versiunea moldoveneasca русская версия


Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Vladimir adresat PS Marchel, cu prilejul prăznuirii Sfântului ocrotitor

12 января 2018

Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia prăznuirii Patronului ceresc al PS Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. În zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cu cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine şi ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinţiei Voastre, iar pe parcursul întregii vieți pământești să fiți însoțiți de  

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală din Bălți

11 января 2018

Într-o atmosferă de rugăciune și festivitate, 11 ianuarie 2018, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat un sobor de arhierei, constituit din: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.  

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

Mesajul de felicitare al PS Nicodim adresat PS Marchel cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

11 января 2018

Prea Sfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc, Cuviosul Părinte Marchel, starețul Mănăstirii Achimiților, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu ajutorul... 

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

10 января 2018

Preasfinţia Voastră, în această zi de aleasă sărbătoare duhovnicească, când facem pomenirea sfântului cuviosului Marchel, aducem Preasfinţiei Voastre cele mai frumoase urări de bine, însoţite de gânduri senine. Prin rugăciunile mijlocitorului ceresc, încă mulţi ani înainte să aveţi parte de sănătate trupească şi sufletească, putere şi înţelepciune, pentru a ne îndruma pe calea cea îngustă a mântuirii.  

Colind

Colind

9 января 2018

Cât de mult afară ninge Peste tot se lasă omăt Cumpăna fântânii plânge De gerul aspru tămâiet Colind, se aud monoton în stradă Ninge, s-a născut Iisus Hristos,  

Mai puține rugăciuni?

Mai puține rugăciuni?

2 января 2018

Vara trecută, înaintea Tainei Cununiei, un naş grăbit (pilot de curse) mă întreabă: — Părinte, nu puteţi tăia din slujbă? Nu puteţi să puneţi mai puţine rugăciuni? Ne presează timpul. Atunci, l-am întrebat: — Dragule, înaintea unei curse, în garaj, le spui mecanicilor să îţi pună plăcuţe de frână numai la roata din dreapta, să îţi strângă frâna de mână numai pe jumătate şi să îţi pună în filtru numai doi litri de ulei? — Nu părinte, m-aş teme, trebuie să facă tot! — Apăi dragule, şi eu mă tem. Facem toată slujba.  

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

Protoiereul Igor Gordilă se lipsește de dreptul de a săvîrși cele sfinte

30 декабря 2017

Protoiereului Igor(Gordilă) clericul Eparhiei de Bălți și Fălești a BOM, Decret de excomunicare. În urma acuzațiilor a mai multor surse mediatice care, după o cercetare minuțioasă sau dovedit a fi adevărate, au fost scoase la iveală mai multe abateri și delicte disciplinare a preotului Igor Gordilă, care formează un cumul de încălcări incompatibil cu adecvata comportare a slujitorului Bisericii. Avînd în vedere gravitatea abaterilor de la Regulamentul de procedură bisericească și, mai ales, încălcarea prevederilor Sfintelor Canoane Apostolicești nr. 25,54 și 55, precum... 

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

Adunarea generală a preoților din Episcopia de Bălți și Fălești

28 декабря 2017

Joi, 28 decembrie 2017, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea ordinară a clericilor din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Marchel și a debutat cu intonarea cântării „Veșnica pomenire” în memoria nou-adormiţilor robilor lui Dumnezeu: a protoiereului Valeriu Dubenco și a preotesei Iraida. În cadrul întrunirii Ierarhul a făcut cunoștință preoților cu cele mai relevante subiecte ale vieții eparhiale:  

Liturghie jubiliară în satul Dușmani.

Liturghie jubiliară în satul Dușmani.

26 декабря 2017

Luni, 25 decembrie 2017, când serbăm pe sfântul Spiridon, părintele-blagocin Victor Guleac a convocat clerul din circumscripție, pentru a sluji sfânta Liturghie în biserica „Sf.Ier.Nicolae” din satul Dușmani, raionul Glodeni. Evenimentul a fost dublu motivat de jubileul protoiereului-paroh Andrei Mișin, care a împlinit 50 de ani de viață pământească și 25 de ani de slujire preoțească. Din numele confraților preoți, părintele-blagocin a felicitat pe omagiatul paroh, înmânându-i un buchet de flori.  

Predică în duminica întoarcerii lui Zaheu

A fost o vreme când era nevoie de jertfe, fiindcă acestea erau preînchipuire a singurei Jertfe adevărate, a Jertfei pe Cruce de pe Golgota — dar după ce s-a săvârşit această înfricoşată şi ultimă Jertfă, vechile jertfe au încetat şi a venit o eră nouă, era milostivirii şi a dragostei, pe care a adus-o pe pământ Domnul Iisus Hristos.

Sfânta Biserică ne cheamă astăzi să pătrundem în tâlcul istorisirii evanghelice despre Zaheu. Aş vrea să vă atrag luarea-aminte asupra următoarelor ei momente.

