, s-ar fi maniat pe asemenea ucenici si ar fi tipat la ei: “Plecati de la mine; nu sunteti vrednici sa va dau invatatura duhovniceasca! De trei ani de zile va tot spun si va explic, si voi mai vorbiti ca si cum nu intelegeti nici macar un lucru!” Totusi, Domnul le-a raspuns lor lamurit, dar tot cu blandete si cu bunatate: “Nu stiti ce cereti.” Asta inseamna: voi va ganditi la Mine in chip materialnic, nu duhovnicesc; voi nu cautati slava lui Dumnezeu, ci pe a voastra. Voi inca nu ati inteles desavarsit cine sunt Eu si care este Imparatia Mea. Voi tot numai ca Mesia al poporului evreu Ma vedeti si credeti ca Imparatia Mea ar fi asupra acestui neam. De aceea voi cutezati sa cautati marire in aceasta imparatie. Dar Eu sunt Mesia tuturor neamurilor, Mantuitorul celor vii si al celor morti si Imparatul Imparatiei celei nevazute, in care toate neamurile si popoarele una sunt. Cete de ingeri fara de numar se bucura ca se pot numi slujitori in aceasta Imparatie. Serafimii si heruvimii, pe care se sprijina tronul lui Dumnezeu, nici nu viseaza sa caute marire in aceasta Imparatie. Cel mai mic in aceasta Imparatie a Mea este mai mare si mai slavit decat cel mai mare si cel mai maret dintre imparatii lumii acesteia. Voi nu stiti, atunci, ce cereti. Daca ati cunoaste Imparatia Mea, nu v-ati gandi ca in ea sa aveti vreo marire, ci numai la o cale ce duce spre aceasta: a suferintei si a durerii despre care v-am vorbit de fiecare data, cand v-am vorbit despre Imparatie. De aceea, Eu va cer voua aceasta – ceea ce este de pret mai mare si de folos mai mare decat preocuparile si doririle voastre desarte:

“Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu?” Domnul se gandeste acum la paharul mortii si la botezul cu sange – prin mucenicie. Acesta este cel de-al treilea botez; primul a fost botezul lui Ioan cu apa, cel de-al doilea este botezul lui Hristos, cu apa si cu Duh – si numai unora le este dat botezul cu sange: cununa muceniciei. Este de netagaduit faptul ca botezul cu sange este legat de jertfa cea mai mare, dar este legat si de slava cea mai mare. Apostolii lui Hristos trebuie sa se boteze cu acest botez si de aceea Domnul a dat cea mai mare grija pregatirii ucenicilor Sai pentru viitoarea mucenicie, fiindca nu este nimic mai cumplit sau ucigator de suflet decat sa slabeasca sub chinuire si sa se lepede de Hristos. De indata ce Iuda a simtit apropiata umilire si suferinta a Invatatorului sau, acesta s-a lepadat de El si, facand asa, s-a dat pierzarii pentru vesnicie. El era unul dintre cei care asteptau in desert sa-L vada pe Hristos imparatind in Ierusalim si sa-si primeasca propria sa slava pentru partea sa, in aceasta. Cu toate acestea, cand el a vazut ca, in locul cununei imparatesti, Hristos va purta cununa de spini, el s-a intors de la el si s-a dat de partea celor care dadeau impresia ca sunt mai bogati si mai slaviti in lumea aceasta decat Mantuitorul.