Când Domnul Iisus Hristos, trecând pe lângă Zaheu, s-a oprit şi l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Lc. 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neaşteptate inima păcătosului vameş? „În casa mea vrea să vină acest Sfânt al sfinţilor, acest Făcător de minuni? Aşadar, nu îi este scârbă de mine?”.

Totul s-a răsturnat deodată în inima lui: a devenit dintr-o dată alt om. „De ce”, veţi întreba, „s-a petrecut în el o astfel de schimbare?”. Deoarece cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice „sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura…dintre încheieturi şi mădulare” (Evr. 4, 12), într-un anume fel el taie omul în două dintr-o dată, schimbând totul în el.

Puterea chemării Domnului, puterea dragostei dumnezeieşti e nesfârşit de mare. Ea a pricinuit o astfel de întorsătură nu doar în sufletul lui Zaheu, ci şi în sufletul unui alt vameş — Levi, ce mai apoi a devenit sfântul apostol şi evanghelist Matei.

Şi acum, când citim sau când auzim cuvintele lui Dumnezeu ce sunt întipărite în Evanghelie, ele pricinuiesc acelaşi cutremur în sufletele noastre. Ştim din Vieţile Sfinţilor că mulţi dintre ei au apucat-o pe calea nevoinţei datorită simplului fapt că au ascultat în biserică spusele lui Hristos: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Mt. 16, 24), sau cuvintele grăite cărturarului ce căuta desăvârşirea: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor” (Mt. 19, 21), sau cuvintele despre faptul că El trebuie iubit mai mult decât tatăl şi mama, decât fraţii şi surorile, chiar decât propria viaţă (v. Mt. 10, 37).

Cuvintele acestea ale Domnului au lucrat cu atâta putere asupra sufletelor lor încât s-au hotărât deodată să lase totul, să vândă totul şi să împartă la săraci, să-şi părăsească familia, să îşi ia crucea şi să urmeze lui Hristos. Aşa s-a întâmplat cu sfinţii Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, ce au plecat în pustia sălbatică a Egiptului, precum şi cu mulţi alţii.

Iată, aşadar, ce putere are cuvântul lui Dumnezeu — dar care este taina acestei puteri? De ce are cuvântul lui Dumnezeu o lucrare atât de puternică asupra oamenilor? De ce l-au cutremurat atât de mult pe Zaheu cuvintele simple ale Mântuitorului? Fiindcă în cuvintele acestea, care i-au fost grăite lui, dar ne privesc pe toţi, se simţea nemărginita dragoste dumnezeiască a Mântuitorului nostru, se simţea că pe noi, păcătoşii, ticăloşii, călcătorii legii dumnezeieşti, Hristos nu ne leapădă, ci îi este milă de noi, ne iubeşte şi ne cheamă pe calea mântuirii.

Iar fariseii, care se socoteau pe sine drepţi şi dascăli ai lui Israel, îi urau şi îi dispreţuiau pe acei nefericiţi, îi înfierau cu vorbe rele, nu voiau să aibă de-a face în nici un fel cu ei, socotindu-i necuraţi şi nevrednici.

Hristos însă nu a făcut aşa. Când a intrat în casa lui Zaheu, ce L-a primit cu bucurie, acolo au venit de asemenea mulţi vameşi, mulţi păcătoşi, multe desfrânate şi au şezut cu El la masă. Fariseii şi cărturarii, văzând aceasta, erau nemulţumiţi şi cârteau împotriva Domnului.

Altă dată, într-o situaţie asemănătoare, El le-a răspuns lor, cei care îşi puneau nădejdea numai în rugăciunile lor făţarnice, făcute de ochii lumii la răspântii şi care sperau să dobândească prin aceasta mântuirea: „Mergând, învăţaţi-vă ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Mt. 9, 13).

A fost o vreme când era nevoie de jertfe, fiindcă acestea erau preînchipuire a singurei Jertfe adevărate, a Jertfei pe Cruce de pe Golgota — dar după ce s-a săvârşit această înfricoşată şi ultimă Jertfă, vechile jertfe au încetat şi a venit o eră nouă, era milostivirii şi a dragostei, pe care a adus-o pe pământ Domnul Iisus Hristos.

El vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de desfrânate, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?”. Da, tocmai cu ei trebuie să fim mai atenţi, tocmai faţă de ei trebuie să avem cât mai mult tact în cuvinte, fiindcă ei sunt grav bolnavi cu duhul.

Nu-i aşa că faţă de trupul bolnav avem mai multă grijă şi gingăşie decât atunci când este sănătos? Ei bine, să ştiţi că şi aceşti nefericiţi, pe care noi îi socotim nişte lepădaţi, aceşti criminali au şi ei inimă omenească, îi mustră conştiinţa, se chinuie. Le este greu să ducă povara lepădării, dispreţului şi blestemului obştesc.

Ştiu din experienţă cât de uşor este să mişti chiar şi o asemenea inimă nelegiuită. Credeţi-mă, până şi criminalul cel mai înrăit se cutremură în inima sa când aude nu vorba rea a osândirii, ci vorbe de respect şi dragoste. Sufletul lui poate fi renăscut printr-o vorbă bună, dacă arătăm respect pentru demnitatea lui de om căzută atât de jos; astfel putem săvârşi în el o întorsătură asemenea celei pe care a săvârşit-o Domnul în inima vameşului Zaheu — şi el va merge după voi, va începe să vă slujească, vă va plăti cu un adânc devotament pentru faptul că nu îl blestemaţi, că nu îl osândiţi, pentru vorba voastră bună, cu care nu era deloc obişnuit.

Aşadar, să nu ne semeţim asupra nimănui, să ne aducem aminte totdeauna de păcatele noastre şi să iubim pe toţi semenii noştri, până la unul, fiindcă nu ştim cum este inima lor înaintea lui Dumnezeu. Vieţile Sfinţilor ne arată că au fost tâlhari care au săvârşit mulţime de omoruri, iar după aceea, sub înrâurirea harului lui Dumnezeu, au încetat deodată şi-au coborât mâinile însângerate şi au intrat cu capul adânc plecat în mănăstire, unde s-au pocăit ani îndelungi aşa cum noi nu ştim să ne pocăim — iar Domnul a primit pocăinţa lor şi i-a îndreptăţit cu desăvârşire în aşa fel că au primit chiar darul facerii de minuni.

Şi atunci, cum vom cuteza noi să ne semeţim asupra celor care se vor pocăi, poate şi vor primi de la Atotputernicul Dumnezeu iertarea tuturor păcatelor? Căci numai pocăinţa adâncă ne curăţeşte înaintea lui Dumnezeu.

Vameşi, tâlhari şi desfrânate au ascultat chemarea lui Hristos la pocăinţă şi I-au adus jertfă inimile lor înfrânte. Domnul a mântuit nu numai pe Zaheu, ci şi pe desfrânata ce I-a spălat picioarele cu lacrimi, le-a şters cu părul ei şi a vărsat peste el mir de mult preţ (Lc. 7, 38); a mântuit şi pe tâlharul răstignit alături de El pe cruce, care a zis: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta. Domnul i-a răspuns: Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Lc. 23, 42-43).

Domnul „a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Lc. 19, 10) — nu doar pe cei pierduţi care-L înconjurau în timpul vieţii Sale pământeşti, ci şi pe cei din vremurile următoare, printre care ne numărăm şi noi. El stă la inima fiecăruia dintre noi şi bate şi cere cu smerenie să-L lăsăm înăuntru.

El Se opreşte lângă fiecare dintre noi, ne cheamă pe nume şi ne cheamă la pocăinţă şi ne mântuieşte. Nici în vremea de astăzi nu sunt puţini păcătoşi mari asemenea lui Zaheu, dar unii dintre ei, spre deosebire de acesta, nu se hotărăsc nici măcar să privească la Crucea lui Hristos, nu se hotărăsc să intre în biserică, socotindu-se pierduţi, gata osândiţi, socotind că nimeni nu-i va mai mântui şi că Hristos le-a întors spatele.

Credeţi că e adevărat? Nu, nicidecum. Domnul nu întoarce spatele nimănui. El a zis: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară” (In. 6, 37). „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun sufletul Său îl pune pentru oile Sale” (In. 10, 11).

Pentru noi toţi, oile cele bolnave şi râioase, Domnul a pus sufletul Său pe Crucea de pe Golgota. La Sfântul Proroc Iezechiil citim: „Eu voi paste oile Mele şi le voi odihni pe ele, zice Domnul Dumnezeu. Pe cea pierdută o voi căuta şi pe cea rătăcită o voi întoarce şi pe cea zdrobită o voi întări şi pe cea tare o voi păzi şi le voi paste pe ele cu judecată” (Iez. 34, 15-16).

Iată ce spune din partea Domnului prorocul Isaia: „Au doară va uita femeia pe pruncul său, sau nu îi va fi milă de fiii pântecelui său? Că de va şi uita femeia pe aceştia, Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul” (Is. 49, 15).

Atât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar dacă omul va fi plin de tot păcatul şi va face tot ce îi închide intrarea în Împărăţia Cerurilor, chiar dacă un mare nevoitor va deveni preadesfrânatar şi ucigaş, tot nu trebuie să deznădăjduiască. Chiar dacă va ajunge cineva la treapta cea mai de pe urmă a fărădelegii, iar apoi se hotărăşte să se întoarcă pe calea virtuţii, Domnul şi pe unul ca acesta îl primeşte şi de unul ca acesta îi este milă şi îl vindecă şi îl întăreşte şi se bucură de mântuirea lui ca un Păstor bun, ca un Părinte iubitor.

El nu leapădă niciodată pocăinţa lipsită de făţărnicie. Deci, să ne amintim întotdeauna de aceasta şi să năzuim spre Domnul cu toată inima. Amin.

Din aceași categorie:


К записи есть 1 комментарий

SFÂNTUL IERARH LUCA, ARHIEPIESCOPUL CRIMEII,