Iacov si Ioan au raspuns la intrebarea lui Hristos fara sovaire: “Putem.” Totusi, acest raspuns arata cat de mult Il iubeau ei pe Domnul lor. Este limpede faptul ca intrebarea cumplita a lui Hristos despre pahar si despre botez, a facut o mare impresie asupra fratilor, precum doctoria amara asupra omului bolnav, pentru ca ei si-au venit in sine degraba, si s-au rusinat de gandurile lor de marire, tocmai atunci cand gandurile lor trebuiau sa se adanceasca asupra suferintei. Avand o pricepere fara de asemanare in calauzirea sufletului omenesc, Domnul, intr-o clipa a indreptat sufletele lui Iacov si Ioan, intorcandu-le de la dorirea de marire la primirea de indata a suferintei si a mortii. Ce invatatura minunata, desavarsita, este aceasta pentru noi toti, crestinii! Ori de cate ori ne inchipuim in Imparatia fara de moarte a lui Hristos si umblam pe acolo, cautandu-ne locul nostru si marirea noastra, Domnul ne pune aceeasi intrebare pe care a pus-o fiilor lui Zevedeu: puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu? El ne calauzeste intotdeauna catre dreapta socoteala, nu a cetatii ceresti unde noi nu am ajuns inca, ci a caii pe care noi inca nu am calatorit ca sa ajungem acolo. Trebuie sa rabdam suferinta inainte de a ajunge la slava. Visele noastre de slava sunt desarte, daca suferinta vine asupra noastra si ne gaseste nepregatiti, si ne lepadam de Domnul. Atunci ne va astepta rusinea in locul slavei si pieirea vesnica in locul vietii. Binecuvantati sunt aceia dintre noi care, la intrebarea lui Hristos daca putem bea paharul suferintei pentru El, sunt pregatiti oricand cu raspunsul: “Doamne, putem!” Dar cine va sta la dreapta sa si la stanga Sa nu este important sa cunoastem. Domnul, in smerenia Lui, raspunde: “Nu este al Meu a da.” Numai dupa ce El a inviat si S-a inaltat, El va fi ca Dumnezeu, Judecatorul celor vii si al celor morti. Acum, El inca Se afla in trup, muritor si fara slava, in starea umila de rob pentru intreaga lume; si acum, cand Il asteapta cea mai mare incercare de smerenie si desavarsire a ascultarii Lui, fata de Voia Tatalui Sau, inainte de venirea chinurilor de umilire si suferinta, El nu va lua hotarari despre felul locului si al cinstirii din viitoarea Lui Imparatie. Ca om, El nu va primi ceea ce este a Lui, ca Dumnezeu. Numai dupa ce va fi baut paharul Sau cel amar si Se va fi botezat cu botezul sangelui, chiar la rastignirea Sa pe Cruce, El va cuteza sa fagaduiasca raiul talharului pocait – pentru ca, prin asemenea lucrare, sa-i invete pe oameni smerenia, smerenia singura, fara de care intreaga zidire a mantuirii se va fi ridicat fara temelie. Ceea ce Domnul spune: “Nu este al Meu a da” nicidecum nu se poate talmaci sa insemne ca Fiul lui Dumnezeu este mai putin Dumnezeiesc decat Tatal in Imparatia cerurilor, cum au inteles unii eretici. Pentru ca Cel care a spus: “Eu si Tatal Meu una suntem” (Ioan 10:30) nu s-ar putea lepada de Sine. Cuvintele “nu este al Meu a da” se pot intelege corect numai atunci cand se socoteste in termeni vremelnici, nu vesnici – intr-o vreme trecatoare, in starea Sa de umilire ca om in trup.

Mai mult, in clipa dinaintea celei mai mari umiliri, Domnul Iisus, din voia Sa libera si pentru invatatura si mantuirea noastra, nu Si-a facut cunoscute toata dreptatea si puterea intreaga, pe care urma sa le aiba Domnul Cel biruitor mai tarziu, dupa inviere si slavire. Numai dupa Invierea Sa si dupa ce a fost slavit in trup si dupa ce a fost biruitor asupra lui Satan, asupra lumii si a mortii, Domnul a spus catre ucenicii Sai: “Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant.” (Matei 28:18). Dar la toata aceasta lamurire, noi trebuie sa mai adaugam ceva, ceva ce arata grija cea mai inteleapta si atotvazatoare a Domnului, in randuiala mantuirii omului. El doreste sa arate ca nu se afla aici nici o paguba, nici o partinire, caci nu este partinire la Dumnezeu (Romani 2:11). Domnul vrea sa spuna ca Apostolii nu trebuie sa fie increzatori in mantuirea si slavirea lor doar pentru ca au fost chemati la apostolat. Caci, chiar si printre Apostoli se afla unul care va pieri. Imparatia este pregatita pentru toti cei care, in viata aceasta, se arata vrednici de ea, fara sa socoteasca in vreun fel chemarea sau apropierea de la suprafata fata de Hristos, sau vreo legatura de sange cu El, asa cum era situatia cu acesti doi frati – Iacov si Ioan. Umilirea pana la batojocura de sine si dragostea pana la moarte – acestea sunt cele doua pilde pe care Domnul a cautat sa le sadeasca in inimile ucenicilor Sai, scotandu-le din radacina buruienile mandriei, ale parerii bune despre sine si desertaciunea infumurarii.

Si auzind cei zece, au inceput a se mania pe Iacov si pe Ioan. Mania celorlalti zece impotriva celor doi nu s-a ivit din intelegerea lor mai duhovniceasca si mai desavarsita a Imparatiei lui Hristos, decat intelegerea lui Iacov si Ioan, ci din curata pizma omeneasca. Ne va face aceasta intrebare sa socotim ca intelegerea vinderii lui Hristos si a Imparatiei Sale este mai desavarsita decat intelegerea lui Iacov si Ioan? “De ce sa se socoteasca Iacov si Ioan pe o treapta mai ridicata decat noi ceilalti?” – aceasta era intrebarea cea ascunsa, principalul izvor al maniei si razvratiriirii lor impotriva celor doi. Prin mania lor pizmuitoare, cei zece Apostoli au dat la iveala pe nestiute, faptul ca ei pricepeau la fel de putin ca Iacov si Ioan sau, mai degraba, ca nu intelegeau Imparatia duhovniceasca a lui Hristos si slava Lui cea cereasca. Dar noi stim ca Domnul Iisus nu a ales pe cei mai intelepti dintre inteleptii lumii acesteia ca sa-I fie ucenici, ci, dimpotriva, cu adevarat erau cei mai simpli dintre cei simpli. El i-a ales pe cei mai imputinati ca sa-i faca cei mai mari: El i-a ales pe cei mai simpli ca sa-i faca cei mai intelepti; El i-a ales pe cei mai slabi ca sa-i faca cei mai tari; El i-a ales pe cei mai nesocotiti ca sa-i faca cei mai slaviti. Si Domnul a izbutit in aceasta treaba anevoioasa in chip la fel de minunat, ca in toate celelalte. Puterea Lui facatoare de minuni nu s-a aratat aici mai putin, decat in potolirea furtunii sau inmultirea painilor. Aratandu-se slabiciunile ucenicilor, Evanghelistii insuflati de Dumnezeu, ai lui Hristos, savarsesc un scop indoit: mai intai, ei ne arata in felul acesta propria noastra slabiciune; si in al doilea rand, ei arata maretia puterii lui Dumnezeu si intelepciunea mijloacelor Sale de tamaduire si mantuirea oamenilor.

Acum, cand ceilalti zece ucenici au dat la iveala faptul ca ei nu pricepeau slava lui Hristos, si au mai aratat in acelasi timp ca sufereau de pizma omeneasca obisnuita, Domnul a folosit prilejul pentru a le mai da o pilda de smerenie:

Si Iisus, chemandu-i la Sine, le-a zis: Stiti ca cei ce se socotesc carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapanesc. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mai mare intre voi sa fie slujitor al vostru, si care va vrea sa fie intai intre voi sa fie tuturor sluga. Aici este o noua stare de lucruri! Aici este o noua randuiala a oamenilor, nestiuta si neauzita in lumea pagana, inainte de Hristos. Intre pagani, capeteniile si-au pus in lucrare puterea prin silire si carmuitorii au stapanit prin taria puterii lor, prin mostenire sau bogatie. Ei au carmuit si au stapanit, si toti ceilalti le stiau de frica si le slujeau cu infricosare. Ei se socoteau cei dintai, cei mai mari, mai preamariti si mai buni, numai pentru ca erau ridicati deasupra celorlalti prin locul ocupat intre oameni, puterea si cinstea lor. Locul dintre oameni, puterea si bogatiile erau masura de masurare a preamaririi printre oameni. Domnul Iisus nu primeste aceasta socotinta, si statorniceste slujirea ca mijloc de marire intre cei care cred in El. Ochii oamenilor nu-l vad ca fiind cel mai inaltat, pe cel care este cel dintai, ci pe cel pe care inimile oamenilor il simt ca este bun. Intr-un popor crestin, cununa nu aduce locul cel dintai prin dreptul pe care il are in sine, si cu bogatiile este acelasi lucru, si puterea nu da pretuire persoanei. Chemarea si locul raman chipuri goale daca nu sunt intregite cu adevarata slujire a celorlalti, in numele lui Hristos. Toate semnele si simbolurile de suprafata ale preamaririi sunt numai o aparenta fara continut, daca preamarirea nu a fost castigata si indreptatita prin slujire. Cel care se aseaza in varf prin putere, se afla intr-un loc foarte primejdios; si atunci cand cade, el ajunge in locul cel mai de jos. Cel care isi cumpara un loc de vaza isi va primi rasplata de pe buzele oamenilor si din mainile oamenilor, dar va fi batjocorit in inimile oamenilor. Cel care prin putere s-a ridicat in fruntea oamenilor, va sedea pe un vulcan de ura si pizmuire – pana cand vulcanul erupe si acesta piere in lava. “Dar intre voi nu trebuie sa fie asa” este porunca Domnului. O asemenea randuiala sociala vine de la diavol, nu de la Dumnezeu. Fiii intunericului vietuiesc asa, nu fiii luminii. Si voi sunteti fii ai luminii. Intre voi sa domneasca intaietatea dragostei si taria dragostei sa-si arate puterea. Acela dintre voi, care ii va sluji cel mai mult pe fratii sai, din dragoste, acela va fi cel dintai in ochii lui Dumnezeu si intaietatea lui va dainui atat in lumea aceasta, cat si in cea viitoare. Moartea nu are nici o putere asupra dragostei, nici asupra a ceea ce a zidit dragostea. Cel care ajunge la intaietate prin dragoste in viata aceasta, asemenea o va pastra si in viata cea viitoare: aceasta nu i se va lua de la el, ci va spori si se va intari cu tarie care nu trece.

Cel care stie cat de mult rau s-a adus in lume si inca se aduce prin lupta de marire, va pricepe ca aceasta invatatura a lui Hristos aduce pace. Prin aceasta s-a pus inceput celei mai mari si mai binecuvantate revolutii din societatea omeneasca – incepand de la cea dintai societate omeneasca. Ganditi-va ce-ar insemna pentru oameni daca asemuirea si rangul lor ar depinde de slujire si de dragoste, in locul puterii, bogatiei, indestularii sau invataturii inselatoare. O, cati dintre cei care se socotesc ca sunt cei dintai, se vor afla dintr-o data cei de pe urma; si cati care se socotesc cei de pe urma, vor fi cei dintai! O, ce bucurie ar umple inimile oamenior – si cata randuiala, pace si armonie ar fi! Cu totii s-ar intrece in slujirea celorlalti, decat sa stapaneasca peste ei. Cu totii s-ar grabi sa daruiasca si sa ajute, decat sa ia si sa zideasca impiedicari. Fiecare inima va fi plina de bucurie si lumina in locul rautatii si intunecimii. Atunci diavolul ar lua o lumanare si ar cauta un necredincios in toata lumea – dar nu ar gasi nici unul; acolo unde domneste dragostea, Dumnezeu este lesne de inteles si de vazut, pentru toti. Si faptul ca aceasta invatatura nu este o utopie – un vis de nepriceput – se arata prin ultimele cuvinte ale lui Hristos din pericopa Evanghelica de astazi: “Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi.” Domnul nostru nu a dat nici macar o singura porunca oamenilor, pe care chiar El sa nu o implineasca cu desavarsire; si in aceasta El ne-a lasat tuturor o pilda. Domnul a implinit porunca despre slujirea oamenilor de-a lungul intregii Sale existente pamantesti – si chiar in felul in care a venit pe pamant – in moartea Lui si, in sfarsit, in lucrarea Lui neincetata, plina de dragoste pentru oameni, prin Duhul Sfant, dupa moartea Sa si Invierea Sa cea slavita. Prin moartea Lui, El Si-a dat sufletul Sau “rascumparare pentru multi”. El nu spune “pentru toti”, ci “pentru multi”, ceea ce inseamna ca exista unii care nu vor primi dragostea Lui sau nu vor pretui jertfa Lui. Slujirea Lui cu dragoste L-a dus la suferinta si moarte, caci cine slujeste din dragoste, iar nu doar dintr-un simt al datoriei, nu se va imputina prin moarte. De asemenea, pentru ca slujirea lui Hristos pentru oameni nu este marginita de vremelnicie, suferinta sau moarte, are, prin urmare, toate semnele unei jertfe desavarsite, izbavitoare. Prin aceasta slujire, Domnul a scos omenirea de sub puterea diavolului, a pacatului si a mortii. Dar Domnul nu ar fi putut nici sa savarseasca nici sa desavarseasca asemenea slujire fara umilirea Lui cea mare si de neintrecut. Fiind Cel Dintai in toata vesnicia, El S-a facut cel de pe urma, venind in lume ca rob si sluga, pentru ca, prin slujirea oamenilor, sa ajunga inca o data la preamarirea de neintrecut si, prin aceasta, sa arate oamenilor calea catre marirea cea adevarata, catre intelepciunea preamarita si dainuitoare. Unii barbati au pus in inima lor aceasta pilda data de Fiul lui Dumnezeu si, urmandu-L pe El, si in numele Lui, s-au dat cu totul slujirii oamenilor cu dragoste, dar altii au nesocotit pilda Lui si invatatura Lui. Ce s-a intamplat cu cei dintai si ce s-a intamplat cu cei din urma? Vedem raspunsul in grairea Apostolilor lui Hristos:

Iuda nu a primit nici pilda, nici invatatura Lui si a sfarsit viata sa pamanteasca in chip josnic si rusinos: spanzurandu-se; dar ceilalti unsprezece Apostoli, care au pus in inima lor cuvintele despre smerenie din pericopa Evanghelica de astazi si au pornit sa urmeze pilda Invatatorului lor de slujire cu dragoste, sunt slaviti pe pamant si in cer, vremelnic si vesnic. Toti cei care nu au primit invatatura si pilda lui Hristos, au mers pe urmele lui Iuda, dar toti cei care au primit aceasta invatatura mantuitoare si au urmat aceasta pilda de neintrecut, au mers pe urmele celor unsprezece Apostoli. Istoria lumii a consemnat mii de Iuda, dar si mii de mii de ucenici adevarati si credinciosi si urmatori ai Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Asa cum Domnul a fost biruitor la sfarsitul scurtei Sale vieti pamantesti, tot asa El va fi Biruitorul la sfarsitul intregii si indelungatei istorii a lumii. Armata urmatorilor mantuiti si slaviti ai Sai va fi neasemuit mai mare, decat aceea a vrajmasilor Sai – prietenii diavolului si vrajmasii lui Dumnezeu. O, sa dea Dumnezeu sa ne aflam in acea armata a mantuitilor si slavitilor! O, Domnul Iisus sa ne milostiveasca pe noi in Ziua cea de Apoi, cand soarele pamantesc se va intuneca, fara sa mai straluceasca vreodata! O, Doamne Dumnezeule preadulce si de viata datator, iarta-ne noua pacatele noastre, inainte de venirea Zilei aceleia! Indeparteaza toate lucrarile noastre cele necurate si fara de folos si ne mantuieste pe noi in nemasurata Ta milostivire, prin care Tu ai venit pe pamant ca sa ne mantuiesti, desi noi suntem nevrednici. Slava Tie, o, Doamne Dumnezeule, care esti mare si minunat, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant – Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin. Sfantul Nicolae Velimirovici.

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.